KorAP: Find »[drukola/base=înmormântare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...248 249 250 ...263 >

6,555 matches

Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828

desăvârșește în spațiul meta-imaginii, ca microcosm, ca alter ego al universalului. Meta-imaginea valorifică semnificațiile imaginii arhetipale și ale imaginii mitice, construind pecetea umanului ca purtător de anima catholica. Interdependența om-casă însoțește întregul complex ritualic al pragurilor de trecere nașterea, nunta, înmormântarea. În Bucovina, copilul, care vine pe lume, a avut "casa" lui, astfel că, a treia zi după naștere, moașa ia casa și locul în care s-a aflat copilul, păstrate, până atunci, într-o oală sau ciob, pune trei fire

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
desfacerii", "descântecului". Astfel, complementaritatea apă vie-apă învietoare / apă moartă apă întrupătoare reclădește umanul din temelii (în basme), prevestind desăvârșirea parcursului inițiatic. În schimb, apa moartă, în mentalitatea tradițională, are și conotații negative, la construirea unei fântâni sau în ritualul de înmormântare. Astfel, la facerea puțurilor, apa vie e apa care curge sau țâșnește din pământ, apa moartă e apa murdară căci ea e a diavolului 133, iar, la înmormântare, "după ce îngroapă un mort, apa ce o aveai în vadră, în casă

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
are și conotații negative, la construirea unei fântâni sau în ritualul de înmormântare. Astfel, la facerea puțurilor, apa vie e apa care curge sau țâșnește din pământ, apa moartă e apa murdară căci ea e a diavolului 133, iar, la înmormântare, "după ce îngroapă un mort, apa ce o aveai în vadră, în casă, să o verși, căci acea apă e moartă, e apa morților".134 Dihotomia apa Sâmbetei / apa Duminicii amintește de antinomiile universale iad / rai, sacru / profan: "alături de apa sâmbetei

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
a virtualităților; ele sunt fons et origo, rezervorul tuturor posibilităților de existență; ele precedă orice formă și susțin orice creație(...). Cufundarea în apă simbolizează (...) regresiunea în preformal, reintegrarea în modul nediferențiat al preexistenței." 196 Cele trei "praguri" existențiale nașterea, nunta, înmormântarea construiesc o matrice semantică a apei a cărei procesualitate este realizată de interferența simbolismelor: distrugerea maleficiilor, denominația, consacrarea socială, trecerea și pe-trecerea lumii. Metamorfoza apei deschide porțile dintre lumi, lumea "de aici" și lumea "de dincolo", convertind "trecerea" și

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
iar șeful satului sau al familiei îl uda, îi dădea un nume și se pronunța o invocație pentru ca el să fie sănătos, să crească, să aibă mulți copii și multe bogății. 198 În Bucovina, ritualul nașterii, al nunții și al înmormântării prezintă elementul acvatic procesual, ca structură de semnificații arhaice, prezentificate prin "gest", "muzică" și "dans", aflat într-o continuă interferență cu celelalte universalii ontologice focul, aerul, pământul. a. Nașterea La naștere, apa apare sub forma unor "praguri" existențiale care, o dată

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
oară, primul soț fiind mort, în timpul cununiei, o altă femeie toarnă o doniță cu apă pe mormântul primului bărbat, "ca să-i trăiască cel de-al doilea și să stingă focul c e arde pe mort pe lumea cealaltă" 225. c. Înmormântarea Despărțirea de pământesc și reintegrarea în arhetipal este săvârșită prin apa care eliberează și primenește drumul Marii Treceri. "Apa tulbure", care apare în vis, este un semn al morții cuiva apropiat. Atât în Bucovina, cât și în Moldova, după ce omul

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
a avea cu ce plăti "luntrea" 229 ce-l trece în cealaltă lume obiceiul de a plăti pe cineva ca să-l treacă pe cel mort peste un râu sau apă mare e de sorginte romană 230. La slavi, exista obiceiul înmormântării în barcă, pe mare, crezându-se, astfel, că mortul este trimis direct peste mare, în lumea de dincolo.231 Când se bocește mortul, "punându-și fiecare pălmile la ochi, caută cu cea mai mare luare de seamă, ca să nu cadă

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
pune, pe o năframă, o ulcică umplută cu apă limpede și proaspătă, acoperită cu un colac, deoarece mortul "vine și bea apă din vas ca să se răcorească, iar cu năframa se șterge de sudori" 233, în cele trei seri de după înmormântare. Peste tot, în ținuturile românești, este obiceiul ca oala cu care s-a turnat apă când s-a scăldat mortul să se dea de pomană unui sărac, umplută cu apă proaspătă, împreună cu o lingură nouă, atunci când mortul este dus la

