7,894 matches
-
tipică În colonie? Te sculai dimineața, dacă aveai ceva de-ale gurii luai, dacă nu - stăteai, te gândeai... Puteai să ieși În ghetoul ăla, dacă voiai, te mai Întâlneai cu o fetiță și mai stăteai de vorbă, veneai acasă la prânz, dacă aveai ce să mănânci mâncai, dacă erai la lucru veneai seara - erai toată ziua la lucru și era și departe... Pe urmă existau și alte probleme: hai, cămăruța mai era cum era, dar nu existau toalete, nu existau deloc
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
mânca, dar foamea Își spune cuvântul. Și atunci am găsit soluția: fiecare sorbeam 4-5 Înghițituri, deja știam cam cât... Deci modalitatea asta de a servi masa... „a servi” și „a mânca”, eu pe toate astea le pun Între ghilimele... La prânz se dădea o fiertură, În care era ceva din niște legume uscate - asta era În toate lagărele: o mâncare, așa, cum se dă la noi la porci. Se dădea, tot așa, Într-un lighean sau Într-o oală de noapte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
noi unde „pe undeva”, căci trebuia să trecem gara de la Kaufering, unde era foarte interesant, pentru că mai găseai ceva pe jos, un măr mâncat pe jumătate și aruncat, deci orice se putea mânca. Lucram cam 14 ore, 13-14 ore. La prânz se dădea acolo o mâncare, tot din asta, iar pe la 4-5 ajungeam Înapoi În lagăr. Și atunci mergeam direct la bucătărie, Încolonați, unde primeam mâncare și o bucată de pâine. Acum era bine dacă pâinea era tăiată, dar de multe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
numărare. După aceea ne dădea un lichid, nici n-aș putea spune ce fel de lichid era acela, și o felie de pâine, pe care cei mai mulți o Înghițeau toată; alții Începeau s-o divizeze, nu știu, ziceau: pentru dimineață, la prânz, seara... Iar dacă nu aveai noroc ți-o mai furau... S-a Întâmplat și asta, ce să-i faci, din nenorocire. Noi mâncam, ca să nu se Întâmple așa ceva. La amiază iar ne dădeam ceva, dar eu sunt convinsă că era
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
urmează. Este foarte interesant cum s-a Întâmplat. Porneam circa 14.000 de oameni, câte cinci deținuți pe rând. Mergeam În noaptea aceea, mai rezistam, mergeam și ziua următoare, era zăpadă, iarnă, ger, mergeam foarte Încet... În aceeași zi pe la prânz, după-masă, mulți au căzut. Nu mai putueau ține pasul și cum cădea, sigur, fără să vrea cineva, dar care venea În urma lui călca pe el - și călcau destul de mulți. Mulți cădeau pe el... În orice caz, fie că murea de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
ajuns acolo În februarie și până la eliberare, pe 11 aprilie, n-am mai lucrat. Ne dădeau doar o hrană foarte-foarte subțire care se compunea, dimineața, dintr-o zeamă neagră, care ziceau că-i cafea (dar era din orz prăjit), la prânz primeai o gamelă cu supă din asta subțire, din sfeclă furajeră, un sfert de kilogram de pâine pentru toată ziua, o bucățică, eventual, de margarină de 10 grame, o lingură de marmeladă, tot subțiată, de conservă. Cam din asta trebuia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
a dat alarma și În seara de 10 aprilie au atacat paza și i-au gonit pe SS-iști - unii au fugit, pe alții i-au prins... Și așa În ziua de 11 aprilie ne-am trezit eliberați. Abia la prânz a intrat un mic tanc cu o mașină americană și atunci am știut că Într-adevăr suntem liberi. - În interiorul lagărului cum comunicați? Aflați vești de pe front? - Nu prea. Mai ales noi, care eram În lagărul acesta de tranzit, În lagărul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
să rămân În viață. Deci eu mi-am folosit cunoștințele, să zicem, În această privință. Nu știu dacă ei au scăpat, pentru că În martie 1944, cu ocazia unei deparazitări, din nefericire mi s-au pierdut hainele și am stat de la prânz până noaptea, când mi s-au găsit, În pielea goală și atunci am răcit. Și am făcut o pleurită - acum știu că am făcut pleurită. Și am fost dus În așa-zisul lazaret: eram separat, nu mergeam la muncă... Lazaret
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
