67,494 matches
-
înalt din Polonia va lăuda manualele tipărite sub îndrumarea lui Căianu. Mai târziu, în timpul Revoluției din 1848 s-a tipărit tot aici „Hadi lap” („Foaia oștirii”) și un număr de proclamații revoluționare (exemplare ale acestora pot fi văzute la muzeul amintit din Cluj). Căianu a primit în 1652 o culegere realizată de profesorul său, Mátyás Seregély, ca premiu pentru buna învățătură. Căianu o primește sub formă incompletă și va prelua sarcina adăugirii ei, activitate pe care o continuă până în 1671, la
Ioan Căianu () [Corola-website/Science/301019_a_302348]
-
dintre ofițerii din Abwehr, Erwin Lahousen și Hans Bernd Gisevius, au supraviețuit războiului și au depus mărturie la procesele de la Nürnberg despre curajul lui Canaris în lupta împotriva lui Hitler. În timpul procesului intentat principalilor crimanli de război naziști, Lahousen a amintit de o convorbire avută de amiral cu feldmareșalul Wilhelm Keitel în care Canaris îl avertiza pe Keitel că, în cele din urmă, responsabilitatea pentru atrocitățile din Polonia va cădea asupra armatei. Keitel a răspuns că nu se simțea responsabil, atâta vreme cât
Wilhelm Canaris () [Corola-website/Science/301001_a_302330]
-
este strict supravegheată și toate informațiile recoltate sunt aduse la cunoștința ministerului cultelor, înlocuit în martie 1957 cu Departamentul cultelor. Într-o de notă de sinteză referitoare la acțiunile episcopului de după eliberarea din detenție, elaborată la 14 septembrie 1959, se aminteau memoriile lui Márton Áron prin care solicita restabilirea situației Bisericii Catolice așa cum era aceasta la 30 decembrie 1947, eliberarea din detenție a episcopilor și preoților catolici (se putea subînțelege că era vorba și de cei uniți). Ceea ce nemulțumea autoritățile comuniste
Áron Márton () [Corola-website/Science/301028_a_302357]
-
VIII-lea-al IX-lea aparțin culturii Dridu. Unele sate ale actualei comune apar pe hărți din secolele al XVI-lea și al XVII-lea, așa cum arată atlasul geografic și istoric al județului Buzău al lui Basil Iorgulescu. Același atlas amintea de unele mișcări sociale în satul Aliceni în 1877, de cele de la Zilișteanca din 1892, precum și de participarea localnicilor la răscoala din 1907. Multă vreme, în această comună localitatea principală a fost Zilișteanca, sat denumit astfel deoarece a fost înființat
Comuna Poșta Câlnău, Buzău () [Corola-website/Science/301033_a_302362]
-
mai mult de nevoie decât benevol,datorită legislației administrative austriece,privind înfințarea satelor grănicerești(sate adunate), în zona de graniță,câreia îi aparținea și Belobreșca. Ca așezare locuită,Belobreșca sub acest nume se pomenește în anul 1713. Este necesar să amintim că Pavel Binder care,în lucrarea sa intitulată"Lista localităților din Banat de la sfărșitul sec.XVIII-lea”,în ”Studii de istorie a Banatului”,va publica o conscripție a Marseiului din Bologna,în care sunt înscrise 390 de localități bănățene în
Belobreșca, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301070_a_302399]
-
dealurile mai joase, urmând pe sub Tîlva Gabroțului, Izvoarele Băniuței, pe sub Țînțora (pe Ogașul Corbului). Urmează apoi Valea Mare până la confluența cu Valea Mică, apoi pe sub munte până la Gropăni și Cracotară. Între procesele actuale, cele mai vizibile, de modelare a reliefului, amintim eroziunea de suprafață și alunecările de teren. Cele mai spectaculoase procese de eroziune și depuneri de roci sedimentare le întâlnim în Lunca Nerei și se datorează deselor ieșiri din matcă ale râului. În regiunea de deal apar foarte multe ogașe
Bănia, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301069_a_302398]
-
