KorAP: Find »[drukola/base=urla & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...247 248 249 ...261 >

6,525 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

de bojdeucuță?! Așa-i soarta noastră, fă, muiereo!!" răcnesc eu scos din țâțână. Muierea își smulgea părul, se tăvălea în pulbere și blăstăma: "Arză-te-ar focu' să te arză!!... Ba, pe mine să mă arză să scap de toate!!" Urla muierea, urlau copchiii în căruță... Dac-am văz't și am văz't că nu-i chip cu muierea dracului, mi-am vărsat năduful pe ea ș-am luat-o la pălmi: "Paștele și Dumnezăii!! Pe mine nu mă arde

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Așa-i soarta noastră, fă, muiereo!!" răcnesc eu scos din țâțână. Muierea își smulgea părul, se tăvălea în pulbere și blăstăma: "Arză-te-ar focu' să te arză!!... Ba, pe mine să mă arză să scap de toate!!" Urla muierea, urlau copchiii în căruță... Dac-am văz't și am văz't că nu-i chip cu muierea dracului, mi-am vărsat năduful pe ea ș-am luat-o la pălmi: "Paștele și Dumnezăii!! Pe mine nu mă arde?!?! Ai?!?!... Știi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
m-or pălit și turcii... Și, iaca, sunt sănătos-tun! Numa' sabie leșască n-o apucat, încă, să mă însemne. Vorba ceea: "Soiu' rău nu piere!" hâhâie el. Și-apoi, decât întins pe crivat, afumat și jelit de șăpte bocitoare ce urlă, trag la măsea și nu le stă gându' decât la pomană, mai bine călare, învârtind toporișca, chiuind ca la nuntă, strigând până la ultima suflare: "Pentru Moldova și Ștefan!!! Moldovaaa!!!" Gheorghiță dârdâie încetișor: 'Mnetale ce gândești, bădie? S-or mântui cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
găsit în noi puterea aceea, că doar eram sleiți, vlăguiți, eram sfârșiți cu totul... Și așa, deodată, devenisem zmei! Minune mare! Și-atunci, de prin păduri, s-au revărsat ca turbații glotașii Moldovei, cu furci, cu topoare, cu țăpoaie chiuind, urlând, blestemând, așa cumplit răcneau că turcii s-au spăimântat crezând că suntem de două ori mai mulți decât eram. Mamăăă!! Ce tăiere! Seceriș! Măcel! Răcneam! Blăstămam! Înjuram! Și tăiam! Tăiam! Pușcile trăsneau. Buciumele buciumau. Prăpădul de pe lume! Nu ne mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
să sângereze și el? Să-și cucerească gloria cu sabia, nu cu gura! spune Vlaicu. Ne jucăm de-a baba-oarba cu slăviții crai și nu vedem că osmanlâii stau grămadă la hotară să ne-nghită, răbufnește Ștefan. Îți vine să urli! strigă Mihail. Urlă! Că tot nu te aude nimeni! Suntem prea mici, glasul nostru n-ajunge departe, îl încredințează Ștefan. Ți-a furat gloria ce ți se cuvenea ție, întreagă, Măria ta! adaugă Duma. Ștefan, la fereastra deschisă, a ascultat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
el? Să-și cucerească gloria cu sabia, nu cu gura! spune Vlaicu. Ne jucăm de-a baba-oarba cu slăviții crai și nu vedem că osmanlâii stau grămadă la hotară să ne-nghită, răbufnește Ștefan. Îți vine să urli! strigă Mihail. Urlă! Că tot nu te aude nimeni! Suntem prea mici, glasul nostru n-ajunge departe, îl încredințează Ștefan. Ți-a furat gloria ce ți se cuvenea ție, întreagă, Măria ta! adaugă Duma. Ștefan, la fereastra deschisă, a ascultat privind norii. În