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
curmezișul drumului, pe care se pun bani și peste care trece toată lumea prezentă, "podul" fiind "o bucată de pânză curată de casă și cam de trei coți de lungă (...), un ștergar, o pereche de mâneci, ori o năframă" 238. După înmormântare, era datina ca toți oamenii care au luat parte la înmormântare să se spele pe mâini lângă groapă, și numai după aceea se pot întoarce acasă, întotdeauna, însă, pe un alt drum și nu pe cel pe care s-a

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
toată lumea prezentă, "podul" fiind "o bucată de pânză curată de casă și cam de trei coți de lungă (...), un ștergar, o pereche de mâneci, ori o năframă" 238. După înmormântare, era datina ca toți oamenii care au luat parte la înmormântare să se spele pe mâini lângă groapă, și numai după aceea se pot întoarce acasă, întotdeauna, însă, pe un alt drum și nu pe cel pe care s-a dus mortul 239. A treia zi după înmormântare, "se sfințește apa

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
luat parte la înmormântare să se spele pe mâini lângă groapă, și numai după aceea se pot întoarce acasă, întotdeauna, însă, pe un alt drum și nu pe cel pe care s-a dus mortul 239. A treia zi după înmormântare, "se sfințește apa și casa" 240, iar, la masă, oaspeții sunt obligați să bea, mai întâi, dintr-un vas cu apă sau cu vin. Timp de șase săptămâni, de la înmormântare, se face "o cărare de apă"iar, pentru "slobozirea apei

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
care s-a dus mortul 239. A treia zi după înmormântare, "se sfințește apa și casa" 240, iar, la masă, oaspeții sunt obligați să bea, mai întâi, dintr-un vas cu apă sau cu vin. Timp de șase săptămâni, de la înmormântare, se face "o cărare de apă"iar, pentru "slobozirea apei", o fată trebuie să ducă apă pe la casele oamenilor 241. Mortul nu trebuie să fie jelit foarte mult deoarece "din lacrimile vărsate fără seamă se face, în cealaltă lume, un

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
mirilor iese mama feciorului de însurat și le aruncă un pumn de grâu în sân, zicând: "Să fiți cu îndemn la lucru, ca albina, / Îmbrăcați ca iarna, / Frumoși ca primăvara, / Înfocați ca vara, / Plini de roade ca toamna" 262. c. Înmormântarea Ca și "apa tulbure", pământul care apare în vis, prevestește moartea; moare cineva apropiat dacă, în vis, se rupe și se dărâmă o bucată de pământ, iar de se visează că scoate cineva stâlpii de la poartă, e semn că stăpânul

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
a le tăia, pentru a nu rămâne niciun fir de pământ pe trupul lui 269. În Basarabia, perna mortului se umple cu țărână de la mormânt pentru a se păstra legăturile cu lumea aceasta 270. În Transilvania, a doua zi după înmormântare, se stropește cu apă mormântul, se tămâiază și se aprinde "toiagul" (lumânarea în spirală făcută pe măsura mortului) "pentru a îmblânzi cățelul pământului, ca să nu latre pe noul oaspe venit între celelalte morminte" , amintind, astfel de Cerber, vestitul câine cu

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
astfel de Cerber, vestitul câine cu trei capete, păzitorul infernului 271. Când se dă ceva de pomană, "de sufletul celui mort", se bate cu piciorul în pământ, pentru ca pământul să fie martor la pomana făcută 272. A treia zi după înmormântare, se pune o tavă cu făină în locul unde a murit omul deoarece se spune că sufletul se coboară din cer și cercetează casa în care a locuit, lăsându-și urmele pe făină, dacă are nevoie de ceva273. Românii din comuna

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
uită la soare, pe fereastră. În momentul în care se așează pe masă "steagul", în spatele miresei stă o fetiță numită "svitūka" (luminătoarea) care ține o lumânare la umărul miresei, lipită de "baltagul" mirelui, simbolizând calea cea bună a vieții. c. Înmormântarea În ritualul înmormântării, focul era venerat din cele mai vechi timpuri: incinerația era considerată "înmormântarea în cuptor"302, conferindu-i, astfel, mortului sacralitatea zeilor, prin împărtășirea cu focul primordial.303 Mai târziu s-a descoperit că mortul era îngropat cu

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
pe fereastră. În momentul în care se așează pe masă "steagul", în spatele miresei stă o fetiță numită "svitūka" (luminătoarea) care ține o lumânare la umărul miresei, lipită de "baltagul" mirelui, simbolizând calea cea bună a vieții. c. Înmormântarea În ritualul înmormântării, focul era venerat din cele mai vechi timpuri: incinerația era considerată "înmormântarea în cuptor"302, conferindu-i, astfel, mortului sacralitatea zeilor, prin împărtășirea cu focul primordial.303 Mai târziu s-a descoperit că mortul era îngropat cu fața spre sud