în întregimea ei. De-a lungul pârâului Bănia se întinde Lunca Băniei. Ea începe în aval de sat și se contopește cu Lunca Nerei. De aici și până la Gabroț se întinde un deal prelung cu multe fragmentări și subdiviziuni toponimice. Amintim câteva dintre toponimele cele mai uzuale: Gabroțul și Dealul Gabroțului a căror denumire vine de la Ogașul Gabroțului. Pornind de sub munte, de sub Arșiță, se întinde cel mai lung deal, numit pe hărțile cadastrale, Dealul Mare. Culmea lui, face în cea mai
Bănia, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301069_a_302398]
-
XIII-lea. În secolul al XIV-lea avem informații despre cnejii de Ciortea. Astfel în anul 1354 între cnejii de Ciortea conform documentului apar certuri pentru împărțirea averii. Din documentele vremii aflăm că acești cnejii aveau patru moșii și aici amintim: Ciortea, Baiola (sat dispărut), Guluez (sat dispărut) și Zerdahel. Tot din documentele vremii reiese că în Ciortea ar fi fost o podgorie. Trebuie amintit că acești cneji de Ciortea au fost înrudiții cu celebrul cneaz din Banat, cneazul Baciu. Nu
Ciortea, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301076_a_302405]
-
față, de aur. În a treia partiție, în câmp albastru, se află trei prune așezate pe o crenguță cu trei frunze de argint. Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat. Semnificațiile elementelor însumate: Mieii amintesc faptul că localitatea a fost întemeiată de coloniști aduși de împărăteasa Maria Tereza din Oltenia, și anume din localitatea Calea Oii. Rindeaua este simbolul ocupației tradiționale a locuitorilor, respectiv tâmplăria și prelucrarea lemnului. Capul de urs face referire la fauna
Comuna Luncavița, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301087_a_302416]
-
1700 a ajuns până la Marga care n-a primit-o, așa că Marga era și parohie de graniță confesională între ortodocși și greco-catolicii din parohia Băuțarul Inferior. În timpul Revoluției de la 1848 satul a fost incendiat. Satul a avut biserică de lemn, amintită în 1757, când erau 50 de case, iar în 1774, 180 case. In 1782 parohia avea doi preoți și filie. Biserica de zid a fost construită în 1830, cu hramul Sf. Prooroc Ilie și având dimensiunile de 22x10 m. Preoți
Comuna Marga, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301088_a_302417]
-
gulerat ( apodemus tauricus ), veverița ( scirus vulgaris ), viezurele ( meles meles ), mistrețul ( sus scrofa ), lupul ( caniș lupus ), căprioara ( caprecrus caprecrus ). În ultimii 10 ani, în aceste păduri își face apariția și ursul brun ( ursus aretus ). Bogată este și fauna păsărilor. Aici putem aminti: ciocănitoarea ( picaides trygactihus alapinus ), buha ( buho buho ). Reptilele sunt reprezentate de: tritonul de munte ( triturus alpestris ), salamandra ( salamandra salamandra ), vipera cu corn ( vipera beru berus ). Din fauna acvatică o însemnătate, deosebită o au peștii: păstrăvul indigen ( salmo trutto fario ), caracteristic
Comuna Eftimie Murgu, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301082_a_302411]
-
mediteranean”. În localitate predominantă, în proporție de pește 97%, este limba română, limba strămoșeasca, iar restul de 3% este format de limbă rromă. În ceea ce privete credință predomina religia ortodoxă care este urmată de religia baptista. Dintre preoții ortodoxi pot aminti pe: Chirilă Sarbu, Ion Popovici, Ion Sarbu, Iacob Sarbu, Ion Sarbu, Ion Goanța, Nicolae Careba, Tiberiu Sută, Valeriu Popescu, Octavian Popovici, Dragota Solomon, Mihai Gaspar, iar pastori au fost: Pavel Ciortuz, Dănilă Ciortuz, Pavel Petrut , timotei Miu , Sfercoci Valentin , în
Comuna Eftimie Murgu, Caraș-Severin () [Corola-website/Science/301082_a_302411]
-
