64,222 matches
-
libertarieni, resping conceptul de un stat socialist întru totul, argumentând că un stat nu este obligat să instaureze un sistem socialist. Sensurile termenilor „republică socialistă”, „stat socialist” și „stat muncitoresc” tind să difere în funcție de aderenții variantelor de marxism, marxism-leninism, și teorii socialiste non-comuniste. Cele mai multe dintre aceste teorii, dar nu toate, necesită cel puțin „atitudini impunătoare” ale economiei de a fi naționalizate, de obicei, exploatate în conformitate cu un plan de producție, astfel capitalismul și achizițiile publice ale salariul de muncă pentru profitul privat
Stat socialist () [Corola-website/Science/320181_a_321510]
-
socialist întru totul, argumentând că un stat nu este obligat să instaureze un sistem socialist. Sensurile termenilor „republică socialistă”, „stat socialist” și „stat muncitoresc” tind să difere în funcție de aderenții variantelor de marxism, marxism-leninism, și teorii socialiste non-comuniste. Cele mai multe dintre aceste teorii, dar nu toate, necesită cel puțin „atitudini impunătoare” ale economiei de a fi naționalizate, de obicei, exploatate în conformitate cu un plan de producție, astfel capitalismul și achizițiile publice ale salariul de muncă pentru profitul privat sunt eliminate cel puțin în sferele
Stat socialist () [Corola-website/Science/320181_a_321510]
-
ale economiei de a fi naționalizate, de obicei, exploatate în conformitate cu un plan de producție, astfel capitalismul și achizițiile publice ale salariul de muncă pentru profitul privat sunt eliminate cel puțin în sferele majore de producție și sociale, deși există unele teorii economice socialiste care promovează diferite nivele ale relațiilor de piață, în asociere cu proprietatea publică și/sau cooperativa muncitorească. Cele mai multe teorii presupun democrație pe scară largă, iar unele își asumă participarea democratică a muncitorilor la fiecare nivel economic și al
Stat socialist () [Corola-website/Science/320181_a_321510]
-
de muncă pentru profitul privat sunt eliminate cel puțin în sferele majore de producție și sociale, deși există unele teorii economice socialiste care promovează diferite nivele ale relațiilor de piață, în asociere cu proprietatea publică și/sau cooperativa muncitorească. Cele mai multe teorii presupun democrație pe scară largă, iar unele își asumă participarea democratică a muncitorilor la fiecare nivel economic și al administrației de stat, diferențiindu-se după gradul prin care deciziile economice de planificare sunt trimise oficialilor publici și specialiștilor administrativi. Statele
Stat socialist () [Corola-website/Science/320181_a_321510]
-
economic și al administrației de stat, diferențiindu-se după gradul prin care deciziile economice de planificare sunt trimise oficialilor publici și specialiștilor administrativi. Statele care nu sunt democratice, iar economia este în mare măsură în mâinile statului, sunt numite de către teoriile ortodoxe troțkiste „state muncitorești” dar nu state socialiste folosind termenii de state muncitorești „degerate” sau „deformate”. Unii comentatori folosesc termenul de „stat socialist” pentru a descrie statele care prevăd ajutor social, cum ar fi asistența medicală și de șomaj, în ciuda
Stat socialist () [Corola-website/Science/320181_a_321510]
-
Castaldi (armonie, contrapunct). S-a specializat, ca auditor, la Universitatea din Berlin (1922-1924), cu Oskar Fleischer (istoria muzicii medievale, notație muzicală), Johannes Wolf, Richard Sternfeld, Hermann Abert (istoria muzicii), Erich Moritz von Hornbostel (folclor comparat, practica înregistrării fonografice), Curt Sachs (teoria instrumentelor), Johannes Wolf (muzica medievală), Max Friedländer (folclor), Georg Schünemann (pedagogie muzicală), Carl Stumpf (psihologie muzicală), Eduard Spranger (folclor comparat), Ferdinand Jakob Schmidt (pedagogie), Riehl, Groethnisen, Dessoir, Breysig. S-a specializat la Laboratorul La Charité cu profesorul Karl Schaeffer. Profesor
George Breazul () [Corola-website/Science/320175_a_321504]
-