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de eliberare... Gherasim pentru orice eventualitate, ca să fie în siguranță, se lasă binișor în iarbă, "turcește", așa cum a învățat la Stambul. Stai! Stai și povestește, Gherasime! îl îmboldește Ștefan. Luminăția sa Sultanul, ros de podagră, cu încheieturile butuc, se perpelește urlând de durere de pe un divan pe altul ce să mai urce pe cal ca să prăpădească Țara Moldovei și pe "Ghiaurul" ei?!? Doftorii ăi mari roiesc împrejur înspăimântați, cu moartea în suflet; nu știu ce leacuri să-i mai dea să-i ostoiască

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
în care, bătuți de ploaie și de vânt, se legănau spânzurate cinci hoituri, care cu limba scoasă, care fără, că le-o ciuguliseră corbii. La picioarele lor, căpetenia, înfiptă într-un par, rânjea cu gura căscată, așa cum își dăduse duhul urlând când îi înfipseseră țeapa. Buza de jos era mâncată de șobolanii ce se cățăraseră până la ea, dezvelindu-i gingiile cu niște dinți strâmbi, gălbejiți înfipți în ea. În găvanele ochilor, mișunau, colcăiau viermii. La gât, atârna o scândură pe care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
toamnă târzie și l-a podidit sângele și pe gură și pe nări. Mă privea blând și ochii i se abureau încet... I-am încolăcit grumazul, mi-am ascuns fața în coama lui și am izbucnit în hohote de plâns. Urlam, mă tăvăleam prin frunzele ce foșneau uscat... Aș fi vrut să mor acolo, odată cu el. Atunci, mi s-a arătat taica, l-am văzut cu ochii minții. Ochii lui albaștri-albaștri mă priveau triști, mirați... Mi-am șters lacrimile, am ridicat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
șagă cu "diavolul" aista, și-au dat palme că s-au lăsat prostiți de un mucos, au vărsat fiere, au luat blana de oaie în spinare și, spăsiți, s-au ploconit behăind înaintea tronului. Behăiau ei, dar în sinea lor urlau ca lupii... Prea bine știu: de-aș scăpa fiara din lanț, m-ar sfâșia, bucăți m-ar face. Nu-i ușor să te glodească pumnalul sub căpătâi douăzeci de ani și mai bine... Și, totuși, astăzi, am boierimea mea credincioasă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
am săturat să ne sufle alții în borș! Mi-a ajuns cât am plătit "gloaba" la Înalta Poartă! De ce să ne mulgă?! Cu ce drept?! Cu dreptul peștelui cel mare, ce înghite peștele cel mic, filozofează Țamblac. Îmi vine să urlu ca lupii! exclamă Mihail. Pax vobiscum! binecuvântează Țamblac. Ștefan mai șovăie câteva clipe, apoi, resemnat, face un gest obosit cu mâna a lehamite: Fie... Pace... Să încercăm și noi marea cu degetul. Să vedem ce pohtește Luminăția sa de la noi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și stupește o flegmă între morminte, grijuliu să nu-și afle vreo pricină cu mortul. M-o bătut șeaua de s-o luat pielița curului numai bășici-bășici, carne vie! Pe brânci, când mă oblojește muierea cu lapte bătut și miere, urlu cale de trei poște, că nu te văd de usturime! Numai pe burtă dorm; mă perpelesc și gem cât îi nopticica de lungă. Îl visez pe Diavol și sar țipând: "Jos burdihanu'!" De groază să nu mă-ncalece iar, ciugulesc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de călăreți. Îl obligă închinarea care zice: "Prieten prietenului, dușman dușmanului" Aliotmanului. Câteva clipe, Ștefan rămâne mut. În cele din urmă, bolborosește: Și el?... Încă un pumnal... Încă... Boierii izbucnesc: Trădătorul! Vânzătorul! Un nemernic. Iudă! Când te bagi în haită, urli ca lupii! Când te gândești că Măria ta l-ai făcut domn! Eu l-am făcut, eu îl desfac! se dezlănțuie Ștefan. Niciodată n-am rămas dator. Nu-s omul care atunci când a primit o palmă să întind și obrazul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
jură: -Jurăm!! Ștefan bagă sabia în teacă. Vă mulțumesc. Mi-ați luat o piatră de pe inimă... Ștefan se duce la fereastră. Respiră adânc aerul proaspăt al nopții... Broaștele orăcăie în șanțul de apărare... Un câine, părăsit, lăsat să păzească casa, urlă a pustiu...O lună mare iese dintr-un nor și poleiește cu argint acoperișurile Sucevei, clopotnița, turla Mirăuților. Vlaicu, impresionat de solemnitatea clipei, tușește, își drege glasul, se simte obligat să ia cuvântul, grav: Măria ta! În aceste clipe!... Noi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
lasă pe colțul mesei și, grăbit, se retrage ploconindu-se, se împiedică, se agață de clanța ușii. Măria ta... bolborosește, mai face o plecăciune și trage ușa după el. Salcie, Negrilă!! Nu uita!! strigă după el Ștefan. Salcie!!... Un câine urlă jalnic, prelung, a pustiu... E miezul nopții! În cetate, peste tot e liniște! vestește străjerul din turn. Și, ca un ecou, îi răspunde alt străjer, din alt turn: "Peste tot e liniște!"... Un fluturaș de noapte a încins o nesăbuită