a V-a, donate în 1970 muzeului arheologic CONSTANTĂ D-lui R. OCHIANU (vezi PONTICA-7 pg.395-415)). Pe dealul din sud-estul satului, există ruinele unei CETĂȚI (antice (?) - nu știu de ce, nu a interesat pe nimeni, și nici nu este remarcată, amintită în istoria dobrogei), iar satul vecin se numește CETATEA, denumirea veche ASARLAK. Există CIȘMELE de apă, unele probabil de multe de sute de ani, cu inscripții deasupra curnelor, în limba turcă (scrierea veche), care nu au fost traduse de nimeni
Lespezi, Constanța () [Corola-website/Science/301141_a_302470]
-
agricultură, realitate, ce în ultimele două decenii ce au premers căderea comunismului, i-a pricinuit și decăderea. Loturile de teren cu care au fost împroprietăriți primii locuitori, suprafețele agricole enorme ale proprietarilor locali, au permis buna dezvoltare individual-familială a întemeietorilor, amintind doar în treacăt că în 1888 trăiau în Valea Mare și Valea Rusului circa 1500 săteni, dar au creat premise favorabile și pentru acțiuni edilitate îndrăznețe- ca de pildă, înălțarea bisericii (1893), a primăriei (1896)[1], a școlii (1903)[2
Plevna, Călărași () [Corola-website/Science/301123_a_302452]
-
zidurile sunt din cărămidă, acoperită cu tablă zincată. Fațada de vest e interesantă prin ritmul ascendent al frontoanelor ce încoronează cornișa pridvorului și pronaosului. Decorația exterioară este foarte sobră, rezumându-se la împărțirea verticală printr-un profil cu mic relief, amintind de un pilastru plat. Lăcașul de cult are lungimea de 26 m, lățimea de 10 m, majorată până la 15 m în dreptul absidelor laterale. Naosul este prevăzut cu o turlă mare, spațioasă, octogonală, străpunsă de 4 ferestre. b. Interiorul Pridvorul are
Plevna, Călărași () [Corola-website/Science/301123_a_302452]
-
centrală a județului, în Podișul Medgidiei. La recensământul din 2002 avea o populație de 1862 locuitori. În sat au locuit și germani dobrogeni, de religie evanghelică. Prima școală din Nisipari a funcționat într-una din cele trei geamii de care amintea I.M. Dobrogeanu la 1904. Deasemeni, prima grădiniță a fost înființată în anul 1909 și instalată în local propriu, astăzi în ruină. A existat însă și o școală germană, situată lângă actuala biserică (fosta casă de rugăciune), ce avea ca învățător
Nisipari, Constanța () [Corola-website/Science/301145_a_302474]
-
3 grupe de preșcolari. În ciudă vechimii sale, satul Brebu nu a avut mult timp propriul locaș de cult, credincioșii fiind nevoiți să meargă la biserica din Runcu pentru a participa la slujbe și pentru servicii religioase (botezuri, cununii, înmormântări). Amintindu-și de această mare greutate, bătrânii satului povestesc că pe la începutul secolului XX în sat au fost construite trei cruci de lemn acoperite, la care brebenii se închinau atunci când nu puteau participa la slujbele religioase din Runcu. Târziu, abia în
Brebu, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301156_a_302485]
-
pandurilor. De altfel ,legăturile pe care această mică parte a satului le are cu partea de S-V a țării numită Oltenia, sunt dovedite și de numele familiilor ce locuiesc aici, acestea fiind nume specifice locuitorilor din partea Olteniei. Este de amintit faptul că în vecinătatea satului în partea de E, pe malul drept al pârâului Chileanca există și astăzi o movilă de pământ cu înălțimea de aproximativ 40 de metrii aflându-se la 148,2 m față de nivelul mării (cota 148
Ibrianu, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301174_a_302503]
-