1919-1920) și profesor (1920-1921, 1924-1926) la Liceul Militar Mănăstirea Dealu din Târgoviște, profesor de educație muzicală și ritmică la Oficiul Național de Educație Fizică din București (1925-1926), profesor de muzică vocală la Seminarul Central dun București (1926-1927), profesor provizoriu de teorie și solfegiu (1926-1927) și profesor de enciclopedie și pedagogia muzicii (1927-1938; 1945-1946), de teorie-solfegiu (1939-1945; 1946-1953), profesor și șef de catedră de istoria muzicii (1953-1961) la Conservatorul București, profesor onorific de estetică, acustică, pedagogie, psihologie și practică muzicală la Academia
George Breazul () [Corola-website/Science/320175_a_321504]
-
cel mai accesibil sport din lume. Se crede că alergarea umană a evoluat cu cel puțin patru milioane și jumătatede ani în urmă din capacitatea Australopitecului, un strămoș timpuriu al oamenilor, de a merge în poziție verticală pe două picioare. Teoria propusă consideră evoluția alergării cel mai probabil datorânduse dezvoltării umane timpurii ca alergători de anduranță, din practicarea vânătorii persistente a animalelor, activitatea de urmărire a acestora până când pradă devenea prea epuizată să mai fugă, cedând "miopatiei goanei"(Sears 2001), și
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
goanei"(Sears 2001), și că, caracteristicile umane, cum ar fi ligamentele nucale, glandele sudoripare abundente, tendonul lui Ahile, articulațiile mari ale genunchiului si mușchii fesieri mari, au fost modificări cauzate de acest tip de activitate (Bramble & Lieberman 2004, și colab.). Teoria mai întâi a propus utilizarea dovezilor fiziologice comparative și a obiceiurilor naturale ale animalelor atunci când aleargă, indicând probabilitatea acestei activități ca metodă de vânătoare de succes. Dovezile suplimentare de la observarea practicilor de vânătoare moderne au indicat, de asemenea, această probabilitate
Alergare () [Corola-website/Science/320219_a_321548]
-
(n. 410 sau 408 î.Hr. - d. 355 sau 347 î.Hr.) a fost un astronom, matematician grec, discipol al lui Platon, cunoscut mai ales pentru faptul că a fost printre primii care a încercat să formuleze o teorie privind mișcarea planetelor. Deoarece nu a rămas nimic din scrierile sale, singurele informații despre acestea provin din surse secundare ca poemul "Phainomena" al lui Aratos, având ca subiect astronomia. De asemenea, tratatul "Sphaericae" al lui Teodosiu din Bitinia este bazat
Eudoxus din Knidos () [Corola-website/Science/320276_a_321605]
-
Atena cam prin 370 î.Hr., ca discipol al lui Platon în cadrul Academiei. Către 360 î.Hr., pune bazele unei școli filozofice la Knidos, școală ce ajunge să concureze cu cea a lui Platon. Marea realizare a lui Eudoxus o constituie elaborarea "teoriei sferelor omocentrice". Teoria fusese schițată de Pitagora și reluată de Platon în lucrarea sa Timaios. Eudoxus susține faptul că planetele pe atunci cunoscute (Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn) , Soarele și celelalte stele, se rotesc în jurul Pământului, care este fix
Eudoxus din Knidos () [Corola-website/Science/320276_a_321605]
-
370 î.Hr., ca discipol al lui Platon în cadrul Academiei. Către 360 î.Hr., pune bazele unei școli filozofice la Knidos, școală ce ajunge să concureze cu cea a lui Platon. Marea realizare a lui Eudoxus o constituie elaborarea "teoriei sferelor omocentrice". Teoria fusese schițată de Pitagora și reluată de Platon în lucrarea sa Timaios. Eudoxus susține faptul că planetele pe atunci cunoscute (Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn) , Soarele și celelalte stele, se rotesc în jurul Pământului, care este fix. De asemenea, el
Eudoxus din Knidos () [Corola-website/Science/320276_a_321605]
-
atunci cunoscute (Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn) , Soarele și celelalte stele, se rotesc în jurul Pământului, care este fix. De asemenea, el consideră că mișcarea fiecărui astfel de corp ceresc este dirijată după un anumit număr de sfere. Prin această teorie, Eudoxus reușește să explice mișcarea retrogradă a planetelor. Eudoxus este primul care a determinat durata anului terestru, pe care a estimat-o la 365 de zile și 6 ore, rezultat care a fost îmbunătățit ulterior de Christophorus Clavius la cererea
