7,108 matches
-
moarte... Strânse trandafirul în palmă, iar acesta se transformă într-o floare uscată și galbenă. - ...care devine viață. Avea acum în mână un buchet de flori proaspete. Îl aruncă unei femei din public, care fu foarte încântată. Rhyme auzi o șoaptă de surpriză: - Sunt adevărate. Kara își lăsă mâinile să cadă pe lângă corp și privi din nou spre public cu o expresie serioasă pe chip. - Există o carte, spuse ea, cu o voce care umplu încăperea. O carte scrisă acum mii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
să-l ucizi pe Charles Grady au fost banii lor. Ceea ce ai și recunoscut de față cu Rhyme. Aș vrea să știu cine anume te-a angajat pentru această treabă. - Dar nu aveam de gând să-l omor, spuse în șoaptă deținutul. M-ai înțeles greșit. - Ce e de înțeles greșit în toată chestia asta? Ai pătruns în casa lui înarmat. - Să zicem că îmi plac provocările. Una din ele este să văd dacă pot pătrunde în locuri în care nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
câtorva împușcături. Bell sări. - Focuri de armă! țipă Charles Grady. Am auzit focuri de armă! Ești rănit? - Nu te mișca, spuse Bell ghemuindu-se. Să răsuci apoi, scoțându-și arma și privind cu atenție ferestrele clădirii de vizavi. Numără în șoaptă, enervat din cale afară. - M-am prins unde este, spuse el în stație. Etajul trei, al cincilea birou de la stânga. Apoi examină geamul: - Au! - Nu s-a înțeles, se auzi o voce prin radio. - Am spus „Au!”. - Mda. Înțeles! Stop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
a zis că probabil fusese un șoarece și mi-a arătat toate excrementele. Nu l-am prins niciodată. În orice caz, sunetul ăsta semăna puțin cu el. Niște sunete mici, hârșt, hârșt, hârșt, apoi un fel de oftat sau de șoaptă, apoi un sunet scurt, aspru, ca de hârtie și apoi din nou zgrepțănatul. Pur și simplu nu puteam să-mi dau seama, și am stat la ușă, aplecată, cel puțin un minut, încercând să asociez o imagine sunetelor acelora, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
închide ochii și chiar zâmbește când îi ating pielea superbă și-mi trec mâna peste curbele ei frumoase, dar aseară era tăcută și doar mă privea. — Ce e, lumină iubită și divină a vieții mele? am întrebat-o eu în șoaptă. (Chiar dacă ușa e închisă, iar camera Lenei e în partea cealaltă a palierului, apartamentul e așa de mic încât mereu am impresia că putem fi auziți.) Nici măcar vorbele mele de dragoste prostești n-o făcuseră să râdă de data aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
curățătorie. Russell o cuprinse ușor de talie și o conduse spre ușa de la intrare. I-a întâmpinat imediat un bărbat de vreo cincizeci de ani, îmbrăcat în frac, care păru să-l recunoască pe Russell. Au discutat câteva clipe în șoaptă, maître d’ aplecându-se spre Russell, apoi amândoi bătându-se pe umăr. O clipă mai târziu, acesta îi făcu semn unei tinere într-un costum mulat, dar clasic, să-i conducă la masă. — Un iubitor de fotbal? întrebă Leigh ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
că ți-ai făcut griji că s-ar putea să nu-mi găsesc niciodată un soț, Russell intră în cameră urmat de domnul Eisner. — Leigh, spuse tatăl ei pe o voce egală și atât de liniștită, încât părea aproape o șoaptă. Leigh, Leigh, Leigh. Avea acum părul complet încărunțit, deși, asemenea multor bărbați, asta nu îl făcea să arate bătrân, ci mai distins. La fel și ridurile adânci de pe frunte, din jurul gurii și al ochilor — îți dădeau impresia de înțelepciune și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
oară. — Ești o javră, declară Adriana. Dacă ai tăcea și tu din gură, ți-aș spune că n-are de-a face cu portretele mele sau fotografiile de la petreceri. O să fiu editorialist. Leigh, care între timp îi dădea instrucțiuni în șoaptă secretarei sale, se opri la mijlocul propoziției și rămase absolut mută preț de douăzeci de secunde. — O să ce? întrebă ea într-un târziu. — Ai auzit și tu. O să fiu editorialist. Editorialist în ediția tipărită. Rubrica se va numi “Ghidul braziliencei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
