62,720 matches
-
bază ale Tratatului de la Roma. Răspunsul la această Întrebare a devenit Însă irelevant: așa cum am văzut, În ianuarie 1963, de Gaulle și-a exprimat public opoziția față de aderarea Marii Britanii. E revelator pentru viteza cu care s-au succedat evenimentele după criza Suezului faptul că respingerea Marii Britanii de către o comunitate europeană până atunci neinteresantă l-a făcut pe Macmillan să scrie aceste rânduri disperate În jurnalul său personal: „Acesta e sfârșitul... a tot ce am construit atâția ani. Toată politica noastră internă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Varșovia. Dar, În urma unor discuții aprinse cu Însuși Gomu³ka, purtate În parte chiar pe pista aeroportului, Hrușciov a ajuns la concluzia că interesele sovietice În Polonia erau mai avantajate de acceptarea noii situații din Partidul Polonez decât de crearea unei crize ce ar fi provocat cu siguranță confruntări violente. Gomu³ka, În schimb, i-a asigurat pe ruși că era În stare să recâștige controlul asupra situației și că nu intenționa să abandoneze puterea, să scoată Polonia din Tratatul de la Varșovia sau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
discuție Ungaria decât la trei zile după invazia sovietică și nu a sesizat imediat semnificația acțiunilor lui Nagy, Îndeosebi renunțarea la sistemul monopartit, Într-o țară care nu era importantă pentru ampla strategie americană (mai multă atenție din partea Washingtonului primise criza recentă din Polonia). Iar când Ungaria a apărut, În cele din urmă, pe agenda CNS la ședința din 8 noiembrie, părerea generală - de la Eisenhower În jos - a fost că vina le revine integral britanicilor și francezilor. Dacă aceștia n-ar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să-l liniștească. Dar Hrușciov a fost vizibil nemulțumit când, doar două zile mai târziu, Tito le acorda azil politic lui Nagy, altor cincisprezece membri ai guvernului său și familiilor acestora. Decizia iugoslavă pare să fi fost luată În focul crizei ungare și se baza pe presupunerea că rușii nu aveau nici un interes să creeze martiri. Dar, când liderii sovietici și-au exprimat nemulțumirea și mai ales când cei din grupul Nagy au fost răpiți În momentul În care părăseau ambasada
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tun a tancului. Restul era dialectică. Partidele comuniste din Vest au Început să piardă aderenți. Potrivit unor statistici proprii, 400.000 de membri au părăsit Partidul Comunist Italian Între 1955 și 1957. Așa cum le explicase Togliatti liderilor sovietici la apogeul crizei din Ungaria: „Ne vine greu, după felul În care au evoluat evenimentele din Ungaria, să le clarificăm În cadrul partidului sau să obținem un consens În favoarea conducerii”. În Italia, ca și În Franța, Marea Britanie și mai peste tot, membrii de partid
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de Vest, a cărei parte din exportul mondial de mărfuri a sporit de la 7,3% În 1950 la 19,3% doar zece ani mai târziu, redând economiei germane locul de frunte pe care-l ocupa În comerțul internațional Înainte de Marea Criză din 1929. În cei patruzeci și cinci de ani de după 1950, exporturile la nivel mondial au crescut În volum de 16 ori. Chiar și o țară ca Franța, a cărei cotă din exportul mondial a rămas constantă pe parcursul acestor ani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și emigrația au menținut creșterea demografică mult sub ce era de așteptat după saltul ratei natalității din primele decenii. În ajunul celui de-al doilea război mondial, efectele devastatoare ale dispariției unei generații de tineri În primul război mondial, pe lângă criza economică, războaiele civile și incertitudinea politică din anii ’30, au adus rata natalității, În unele regiuni occidentale, la minime istorice. În Marea Britanie erau doar 15,3 nou-născuți vii la mia de locuitori, În Belgia 15,4, În Austria 12,8
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
60, erau sincronizate cu ratele mortalității, care se Înrăutățeau constant (În special În rândul bărbaților). Există multe explicații pentru revirimentul fertilității după al doilea război mondial, Însă majoritatea se rezumă la o combinație de optimism și lapte gratuit. În timpul marii crize demografice dintre 1913 și 1945, guvernele au căutat zadarnic să stimuleze procrearea, să compenseze prin Îndemnuri patriotice, „coduri” familiale și alte legi lipsa cronică de bărbați, locuințe, slujbe și protecție. Acum - chiar Înainte ca progresul postbelic să se traducă În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tot În afară de Italia. Pe la mijlocul anilor ’60, media europeană a ratei șomajului era de numai 1,5%. Pentru prima dată de când se făceau astfel de statistici, Europa Occidentală cunoștea ocuparea completă a forței de muncă. În multe sectoare se Înregistrau acum crize de muncitori. Deși acest lucru avantaja organizațiile de muncitori, sindicatele (cu excepția tipică a Marii Britanii) erau fie neputincioase, fie refractare În a-și exercita puterea. Era o moștenire a deceniilor interbelice: sindicatele militante sau politice nu și-au revenit niciodată pe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acest lucru avantaja organizațiile de muncitori, sindicatele (cu excepția tipică a Marii Britanii) erau fie neputincioase, fie refractare În a-și exercita puterea. Era o moștenire a deceniilor interbelice: sindicatele militante sau politice nu și-au revenit niciodată pe deplin după impactul