7,211 matches
-
diafane și de dânsele dau veste. Te iubesc! - era să strige demonul în a lui noapte, Dară umbra-naripată a lui buze le înmoaie; Nu spre-amor - spre-nchinăciune el genunchi-și încovoaie Și ascultă dus din lume a ei dulci și timizi șoapte. Ea? - O fiică e de rege, blondă-n diadem de stele Trece-n lume fericită, înger, rege și femeie; El răscoală în popoare a distrugerii scânteie Și în inimi pustiite samănă gândiri rebele. Despărțiți de-a vieții valuri, între el
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
și noroc. O vis ferice de iubire, Mireasă blândă din povești, Nu mai zîmbi! A ta zâmbire Mi-arată cât de dulce ești, Cât poți cu-a farmecului noapte Să-ntuneci ochii mei pe veci, Cu-a gurii tale calde șoapte, Cu-mbrățișări de brațe reci. De-odată trece-o cugetare, Un văl pe ochii tăi fierbinți: E-ntunecoasa renunțare, E umbra dulcilor dorinți. {EminescuOpI 118} Te duci, ș-am înțeles prea bine Să nu mă țin de pasul tău, Pierdută
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
tăinuitelor dureri; Codrii se înfiorează de atâta frumusețe, Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe, Pulbere de diamante cade fină ca o bură, Scânteind plutea prin aer și pe toate din natură Și prin mândra fermecare sun-o muzică de șoapte, Iar pe ceruri se înalță curcubeele de noapte... Ea, șezând cu el alături, mâna fină i-o întinde, Parul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde: - "Las-să leg a mea vieață de a ta... În brațu-mi vino, Și
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
FĂRĂ SOȚ Pe lângă plopii fără soț Adesea am trecut; Mă cunoșteau vecinii toți - Tu nu m-ai cunoscut. La geamul tău ce strălucea Privii atât de des; O lume toată-nțelegea - Tu nu m-ai înțeles. De câte ori am așteptat O șoaptă de răspuns! O zi din vieață să-mi fi dat, O zi mi-era de-ajuns; O oră să fi fost amici, Să ne iubim cu dor, S-ascult de glasul gurii mici O oră, și să mor. Dîndu-mi din
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
visul se destramă, gonește în pustiu. E ca atunci când tristețile-s în bernă, se face lumină cu-n clinchet argintiu. Și mă trezesc din visul meu de-o noapte; mă uit pe fereastră, sufletu-mi vibrează de bucurie. Parcă aud șoapte: “bine ai venit”, primăvara îmi urează! O, Doamne! Nu pot să îmi explic nicicând, cum primăverile mă fac să-ntineresc! Sângele-mi curge prin vene fremătând spre inimă. Și-n drumul lui eu înfloresc! Diferențe Motto: Toate femeile au același
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
de probleme, hă,hă, hă, noi stăm pe bogății. (Așa văd conducătorii noștri din spațiul lor, sideral. Ghiftuiți, ocupați cu profituri între mai multe sforării, nu văd nici sângele vărsat de alții, ce le ajunge la genunchi). Degeaba vorbim în șoapte pe la colțuri surde. Cum, codrii nu mai sunt, ne facem pescari la drumul mare, să aruncăm plasa, să-i prindem pe toți, deodată, și fără pâine, apă, să-i ținem, să se zbată ca peștele pe uscat! Pe-un zâmbet
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
ai nevoie de ceva, cere, OK? zice sarcastic. Fără mișcări bruște! Îmi pare rău și... mulțumesc! Agitația se potolește. Davey își trage scaunul lângă mine și pune șervețele pe tejghea să o usuce. Ce s-a întâmplat? mă abordează în șoaptă. Voiam să ajung la sosul de soia... —Dar erai complet șocată. Am crezut că te-ai tăiat. Nici măcar nu ne-ai ajutat să ștergem. Îmi pare rău, eram un pic... Davey mă privește cu subînțeles. N-are nici o legătură cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
plin această analogie. Le place să aibă propriul lor ritm. Nu poți să tragi de ei ori de câte ori te simți nesigură. Disprețuiesc manifestările feminine de felul acesta. — Am vrut să-i spun că va apărea articolul, îmi explică mai mult în șoaptă. Știe că a greșit. —Dar de mail n-ai auzit? o iau la rost. Și, oricum, ziarul apare la prânz. L-ar fi primit până la cinci și te-ar fi sunat să-ți mulțumească. Mă hotărăsc să nu mai spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
mă duc acasă. —Hai, Finn, nu e bine să stai singur. Ai nevoie de un umăr pe care să plângi. Expresia patetică de pe fața lui îmi demonstrează că am dreptate. De ce trebuie să o vizităm pe prietena ta? întreabă în șoaptă, ca un băiețel care nu înțelege de ce trebuie să mănânce legume. Pentru că tocmai i s-au dat și ei papucii. Așa că vom plânge unul pe umărul celuilalt, ce zici? Finn se mai înseninează la auzul veștii că mai există persoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