jumătate era apelul, după care luam așa-zisul mic dejun. Stăteam la coadă. Un surogat de cafea. Primeam pe zi o pâine cazonă, care era mai mult rumeguș decât pâine - circa 400 grame de pâine. Asta era pentru dimineață. La prânz primeam acea ciorbă de sfeclă și seara același lucru. Deci dimineața, după apel, mergeam la muncă, iar când ne Întorceam, după-amiaza, pe la cinci-șase, Începeam cu despăducherea, cu spălarea și apoi ne culcam. - Unde se servea masa? - Masa nu se servea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
făceam Între apeluri, când stăteam În curtea barăcii... Amănunte din astea nu mai știu... DAVIDOVICI: Între apeluri pauza era foarte mică... ADLER: Dar, totuși, era o distanță... Era un apel de dimineață care dura vreo trei-patru ore, un apel de prânz și unul de seară. DAVIDOVICI: Da, da... ADLER: Un apel de prânz și unul de seară. Nu mai țin minte. Știu că se „gătea”... ipotetic. - Câți erați la Gherla? DAVIDOVICI: Nu știu, Nu-mi dau seama - dar acolo erau și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
mai știu... DAVIDOVICI: Între apeluri pauza era foarte mică... ADLER: Dar, totuși, era o distanță... Era un apel de dimineață care dura vreo trei-patru ore, un apel de prânz și unul de seară. DAVIDOVICI: Da, da... ADLER: Un apel de prânz și unul de seară. Nu mai țin minte. Știu că se „gătea”... ipotetic. - Câți erați la Gherla? DAVIDOVICI: Nu știu, Nu-mi dau seama - dar acolo erau și din Dej, din toate Împrejurimile. Nu-mi dau seama câte persoane, dar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
și el, iar după ce pleca ăla venea Raportführer-ul... DAVIDOVICI: Tot timpul se număra ... ADLER: Ăsta era cel mai mare care te număra. Apoi se spărgea puțin rândul și iar ne mai adunau, iar ne mai lăsau În pace până pe la prânz, când iar Începea toată treaba - numai că În loc de mâncare de dimineață Îți dădeau Dorrgemuse... DAVIDOVICI: Amintiri... - Ce amintiri? DAVIDOVICI: Cum era când erai cu tata, cu mama... ADLER: Ăia bătrâni vorbeau despre război, despre primul război mondial... DAVIDOVICI: Și mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
apă neagră, apă neagră și rece. Mi-am dat seama ce este: erau niște frunze, nu știu de care ce dădeau apei culoarea neagră. Bineînțeles că fără zahăr. Dacă ne țineau ore Întregi până se făcea apelul... era rece. La prânz era o supă de cartofi. Însă nu aveam linguri și Împrumutam unul de la altul. La prânz, În general... Era bine când erau cartofi, că dacă era supă de sfeclă furajeră Îți făcea o diureză fantastică: cum beai supa aia de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
știu de care ce dădeau apei culoarea neagră. Bineînțeles că fără zahăr. Dacă ne țineau ore Întregi până se făcea apelul... era rece. La prânz era o supă de cartofi. Însă nu aveam linguri și Împrumutam unul de la altul. La prânz, În general... Era bine când erau cartofi, că dacă era supă de sfeclă furajeră Îți făcea o diureză fantastică: cum beai supa aia de sfeclă, dacă În jumătate de oră nu te duceai la W.C., făceai pe tine. Așa că seara
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
bine când erau cartofi, că dacă era supă de sfeclă furajeră Îți făcea o diureză fantastică: cum beai supa aia de sfeclă, dacă În jumătate de oră nu te duceai la W.C., făceai pe tine. Așa că seara ne dădeau... La prânz ne dădeau și pâine, o felie de pâine, cât o chestie de aia, o casetă - era ceva mai largă, dar asta era. Și toți spuneau că are sigur și rumeguș de lemn, că nu o puteai mânca -ânsă mâncai, că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
ei. Erau vreo patru-cinci. - Cum adică răspundeați de ei? Aveați un fel de funcție? - Nu aveam funcție. Noi trebuia să ne vedem zi de zi. Și atunci stabileam: „Mâine, dacă nu se Întâmplă nimic, ne vedem după cafea sau după prânz”. - Unde vă Întâlneați? - În general ne vedeam la W. C. -uri, că acolo puteai să mergi fără să fii bănuit că stai - nu puteai sta În curte sau pe Appellplatz. Nu aveai voie, că erai văzut și trăgeau În tine. Iar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
lagărul de muncă. - În aceste două zile cât ați stat goi s-a făcut vreun apel? - Nu. Până când am plecat de acolo nu s-a mai făcut nimic. - Ați fost hrăniți În aceste două zile? - Un ceai dimineața și la prânz o supă. Mâncam În baracă. Ne aduceau nemții ăștia cu funcții interioare - ei veneau cu căruțele și ne aduceau. Dar era mâncare puțină, adică numai să poți trece de Dachau, ca să scape de tine. - Cum era distribuită mâncarea? - Ăștia care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
