67,494 matches
-
de cult pe teritoriul localității apare în anul 1780, când aici exista o biserică ortodoxă din lemn în locul numit „coasta bisericii”, biserică care între timp s-a distrus, în momentul de față doar o cruce ridicată pe acel loc mai amintind de existența sa. În momentul de față localitatea dispune de următoarele lăcașuri de cult: □ Biserica ortodoxă ""Adormirea Maicii Domnului"" - construită în anul 1920 aparține de Mitropolia Banatului, Arhiepiscopia Timișoarei, Protopopiatul Făget; □ Biserica baptistă ""Maranata"" - construită în anii ’90 pe locul
Bucovăț (Dumbrava), Timiș () [Corola-website/Science/301345_a_302674]
-
Groși este un sat în comuna Margina din județul Timiș, Banat, România. Se situează în extremitatea estică a județului Timiș, la nord-est de orașul Făget. Satul este amintit pentru prima dată la 1508-1519, ca proprietate a lui Abrahamfy . Este cert că în perioada otomană a fost locuită. Într-un defter turcesc de la 1593 se amintește satul valah "Gros". Locuitorii se ocupau cu mineritul, în special cu spălatul aurului
Groși, Timiș () [Corola-website/Science/301366_a_302695]
-
în extremitatea estică a județului Timiș, la nord-est de orașul Făget. Satul este amintit pentru prima dată la 1508-1519, ca proprietate a lui Abrahamfy . Este cert că în perioada otomană a fost locuită. Într-un defter turcesc de la 1593 se amintește satul valah "Gros". Locuitorii se ocupau cu mineritul, în special cu spălatul aurului. La conscripția din 1717 localitatea este numită "Grosch". Administrația maghiară i-a dat numele de "Marosgoros", cu totate că locuitorii au fost întotdeauna majoritari români. Biserica ortodoxă
Groși, Timiș () [Corola-website/Science/301366_a_302695]
-
județean DJ592, două variante care leagă, pe trasee diferite, cele două municipii timișene. Prima atestare a localității a parvenit prin intermediul istoricului ungur Fryges Pesty care, într-o lucrare dedicată Carașului, vorbește despre o diplomă maghiară de la 1428, în care se amintește de un anume Emeric de "Hattyas", participant la o tranzacție cu pământuri între nobilimea maghiară. La începutul secolului XV, aparținea unuia dintre frații Dánfi de Duboz. Spre sfârșitul secolului, apare ca proprietate a familiei nobiliare Banffy. Conscripția de la 1717 o
Hitiaș, Timiș () [Corola-website/Science/301367_a_302696]
-
Jebel este o comună în județul Timiș, Banat, România, formată numai din satul de reședință cu același nume. Localitatea Jebel a fost atestata documentar, pentru prima dată în 1334, în evidențele de dijma papală din 1332 - 1337, fiind amintită sub numele de Zephel. În anul 1425 localitatea a primit dreptul de a organiza bâlciuri,iar pe apa Timișului au existat mai multe mori. Tot atunci, apare in documente atestat un castel construit în pădure, aparținând nobilului Nicolae Treutel. Un
Comuna Jebel, Timiș () [Corola-website/Science/301372_a_302701]
-
acest sat lui Ioan, fiul lui Nicolae de Nadasd.În anul 1471 existau 3 sate toate cu numele de Nadasd situate în apropierea actualei vetre a satului. În diverse documente istorice ce datează din anii 1479 și 1483 localitatea este amintită ca aparținând de Castelul de Saradsituat între Pișchia și Giarmata.În timpul în care Banatul s-a aflat sub stăpânirea turcă nu avem informații referitoare la existența satului. Satul are continuitate de-a lungul evului mediu, până în perioada ocupației otomane a
Nadăș, Timiș () [Corola-website/Science/301379_a_302708]
-