ca Emmy să apuce să spună o răutate și zise: — Da, arată, nu-i așa? Suntem gata să comandăm. Chelnerița zâmbi în timp ce luă comanda și se retrase grăbită, convinsă că tocmai făcuse cuiva ziua mai frumoasă. — Javra! șuieră Emmy în șoaptă. Îi doresc ca sânii ăia mari și obraznici să-i dea dureri de spate la treizeci de ani. Adriana bătu cu palma în masă. — Ați văzut ce a pățit de la soare? Zău! Fata aia o să arate ca o baborniță cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
el. Lumina! Lumina farurilor, deci aruncând În peretele de lângă pat umbra dudului crescut jumătate În curte, jumătate În stradă. Iarna, șuierul vântului printre crengile uscate, iar vara, sângele lui murdărind trotuarul și boturile lor Însetate de joacă... Tatăl mormăie În șoaptă: „Stau doar o zi. Mâine mă-ntorc, sau poimâine.” „Să ai grijă de tine să nu te puște”, Îi spuse nevasta, aranjându-i mantaua pe umeri, pe acolo e frig și o fi nins. Se duce În camera din față, lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
cărămizi refractare din cromomagnezită. Saigon - Armata de eliberare din statul Patet Lao continuă operațiunile ofensive Împotriva forțelor franceze de ocupație. Londra - Agenția Reuter transmite că locotenent-colonelul Gamal Abdel Nasser, membru al consiliului... Dă, dragă, difuzorul ăla mai Încet! Apoi În șoaptă: Doarme fi-tu! Uite ce ți-am adus! și ia pânza de pe coșul de nuiele. În coș, Încălecați, unul peste altul, colcăie mormanul de raci În necontenită și molcomă zbatere, cleștii se Încurcă, mustățile se ating, adulmecă, un rac mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
două gutui babane și păroase. Le frecați de mânecă până le lustruiți de părul pufos, maroniu. Întinși pe spate mâncați aceste gutui acre și necoapte bine, privind la lună. Luna este destul de rotundă, cam de forma unei gutui și, În șoaptă cu gura plină de bale, discutați dacă sunt sau nu oameni În Lună. Normal. În timp ce vorbiți despre posibilitatea existenței vieții pe Lună și pe alte planete, chiar În clipa În care Îți muști limba, din buzunar, ți se rostogolesc două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
a Împins pe tejghea către clientă. —Poftiți. Veți primi prin poștă și noul catalog atunci când sosește. Femeia Îi adresă mulțumiri și porni către ușă. Ruby s-a dus spre Chanel și Craig. Ce s-a Întâmplat? a Întrebat, aproape În șoaptă. Și-a dat seama că era o Întrebare stupidă atâta timp cât știa răspunsul, dar nu se putuse gândi la alta. Oh, știi, zise Chanel Înghițind greu, dar În același timp străduindu-se să pară optimistă, doctorul... aaa... ne-a spus-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
pomeni Ruby vorbind. Într-un târziu Își dăduse seama: sprâncenele acele frumos arcuite, cu o formă perfectă, Îi dădeau lui Nigel aerul efeminat. — Da, și eu le-am remarcat, zise Ronnie. Sper că nu și le pensează, adăugă ea În șoaptă. —Ronnie, Nigel nu Își pensează sprâncenele, răspunse mătușa Sylvia profund jignită de insinuare. Sunt cât se poate de naturale. Sunt de acord că par ciudate, dar eu una m-am obișnuit cu ele. Ca să fiu sinceră, adăugă ea după o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
o singură greșeală și te decizi să mă lași baltă? Stella, nu poți face una ca asta. N-am putea măcar să discutăm la o cafea? — Am luat decizia deja. — Deci asta cum are să se rezolve? Ruby spuse asta aproape În șoaptă. Asta nu mă interesează. Poți să cumperi și partea mea de afacere sau să-ți iei adio de la ea. Se Întoarse să plece. Dar tu deții 90% din afacere. Eu de unde să iau atâția bani? — Habar n-am. —Stella, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
parte. I-am văzut când mi-a fost frică. La mijlocul coridorului, puțin înainte de Radiologie. Lângă una din uși doi polițiști, brațe gri în uniformă, pistoale în tocuri de piele. Îl ascultă pe un al treilea, în civil, care vorbește în șoaptă, mișcându-și imperceptibil buzele negre ca și cum ar fi supt lemn-dulce. Își întoarce ochii spre mine, aproape ca și cum m-ar țintui, două sfere de materie vitroasă care sar pe mine în pustiul văratic al spitalului. Omul mă privește, iar unul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
în acel mic defect. Rochia de satin, roșu-închis ca și rujul, îi mângâia tresăririle sânilor tari, atunci când râdea. La petreceri ne despărțeam întotdeauna, ne plăcea să o facem. Din când în când, ne întâlneam o clipă pentru un comentariu în șoaptă, dar aproape întotdeauna îl lăsam pentru mai târziu, acasă, când ea cobora de pe tocuri și-și regăsea papucii. Prietenii noștri ne făceau să râdem, cu cât erau mai tragici, cu atât ne făceau mai mult să râdem. Vorbeam foarte urât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
