62,720 matches
-
Carol continua și el să-l copleșească cu ordine și medalii. În 1936, la intervenția personală a lui Carol, Franța i-a acordat un alt "cordon" al Legiunii de Onoare prietenului ei fidel. Ca și în timpul "Deceniului declinului", cu cît crizele se succedau mai des, cu atît activitățile lui Iorga se intensificau mai mult. Deși crizele aveau întotdeauna un efect stimulator asupra lui, cantitatea și diversitatea activităților sale dintre 1930 și 1940 te fac să-ți vină greu să-ți închipui
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
personală a lui Carol, Franța i-a acordat un alt "cordon" al Legiunii de Onoare prietenului ei fidel. Ca și în timpul "Deceniului declinului", cu cît crizele se succedau mai des, cu atît activitățile lui Iorga se intensificau mai mult. Deși crizele aveau întotdeauna un efect stimulator asupra lui, cantitatea și diversitatea activităților sale dintre 1930 și 1940 te fac să-ți vină greu să-ți închipui că un singur om doar le-a putut duce la bun sfîrșit. Iorga a continuat
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
unei Europe Unite. După ororile celor două războaie mondiale, națiunile Europei au înțeles că un război între ele poate deveni inimaginabil numai dacă își cuplează economiile. Procesul acesta este destul de avansat. Totuși, nepăsarea și nechibzuita pasivitate a Europei față de actuala criză a Iugoslaviei au dovedit că problema depășește domeniul cooperării economice. Popoarele Europei central-răsăritene se agață, cu o fidelitate care merită o cauză mai bună, de credința că sînt parte integrantă a Europei; ele încearcă să convingă Europa occidentală că fără
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
concepțiilor ei asupra umanității decît Catolicismul sau alte religii creștine. Conform conceptelor ortodoxe, națiunile fac parte dintr-o ordine ierarhică stabilită de Dumnezeu. Iorga își exprima întruna în "Neamul românesc" credința în faptul că națiunile sînt indestructibile. În anii de criză (1938-1940), pus în fața pretențiilor lui Hitler și Stalin, Iorga își repeta dictonul cu și mai multă emfază. S-ar părea că bisericile sau mânăstirile serveau pentru Iorga unui singur țel: ca sursă de inscripții istorice care trebuiau descifrate, de imagini
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
ocuparea forței de muncă, a distrus comerțul și a devastat regiuni Întregi, aducând unele state la faliment. Numeroase țări - mai ales din Europa Centrală - nu și-au revenit niciodată. Cele care au făcut-o au fost lovite din nou de criza din anii ’30, când deflația, falimentul și eforturile disperate de a stabili tarife protecționiste au avut ca rezultat nu doar irosirea capacității industriale și niveluri fără precedent ale șomajului, ci și colapsul comerțului internațional (Între 1929 și 1936, schimburile franco-germane
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sufereau de foame, iar alimentele erau strict raționalizate. Dacă civilii greu Încercați ai Europei (și milioanele de soldați prizonieri din rândurile fostei Axe) nu erau ușor de hrănit, adăpostit, Îmbrăcat și Îngrijit, problema era agravată de amploarea fără precedent a crizei refugiaților, fenomen inedit În Europa. Toate războaiele tulbură existența noncombatanților, cărora le distrug pământurile și locuințele, le perturbă mijloacele de comunicație, le răpesc soții, tații și fiii. Dar În cel de-al doilea război mondial cele mai mari pagube au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu ei? Refugiații știau exact ce voiau. „Sunt dispuși să meargă oriunde pe fața pământului, numai acasă nu”, scria Genêt (Janet Flanner) În The New Yorker, În octombrie 1948. Dar cine să-i primească? Statele vest-europene, care sufereau de o criză a forței de muncă și care se aflau În plin proces de reconstrucție economică și materială, au fost inițial deschise la importul selectiv de apatrizi. Belgia, Franța și Marea Britanie aveau nevoie În special de mineri, muncitori În construcții și lucrători
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acte de rezistență (deși adesea retrospectiv, după eliberare). Mai presus de orice, violența era la ordinea zilei. Autoritatea statului modern s-a bazat dintotdeauna in extremis pe monopolul violenței și pe posibilitatea de a recurge la forță În momente de criză. Dar În Europa ocupată autoritatea se baza exclusiv pe forță, desfășurată fără inhibiții. În mod paradoxal, tocmai În aceste circumstanțe statul a pierdut monopolul asupra violenței. Grupurile și armatele partizane revendicau o legitimitate măsurată În capacitatea de a-și impune
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
două mistificări ale nazismului: una inerentă teoriei comuniste, cealaltă deliberat oportunistă. Unul dintre clișeele marxismului și doctrinei oficiale sovietice era faptul că nazismul se reducea la fascism, iar fascismul, la rândul său, era produsul intereselor capitaliste Într-un moment de criză. Prin urmare, autoritățile sovietice ignorau caracterul specific rasist al nazismului și efectele sale de genocid, concentrându-se În schimb pe arestarea și exproprierea oamenilor de afaceri, funcționarilor compromiși, profesorilor și tuturor celor care promovau interesele așa-zisei clase sociale din spatele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