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
miresei stă o fetiță numită "svitūka" (luminătoarea) care ține o lumânare la umărul miresei, lipită de "baltagul" mirelui, simbolizând calea cea bună a vieții. c. Înmormântarea În ritualul înmormântării, focul era venerat din cele mai vechi timpuri: incinerația era considerată "înmormântarea în cuptor"302, conferindu-i, astfel, mortului sacralitatea zeilor, prin împărtășirea cu focul primordial.303 Mai târziu s-a descoperit că mortul era îngropat cu fața spre sud, sud-vest sau sud-est, după "mersul soarelui", această legătură mitică simbolizând renașterea și

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
mortul era îngropat cu fața spre sud, sud-vest sau sud-est, după "mersul soarelui", această legătură mitică simbolizând renașterea și reînvierea morților.304 Tot ca simbol al continuării vieții pe lumea cealaltă, sau a revenirii la viața terestră, se practica și înmormântarea cu ocru roșu care se presăra pe trupul mortului, ca substitut al sângelui ca semn vivicator.305 Lumânarea de ceară, aprinsă, este pusă la căpătâiul omului, până "își dă sufletul", pentru a vedea pe cealaltă lume, pe unde merge, pentru

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
ușii împărătești" de la altar și se dăruiește în ziua de Vovidenie (Ovidenie) la biserică unde se arde duminica și în sărbători până când "se liturghisește" 307. Picioarele mortului se leagă cu o basma sau cu ață roșie, numită "piedică", iar la înmormântare este păzită foarte bine și se așează în sicriu, pentru a nu fi folosită la vrăji 308. Pânza de pe trupul mortului (giulgiu, sovon sau respeti) este pusă pentru ca răposatul să aibă cu ce se apăra împotriva "focului" pe care trebuie

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
spic de orz, în vârf legau un ciucure din boabe de călin, "îngrădit" cu un "ciochine" de ovăz. Marți și miercuri din săptămâna premergătoare nunții, oaspeții se adunau la casa mirelui pentru a petrece steagul la casa miresei 341. c. Înmormântarea Expresia "a-nchinat steagul" își are obârșia în obiceiul de a ridica un steag pe casă (Moldova), în turnul bisericii sau în clopotniță (Transilvania), atunci când moare un om. 342 La huțulii din Bucovina, "ca semn al morții" pentru comunitate, se punea

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
la geam un steag alb și se făcea foc lângă zăvoare. Potrivit credințelor străvechi ale huțulilor, tragerea clopotelor la mort semnifică readucerea sufletului hoinar acasă, sicriul, denumit "dereviște" sau "demovina" are sensul de "căsulie".343 În tradiția românească, în ritualul înmormântării, "bradul" se așeza în pragul casei și era înfipt în pământ, la căpătâiul mortului. La slavii din sud, bradul era înlocuit cu un pom fructifer, prun, cireș sau măr. Prin intermediul pomului de înmormântare, sufletul celui răposat își continuă viața în

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
căsulie".343 În tradiția românească, în ritualul înmormântării, "bradul" se așeza în pragul casei și era înfipt în pământ, la căpătâiul mortului. La slavii din sud, bradul era înlocuit cu un pom fructifer, prun, cireș sau măr. Prin intermediul pomului de înmormântare, sufletul celui răposat își continuă viața în trupul naturii.344 În trecut, mortul era așezat într-un sicriu scobit dintr-un trunchi de copac, tocmai pentru a reliefa această legătură " de sânge" dintre om și viața naturii.345 În Bucovina

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
această legătură " de sânge" dintre om și viața naturii.345 În Bucovina, la moartea unui om, se aduce, de la biserică, "un prapur și o cruce" care se leagă, în fața casei, de doi pari ce încadrează ușa și se țin până la înmormântare. "Prapurul" din Bucovina înlocuiește "steagul" din Transilvania. În trecut, la casa în care se afla un mort, se punea un brad (numit bradul de la morți), "frumos și verde, împodobit cu flori, cu cununi și cu maramă, în formă de steag

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
maramă, în formă de steag". În Banat, moartea unui tânăr este înștiințată de un om care merge prin sat cu un steag negru 346. În Bucovina, bradul, împodobit la moartea tinerilor, necăsătoriți, este dus de vătăjei (vornic sau vestitor) la înmormântare, "pentru a vesti nunta", apoi se îngroapă la capul mortului, lângă cruce, împreună cu "bățul de vătăjel". 347 La romani, exista același ritual al arborelui de moarte, reprezentat de chiparos sau de brad 348. Chiparosul era consacrat lui Pluton, zeul Infernului

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]