17 case și era locuit. Pe harta contelui Mercy din 1723-1725, apare cu numele "Buboki-Natasch". Hartă militară de la 1761 arată satul "Dubski Nadosch", aparținător districtului Lipova. Prima atestare sigură a localității este făcută de Conscripția din anul 1717 când este amintită sub numele de Duboki Nadushși aparținea de Districtul de Lipova.Satul avea la acea dată numai 11 case ceea ce ne face să credem că perioada anterioară acesta trecuse prin vremuri de retriște, poate chiar fusese părăsit, datorită ororilor aduse de
Nadăș, Timiș () [Corola-website/Science/301379_a_302708]
-
Poieni este un sat în comuna Pietroasa din județul Timiș, Banat, România. Se află la 10 km de centrul de comună, satul Pietroasa. Prima atestare documentară a Poieniului datează din anii 1514-1516, când este amintit sub numele de "Pleyen" și era proprietatea lui George de Brandemburg. Aici există o biserică ortodoxă din lemn construită în 1790 și pictată în 1812, ce poartă hramul "Cuvioasa Paraschiva". Poienul este totodată un punct terminal pentru zona montană a
Poieni, Timiș () [Corola-website/Science/301389_a_302718]
-
și Periam Port, care se află pe malul râului Mureș la 3 km de Periam. Localitatea Periam Port este locuită permanent de numai câteva familii dar acum câteva decenii era un sat în toată puterea cuvântului. Astăzi, doar câteva case amintesc de acea perioadă, înflorind turismul prin construirea de case de vacanță. În anul 1332 localitatea "Priamus" este amintită pentru prima dată într-un act oficial din Cenad. Proprietarul satului a fost Bechey Imre, adjunctul lui fiind Blasius de Priamus. În
Comuna Periam, Timiș () [Corola-website/Science/301388_a_302717]
-
este locuită permanent de numai câteva familii dar acum câteva decenii era un sat în toată puterea cuvântului. Astăzi, doar câteva case amintesc de acea perioadă, înflorind turismul prin construirea de case de vacanță. În anul 1332 localitatea "Priamus" este amintită pentru prima dată într-un act oficial din Cenad. Proprietarul satului a fost Bechey Imre, adjunctul lui fiind Blasius de Priamus. În lucrarea "Ghidul Banatului" din 1936, Emil Grădinariu descria Periamul astfel: Ansamblul folcloric "Muguri de tezaur" coordonat de Vătavu
Comuna Periam, Timiș () [Corola-website/Science/301388_a_302717]
-
Deci a Padeșului. A. Fauna pădurilor Pădurile de fag și stejar, destul de reprezentate în zonă sunt populate cu o serie de specii de animale ca: vulpea, lupul, mistrețul, veverița, pisica sălbatică, căprioara, jderul și altele. Dintre păsările prezentate în preajma Nădragului amintim: ciocănitoarea, cucul, gaița, pițigoiul, cocoșul de munte, cocoșul de mesteacăn etc. În pădurile Nădrăgene în vecinătate cu pădurile Rușchiței și Obrejei, s-au semnalat câteva familii de cerbi carpatini, iar în Padeș câteva exemplare de urși, trecuți în aceste teritorii
Comuna Nădrag, Timiș () [Corola-website/Science/301380_a_302709]
-
dată în 1333, cu numele de "Veybech". În secolul XVI a constituit un important punct de rezistență antiotomană. Atât la conscripția austriacă din 1717 cât și pe harta contelui Mercy din 1723-1725, satul nu este menționat. Primii coloniști sunt însă amintiți în 1723. După răscoala din 1736-1739, Peciul Nou avea 94 de familii germane. La conscripția din 1743 este consemnată ca localitate locuită de germani, cu numele de "Uypez". S-a mai numit și "Neu Wien". Evoluția populației, structurată pe etnii
Comuna Peciu Nou, Timiș () [Corola-website/Science/301387_a_302716]
-
Șemlacu Mare (, ) este un sat ce aparține orașului Gătaia din județul Timiș, Banat, România. Prima mențiune documentară datează din anul 1270, atunci când localitatea este amintită într-un document ecleziastic cu numele de "Meseusumlow". Era un centru rural relativ important. la 1319 este menționat pentru a doua oară, cu numele de "Mezo-Sumlo". Între 1344 și 1370 avea deja statutul de oraș ("civitas Mezeusumplyo"). A decăzut spre
