KorAP: Find »[drukola/base=criză & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...2484 2485 2486 ...2509 >

62,720 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

din 1973. Salariile reale umbreau sporul de productivitate; profiturile erau În declin; noile investiții au Început să scadă. Excesul de capacitate născut din strategiile de investiție entuziaste de după război nu putea fi absorbit decât prin inflație sau șomaj. Iar din cauza crizei din Orientul Mijlociu, europenii au avut parte de amândouă. Criza anilor ’70 părea mai gravă decât era În realitate, deoarece contrasta cu situația anterioară. După standardele istorice, rata medie de creștere a produsului intern brut (PIB) În vestul Europei În anii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
erau În declin; noile investiții au Început să scadă. Excesul de capacitate născut din strategiile de investiție entuziaste de după război nu putea fi absorbit decât prin inflație sau șomaj. Iar din cauza crizei din Orientul Mijlociu, europenii au avut parte de amândouă. Criza anilor ’70 părea mai gravă decât era În realitate, deoarece contrasta cu situația anterioară. După standardele istorice, rata medie de creștere a produsului intern brut (PIB) În vestul Europei În anii ’70 nu era deosebit de scăzută. Ea oscila Între 1

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și Portugalia. În prima jumătate a deceniului, peste 300.000 de emigranți iugoslavi au fost nevoiți să se Întoarcă În Balcani, unde șansele lor de a găsi un loc de muncă nu erau mai mari decât În Franța sau Germania. Criza slujbelor nord-europene era pur și simplu exportată În zona mediteraneană. Între timp, Franța a restricționat sever imigrația din Algeria și fostele sale colonii africane, iar Marea Britanie a Înăsprit condițiile de intrare pentru potențialii imigranți din subcontinentul sud-asiatic. Combinația de șomaj

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
adusese deja tarifele industriale la un minimum istoric. Dimpotrivă, acum exista riscul ca o presiune locală tot mai mare să reimpună protecția, În defavoarea competiției. Un element În plus complica dilemele cu care se confruntau În anii ’70 factorii de decizie. Criza economică, oricât de circumstanțiale și conjuncturale vor fi fost elementele care au declanșat-o, coincidea cu o transformare de amploare pe care guvernele nu o puteau stopa. În cursul unei singure generații, Europa de Vest suferise o a treia „revoluție industrială”: industriile

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cotidiană cu numai câțiva ani Înainte erau pe cale de dispariție. Dacă minerii, oțelarii, lucrătorii din industria textilă și cea constructoare de mașini Își pierdeau slujbele, nu era numai din cauza unei scăderi ciclice În economia locală sau un efect secundar al crizei petrolului. Dispărea Însăși venerabila economie industrială occidentală. Dovezile erau incontestabile, deși factorii de decizie au Încercat din greu ani de zile să le ignore implicațiile. Numărul minerilor scăzuse constant după ce producția de cărbune a ajuns la apogeu În Europa de Vest În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
evidente a conservatorilor de a calma neliniștea publică, numai pentru a fi acuzat În anii următori de o ineficiență comparabilă, dacă nu chiar mai gravă. În Marea Britanie s-a vorbit chiar, la un moment dat, de inadecvarea instituțiilor democratice În fața crizelor moderne, iar presa a făcut speculații pe marginea avantajelor unui guvern de tehnocrați sau ale unei alianțe „corporatiste” de experți „apolitici”. Ca și de Gaulle (În mai 1968), politicieni importanți din Marea Britanie au considerat necesar să stea de vorbă cu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
frâiele ordinii publice. Provocarea nu venea din partea stângii convenționale. Moscova era evident mulțumită de echilibrul internațional din acești ani: Watergate și căderea Saigonului au diminuat prestigiul Americii, În vreme ce Uniunea Sovietică, lider mondial În producția de țiței, a fost avantajată de criza petrolului. Dar apariția În engleză a Arhipelagului Gulag și expulzarea lui Aleksandr Soljenițîn din URSS În februarie 1974, urmate la câțiva ani de masacrele din Cambodgia și drama „vietnamezilor din bărci”, au parafat sfârșitul definitiv al iluziilor despre comunism. Nici

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Îi privea direct). Iar succesul lor a fost remarcabil. Primii candidați „ecologiști” s-au prezentat la alegerile din Franța și Marea Britanie În 1973 - același an În care În RFG a avut loc Congresul Fermierilor, strămoș al „verzilor”. Impulsionată de prima criză a petrolului, mișcarea ecologistă din Gemania de Vest a pătruns rapid În politica de masă. De la inițiative civile, demonstrații și marșuri de protest la Începutul deceniului, „verzii” - care aveau o varietate de susținători: țărani, ecologiști, pacifiști și squatteri urbani - au