când discutăm despre sentimentele celorlalți. Așa e! exclamă Jennifer. Ne uităm la ea surprinși. Se înroșește atât de tare încât pistruii nici nu i se mai văd. Vreau să spun că n-ar trebui să fim critici, adaugă aproape în șoaptă. —Așadar, intervine Charlotte, ignorând precizările precedente, de când îl cunoști pe bărbatul de care vorbeai, Daisy? —A fost o aventură de o noapte, mărturisește ea cu mult curaj, deși cred că intuiește care e problema lui Charlotte. Mi-am închipuit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
lac cu nuferi. Pe suprafața apei zboară o mulțime de gângănii aproape invizibile. Petalele multicolore (roz, portocaliu, roșu) sunt ascuțite și contrastează într-un mod neașteptat cu frunzele rotunde și plate. Efectul e aproape hipnotic; oamenii din jur vorbesc în șoaptă, ca într-o biserică. — Am impresia că te mai preocupă și altceva, îmi spune Jake. În legătură cu grupul. —Păi... Îi spun despre Daisy. Cred că nu are ce căuta în grupul nostru și mă simt vinovată că gândesc așa. Suferința ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
lupte într-un mod care ar fi putut înrăutăți situația. Nu știu cum a reușit să găsească o asemenea tărie. Trebuie să mai reflectez la asta. Când ajungem la Highbury Corner, Jake mă întreabă pe unde s-o luăm, dar vorbește în șoaptă, de parcă nu vrea să rupă tăcerea din jurul nostru și să intervină în senzația de plutire pe care mi se pare că o experimentăm amândoi. În geamuri se reflectă luminile semafoarelor și ale felinarelor și sunt fascinată de felul în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
târziu, am surprins-o ștergându-și discret palma de perna șezlongului. —Casa asta e fantastică! zice Stewart. Noi doi avem o cameră cât un teren de fotbal, care are lambriuri peste tot. —Știu, zic eu, observând că toți vorbim în șoaptă când facem referiri de genul ăsta. Nu suntem obișnuiți să petrecem în conace luxoase, nu prea suntem în elementul nostru, facem notă discordantă cu adunătura de bogătași. Dar nu vrem să recunoaștem, așa că ne manifestăm frustrarea bârfind pe seama luxului acestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
o cale de scăpare din acest labirint oribil. Să fie acesta motivul atât de inexplicabilei schimbări a sentimentelor lui? Oare vrea, de fapt, anumite confirmări sau infirmări din partea mea? Eu cred că m-am vindecat de Patrick, susțin eu în șoaptă. Sunt sigură. Dacă mă întrebai acum două-trei săptămâni, n-aș fi știut ce să-ți răspund. Nici măcar nu mă mai gândesc la el acum. E doar o jumătate de adevăr. Probabil că de Patrick îmi voi aminti toată viața. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
îi rabdă la început pe cei doi gâlcevitori, dar după un timp își pierde cumpătul și țipă la ei, ca și cum ar fi fost propriii ei copii obraznici. Băieții se sperie destul de tare, încât se potolesc și, cuminți, se sfătuiesc în șoaptă. Și eu mă tem de Charlotte, așa că mă abțin să mă mai plâng de Finn, care mă strivește de fiecare dată când Roverul cotește brusc. Ne simțim atât de ușurați când ajungem la destinație, că sărim ca greierii din mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
să stăpânească în toată căsoaia de pe bulevardul Karl Marx 51. Dezlegă pe Rex, făcându-i vânt pe poartă și, cu gândul la balurile de la Versailles, adună în mijlocul camerei: rochia de fericire, masca de rigoare, pantofii de invidie, evantaiul îmbibat cu șoapte vulgare, inelul de deochi și perlele otrăvite cu luciul grijuliu al captării privirilor, decolteul cu polaritatea magnetică inversă, pentru a respinge bârfele și a atrage complimentele, ghionturile cu subînțeles, genele false pentru fâlfâiri ambigui, paleta de zâmbete cu colorit insinuant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cele nouă vieți vedere nocturnă și înțelepciune mascată și darul de a percepe nevăzutul și neauzitul, fără să-l înțeleagă, dar de ajuns pentru a se alarma și a-și salva pielea în caz de pericol. Și cearta pornită în șoaptă deveni reproș strident, punând în mișcare timpul printre obiecte. Vocea 1 Nu trebuia să perceapă feed-back-ul! Vocea 2 Oricum nu înțelege. Vocea 1 A simțit. Tu nu înțelegi că a simțit? Vocea 2 Ai văzut vreun semn? A deviat de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