august 1944 un François Mauriac de altfel Înțelegător, „fantezii dactilografiate În grabă”. Cu toate acestea, partizanii și politicienii erau totuși de acord asupra unui lucru: „planificarea”. Dezastrele din deceniile interbelice (ocaziile ratate după 1918, crahul bursier din 1929 și marea criză care i-a urmat, șomajul, capitalismul de tip laissez-faire, ale cărui inegalități, ineficiențe și nedreptăți i-au făcut pe mulți să cadă În capcana autoritarismului; aroganța și indiferența sfidătoare a elitei conducătoare și incompetența unei clase politice inadecvate) păreau să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sovietică a baremurilor numerice, cotelor de producție și puterii centralizate le era complet străină adepților occidentali ai planificării. Aceștia - de orientări foarte diferite - se inspirau din alte surse. Moda planurilor și a planificării a Început cu mult Înainte de 1945. În timpul crizei dintre cele două războaie mondiale, din Ungaria până În Marea Britanie, mai multe voci au venit În sprijinul unei economii planificate de un fel sau altul. Unele propuneri, mai ales În Austria și În rândul Societății Fabiene din Marea Britanie, derivau dintr-o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
poate fi „planificată” le părea ambelor tabere absurdă. Frustrați, campionii planificării economice au găsit Înțelegere la dreapta radicală, În sânul unor partide autoritare mult mai deschise la propunerile lor. Nemulțumiți fiindcă partidul lor nu oferea un răspuns adecvat la Marea Criză, Oswald Mosley și alți laburiști britanici au luat calea fascismului. Cum tovarășii săi socialiști nu se lăsau convinși de viabilitatea unui „Plan”, belgianul Henri de Man s-a lansat În soluții mai autoritare. În Franța, tineri promițători s-au desprins
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
socialiști nu se lăsau convinși de viabilitatea unui „Plan”, belgianul Henri de Man s-a lansat În soluții mai autoritare. În Franța, tineri promițători s-au desprins de Partidul Socialist și au format noi mișcări, dezamăgiți de neputința partidului În fața crizei economice. Mulți dintre ei (și mulți ca ei) au sfârșit prin a deveni fasciști. Înainte de 1940, Mussolini era invidiat de admiratorii englezi și francezi pentru succesul său aparent: părea să fi depășit dezavantajele economice ale Italiei prin planificarea de stat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
piețele germane, de aceea povestea succesului său face parte din istoria relațiilor Franței cu Germania și restul Europei În deceniul postbelic: o poveste bogată În starturi ratate, constrângeri și frustrări. Conceput inițial ca o măsură de urgență În răspuns la criza postbelică a Franței, Planul Monnet a fost ulterior extins și adaptat la termenii Planului Marshall. Dar profilul strategiei economice era clar de la Început. Planificarea franceză a avut Întotdeauna un caracter pur „indicativ”: ea nu stabilea cote de producție, ci desemna
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
rădăcini precomuniste: guvernul autoritar din Republica Poloneză interbelică inaugurase În 1936, prin Planul de Investiții Cvadrienal, un sistem rudimentar de planificare directivă centralizată. Obiectivul principal al planificării În Europa continentală postbelică Îl constituiau investițiile publice. Într-o perioadă de acută criză de capital, cu o cerere imensă de investiții În toate sectoarele, planificarea guvernamentală implica alegeri dificile: unde să fie alocate resursele limitate ale statului și În detrimentul cui. În Europa de Est, accentul cădea inevitabil pe cheltuielile de bază: șosele, căi ferate, fabrici
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
economic avantajoase pe termen lung, dar reprezentau o strategie riscantă În plan politic. Mecanismele economice ale Planificării derivau clar din lecțiile anilor ’30: o strategie de succes pentru reconstrucția economică după război trebuia să Împiedice orice alunecare În stagnare economică, criză, protecționism și, mai presus de orice, șomaj. Aceleași considerații au stat la baza creării statului asistențial modern În Europa. Opinia că polarizările politice din ultimul deceniu al perioadei interbelice fuseseră efectul direct al crizei economice și a costurilor ei sociale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Împiedice orice alunecare În stagnare economică, criză, protecționism și, mai presus de orice, șomaj. Aceleași considerații au stat la baza creării statului asistențial modern În Europa. Opinia că polarizările politice din ultimul deceniu al perioadei interbelice fuseseră efectul direct al crizei economice și a costurilor ei sociale era general acceptată În anii ’40. Atât fascismul, cât și comunismul Își trăgeau seva din disperarea socială și din prăpastia imensă care Îi separa pe bogați de săraci. Pentru ca democrațiile să-și revină, trebuia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