crizei economice și al represiunii fasciste. În schimbul noului lor statut respectabil de parteneri naționali de negociere, reprezentanții sindicatelor au preferat adesea, de-a lungul anilor ’50 și la Începutul anilor ’60, să colaboreze cu patronii În loc să exploateze conflictele de muncă În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și În alte părți 16. Dacă europenii cumpărau inimaginabil de multe mașini pentru uzul personal, asta nu Însemna doar că aveau mai mulți bani de cheltuit. Existau mai multe mașini disponibile pentru a satisface cererea Înăbușită pe toată durata Marii Crize și a războiului. Cu mult Înainte de 1939, unii producători europeni de mașini (Porsche În Germania, Renault și Citroën În Franța, Morris În Marea Britanie), anticipând un salt În cererea de automobile personale după revirimentul economic, au Început să se gândească la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mărită pentru orice produs și presiunea politică de a acționa În maniere ineficiente din punct de vedere economic au dus firmele britanice la faliment. În 1970, producătorii europeni și japonezi le preluau piețele și Îi Întreceau În calitate și preț. Criza petrolului de la Începutul anilor ’70, intrarea În CEE și dispariția ultimelor piețe protejate (În dominioanele și coloniile britanice) au distrus În cele din urmă industria autonomă de mașini din Regatul Unit. În 1975, British Leyland, singurul producător independent de mașini
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
decât Franța și Germania la un loc. A asigurat ocuparea deplină a locurilor de muncă și s-a dezvoltat, deși mai lent decât oriunde altundeva. A suferit, totuși, de două dezavantaje majore: unul era rezultatul ghinionului istoric, celălalt era autoimpus. Criza endemică a balanței de plăți din Marea Britanie a fost În mare măsură efectul datoriilor chinuitoare acumulate În războiul de șase ani Împotriva Germaniei și Japoniei, la care ar trebui adăugate costurile uriașe de menținere a unui sector eficient de apărare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
educat) și a mecanismelor unei piețe libere a mărfurilor și ideilor era privită În cercurile politice și academice din Europa ca o relicvă bizară a epocii pre-keynesiene: În cel mai bun caz, drept o incapacitate de a asimila lecțiile Marii Crize, iar În cel mai rău caz, ca o sămânță de conflict și un apel voalat la cele mai josnice instincte umane. Așadar, statul era un lucru bun - și prezent cu prisosință. Între 1950 și 1973, cheltuielile guvernului au crescut de la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sfințenie postulatul conform căruia capitalismul e inerent disfuncțional, iar socialismul Îi este superior moral și economic. Dar, spre deosebire de comuniști, ei nu credeau că decesul capitalismului era iminent, nici că trebuia grăbit prin inițiative politice. Misiunea lor, revelată după decenii de criză economică, divizare și dictatură, era să folosească resursele statului pentru a elimina patologiile sociale asociate cu formele capitaliste de producție și cu funcționarea neîngrădită a economiei de piață, construind nu utopii economice, ci societăți viabile. Politica social-democrată nu era Întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
industrii de bază, cele mai multe În Suedia. Relațiile de muncă, mai ales În Suedia și Norvegia, erau afectate de conflicte severe - rata grevelor În ambele țări era, În primele decenii ale secolului XX, printre cele mai ridicate din lume. În timpul Marii Crize din anii ’30, regiunea a cunoscut un șomaj cronic. În perioada 1932-1933, un sfert din forța de muncă suedeză era În șomaj, iar În Norvegia și Danemarca, 40% dintre adulți nu aveau serviciu - cifre comparabile cu cei mai sumbri ani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un sfert din forța de muncă suedeză era În șomaj, iar În Norvegia și Danemarca, 40% dintre adulți nu aveau serviciu - cifre comparabile cu cei mai sumbri ani din Marea Britanie, Germania Republicii de la Weimar sau statele industriale americane. În Suedia, criza a dus la confruntări violente: În 1931, armata a pus capăt grevei de la fabrica de hârtie din 7dalen (regizorul suedez Bo Widerberg a redat memorabil episodul Într-un film din 1969, 7dalen ’31). Dacă În perioada interbelică Scandinavia - și În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
capăt grevei de la fabrica de hârtie din 7dalen (regizorul suedez Bo Widerberg a redat memorabil episodul Într-un film din 1969, 7dalen ’31). Dacă În perioada interbelică Scandinavia - și În special Suedia - nu a avut soarta altor societăți afectate de criză de la marginea Europei, meritul le revine În mare măsură social-democraților. După primul război mondial, partidele socialiste scandinave au abandonat În linii mari dogma radicală și ambițiile revoluționare pe care le Împărtășiseră cu socialiștii nemți și cu alte mișcări socialiste din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era stilul. Acest stil - un amestec În proporții variabile de siguranță artistică, ambiție intelectuală și spirit cultivat - era factorul care singulariza scena europeană, mai ales În ochii americanilor. La sfârșitul anilor ’50, Europa Occidentală nu numai că-și revenise după criza economică și război, ea era din nou un magnet pentru toți cei care se voiau sofisticați. New York era capitala banilor și, poate, a artei moderne. Dar America era Încă nițel cam neșlefuită - chiar și În ochii multor americani. John F.