Șemlacu Mare, Timiș () [Corola-website/Science/301401_a_302730]
-
economice, dimensiunile reduse, lipsa sistematizării, tendința de îmbătrânire și deficitul demografic, localitatea a cunoscut un puternic regres și a ajuns în pragul abandonării complete. La recensământul din 2002, populația satului era de numai 6 locuitori. Împreună cu satele din jur, este amintită pentru prima dată în documente de la 1514-1516, ca proprietate a lui George de Brandeburg. Făcea parte din distrctul Mănăștur, județul Hunedoara. În 1597 aparținea lui Ștefan Török iar la 1620 este donată lui Stefan Bethlen. În perioada stăpânirii otomane și
Topla, Timiș () [Corola-website/Science/301404_a_302733]
-
distanța pe șosea este de circa 25 km. Satul este legat de rețeau rutieră printr-un drum comunal în lungime totală de 8 km, care pornește de la drumul județean Timișoara-Buziaș, trece prin Uliuc și se termină la Unip. Satul este amintit pentru prima dată în evidențele papale de dijmă din 1332-1337, cu numele de "Winep". Diplomele din 1477 amintesc despre el cu numele "Uyneph". Conscripția generală a Banatului din 1717 consemnează localitatea cu numele "Junip", cu 60 de case. Numele definitiv
Unip, Timiș () [Corola-website/Science/301406_a_302735]
-
în lungime totală de 8 km, care pornește de la drumul județean Timișoara-Buziaș, trece prin Uliuc și se termină la Unip. Satul este amintit pentru prima dată în evidențele papale de dijmă din 1332-1337, cu numele de "Winep". Diplomele din 1477 amintesc despre el cu numele "Uyneph". Conscripția generală a Banatului din 1717 consemnează localitatea cu numele "Junip", cu 60 de case. Numele definitiv "Unip" apare pentru prima dată pe harta Contelui Mercy de la 1723. Atunci aparținea de districtul Ciacova. Mai târziu
Unip, Timiș () [Corola-website/Science/301406_a_302735]
-
Zorani este un sat în comuna Margina din județul Timiș, Banat, România. Se află la 2 km de aceasta. Între satul Zorani și satul Margina se află Biserica de lemn "Cuvioasa Paraschiva". (1737), declarată monument istoric. Localitatea este amintită în secolul XVI în legătură cu rolul important jucat de nemeșul Zorbul Ioan de Zorani. La 1597 apare în documente ca proprietate a lui Ștefan Török, apoi trece în posesia fiului său. În această perioadă aparținea când de județul Timiș, când de
Zorani, Timiș () [Corola-website/Science/301412_a_302741]
-
situează în zona de est a județului Timiș, la circa 8 km nord-est de municipiul Lugoj. Este un vechi sat românesc, menționat pentru prima dată în documente în anul 1510. Atunci aparținea de districtul Caransebeș. Conscrierile dietei de la 1650 o amintesc ca proprietate fiscală. Un defter turcesc din același an vorbește despre localitatea "Valealunga", toponim care relevă caracterul românesc. La conscripția din 1717 este amintit ca sat locuit, cu numele de "Valle Longa", cu 4 case. Biserica veche a fost ridicată
Valea Lungă Română, Timiș () [Corola-website/Science/301407_a_302736]
-
dată în documente în anul 1510. Atunci aparținea de districtul Caransebeș. Conscrierile dietei de la 1650 o amintesc ca proprietate fiscală. Un defter turcesc din același an vorbește despre localitatea "Valealunga", toponim care relevă caracterul românesc. La conscripția din 1717 este amintit ca sat locuit, cu numele de "Valle Longa", cu 4 case. Biserica veche a fost ridicată în 1794. S-a numit "Valea Lungă" după 1921 iar începând cu anul 1964 satul poartă numele "Valea Lungă Română". La recensământul din 2002, populația satului