Eudoxus din Knidos () [Corola-website/Science/320276_a_321605]
-
în matematică o constituie așa-numita ecuație diofantică, pe care a prezentat-o sub forme diferite, fără a indica vreo metodă de rezolvare. Cercetarea ecuațiilor nedeterminate face parte din analiza nedeterminată sau "analiza diofantiană". Diofant s-a ocupat și de teoria numerelor. Știința calculului numeric a fost dezvoltată în continuare, datorită aplicării pe scară largă a sistemului de numerație indian. Matematica arabă a contribuit la "democratizarea" matematicii, deoarece cifrele arabe au devenit accesibile oamenilor de știință. Opera lui Diofant a generat
Diofant () [Corola-website/Science/320278_a_321607]
-
erupțiile solare, izbucnirile bruște de energie în zonele mici de pe suprafața soarelui, pe care el a încercat să le lege de existența unor câmpuri magnetice solare. În 1951 publică lucrarea „"Точная теория волн установившегося вида на поверхности тяжёлой жидкости"” („"O teorie exacta a formei undelor de echilibru pe suprafața unui lichid greu"”). În 1976 descoperă oscilația Soarelui cu o perioadă de 2 ore și 40 de minute. El a primit Premiul Stalin în 1952 pentru studiul său privind erupțiile solare și
Andrei Severnîi () [Corola-website/Science/320250_a_321579]
-
(n. 7 aprilie 1866 la Stockholm - d. 17 august 1927 la Mörby lângă Stockholm) a fost un matematician suedez. A pus bazele teoriei moderne ale ecuațiilor integrale. Lucrarea sa, "Acta mathematica", publicată în 1903, este considerată ca bază a teoriei operatorilor. Studiile sale se înscriu în teoria ecuațiilor integrale liniare de ordinul al doilea, cu aplicații în fizică. A creat teoria ecuațiilor integro-diferențiale
Erik Ivar Fredholm () [Corola-website/Science/320279_a_321608]
-
(n. 7 aprilie 1866 la Stockholm - d. 17 august 1927 la Mörby lângă Stockholm) a fost un matematician suedez. A pus bazele teoriei moderne ale ecuațiilor integrale. Lucrarea sa, "Acta mathematica", publicată în 1903, este considerată ca bază a teoriei operatorilor. Studiile sale se înscriu în teoria ecuațiilor integrale liniare de ordinul al doilea, cu aplicații în fizică. A creat teoria ecuațiilor integro-diferențiale de "tip Fredholm", adică cu limite fixe, cu o singură și mai multe variabile independente și a
Erik Ivar Fredholm () [Corola-website/Science/320279_a_321608]
-
d. 17 august 1927 la Mörby lângă Stockholm) a fost un matematician suedez. A pus bazele teoriei moderne ale ecuațiilor integrale. Lucrarea sa, "Acta mathematica", publicată în 1903, este considerată ca bază a teoriei operatorilor. Studiile sale se înscriu în teoria ecuațiilor integrale liniare de ordinul al doilea, cu aplicații în fizică. A creat teoria ecuațiilor integro-diferențiale de "tip Fredholm", adică cu limite fixe, cu o singură și mai multe variabile independente și a demonstrat că aceste ecuații joacă un rol
Erik Ivar Fredholm () [Corola-website/Science/320279_a_321608]
-
pus bazele teoriei moderne ale ecuațiilor integrale. Lucrarea sa, "Acta mathematica", publicată în 1903, este considerată ca bază a teoriei operatorilor. Studiile sale se înscriu în teoria ecuațiilor integrale liniare de ordinul al doilea, cu aplicații în fizică. A creat teoria ecuațiilor integro-diferențiale de "tip Fredholm", adică cu limite fixe, cu o singură și mai multe variabile independente și a demonstrat că aceste ecuații joacă un rol special referitor la rezolvarea problemei lui Dirichlet, în calculul rezistenței materialelor, în teoria elasticității
Erik Ivar Fredholm () [Corola-website/Science/320279_a_321608]
-
creat teoria ecuațiilor integro-diferențiale de "tip Fredholm", adică cu limite fixe, cu o singură și mai multe variabile independente și a demonstrat că aceste ecuații joacă un rol special referitor la rezolvarea problemei lui Dirichlet, în calculul rezistenței materialelor, în teoria elasticității și teoria potențialului. A mai adus contribuții și în domeniul mecanicii și al fizicii matematice. Un crater lunar îi poartă numele.