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Slugă netrebnică și vicleană. Nu mai târziu, în noaptea aiasta chiar, cu o mână îmi întindeai otrava, cu cealaltă, pe inimă, îmi jurai credință veșnică... Acu, râde el sarcastic, tot cu salcie o să-ți lecuiesc tremuriciul în veșnicie... Îndurare, Stăpâne!!! urlă, hohotește Negrilă îngrozit, holbat, târându-se în genunchi, la picioarele Domnului, dar Ștefan se ferește din calea lui. Nu mă osândi!!... Ai milă!!... Mi-a luat Dumnezeu mințile că m-am luat după aista!! și arată acuzator spre Isaia. Numai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
în întâmpinarea "Măriei sale Aron Alexandru Vodă!" Gâdea, un țigan mătăhălos, buzat, răsărit ca din pământ, cu săcurea în cumpănă, rânjește fericit și îl înșfacă de gât. Isaia, schimonosit de ură, se zbate, izbucnește într-un hohot isteric: "Salcia"!!! Ai milă!!! urlă Negrilă. Sora se prăbușește la picioarele fratelui, îl imploră cu disperare: Frățioare!!... Măria ta!! În numele Sfintei Fecioare, al maichii noastre ce ne-a purtat în pântece, al pruncilor!... Nu-l osândi la batjocură! Dă-mi-l să-l îngrop creștinește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
reped, îl frâng, îl îngenunchează. Nici pe Ceea Lume n-o să-mi iert c-am dat greș!! scrâșnește cu ură. Ștefan își șterge cu palma scuipatul: Lăsați-l... Lăsați-l să-și scuipe veninul... Te blestem!!! se dezlănțuie Isaia, scrâșnind, urlând. În flăcările Gheenii să te pârjolești!! În cumplitele chinuri ale Iadului să te zvârcolești!! Chinurile Iadului?! zâmbește Ștefan. Aistea sunt pentru mine dulci mângâieri pe lângă chinurile domniei... Ca un câine să mori!!! Singur!!! Părăsit!!! Poți muri fericit, blestemul tău nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Ștefan izbucnește într-un hohot rânjit: Țopăie cât pohtești. De-aș lua aminte la toți strigoii ce-mi bântuie nopțile... Ajunge!! poruncește scurt. Luați-i!! Gâdea, oștenii îi înșfacă, îi târăsc, ei se zbat, strigă, scuipă cu clăbuci. Te blestem!!! urlă Isaia ca o fiară. Sângele meu asupra ta și a urmașilor urmașilor tăi cadă!!! În vecii vecilor!!! Blestemul Mușatin!!! Te blestem!!! Te blestem!! Te blestem! Ecoul blestemelor se pierde pe coridoarele cetății... Apoi tăcere... Dumnezeu să-i ierte, șoptește Ștefan