Valea Lungă Română, Timiș () [Corola-website/Science/301407_a_302736]
-
sat s-a desprins în Luncanii de Sus și Luncanii de Jos. Primele informații mai detaliate despre această zonă le avem cu ocazia împroprietăririi fraților Zărnești, prin dania regală din 22 septembrie 1365. În hotarele moșiei Icușul de Sus erau amintite anumite locuri din această zonă, reprezentând hotarul cu alte moșii: Izvorul Topla (Tuplafeu), Valea Lupului (Farkasfeu). Documentele din perioada 1365 - 1371 menționează mai multe așezări printre care "Padushausa" (satul Muntele Padeș) probabil satul Luncanii de Sus. Informații despre Luncani avem
Luncanii de Jos, Timiș () [Corola-website/Science/301375_a_302704]
-
mai multe așezări printre care "Padushausa" (satul Muntele Padeș) probabil satul Luncanii de Sus. Informații despre Luncani avem din Dania Regală din 22 septembrie 1365 când este menționată așezarea Padushausa (satul Muntele Padeș). La sfârșitul secolului al XVI-lea este amintit cu numele de Lunca. În conscrierea din 1690/1700 se găsește sub numele de Lunkany. La început localitatea a existat pe deal, pe locul Luncaniului de Sus de astăzi. Prin construirea în anul 1734 a unui furnal pentru topit metale
Luncanii de Jos, Timiș () [Corola-website/Science/301375_a_302704]
-
pe locul Luncaniului de Sus de astăzi. Prin construirea în anul 1734 a unui furnal pentru topit metale și exploatarea minelor de fier, locuitorii încep să se așeze pe valea râului Bega formând satul Luncanii de Jos. În documente se amintește că Luncani era o biserică din lemn în anul 1794. Statistica parohiilor și preoților din eparhia Timișoara din 1776 consemnează parohie la Luncani cu 38 de case în care preot era Alexandru Popovici și care aparținea de protopopiatul Făget.În
Luncanii de Jos, Timiș () [Corola-website/Science/301375_a_302704]
-
mai lungă linie din Budapesta. M3 merge pe o direcție nord-sud (mai precis, din nord-nord-est spre sud-est). În anii 80' și 90', M1 a avut reconstrucții majore. Din cele 11 stații, 8 sunt originale și 3 au fost reconstruite. Stațiile amintesc de timpul mileniului, inclusiv podeaua, băncile, ferestrele de lemn și iluminatul. Fiecare stație este un mic muzeu, cu fotografii și informații. - Există Muzeul Subteran "Millennium" în trecerea subterană Deák Ferenc tér, unde resturi din aceste timpuri pot fi văzute. Metroul
Metroul din Budapesta () [Corola-website/Science/301414_a_302743]
-
Gustave Ponton d'Amécourt sau polonezul Joachim Lelewel, au schimbat, în mod durabil, punctul de vedere. Din epoca Renașterii, era de bon ton pentru persoanele cu dare de mână să posede un "cabinet de monede". Printre acești amatori, se pot aminti Petrarca, Familia Medici, Papa Paul al III-lea, regina Cristina a Suediei, Carol al VI-lea al Austriei sau Bartolomeo Borghese. Regele Angliei, George al III-lea, merită un loc deosebit, întrucât pasiunea sa era împărtășită de chirurgul său, William
Numismatică () [Corola-website/Science/301417_a_302746]
-
1332-1337 când, localitatea apare pe una din listele de zecimală papală în care se consemnează activitatea preotului Nicolaus de Monisa (indicând în localitate, existența «și» a unei comunități catolice), experții de talia profesorului Medeleț apreciează că toponimul Bașani sau Basani amintește de vechi așezări pecenege din Banat precum Besenova. 2.3. Cronica, abreviată, a localității Moșnița Veche În anul 1333 - Localitatea este menționată pentru prima dată în listele de zeciială papală sub denumirea de MONIȘA, apoi, timp de 357 de ani
Moșnița Veche, Timiș () [Corola-website/Science/301378_a_302707]