existente pe teritoriul comunei au favorizat dezvoltarea unei vegetații bogate. Pe unele platouri predomina gorunul în amestec cu alte specii de foioase: frasin, arțar, carpen, tei, plop, măr și păr pădureț și, izolat câte un fag bătrân. Din floră pajiștilor amintim: paisca, rogozul, trifoiul, păpădia etc. Dintre animalele sălbatice cel mai reprezentativ a fost lupul și ursul, în ziua de azi fiind pe cale de dispariție că și jderul de pădure. Alte animale sălbatice întâlnite pe aria comunei sunt: iepurele, vulpea, viezurele
Comuna Păușești-Măglași, Vâlcea () [Corola-website/Science/301203_a_302532]
-
căpăta de la domnitorul Ieremia Movila, la 6 mai 1598, o întărire a stăpânirii sale. Printre moșiile amintite este și satul Sivita, pe Prut și cu loc de moară în Prut, în ținutul Covurluiului. În primele decenii ale secolului satul este amintit în două hrisoave domnești date de domnitorii Constantin Movilala 15 iunie 1608 și Ștefan Tomsa la 8 martie 1612 Mănăstirii Pobrata pentru a stăpâni Iezerul Beleu și alte gârle din Baltă Bratesului. Un alt hrisov asemănător, în care este amintit
Șivița, Galați () [Corola-website/Science/301224_a_302553]
-
amintit în două hrisoave domnești date de domnitorii Constantin Movilala 15 iunie 1608 și Ștefan Tomsa la 8 martie 1612 Mănăstirii Pobrata pentru a stăpâni Iezerul Beleu și alte gârle din Baltă Bratesului. Un alt hrisov asemănător, în care este amintit și satul Sivita, este semnat de domnitorul Radu Mihnea la 16 august 1616. Peste doi ani, la 30 martie 1618, domnitorul Radu Mihnea întărește lui Condrea cămărașul (dregător la cămara domneasca) satul, care fusese a lui Ceacarlo Grecul și a
Șivița, Galați () [Corola-website/Science/301224_a_302553]
-
este stăpânit de Mânăstirile Frumoasă și Sf. Nicolae din Iași. Mănăstirea Frumoasă stăpânea părți din sat și la 21 august 1851. Presupunem că numele satului se poate explica prin antroponimul Sivit, nesemnalat în Dicționarul Onomastic Român. Un Gligor Sivit este aminti la 15 iunie 1599, pentru o cumpărătura din satul Mastacani . Legendă prinsă în sintagma „Tu lucești Tătarca șuvița frumoasă a lui Foltea” a fost creată de vreun învățător care nu a putut explică numele satelor ce se înșira de la Tulucesti
Șivița, Galați () [Corola-website/Science/301224_a_302553]
-
și face referiri și la alte localități din același areal. Moșie cu așezare de moșneni, Bucu cuprindea două părți, așa cum arăta hrisoavele din jurul anului 1600, anume Bucul de Sus și Bucul de Jos, după cum erau așezate față de râu. Dintre moșnenii amintiți în hrisoave ca stăpânind acolo în vremea lui Mihai Viteazul, cel mai de seamă era un Vladul în legătură cu care o parte a moșiei era chiar amintită cu numele de "Bucul lui Vladul". La anii 1619 - 1629, hrisoavele amintesc un alt
Bucu, Ialomița () [Corola-website/Science/301233_a_302562]
-
Bucul de Sus și Bucul de Jos, după cum erau așezate față de râu. Dintre moșnenii amintiți în hrisoave ca stăpânind acolo în vremea lui Mihai Viteazul, cel mai de seamă era un Vladul în legătură cu care o parte a moșiei era chiar amintită cu numele de "Bucul lui Vladul". La anii 1619 - 1629, hrisoavele amintesc un alt moșnean stăpânitor în Bucu, anume Nedelco, moștenitor al ocinei neamului lui Vladul. Până la 1650, cel mai de seamă stăpânitor în părțile Bucului e amintit "Oprea ot
Bucu, Ialomița () [Corola-website/Science/301233_a_302562]
-
Dintre moșnenii amintiți în hrisoave ca stăpânind acolo în vremea lui Mihai Viteazul, cel mai de seamă era un Vladul în legătură cu care o parte a moșiei era chiar amintită cu numele de "Bucul lui Vladul". La anii 1619 - 1629, hrisoavele amintesc un alt moșnean stăpânitor în Bucu, anume Nedelco, moștenitor al ocinei neamului lui Vladul. Până la 1650, cel mai de seamă stăpânitor în părțile Bucului e amintit "Oprea ot Bucu", căpitan, apoi agă al Țării Românești în vremea voievodului Matei Basarab
Bucu, Ialomița () [Corola-website/Science/301233_a_302562]