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Te blestem!! Te blestem! Ecoul blestemelor se pierde pe coridoarele cetății... Apoi tăcere... Dumnezeu să-i ierte, șoptește Ștefan. Apoi, înalță capul, cu altă voce, fermă, poruncitoare: Pregătiți caii!! Plecăm spre Dunăre!! Boierii ies în grabă. Tăcere... Doar câinele ce urlă a pustiu... Și broaștele. Din turn, se aude vocea străjerului: "La Suceava în Cetate, peste tot e liniște!!!"... Nu-i liniște, nu-i... șoptește Ștefan. Ce noapte... Ce noapte, șoptește el tulburat. Maria, ca o stană de piatră, cu ochii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Voichița se repede, sărută mâna Mariei, bolborosește: Iartă-mă Doamnă... Iartă-mă Ștefane... Și, hohotind în plâns, fuge pe ușa de taină... Ștefan oftează, o cuprinde pe Maria pe după umeri: Să mergem Maria... Să mergem... Pleacă împreună. Lumânările pâlpâie... Câinele urlă a pustiu... Pe ușa de taină, intră grăbit, gâfâind, mitropolitul Teoctist, bocănind cu cârja pontificală într-o mână, cu Sfântul Potir al Împărtășaniei, în cealaltă. Măria ta!! Măria ta!!! Te pomenești c-a plecat! Zărghitul!... O fi plecat!... Cum așa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199

procesiune minimă însoțind un mort oribil, cum n-am mai văzut, cred, niciodată: uscat, mic, incredibil de cenușiu. Un adevărat cadavru, înspăimântător, intolerabil, care trebuie cât mai repede ascuns, de care trebuie cât mai repede scăpat. „La groapă cu el!”, urlă în mine o voce profund revoltată și cinismul acestei prompte reacții, pe care n-am timp să mi-o controlez, mă surprinde. * Căința lui Abuladze provoacă un dublu șoc: ca film politic și ca film de artă. Capodopera regizorului gruzin

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
realist romantic. Sau a ține, ca George Călinescu, admirabile inedite prelegeri despre viața și opera lui Eminescu. Când alături de tine oamenii sunt tăiați cu ferăstrăul, dacă vrei să enunți că doi și cu doi fac patru înseamnă că trebuie să urli cât te ține coșul pieptului: este o nedreptate strigătoare la cer ca oamenii să fie tăiați în două cu ferăstrăul”. Reacția promptă: este o nedreptate strigătoare la cer ca Tudor Vianu și G. Călinescu să fie judecați astfel. Tăiați în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382

a plătit Cel Nevinovat pentru noi, vinovații. Aici, pe Golgota, s-a adus Jertfă! îmi vin în minte câteva fraze: „Stâncă vieții e Golgota / Și ne apară Iisus, / El ne-a scos din valul lumii, / Jertfă Lui ne-a mântuit. / Urlă marea-nfuriată, / Zboară valurile-n sus, / Iar noi stăm pe stâncă vieții / Și ne apară Iisus. / E Iisus Cel Răstignit, / Pentru noi El S-a jertfit”. Intrarea în Biserică Sfanțului Mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos Lângă acest altar al catolicilor

Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487

om tînăr și deprins să învingă greutăți mari. Când și-a revenit, nu și-a dat seama că se află într-un mormânt, că deasupra lui este pământ. S-a întors cu fața-n jos. A gemut, a strigat, a urlat. Eforturile lui au fost zadarnice. N-a putut nici să spargă sicriul nici să ridice în spate pământul care- l acoperea. A stat inconștient mai bine de două ore fără să mai facă eforturi. Prin pământul aruncat, răvășit, primea puțin

A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE (2014) [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]