glumesc. Mă simt invadat de o plăcere subtilă. Ea se află deasupra, ascunsă, gata să-mi alunece în brațe. Mă așteaptă, încuiată pe dinăuntru cu cheia. De câte ori bat la ușă, îi aud picioarele goale grăbindu-se pe mochetă. Vorbește în șoaptă, se teme tot timpul că ne poate auzi cineva. Îi pare rău de cealaltă cameră care rămâne goală, a citit prețul afișat pe ușă și s-a înroșit. Nu ia nimic, nici măcar apă, din frigider, bea de la robinet, eu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
vieții familiare. Aici eram un om liber, nu aveam nevoie să mă ascund. Lumea mă cunoștea, soția mea, socrul meu, toți mă cunoșteau. Și totuși, acum mi se părea că aceasta era viața paralelă, nu cealaltă. Viața cu Italia, în șoaptă, în izolare, era cea adevărată. Clandestină, fără orizont, speriată, dar adevărată. O femeie făcea baie în mare, capul îi dispărea și îi apărea printre valuri. Ieși din apă până la brâu. Își strânse părul răsucindu-și-l cu mâinile, apoi își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
în sala de operații. După aceea am umblat ținându-mă cu mâna de burtă, mă temeam să nu mă lovească cineva. Ochii îi străluceau, o lacrimă îi aluneca lângă paharul lipit de obraz, flacăra lumânării dansa pe emoțiile ei. Prima șoaptă despre tine, Angela, am auzit-o fără să mă bucur, cu gâtul în flăcări. — Strânge-mă în brațe. O îmbrățișez și caut liniște cu nasul ascuns în părul ei. Ce o să mă fac cu ea? Vântul alungă departe de tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
duse să se-așeze pe-o bancă. Se lăsă mai degrabă să cadă decât se așeză pe ea. Se simțea ostenit, ostenit de moarte, de parcă toată întunecimea, toată senectutea aceea pe care le respira îl apăsau pe inimă. Dintr-o șoaptă ce părea să vină de departe, de foarte departe, se ridica din când în când o tuse înăbușită. Își aduse aminte de mama sa. Închise ochii și visă din nou casa aceea blândă și caldă, în care lumina intra printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
începând cu 10 februarie 1939, Hermann, Auguste și Peter van Pels au fost puși pe lista de așteptare pentru emigrarea în America. —Părinții mei sunt morți. Continuă să se uite la mine. —Victime de război. Cuvântul se transformă într-o șoaptă șuierătoare în biroul întunecos. —Surori sau frați? Va fi ca și cum ai avea două surori. Va fi ca și cum ai avea două iubite - în aceeași casă. Uite-l cum se înroșește, Kerli. Nici frați, nici surori. —Alte rude în viață? Voia o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
părul, dar nu se fardase deloc. Pielea îi era maronie de la după-amiezile petrecute în curte cu copiii. Ochii ei mari, căprui deschis cu străluciri verzui și mult prea încrezători se îngustară. Ce anume despre mine? — Nu trebuie să vorbești în șoaptă, i-am spus. Tu nu ți-ai pierdut vocea. Se întoarse la mașina de spălat vase. Nu voiam să par supărat, dar nu îmi plăcea să vorbesc despre doctorul Gabor. Era aproape la fel de rău ca statul de vorbă cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
aveam de gând să îi spun asta lui Harry. Nici măcar nu-i povestisem despre doctorul Gabor. Harry nu este un bărbat dur. Are, dacă se poate spune așa, un respect pentru boală. Vorbește despre atacuri de cord și infarcte în șoaptă. Nu folosește cuvântul „cancer“ niciodată. Marele C îi zice el. Harry crede în puterea cuvintelor. Ar putea chiar aprecia afonia, sună atât de muzical și medical în același timp. Dar apoi, ar trebui să îi explic că nu este o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Trupele Națiunilor Unite și Agenția de Reabilitare derulau operațiunea, dar America era șeful. Când am intrat în birou, am auzit pocnetul ca de pușcă al cizmelor lovite la salut. În timp ce mă așezam pe scaunul indicat, am auzit amenințările mârâite și șoaptele șuierătoare ale planurilor mortale secrete. Dar bărbatul care stătea în fața mea la birou în acea dimineață nu era un ofițer german. Era un civil american. STANLEY MINTZ, M.S.W.1 după cum spunea plăcuța din bronz de pe biroul lui. Mângâia plăcuța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]