64,222 matches
-
în rase aflate pe diferite "niveluri de evoluție". Spre exemplu, ea a spus că rasa ariană, în calitate de "cea mai nouă rasă", este cea mai evoluată de pe Pământ. În cartea ei "Educația în Noua Eră", Bailey a făcut previziuni despre utilizarea teoriile rasiale oculte în școlile viitorului, despre care spunea ea, va fi bazată pe cohorte rasiale precum "Lemurienii" (pregătiți fizic), "Atlanteenii" (pregătiți emotional), Arienii (pregătiți mental) și "Noua Rasă" cu "calități și conștiință de grup și viziune idealistă". În "Destinul națiunilor
Alice Bailey () [Corola-website/Science/316179_a_317508]
-
mai fost pentru scurtă vreme membru și casier al primului comitet județean ARLUS. Are o intensă activitate publicistică, colaborînd la ziarul local „Presa”, condus de H. Fulga și I. Vermont, cu articole cu caracter civic, avînd chiar și un serial, „Teoria ca teoria...”, în care ilustra conflictul dintre vorbă și faptă cu multe exemple. Cu toate că pînă atunci rezistase solicitărilor de a adera la un partid, la sfîrșitul toamnei 1944, ajunge la părerea (pe care o va regreta mai tîrziu, calificînd-o ca
Ion Th. Grigore () [Corola-website/Science/316284_a_317613]
-
pentru scurtă vreme membru și casier al primului comitet județean ARLUS. Are o intensă activitate publicistică, colaborînd la ziarul local „Presa”, condus de H. Fulga și I. Vermont, cu articole cu caracter civic, avînd chiar și un serial, „Teoria ca teoria...”, în care ilustra conflictul dintre vorbă și faptă cu multe exemple. Cu toate că pînă atunci rezistase solicitărilor de a adera la un partid, la sfîrșitul toamnei 1944, ajunge la părerea (pe care o va regreta mai tîrziu, calificînd-o ca naivă pentru
Ion Th. Grigore () [Corola-website/Science/316284_a_317613]
-
așa cum sunt seriile de polinoame ale lui Bernoulli și Euler. Expresia explicită a termenilor seriei polinoamelor lui Hermite se deduce pe cale analitică prin rezolvarea ecuației diferențiale al lui Hermite. Aplicțiile directe ale polinoamelor lui Hermite se întâlnesc în domenii precum teoria probabilităților, teoria perturbaților, statistică matematică, fizica. Una din cele mai importante domenii în care utilizarea lor a condus cu succes la rezolvarea unei probleme fundamentale este mecanica cuantică unde utilizarea lor a permis găsirea funcțiilor de stare ale oscilatorului armonic
Polinoame Hermite () [Corola-website/Science/316296_a_317625]
-
seriile de polinoame ale lui Bernoulli și Euler. Expresia explicită a termenilor seriei polinoamelor lui Hermite se deduce pe cale analitică prin rezolvarea ecuației diferențiale al lui Hermite. Aplicțiile directe ale polinoamelor lui Hermite se întâlnesc în domenii precum teoria probabilităților, teoria perturbaților, statistică matematică, fizica. Una din cele mai importante domenii în care utilizarea lor a condus cu succes la rezolvarea unei probleme fundamentale este mecanica cuantică unde utilizarea lor a permis găsirea funcțiilor de stare ale oscilatorului armonic cuantic și
Polinoame Hermite () [Corola-website/Science/316296_a_317625]
-
de la o formă la alta se face printr-o transformare simplă dată de formulă: Acestea sunt șirurile de polinoame Hermite de diferite variante. În cele ce urmează, se va urma de regulă prima convenție. Acea convenție este adesea preferată în teoria probabilităților deoarece reprezintă densitatea de probabilitate pentru distribuția normală cu valoarea așteptată 0 și deviația standard 1. Primele unsprezece polinoame Hermite din teoria probabilităților sunt: iar primele unsprezece polinoame Hermite din fizică sunt: "H" este un polinom de grad "n