Erik Ivar Fredholm () [Corola-website/Science/320279_a_321608]
-
integro-diferențiale de "tip Fredholm", adică cu limite fixe, cu o singură și mai multe variabile independente și a demonstrat că aceste ecuații joacă un rol special referitor la rezolvarea problemei lui Dirichlet, în calculul rezistenței materialelor, în teoria elasticității și teoria potențialului. A mai adus contribuții și în domeniul mecanicii și al fizicii matematice. Un crater lunar îi poartă numele.
Erik Ivar Fredholm () [Corola-website/Science/320279_a_321608]
-
este îngropat lângă Carol al X-lea, Ducele și Ducesa d'Angoulême, la Gorizia în Austro-Ungaria (astăzi Nova Gorica în Slovenia). Contele de Chambord nu a avut copii. Încă din timpul vieții sale s-a ridicat problema succesorului său. Conform teoriei legitimiste, coroana revenea bourbonilor spanioli, care erau descendenți ai nepotului regelui Ludovic al XIV-lea. Acesta din urmă a urcat pe tronul Spaniei în 1700 sub numele de Filip al V-lea, și a renunțat la drepturile sale asupra tronului
Henri, conte de Chambord () [Corola-website/Science/320269_a_321598]
-
-dimensională, conținând într-o formă pur geometrică calculul cu sisteme de numere cu totul generale, așa-numitele mărimi extensive compuse din "n" unități. În 1844 publică cea mai valoroasă lucrare a sa, "Die lineare Ausdehnungslehre, ein neuer Zweig der Mathematik" (Teoria extensiei liniare, o nouă ramură a matematicii). Lucrarea nu a trezit vreun interes deosebit în perioada de imediat după publicare. Abia în 1867 matematicianul Hermann Hankel, în lucrarea sa "Theorie der complexen Zahlensysteme" (Teoria sistemelor de numărare complexe), face cunoscute
Hermann Grassmann () [Corola-website/Science/320287_a_321616]
-
Ausdehnungslehre, ein neuer Zweig der Mathematik" (Teoria extensiei liniare, o nouă ramură a matematicii). Lucrarea nu a trezit vreun interes deosebit în perioada de imediat după publicare. Abia în 1867 matematicianul Hermann Hankel, în lucrarea sa "Theorie der complexen Zahlensysteme" (Teoria sistemelor de numărare complexe), face cunoscute ideile novatoare ale lui Grassmann. Ulterior această teorie a extensiilor va conduce la dezvoltarea studiului formelor diferențiale, care vor avea multiple aplicații în analiza matematică și în geometria diferențială. Printre matematicienii care au adoptat
Hermann Grassmann () [Corola-website/Science/320287_a_321616]
-
Lucrarea nu a trezit vreun interes deosebit în perioada de imediat după publicare. Abia în 1867 matematicianul Hermann Hankel, în lucrarea sa "Theorie der complexen Zahlensysteme" (Teoria sistemelor de numărare complexe), face cunoscute ideile novatoare ale lui Grassmann. Ulterior această teorie a extensiilor va conduce la dezvoltarea studiului formelor diferențiale, care vor avea multiple aplicații în analiza matematică și în geometria diferențială. Printre matematicienii care au adoptat aceste metode de studiu se numără Felix Klein și Élie Cartan. Grassmann a dezvoltat
Hermann Grassmann () [Corola-website/Science/320287_a_321616]