67,078 matches
-
Londra a fost atacată în anul 994, fără a fi însă învinsă, de o armată a regelui Sweyn Forkbeard din Danemarca. Cum defensiva engleză la atacurile din ce în ce mai susținute ale danezilor s-a prăbușit în anul 1013, Londra a respins un atac al danezilor și a fost ultimul loc de organizare a rezistenței în timp ce restul țării s-a predat lui Sweyn. Spre sfârșitul anului și Londra a capitulat, iar Aethelred a fugit. Sweyn a murit la numai 5 săptămâni de când a fost
Istoria Londrei () [Corola-website/Science/320692_a_322021]
-
bătălia de la Hastings. Membrii consiliului de conducere care au supraviețuit s-au întors la Londra și l-au ales pe Edgar Atheling ca rege. Normanzii au ajuns până la malul sudic al Tamisei, de partea cealaltă a Londrei unde au învins atacul englez și au incendiat Southwark. Au fost însă incapabili să cucerească și podul, așa că s-au deplasat în amonte și au trecut râul la Wallingford de unde s-au apropiat de Londra dinspre nord-vest. Aristocrații englezi și șefii bisericii s-au
Istoria Londrei () [Corola-website/Science/320692_a_322021]
-
vedere militar și a câștigat bătălia de la Brentford. Londra a organizat o nouă armată și Carol I a ezitat și s-a retras. În același timp, un sistem extins de fortificații a fost construit pentru a proteja Londra de alte atacuri ale regaliștilor. Acestea au inclus un val din pământ îmbunătățit cu bastioane și redute. Valul de pământ era dincolo de zidurile orașului și înconjura întreaga zonă urbană, inclusiv Westminster și Southwark. Londra nu a fost serios amenințată de regaliști, dar resursele
Istoria Londrei () [Corola-website/Science/320692_a_322021]
-
nu a fost întotdeauna ușoară. Tensiunile rasiale au dus la apariția unor evenimente ca revoltele din Brixton, de la începutul anilor 1980. De la începutul conflictului din Irlanda de Nord, de la începutul anilor 1970 până la mijlcoul anilor 1990, Londra a fost ținta unor numeroase atacuri teroriste organizate de Armata Republicană Irlandeză Provizorie (IRA). Expansiunea orașului a fost încetinită de război, iar ideea de „centură verde” a fost lansată curând după aceea. Din cauza extinderii mari a orașului, County of London și London County Council au fost
Istoria Londrei () [Corola-website/Science/320692_a_322021]
-
sub Londra), rămâne problematică. Pe 6 iulie 2005 Londra a câștigat competiția pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2012. Totuși, bucuria nu a durat prea mult, pentru că a doua zi, pe 7 iulie 2005, Londra a fost lovită de o serie de atacuri teroriste. Mai mult de 50 de persoane au fost ucise și 750 au fost rănite în cele trei atentate cu bombă.
Istoria Londrei () [Corola-website/Science/320692_a_322021]
-
otomane de împărțire a populației pe criterii religioase și mai puțin pe criterii de limbă sau autoidentificare. Se poate spune că temerile pentru securitatea populației elene aveau unele temeiuri. În 1915, un grup naționalist extremist nmit Junii Turci au plănuit atacuri împotriva minorităților din Imperiul Otoman, masacrând sute de mii de oameni. Dacă Masacrul armenilor este cel mai bine cunoscut eveniment dintre aceste atrocități, au mai avut loc atacuri și împotriva grecilor din nordul și vestul Anatoliei. Premierul elen Eleftherios Venizelos
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
temeiuri. În 1915, un grup naționalist extremist nmit Junii Turci au plănuit atacuri împotriva minorităților din Imperiul Otoman, masacrând sute de mii de oameni. Dacă Masacrul armenilor este cel mai bine cunoscut eveniment dintre aceste atrocități, au mai avut loc atacuri și împotriva grecilor din nordul și vestul Anatoliei. Premierul elen Eleftherios Venizelos declara de altfel într-un ziar britanic că Grecia nu luptă împotriva islamului, ci împotriva conducerii anacronice otomane și a administrației sale corupte, sângeroase și infame, iar obiectivul
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
Franța și Regatul Unit erau dispuse să accepte anumite concesiuni, guvernul Greciei nu era dispus să accepte aceste soluții, el sperând că poate păstra avantajul strategic și poate continua negocierile de pe poziții de forță. Grecii au inițiat un al doilea atac pe 27 martie. În timpul celei de-a doua bătălii de la İnönü, au rezistat cu succes în prima fază a luptelor, pentru ca în final să-i îi înfrângă pe greci. Grecii se aflau în acel moment într-o situație delicată. Deși
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
excelent și priveau viitorul euforic, au luat o decizie riscantă: să forțeze „soluția finală”, fie prin atacarea ultimei lor linii defensive de lângă Ankara. Conducerea militară s-a dovedit ceva mai precaută, dorind să obțină întăriri și timp suficient pentru pregătirea atacului final, dar nu a avut puterea să se impună în fața politicienilor. Au existat doar câteva voci care au cerut trecerea în defensivă, printre aceste aflându-se cea a lui Ioannis Metaxas. Regele, care nu se bucura de o libertate politică