se termina apelul. Era o mare sărbătoare când se termina apelul. - Cât dura apelul? - Șase-șapte ore. Dura zdravăn de tot. După care mai stăteam tot câte cinci, ne lăsau să ne mai răsfirăm, să ne așezăm pe jos, și la prânz iar Începea circul. Iar ne numărau, iar ne dădeau Dorrgemuse, și treaba asta mergea până spre seară, când ne dădeau Încă o dată Dorrgemuse, iar ne numărau și ne băgau la dormit. Cam asta era viața unei zile. În timpul zilei se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
fel de untură sintetică. Și În alea În care ni se dădea, un fel de cratițe, era ceai... Ceai de flori de tei, nici nu știu de care, dar era un ceai cald. Nu avea zahăr. Dar era ceai. La prânz erau două feluri de mâncăruri: Perlkartoffeln și Schalenkartoffeln. Schalenkartoffel Însemnau cartofi curățați. La Început era destul de des, porția asta de mâncare cu Schalenkartoffeln tăiați În trei-patru, depinde cât de mare era cartoful, fierți, cu sare... Era ceva ca În rai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
câte un săpun. - Cei care bărbiereau erau deținuți? - Da, erau colegi de-ai noștri. - Această operațiune de dezinfecție... - Dura o zi Întreagă. Și În ziua respectivă, mi-aduc aminte, mi-au dat de mâncare, seara ne-au dat mâncarea de prânz, dar la prânz nu ne-au dat nimic. Că nu apucaseră să termine operațiunea. Plus că trebuia să caute hainele pe care le-am avut. Ele aveau aici numărul, dar la pantaloni nu aveau număr sau la cămașă. Și: „Asta
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Cei care bărbiereau erau deținuți? - Da, erau colegi de-ai noștri. - Această operațiune de dezinfecție... - Dura o zi Întreagă. Și În ziua respectivă, mi-aduc aminte, mi-au dat de mâncare, seara ne-au dat mâncarea de prânz, dar la prânz nu ne-au dat nimic. Că nu apucaseră să termine operațiunea. Plus că trebuia să caute hainele pe care le-am avut. Ele aveau aici numărul, dar la pantaloni nu aveau număr sau la cămașă. Și: „Asta e cămașa mea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
putea percepe mai ușor realitatea simbolică. Apoi spiritul copilului trebuia să treacă prin cele patru elemente și prin fazele de creștere minerală, vegetală și animală în care era inițiat în principiile credinței alchimice. Corpul era așezat în poziție fetală. La prânz, în cea de-a șaptea zi a celei de-a noua săptămâni, avea dreptul să primească renașterea spirituală, trecând printr-o naștere simbolică, nefiind capabil de aici încolo să vorbească sau să gândească mai mult decât un nou-născut. Procesul de
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
la Dragomirna. Coloritul și nuanțele nu sunt fidel 533 Fiind pensionar de jumătate de an, i-am însoțit pe soții Călinescu (soția, Camelia, e pictoriță) la Fălticeni, arătându-le toate obiectivele culturale, îndeosebi Ulița Rădășenilor, Oprișenii, Băncuța (unde am luat prânzul), iar seara ne-am întors la Suceava. În altă zi, cu mașina fiului meu, Corneliu, ne-am dus la Mănăstirea Dragomirna, unde am admirat alte frumuseți, mai ales că eram cunoscut de maica stareță, care ne-a primit deosebit de atentă
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
audiție: „Danga-langa! Danga-langa!” Sună-n asfințit talanga Și de la pășune, iaca, Tacticoasă vine vaca. Nu mai vrea să umble creanga, Vinea-acasă, Danga-lanaga!” „Versurile” cu pricina erau băgate insistent pe gâtul criticii, permanent, obraznic, nerușinat și agresiv, erau repetate dimineața, la prânz și seara, erau cu o bătaie foarte precisă și, totuși, au trecut de cenzură. De ce? Le-a plăcut și celor care aveau foarfecele în mână! Hotărât lucru. Dacă nu ești mai tare de fire, poți da în bocăneală; te forțezi
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
pentru a da o anumită formă raportului de câștiguri. „Acolo este nevoie de un set de abilități jurnalistice superioare - cineva cu multe relații pe piață, cineva care să știe cine sunt cei mai buni analiști și care a invitat la prânz pe cine trebuie“, a spus Glocer. Explozia dot-com și aplatizarea lumii l-au obligat pe Glocer să regândească modul În care Reuters distribuie știrile - dacă putea să desfacă În bucăți funcțiile unui jurnalist și să le trimită pe cele cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]