Polinoame Hermite () [Corola-website/Science/316296_a_317625]
-
În cele ce urmează, se va urma de regulă prima convenție. Acea convenție este adesea preferată în teoria probabilităților deoarece reprezintă densitatea de probabilitate pentru distribuția normală cu valoarea așteptată 0 și deviația standard 1. Primele unsprezece polinoame Hermite din teoria probabilităților sunt: iar primele unsprezece polinoame Hermite din fizică sunt: "H" este un polinom de grad "n". Versiunea din teoria probabilităților are coeficientul dominant 1, iar versiunea din fizică are coeficientul dominant 2. "H"("x") este un polinom de gradul
Polinoame Hermite () [Corola-website/Science/316296_a_317625]
-
reprezintă densitatea de probabilitate pentru distribuția normală cu valoarea așteptată 0 și deviația standard 1. Primele unsprezece polinoame Hermite din teoria probabilităților sunt: iar primele unsprezece polinoame Hermite din fizică sunt: "H" este un polinom de grad "n". Versiunea din teoria probabilităților are coeficientul dominant 1, iar versiunea din fizică are coeficientul dominant 2. "H"("x") este un polinom de gradul "n" pentru "n" = 0, 1, 2, 3, ... Aceste polinoame sunt ortogonale în raport cu "funcția pondere" (măsură) sau adică avem: când "m
Polinoame Hermite () [Corola-website/Science/316296_a_317625]
-
versiunea din fizică are coeficientul dominant 2. "H"("x") este un polinom de gradul "n" pentru "n" = 0, 1, 2, 3, ... Aceste polinoame sunt ortogonale în raport cu "funcția pondere" (măsură) sau adică avem: când "m" ≠ "n". Mai mult, sau Polinoamele din teoria probabilităților sunt astfel ortogonale în raport cu funcția densitate de probabilitate normală standard. Polinoamele Hermite (atât cele din teoria probabilităților, cât și cele din fizică) formează o bază ortogonala în spațiul Hilbert al funcțiilor care satisfac condiția în care produsul scalar este
Polinoame Hermite () [Corola-website/Science/316296_a_317625]
-
0, 1, 2, 3, ... Aceste polinoame sunt ortogonale în raport cu "funcția pondere" (măsură) sau adică avem: când "m" ≠ "n". Mai mult, sau Polinoamele din teoria probabilităților sunt astfel ortogonale în raport cu funcția densitate de probabilitate normală standard. Polinoamele Hermite (atât cele din teoria probabilităților, cât și cele din fizică) formează o bază ortogonala în spațiul Hilbert al funcțiilor care satisfac condiția în care produsul scalar este dat de integrală ce include funcția pondere gaussiană "w"("x") definită în secțiunea anterioară, O bază ortogonala
Polinoame Hermite () [Corola-website/Science/316296_a_317625]
-
O formulare echivalentă a faptului că polinoamele Hermite reprezintă o bază ortogonala pentru "L"(R, "w"("x") d"x") constă în introducerea "funcțiilor" Hermite, afirmând totodată că funcțiile Hermite reprezintă o bază ortogonala pentru "L"(R). Polinoamele Hermite folosite în teoria probabilităților sunt soluții ale ecuației diferențiale unde λ este o constantă, cu condițiile la limita astfel încât "u" să tinda polinomial la infinit. Cu aceste condiții la limită, ecuația are soluții doar dacă λ este un numar întreg pozitiv, și soluția
Polinoame Hermite () [Corola-website/Science/316296_a_317625]