chilia mea din strada Cimbrului numărul 2, Cartierul Chercea, încât îi auzeam și pe piloți pe deasupra casei trecând spre război: Vezi, acolo e un băiat care învață degeaba. Atunci putem să prăbușim o bombă! zicea celălalt. Nu, îi răspundea în șoaptă pilotul-șef, pentru că din el va ieși un mare poet. Daaa? se mira copilotul, atunci să ocolim ruta aceasta pe direcția V-V-N, să nu-l bruiem! Scriam versuri matematice, ecuațiile se înșirau luminoase, vântul foșnea printre blocuri cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
a făcut Govar, într-un colț și își mânca unghiile în neliniștea și zbuciumul sufletului său. Credeam că am auzit greșit. Totuși, pe holuri nu era chiar liniște. Grupuri întregi de elevi conversau și discutau. Se auzeau chicoteli, glasuri ridicate, șoapte, strigăte, de toate. Am repetat: Mă numesc Corvium! Doresc să negociem și să aflu numele celui cu care vorbesc! Aceeași voce de dinainte îmi răspunse, dar mai calm ca înainte: Sunt directorul, Corvium, și te cunosc! Răspunsul meu l-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
fost la un pas de moarte și au scăpat. Am dat din cap și am deschis ușa larg, lăsând-o așa. M-am așezat la catedră și am așteptat ca zgomotul pașilor pe parchet să se termine și ca zumzăitul șoaptelor și al vorbelor spuse cu jumătate de gură să se reducă semnificativ. Erau cu toții așezați. Unii lipseau. Alexandru stătea în prima bancă din partea dreaptă. M-am uitat la el ridicând din sprâncene, întrebându-l prin semne unde erau ceilalți. Ridicase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
școală elevii, pregătiți cu tot ceea ce le trebuie pentru a supraviețui. Să aibă paturi, mâncare și unelte. Vom avea timpuri grele înaintea noastră. Cei care doresc să participe la revoluție, sunt bineveniți, cei care nu vor, să nu scoată nici o șoaptă despre ea. Cam atât. Ne vedem mâine. Au început din nou șușotelile. Grupuri de câte doi-trei elevi părăseau clasa exprimându-și părerile, îndoielile și temerile. Unii erau demoralizați total. Aveau umerii aplecați în față, capul plecat spre pământ, de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
grijă, s-a ridicat în picioare și s-a uitat la mine ca și cum eu aș fi adormit în spatele sălii, și nu ea. Și? Ce e? Am adormit puțin. Care-i problema? I-am zâmbit și, fără nici un cuvânt, fără nici o șoaptă, am ieșit din încăperea unde stabilisem soarta colegilor mei, tribunalul unde s-a dat verdictul. Piesele erau mutate. Mișcarea Guvernului trebuia să urmeze. În colțuri, pe scări și pe holuri am întâlnit patrule de câte doi oameni care se mișcau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
continuă Arvon. Și dacă nu dormeai... atunci poți fi în măsură să spui clasei despre ce vorbeam eu. Nu-i așa, Corvium? Așa este, domnule profesor, admisei eu. Nu am continuat, pentru a da timp colegilor să-mi adreseze câteva șoapte care mă puteau scoate din încurcătură. Și dacă ești amabil, te rog, spune clasei despre ce vorbeam eu! Secretul șoptitului este de a face acest lucru în același timp în care vorbește profesorul. Astfel, pe lângă ceea ce a zis "zeitatea", cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
cu profesorii și nici ei nu au dat vreun semn că ar vrea ceva. După lăsarea întunericului s-au auzit discuții aprinse în legătură cu dormitul. S-au calmat după vreo jumătate de oră și nu s-a mai auzit nimic, nici șoapte, nici convorbiri. Am presupus că s-au culcat. Apropo, zise cu un zâmbet disprețuitor, știai că Inspectorul sforăie? Adică... sforăie tare. M-am speriat prima dată când l-am auzit. Credeam că e vreo creatură intrată în școală. Apoi am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
amplifică sunetele, știi? Apoi iar liniște. Am crezut că a căzut careva de pe patul improvizat. Dimineață, când am bătut în ușă, să vedem dacă mai sunt acolo... dacă s-au sculat, adică, nu s-a auzit nimic. Nici un sunet, nici o șoaptă, nici o răsuflare. O liniște de mormânt. I-am adunat pe toți și am deschis ușile. Încăperea era goală. Scaunele erau vraiște și erau hârtii pretutindeni. Parcă ar fi fost furtună înăuntru. Am făcut curat, după cum vezi. Hârtiile sunt acolo, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]