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vânt și fațadele de ciment crăpate ilustrează, din păcate, ceea ce marea urbanistă Jane Jacobs numea „plaga insipidului”. Nu e limpede de ce politicienii și edilii din perioada postbelică au comis atâtea greșeli, chiar admițând că după două războaie mondiale și o criză economică prelungită exista un apetit pentru orice lucru nou și fără legătură cu trecutul. Nu Înseamnă că nu sesizau sluțenia mediului Înconjurător: cei care locuiau În noile orașe, În turnuri și complexe uriașe de locuințe, erau nemulțumiți și nu au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tinerii de la mijlocul anilor ’60 lucrurile stăteau altfel. Ecosistemul cultural evolua mult mai repede decât În trecut. Între o generație prosperă, sigură de sine, răsfățată și independentă cultural și cea a părinților lor, neobișnuit de mică, nesigură, marcată de Marea Criză și traumatizată de război, exista nu distanța convențională dintre două grupuri de vârstă, ci o adevărată prăpastie. Acești tineri păreau să se fi născut Într-o lume care se transforma - schimbându-și cu reticență valorile, stilul și regulile - sub ochii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
șocat pe studenții cehi afirmând că adevăratul inamic este democrația pluralistă. Pentru ei, ea era țelul. XIIItc "XIII" Sfârșitul idileitc "Sfârșitul idilei" Revoluția este actul unei enorme majorități a societății Împotriva unei minorități aflate la putere. E Însoțită de o criză a puterii politice și de slăbirea aparatului coercitiv. De aceea se poate desfășura fără forțe armate. Jacek Kuroñ și Karel Modzelewski, Scrisoare deschisă către Partid (martie 1965) Fiecare partid comunist este liber să aplice În țara sa principiile marxism-leninismului și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fost scrisă de Nikita Hrușciov. Liderii sovietici din această generație Încă mai credeau În lupta mondială de clasă. Amintirea idealizată a revoluției sovietice, proiectată asupra revoltelor din America Latină, l-a făcut pe Hrușciov să comită gafele care au dus la criza cubaneză din 1962 și care i-au precipitat căderea. Conflictul cu China, care a devenit public În 1960, furnizând opoziției de stânga de la Moscova o alternativă „maoistă” la modelul sovietic, nu era doar o luptă pentru Întâietate geopolitică, ci și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
detronarea șahului Iranului a semănat panică pe piața petrolului, provocând o creștere a prețurilor cu 150% Între decembrie 1979 și mai 1980 - nu semăna deloc cu experiența anterioară. În trecut, inflația era asociată creșterii economice, adesea o creștere accelerată. Marile crize economice de la sfârșitul secolului al XIX-lea și din anii ’30 fuseseră Însoțite de deflație: căderi precipitate ale prețurilor și salariilor, provocate, după părerea observatorilor, de valute excesiv de rigide și cheltuieli cronic scăzute, din partea guvernelor și cetățenilor deopotrivă. Dar În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acum În față un patronat ale cărui marje de profit Începeau să intre la apă. Invocând rata mărită a inflației din 1971, reprezentanții muncitorilor solicitau creșteri salariale și alte compensații Într-o economie care dădea semne de extenuare Încă dinainte de criza din 1973. Salariile reale umbreau sporul de productivitate; profiturile erau În declin; noile investiții au Început să scadă. Excesul de capacitate născut din strategiile de investiție entuziaste de după război nu putea fi absorbit decât prin inflație sau șomaj. Iar din cauza
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]