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
începuse să se manifeste în tabăra elenă. Intensitatea deosebită a luptelor a epuizat ambele tabere într-o asemenea măsură, încât ambele au luat în considerație retragerea, numai că grecii au fost primii care au plecat înapoi pe liniile inițiale de atac. Grecii au atins în timpul acestei bătălii cea mai avansată poziție de-a lungul întregului război. În decursul următoarelor săptămâni, grecii s-su retras în ordine pe pozițiile pe care le deținuseră în luna iunie. Parlamentul le-a acordat comandanților Mustafa
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
strâmtorii Dardanele și să ceară francezilor și italienilor să-i ajute pe greci să păstreze pozițiile din Tracia Răsăriteană. Forțele italiene și franceze și-au abandonat pozițiile din zona strâmtorilor și i-au lăsat pe britanici să facă față singuri atacului turcilor. Pe 24 septembrie, trupele lui Kemal au intrat în zona strâmtorilor și au refuzat să le părăsească, așa cum le ceruse britanicii. Membrii guvernului britanic erau divizați în ceea ce privește posibilitatea evitării conflictului militar. Generalul britanic Harington, comandantul aliat al Constantinopolului, le-
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
termen lung datorită lipsei forței de muncă din țară și a economiei slab dezvoltate. Structurile logistice ale armatei elene au fost depășite relativ repede de amploarea sarcinilor care îi reveneau în condițiile lungirii continui a liniilor de aprovizionare și a atacurilor constante ale milițiilor turce. Aprecierea făcută de liderii militari eleni că o armată atât de numeroasă se poate aproviziona în timpul ofensivei doar folosind resursele locale sa- dovedit eronată. Odată cu deteriorarea situației aprovizionării trupelor elene, cea a trupelor turce s-a
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
militarilor kemaliști care luptau împotriva grecilor. În afară de acești factori, contrastul dintre motivațiile și pozițiile strategice ale celor două tabere au contribuit în mod decisiv la obținerea victoriei turcești. Turcii luptau pentru apărarea patriei împotriva a ceea ce ei percepeau drept un atac imperialist. Mustafa Kemal a fost un politician abil, care a știut să se prezinte drept revoluționar în fața comuniștilor, protector al tradițiilor și ordinii în fața conservatorilor, soldat patriot în fața naționaliștilor și lider islamist în fața musulmanilor religioși, reușind în acest fel să
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
M. Gehri, reprezentantul Crucii Roșii pe lângă Comisia Aliată, scria în raportul său că armata greacă de ocupație a fost implicată în exterminarea populației musulmane din peninsula Yalova-Gemlik. M. Gehri remarca de asemenea că existau suficiente mărturii și dovezi materiale că atacurile puse la cale de forțele neregulate creștine nu numai că nu erau împiedicate de armata elenă, dar se bucurau de sprijinul direct al forțelor regulate elene. Arnold J. Toynbee afirma că a obținut dovezi clare că grecii s-au dedat
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
a aprobat semnarea unui asemenea înțelegeri doar în condițiile în ce Grecia ar fi fost atacată. După ce nu reușit să depășească opoziția monarhului, Venizelor a adoptat o nouă tactică, permițând trupelor britanice și franceze să debarce în Macedonia, în vederea pregătirii atacului de la [[Campania Gallipoli|Gallipoli]]. Această hotărâre a provocat derută în rândul guvernanților și Venizelor a profitat de acest moment pentru forțarea votului parlamentarilor, care, cu o majoritate de 37 de voturi, au aprobat declarația de război împotriva Bulgariei. Disputa dintre
Schisma Națională () [Corola-website/Science/320749_a_322078]
-
recunoscut oficial guvernul lui Venizelos ca singur guvern legal al Greciei. Un grup paramilitar roialist numit „Rezerviștii” (Επίστρατοι) a fost format sub conducerea colonelului [[Ioannis Metaxas]], un apropiat al regelui Constantin și viitor dictator al Greciei, acesta dedându-se la atacuri împotriva liberalilor și susținătorilor lui Venizelos din Atena și din zona înconjurătoare. Aceste violențe au culminat cu conflictul dintre Rezerviști și marinarii francezi. Ca urmare, Aliații au instituit [[blocadă|blocada navală]], au pus stăpânire pe flota elenă și au cerut
Schisma Națională () [Corola-website/Science/320749_a_322078]
-
a păstra și de a recrea civilizația. Fenomenele legate de schimbarea anotimpurilor furnizează efecte de tipul "deus ex machina" în punctul culminant al fiecăruia dintre cele trei romane: copaci care explodează la sfârșitul "Primăverii" și permit eroilor să scape unui atac al phagorilor, peștele migrator de la sfârșitul "Verii" care permite eroului să scape de armata invadatoare și phagorii fefuitori de la sfărșitul "Iernii" care îi permit lui Luterin să scape din captivitate. Helliconia este populată cu două rase inteligente, oamenii și phagorii