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cultural favorabil agendei lor, Încât Își puteau permite să se detașeze de marile partide, riscând diviziuni Între simpatizanți, fără ca acest lucru să pericliteze nici majoritatea guvernamentală, nici șansele proprii. Partidele cu cauză unică apăreau adesea, după cum am văzut, În urma unei crize, a unui scandal sau a unei propuneri controversate: ecologiștii austrieci s-au afirmat În urma unei confruntări neplăcute cu autoritățile În 1984 pe tema proiectului hidrocentralei de la Hainburg, În estul Austriei. Cauza mediului Înconjurător a fost Întărită de conflictul aferent Între

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
sectorului public și al pozițiilor de autoritate (amintind de majoritatea protestantă din Ulster, care le refuza catolicilor orice pondere sau privilegiu) - sau poate tocmai din această cauză -, situația din insulă părea stabilă. Chiar dacă Ciprul nu mai era o zonă de criză, el rămăsese o „problemă”. În 1973, când studenții atenieni (mai Întâi cei de la Drept, apoi cei de la Politehnică) au pus În dificultate regimul manifestându-și public opoziția pentru prima oară, ofițerii au Încercat să distragă atenția publică și să-și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
facilitase creditele, contractase Împrumuturi externe masive și stimulase fluxul importurilor. În anii 1970-1973, susținută și de banii repatriați de lucrătorii portughezi din străinătate, țara a traversat chiar o scurtă perioadă de Înflorire a consumului. Dar la puțin timp, sub impactul crizei petrolului, a urmat o spirală a inflației. Salariile din sectorul public au rămas mult În urma prețurilor. Pentru prima oară după multă vreme, Portugalia s-a confruntat cu un val de greve. Oamenii din suburbii (mulți sosiți recent din regiunea sărăcită

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
lor tradiția și precedentul. Mai mult, parlamentul Însuși (sau variile partide politice și simpatizanții lor) nu putea face mare lucru pentru a bloca o lovitură de stat militară, iar simpatiile armatei erau greu de anticipat 16. Decisivă pentru ieșirea din criză și pentru direcția ulterioară a istoriei spaniole a fost atitudinea lui Juan Carlos I, care a respins tranșant cererile conspiratorilor și a ținut un discurs televizat În favoarea Constituției, plasând fără echivoc persoana regală și monarhia de partea majorității democratice din

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
dacă „micile lor nebunii” au sau nu prioritate În raport cu „viitorul unei națiuni”. Cu fiecare film, decorurile erau tot mai elegante, peisajele urbane tot mai șic. În 1988, cu Mujeres al borde de un ataque de nervios (Femei În pragul unei crize de nervi), Almodóvar ajunge să realizeze un convingător portret cinematografic al unei societăți moderne trepidante, disperată să recupereze timpul pierdut 21. Culmea ironiei e că aceste schimbări fuseseră posibile nu datorită unor inovatori sau radicali din sfera culturii ori a

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Mitterrand, stânga franceză era mai lipsită de idei, speranțe și sprijin decât În toată istoria ei anterioară. Donald Sassoon Orice revoluție cu semnificație politică este precedată de o transformare a peisajului intelectual. Transformările europene din anii ’80 nu fac excepție. Criza economică de la Începutul anilor ’70 subminase optimismul deceniilor postbelice occidentale, fracturând partidele politice convenționale și propulsând probleme inedite În centrul dezbaterii publice. De ambele părți ale Cortinei de Fier, discuția politică se Îndepărta decisiv de vechile reflexe mentale și, cu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
utile. Adversarii consensului aveau două tipuri de argumente. Primul era pur și simplu acela că gama de servicii sociale și avantaje cu care se obișnuiseră occidentalii nu era viabilă. Al doilea, frecvent În Marea Britanie (unde economia națională se târâse din criză În criză În toată perioada postbelică), era că, viabil sau nu, statul intervenționist era un impediment pentru creșterea economică. Statul, insistau acești critici, trebuie să stea cât mai departe de piața bunurilor și a locurilor de muncă. Nu trebuie să

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
consensului aveau două tipuri de argumente. Primul era pur și simplu acela că gama de servicii sociale și avantaje cu care se obișnuiseră occidentalii nu era viabilă. Al doilea, frecvent În Marea Britanie (unde economia națională se târâse din criză În criză În toată perioada postbelică), era că, viabil sau nu, statul intervenționist era un impediment pentru creșterea economică. Statul, insistau acești critici, trebuie să stea cât mai departe de piața bunurilor și a locurilor de muncă. Nu trebuie să dețină mijloace

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Acestea nu erau idei noi. Erau teoriile unei generații anterioare de liberali pre-keynesieni, hrăniți cu doctrinele pieței libere din economia neoclasică. Mai recent, ele erau cunoscute specialiștilor din opera lui Hayek și a discipolului său american Milton Friedman. După Marea Criză din anii ’30 și boom-ul bazat pe cerere din anii ’50 și ’60, astfel de vederi au fost considerate (cel puțin În Europa) politic mioape și economic anacronice. Însă după 1973 adepții pieței libere au reapărut, vehemenți și siguri