-
de caz particular al polinoamelor Laguerre. Polinoamele Hermite pot fi exprimate drept caz particular al funcțiilor cilindrului parabolic. unde formulă 50 este funcția hipergeometrica confluenta a lui Whittaker. Analog, unde formulă 53 este funcția hipergeometrica confluenta a lui Kummer. Polinoamele Hermite din teoria probabilităților satisfac egalitatea unde " D" reprezintă derivarea în raport cu "x", iar exponențială este interpretată prin dezvoltarea în serie de puteri. Nu există chestiuni delicate de convergență a acestei serii când operează pe polinoame, fiindcă toți termenii în afara unui număr finit dispar
Polinoame Hermite () [Corola-website/Science/316296_a_317625]
-
afirmația că aceste polinoame formează un șir Appell. Deoarece sunt șir Appell, ele constituie "a fortiori" și un șir Sheffer. Polinoamele Hermite au și o reprezentare în termeni de integrală pe contur: conturul de integrare încercuind originea. Polinoamele Hermite din teoria probabilităților, definite mai sus, sunt ortogonale în raport cu distribuția normală standard de probabilitate, a cărei funcție de densitate este cu valoarea așteptată 0 și varianta 1. Se poate vorbi de polinoame Hermite de varianta α, unde α este orice număr pozitiv. Acestea
Polinoame Hermite () [Corola-website/Science/316296_a_317625]
-
început să se despartă cu aproximativ 175 de milioane de ani în urmă. Numele derivă din greaca veche "πᾶν" "pan" adică "tot", "întreg", și "Γαῖα" "Gaia" ""Pământ"". Conceptul a fost propus pentru prima dată de meteorologul german Alfred Wegener, părintele teoriei derivei continentelor, în lucrarea sa din 1912 "Originea continentelor" ("Die Entstehung der Kontinente"). El a extins această ipoteză în teoria din cartea sa "Originea continente și a oceanelor" ("Die Entstehung der Kontinente und Ozeane"), publicată pentru prima dată în 1915
Pangeea () [Corola-website/Science/320020_a_321349]
-
adică "tot", "întreg", și "Γαῖα" "Gaia" ""Pământ"". Conceptul a fost propus pentru prima dată de meteorologul german Alfred Wegener, părintele teoriei derivei continentelor, în lucrarea sa din 1912 "Originea continentelor" ("Die Entstehung der Kontinente"). El a extins această ipoteză în teoria din cartea sa "Originea continente și a oceanelor" ("Die Entstehung der Kontinente und Ozeane"), publicată pentru prima dată în 1915, în care a postulat că (înainte de ruperea și deriva în locurile lor actuale) toate continentele formau un singur supercontinent, pe
Pangeea () [Corola-website/Science/320020_a_321349]
-
literatura științifică în forma latinizată "Pangaea". Wegener era convins că marea similaritate a liniilor de coastă dintre Africa de Vest și partea estică a Americii de Sud nu erau o coincidență. El a adunat informații paleontologice și geologice pentru a-i susține cauza însă teoria sa a fost respinsă de geologii epocii. Abia 30 de ani mai târziu geofizicienii au demonstrat că deriva continentelor se datorează plăcii tectonice și că teoria lui Wegener este verificată și admisă..
Pangeea () [Corola-website/Science/320020_a_321349]
-
coincidență. El a adunat informații paleontologice și geologice pentru a-i susține cauza însă teoria sa a fost respinsă de geologii epocii. Abia 30 de ani mai târziu geofizicienii au demonstrat că deriva continentelor se datorează plăcii tectonice și că teoria lui Wegener este verificată și admisă..