Helliconia () [Corola-website/Science/320755_a_322084]
-
urmat în funcția de portar al Congresului. Clopotul a fost tras și la aniversarea unui an de la declararea independenței, la 4 iulie 1777. După înfrângerea lui Washington în bătălia de la Brandywine la 11 septembrie 1777, capitala revoluționară Philadelphia rămăsese expusă atacurilor britanice, iar orașul s-a pregătit pentru acestea. Clopotele se puteau topi pentru fabricarea de muniție și localnicii s-au temut că Clopotul Libertății, precum și alte clopote, ar putea avea această soartă. Clopotul a fost dat jos în grabă din
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
2003, se află lângă conturul casei sclavilor, marcat pe ciment, cu semne care explică semnificația descoperirii. În interior, vizitatorii trec printre mai multe exponate legate de clopot înainte de a ajunge la Clopotul Libertății. Din cauza problemelor de securitate apărute în urma unui atac asupra clopotului efectuat de un vizitator înarmat cu un ciocan în 2001, clopotul a fost așezat astfel încât vizitatorii să nu ajungă fizic ușor la el și toți vizitatorii trebuie să treacă prin filtre de securitate. Astăzi, Clopotul Libertății cântărește . Metalul
Clopotul Libertății () [Corola-website/Science/320721_a_322050]
-
a fost arestat a doua zi dimineața. Pe 6 aprilie 1933 a fost transferat la lagărul de concentrare Sonnenburg. Arestații fuseseră bătuți crunt. La sosire au fost puși să-și sape propriile gropi. După o săptămână, Ossietzky a suferit primul atac de cord. În februarie 1934 a fost transferat la lagărul Esterwegen de lângă Olanda. Albert Einstein, Thomas Mann și Willy Brandt au încercat să creeze o opinie publică favorabilă eliberării lui. În octombrie 1935 Crucea Roșie a reușit să trimită un
Carl von Ossietzky () [Corola-website/Science/321506_a_322835]
-
de Brassens, sunt disponibile pentru vânzare. La 6 noiembrie, Georges Brassens se vede onorat de acest lucru, de către Academia Charles-Cros, primind Grand Prix internațional du disque în 1963 din mâinile scriitorului Marcel Aymé. Cu pietre la rinichi, de câteva luni, atacurile de colica renală devin mai pătrunzătoare. El a suferit o operație la rinichi la mijlocul lunii ianuarie. După o perioadă lungă de recuperare, este din nou pe scena de la Bobino, în luna septembrie. Filmul lui Yves Robert, Leș Copains, a fost
Georges Brassens () [Corola-website/Science/321482_a_322811]
-
(31 martie 1944 - 16 octombrie 1991) a fost comandantul corpului de nord al forțelor croate de apărare din Vukovar (Croația), în timpul Războiului Croat de Independență. A fost ucis într-un atac al forțelor sârbe, în cartierul industrial Borovo Naselje. Zadro s-a născut în satul Donji Mamići - Ledinac, municipalitatea Grude, în Herțegovina, iar familia sa s-a mutat în Borovo Naselje în 1954, unde el a absolvit școala și liceul, apoi
Blago Zadro () [Corola-website/Science/321527_a_322856]
-
bulevardul era ținta principală a unităților de tancuri ale JNA care atacau orașul și a devenit cunoscută drept „Cimitirul tancurilor”, datorită acțiunilor formațiunilor lansatoare de rachete anti-tanc ale lui Zadro, „Furnicile Galbene” și „Plutonul turbo”, care au respins mai multe atacuri. Cel mai notabil incident s-a petrecut pe 18 septembrie, când un întreg batalion, alcătuit din aproximativ 60 de tancuri și blindate, a fost prins în ambuscadă și distrus pe Trpinjska Cesta. Zadro a fost ucis de forțele sârbe pe
Blago Zadro () [Corola-website/Science/321527_a_322856]
-
ziua de 15 martie 1863. Farragut a hotărât unilateral să mute orarul operațiunii la ora 9:00 pm în seara de 14 martie, și și-a început trecerea pe lângă tunuri înainte ca forțele terestre unioniste să fie pe poziții. Astfel, atacul necoordonat a permis confederaților să se concentreze pe flotila lui Farragut și să producă daune masive navelor sale de război. Grupul lui Farragut a fost obligat să se retragă după ce doar două vase au reușit să treacă de tirul de
David Farragut () [Corola-website/Science/321550_a_322879]
-
tirul de artilerie al bastionului confederat. După ce a supraviețuit acestei încercări, Farragut nu a mai luat parte la bătălia pentru Port Hudson, iar generalul Banks a fost lăsat să continue asediul fără susținere navală. Armata unionistă a mai lansat două atacuri majore asupra fortului, ambele fiind respinse cu pierderi mari. Flotila lui Farragut a fost dispersată, dar a reușit să blocheze gurile Red River cu cele două vase rămase; nu a putut patrula eficient însă secțiunea din fluviul Mississippi dintre Port
David Farragut () [Corola-website/Science/321550_a_322879]