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
nu s-au mai Îngropat morții 3. Prim-ministrul James Callaghan părea cu capul În nori: la Întrebarea unui jurnalist despre nemulțumirea crescândă din industrie, el a răspuns senin că nu există motive de Îngrijorare - de unde faimosul titlu de ziar („Criză? Care criză?”) cu care a pierdut alegerile generale pe care a fost nevoit să le organizeze În primăvara următoare. Ironia sorții, laburiștii au fost constrânși să combată În alegerile istorice din 1979 cu argumentul că nu creaseră o criză socială

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
au mai Îngropat morții 3. Prim-ministrul James Callaghan părea cu capul În nori: la Întrebarea unui jurnalist despre nemulțumirea crescândă din industrie, el a răspuns senin că nu există motive de Îngrijorare - de unde faimosul titlu de ziar („Criză? Care criză?”) cu care a pierdut alegerile generale pe care a fost nevoit să le organizeze În primăvara următoare. Ironia sorții, laburiștii au fost constrânși să combată În alegerile istorice din 1979 cu argumentul că nu creaseră o criză socială prin abandonul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ziar („Criză? Care criză?”) cu care a pierdut alegerile generale pe care a fost nevoit să le organizeze În primăvara următoare. Ironia sorții, laburiștii au fost constrânși să combată În alegerile istorice din 1979 cu argumentul că nu creaseră o criză socială prin abandonul abrupt al convențiilor economice (când tocmai asta făcuseră), În vreme ce Partidul Conservator a revenit la putere sub conducerea energică a unei femei care susținea că soluția perfectă pentru ieșirea Marii Britanii din impas era tocmai acest tratament radical. La

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
muncitori În sfera „socialului”, sub formă de șomaj subvenționat de stat. Privatizarea anumitor industrii și servicii publice a fost utilă. Timp de mulți ani, bunuri economice vitale lânceziseră În sectorul public fără șanse de investiții sau modernizare. Erau mereu În criză de lichidități; performanța lor nu evolua sub presiunea competiției sau a consumatorilor, iar managerii erau Îngrădiți de inerția birocratică și presiunile politice 4. Grație doamnei Thatcher, În Marea Britanie a apărut o piață mult mai vastă de bunuri, servicii și, În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Întregul sistem capitalist. Excluși de la putere atâta timp, militanții socialiști francezi nutriseră nestingheriți visul revoluției. Fiindcă stânga nu exercitase puterea În Franța de zeci de ani; de fapt, nu o exercitase niciodată, decât incomodată de parteneri de coaliție, bancheri necooperanți, crize valutare internaționale, urgențe internaționale - exista o litanie Întreagă de scuze pentru neimplementarea socialismului. În 1981, toate obstacolele păreau Înlăturate și nu mai exista nici un motiv de dat Înapoi. Mai mult, controlul statului și implementarea schimbărilor revoluționare erau inseparabile În cultura

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Aceste considerații par să fi influențat decisiv gândirea lui Mitterrand; lor li se adăugau, fără Îndoială, panica tot mai mare din cercurile de afaceri și informațiile potrivit cărora valuta, bunurile și oamenii părăseau țara Într-un ritm accelerat, precipitând o criză economică. Pe 12 iunie 1982, președintele a decretat o Întoarcere la 180 de grade. Respingând sfaturile consilierilor săi mai radicali, Mitterrand a autorizat guvernul să Înghețe prețurile și salariile pe o perioadă de patru luni, să reducă din cheltuielile publice

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
anumit sector să rămână În proprietatea statului - o televiziune publică, să spunem, sau poșta -, dar competiția era acum inevitabilă. În al doilea rând, guvernele au fost nevoite să vândă bunuri publice dintr-o necesitate economică imediată. Sugrumate de inflație, de criza petrolului din 1979-1980, de deficite anuale mari și datorii galopante, ministerele de Finanțe vedeau În vânzarea bunurilor aflate În proprietate publică un dublu avantaj. Statul scăpa de industrii și servicii care aduceau pierderi, iar banii astfel obținuți echilibrau bugetul - soluție

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
anumită idee despre epoca prezentă, care timp de decenii i-a influențat și timorat chiar și pe cei care nu o Împărtășeau. E vorba despre o viziune larg acceptată a trecutului recent al Europei, În care se amestecau amintirea Marii Crize, bătălia dintre democrație și fascism, legitimitatea morală a statului asistențial și - pentru mulți oameni de ambele părți ale Cortinei de Fier - speranța unui progres social. Era Marea Narațiune a secolului XX; când presupozițiile ei de bază au Început să se

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]