Pangeea () [Corola-website/Science/320020_a_321349]
-
sa (cu excepția celor trei ani ai « marii pauze » în care el a dispărut din propria voință). Cele mai multe povestiri în care apare detectivul încep în 221B Baker Street. Caracterul fictiv al adresei alese de Conan Doyle a dat loc la numeroase teorii cu privire la situația reală a apartamentului lui Sherlock Holmes din Londra. Principiul constând în atribuirea de numere pare pe o parte a străzii și de numere impare pe cealaltă parte a străzii nu este într-adevăr foarte veche. Ea a devenit
221B Baker Street () [Corola-website/Science/320022_a_321351]
-
este în prezent necunoscut. În 1999, Abbey National a sponsorizat crearea unei statui de bronz a lui Sherlock Holmes, care se află acum se află la intrarea în stația de metrou de pe Baker Street. Holmesologii au avut o serie de teorii cu privire la adresa "reală" a acestuia, dar cum o mare parte din Baker Street a fost devastată în timpul Blitzkrieg-ului, puține urme au mai fost păstrate din clădirile originale cu excepția secțiunii cunoscute anterior ca Upper Baker Street, care astăzi formează o parte
221B Baker Street () [Corola-website/Science/320022_a_321351]
-
nu era în ordine cu celelalte numere ale clădirilor alăturate: o problemă care a deranjat birocrații locali, care s-au străduit timp de ani de zile să păstreze în ordine numerele clădirilor de pe stradă. Experții sherlockieni au prezentat și alte teorii alternative cu privire la locul unde se afla inițial numărul 221B și au susținut că acesta era mai în josul străzii Baker Street. Totuși, Conan Doyle și-a plasat inițial locația 221B în Upper Baker Street, unde se află astăzi Muzeul (vezi manuscrisul
221B Baker Street () [Corola-website/Science/320022_a_321351]
-
Valentin Gheorghiu pentru o bursă de studii la Conservatoire Național de Musique din Paris unde studiază vioară cu Maurice Hewitt și armonie și contrapunct cu Noel Gallon. La București își continuă studiul viorii cu Vasile Filip, Garabet Avachian și al teoriei cu Mihail Jora. Gheorghiu își desăvârșește studiile la Moscova, participând la cursurile de măiestrie artistică ale lui David Oistrah. Din 1946 a fost solist concertist al Filarmonicii de Stat "George Enescu". În cadrul instituției a interpretat atât concerte simfonice cât și
Ștefan Gheorghiu (violonist) () [Corola-website/Science/320052_a_321381]
-
noi. Contraargumente sugerează că viața extraterestră inteligență nu există sau apare atât de rar în timp și spațiu, încât oamenii nu vor face niciodată contact cu ea. Începând cu Michael H. Harț s-a depus un mare efort în dezvoltarea teoriilor științifice despre acest subiect și posibilele modele ale vietii extraterestre, astfel încât paradoxul Fermi a devenit un punct teoretic de referință pentru o mare parte din această muncă științifică. Există deja numeroase lucrări de specialitate care abordează problemă în mod direct
Paradoxul lui Fermi () [Corola-website/Science/320051_a_321380]
-
lui sinus ca "vertical" și sinus versus ca "horizontal", 'săgeata" este un sinonim ieșit din uz pentru abscisă. Funcția versin din primul cadran (0 < "θ" < "π"/2), sau haversin, sunt de asemenea folosite în mod obișniut în procesarea semnalelor și teoria controlului ca formă a unui semnal pulsatoriu sau a unei funcții fereastră, deoarece funcția continuă este netedă ca valoare și pantă, iar valoarea ei pleacă din zero, ajunge la unu și se reîntoarce iar în zero (haversin). Termenul de "versin
Versinus () [Corola-website/Science/320046_a_321375]
-
Colin Dexter, cunoscut pentru scrierea romanelor cu Inspectorul Morse, a scris o povestire bazată pe această operă a lui Conan Doyle, intitulată "A Case of Mis-Identity", în care fratele lui Holmes, Mycroft, este implicat în rezolvarea misterului; în această povestire, teoria lui Holmes cu privire la personajul Hosmer Angel este aceeași, în timp ce Mycroft deduce că 'Hosmer Angel' este un persoană fictivă creată de mamă și fiică pentru a-l elimina pe tatăl vitreg, dar Watson află că 'Hosmer Angel' este o persoană reală
Un caz de identitate () [Corola-website/Science/320085_a_321414]
-
Nomografia se ocupă cu calcule făcute pe cale grafică. Concret, nomografia este teoria efectuării de calcule pe cale grafică, și ea dezvoltă reprezentări grafice cu dependențele funcționale dintre trei sau mai multe (mărimi) variabile, implicate în calcule, dintre care cel puțin două sunt date, cunoscute. Respectivele reprezentări grafice sunt numite foi (fișe) grafice de
Nomografie () [Corola-website/Science/320117_a_321446]