le pune În practică a fost la fel de mare În țările sărace ca și În cele bogate - probabil chiar mai mare, de vreme ce În astfel de locuri numai statul putea oferi speranță sau ajutor majorității populației. Iar În haosul care a urmat crizei economice, ocupației și războiului civil, statul - ca agent al bunăstării, securității și echității - a reprezentat o sursă vitală de comuniune și coeziune socială. Numeroși comentatori de astăzi tind să vadă În proprietatea de stat și În dependența față de stat explicația
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Italia a pierdut 1,2 milioane de case, majoritatea În orașe cu peste 50.000 de locuitori. Problema lipsei de adăpost era, cum am văzut, consecința cea mai evidentă a războiului În perioada imediat postbelică - În Germania Federală și Marea Britanie, criza de locuințe avea să dureze până la jumătatea anilor ’50. Ieșind de la o Expoziție a Locuințelor Postbelice din Londra, o femeie de condiție medie exclama: „Sunt atât de disperată, Încât mi-ar conveni orice. Patru pereți și un tavan - nu-mi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prin importuri americane (34 de milioane de tone În 1947). Tot din America și dominioanele britanice se putea achiziționa și mâncare. Dar toate aceste importuri trebuiau plătite În valută forte, de obicei dolari americani. Două dileme structurale se ascundeau În spatele crizei europene din 1947. Una era dispariția efectivă a Germaniei din economia europeană. Înainte de război, Germania fusese o piață majoră pentru Europa Centrală și de Est, ca și pentru Olanda, Belgia și regiunea mediteraneană (până În 1939, de exemplu, Germania furniza o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
americani. Europenii nu aveau ce să vândă restului lumii, iar fără valută forte nu puteau să cumpere alimente pentru a salva de la foamete milioane de oameni și nici să importe materiile prime și utilajele necesare pentru a urni producția proprie. Criza dolarului era serioasă. În 1947, jumătate din importurile Marii Britanii, a cărei datorie externă crescuse de patru ori din 1939, proveneau din Statele Unite, ceea ce agrava criza de lichidități. Franța, cea mai mare importatoare de cărbune din lume, avea față de Statele Unite un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
oameni și nici să importe materiile prime și utilajele necesare pentru a urni producția proprie. Criza dolarului era serioasă. În 1947, jumătate din importurile Marii Britanii, a cărei datorie externă crescuse de patru ori din 1939, proveneau din Statele Unite, ceea ce agrava criza de lichidități. Franța, cea mai mare importatoare de cărbune din lume, avea față de Statele Unite un deficit de plată anual de 2.049 milioane de dolari. Cele mai multe țări europene nu aveau nici măcar valute convertibile. Inflația din România a ajuns Într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mult decât suma salariilor primite. În Braunschweig, cu 600 de țigări puteai cumpăra o bicicletă - o strictă necesitate În Germania, ca și În Italia, surprinsă memorabil În filmul lui Vittorio de Sica Hoții de biciclete (1948). Americanii au sesizat gravitatea crizei europene. A fost unul dintre motivele pentru care au căutat cu insistență o soluție În problema germană, cu sau fără cooperare sovietică. În opinia unor consilieri prezidențiali bine informați, precum George Kennan, Europa din primăvara anului 1947 se afla pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
George Kennan, Europa din primăvara anului 1947 se afla pe marginea prăpastiei. Frustrările occidentalilor, care crezuseră Într-o refacere mai rapidă și În Întoarcerea la condiții economice normale, alături de disperarea nemților și a altora din Europa Centrală, amplificate de neașteptata criză a mijloacelor de subzistență din 1947, nu puteau decât să alimenteze șansele comunismului sau riscul instaurării anarhiei. Comunismul avea un succes real. Deși partidele comuniste din Italia, Franța și Belgia (ca și cele din Finlanda și Islanda) au rămas În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
renunțe la comerțul preferențial cu dominioanele și la controlul cursului valutar, transformând lira sterlină În valută liber convertibilă. Rezultatele, prezise de Keynes, au fost prima dintre numeroasele lovituri postbelice date lirei sterline, dispariția rapidă a rezervei valutare britanice și o criză chiar mai serioasă În anul următor. Termenii acordului franco-american negociat la Washington În mai 1946 erau oarecum mai rezonabili. Pe lângă anularea unei datorii de 2,25 miliarde de dolari (Împrumuturi din timpul războiului), francezii au obținut credite de sute de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]