7,065 matches
-
Iași), teritoriu „cutreierat de siboluri diafane, efemere, subtile, sugerând vremelnicia speranțelor noastre”... ( volumul de sonete „Zăpada Timpurie”).Ion Manea semnează proza scurtă „Nemaipomenita Înflorire a d-lui Crin Trandafir”. Muzele nu puteau să lipsească de la căpătâiul distinsului Viorel Dinescu care așterne În pagină stihuri cu glasuri de vioară pentru iubitorii de frumos. Ne-am Întrebat și ne Întrebăm de multe ori care este sensul vieții? așa cum face Florentina Golea În eseul „Sensul vieții”: „ Omenirea este un amestec ciudat de sori și
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
viața unui om sunt simple banalități sau destinul este scris pentru fiecare În mare taină? Îmbrățișarea de “adio” Singura și ultima Îmbrățișare adevărată! Era un moment sfâșietor, de nesuportat, acel moment... A nins două săptămâni fără Întrerupere. Zăpada s-a așternut Într-un strat gros, pe alocuri atingând peste un metru. Timp de șapte-opt zile, temperaturile au fost foarte scăzute, În jur de - 20 25 de grade. Uneori , mergând pe stradă, simțeai că ți se oprește respirația. Mantia albă, strălucitoare, oferea
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
pentru a ajunge la limanul sperat, se clatină dureros de multe ori. Nopțile stă de veghe și, cu buzele arse, buze care mai păstrează urme de sare și rouă, și cu sufletul Înlăcrimat, suflet În care flacăra nădejdii Încă tace, așterne pe hârtie „versuri desfrunzite” sub cerul tomnatic spre care vaporul se Îndreaptă... Speranța poetului rămâne vie și nu abandonează În fața valurilor ce amenință deseori. Dimpotrivă, culorile amurgului par să-l motiveze mai mult, Încercând să deslușească În nuanțele lor nelumești
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
plini de răni, am pornit mai departe și iată cum “ Două lacrimi de cer” se rostogolesc din ochi-mi Îndurerați Întru amintire! Dintr-un suflet prea plin, s-a născut poezia, pe care “Lumii o dăruiesc”... și veacurile vor trece, așternând cenușa uitărilor peste inimi care, odată, au bătut Înflăcărate, dar Cuvântul va dăinui!” „Cum va fi drumul din acest punct spre viitor?” „Mărturisesc că am avut mereu o teamă, gândindu-mă la punct. E tot ce rămâne! Un singur punct
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
o lungă și minunată călătorie alături de tine. Tu ești lumina nopților mele de singurătate, izvorul de apă vie la care-mi potolesc setea de dragoste și tandre mângâieri, raza de bucurie reaprinsă În dosul unei lacrimi. Nu te supăra dacă aștern pe hârtie prea-plinul inimii mele. Rezerva ta mă intimidează de atâtea ori, Îmi oprește mărturisirile pe buze, mă tulbură. Îți scriu pentru că nu voi cuteza poate, să ți-o spun. Ai venit Într-un moment când nu mai speram și
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
convinsă că nu vor uita niciodată această zi memorabilă și-și vor aminti cu aceeași emoție, peste ani, de acest minunat eveniment, de frământările care se duceau În sufletele lor tinere și Încrezătoare, totuși, În viitorul necunoscut, care li se așternea tăcut și misterios, la picioare. „Fie-le calea presărată cu lumina dimineților, dimineți ce-și deschid brațele cu dragoste și dăruire nețărmurită.” Meditații Între zidurile mănăstirii (Șederea la mănăstirea Probota) Îmi propusesem, de vreo două săptămâni, să merg pentru câteva
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
mă trezesc de-a binelea, ziua Întreagă. Căutând pe internet, am dat de un diagnostic „hipersomnia”, care se Înrudea cu stările mele. De toate am avut În această existență, dar puțină „hipersomnie” adăuga un plus de comi-dramatism. Dincolo de cuvintele 184 așternute pe hârtie, situația nu stă sub semnul nuanței „roz”. Cu mare greutate, m-am dat jos din pat, deoarece În cameră era destul de rece. La ora 9.00 trebuia să fiu la masă, astfel că am fost nevoită să mă
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
roșii, pâine, toate produse și făcute În gospodăria proprie, și o cafea. E bună liniștea, dar simțeam că mă urmărește cineva, dintr-un ungher gata să mă sufoce. Revenind În cameră, mi-am adunat toată energia și am Început să aștern pe hârtie gânduri, impresii, trăiri... După prânz, am făcut o plimbare prin livadă, apoi pe aleile cu trandafiri. Cerul era acoperit de nori fumurii și bătea un vânt destul de rece pentru luna august. Starea de singurătate, „depresivo-mănăstirească”, era tot mai
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
acesta, îndurările sunt acelea pe care le-a vădit acum cu mine Dumnezeu, pe care, după cum am spus, nu-l opresc păcatele mele“, citi ea. „Mintea mi-e acum deschisă și limpede, fără umbrele întunecate ale eresurilor pe care le așternuse deasupră-i vătămătoarea și îndelungata citire a blestematelor cărți de povestiri cavalerești!“ Desigur, am spus eu. Recunosc fiecare propoziție. Bunicul mi-a povestit-o cuvânt cu cuvânt! îndrăznesc să spun că le știu pe dinafară. „Acum îmi dau seama de bazaconiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
el. Repetă: „Tot ce am“. Criza de isterie se sfârși brusc, iar el rămase doar cu sentimentul de rușine. — Nu-ți bate joc de el, zise Lenôtre. Nu-mi bat joc de el. Vă spun că îl iau eu. Se așternu o tăcere îndelungată, de parcă nimeni nu știa ce să facă. Cum poate cineva da altuia tot ce are? Se uitau cu toții la Chavel de parcă s-ar fi așteptat să înceapă să-și golească buzunarele. Te duci în locul meu? întrebă Chavel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
pe primar cu glas umil, de parcă ar fi ajuns un simplu funcționar. —E un document tare ciudat, răspunse primarul. Nu știu dacă se cade să-l semneze un om cu situația mea... Atunci semnez eu, se oferi Pierre și-și așternu semnătura lăbărțată sub cea a lui Chavel. Ar fi bine să alegeți pe cineva de încredere, interveni primarul. Omul ăsta e în stare să semneze orice dacă se alege cu ceva de băut, și-și înghesui propria semnătură deasupra celei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
începe. E atâta suferință în dorințele trupești și atâta dorință în suferință, spusese preotul, este ca și cum am fi croiți spre a recunoaște numai jumătate de adevăr. Se întrebă ce se petrecuse, ce vorbe se rostiseră între cei doi încât să aștearnă pe obrazul bărbatului un aer de nemulțumire și să o facă pe fată să se plece copleșită de foame și lacrimi. De ce nu mă lăsați în pace? imploră ea. —Mademoiselle, ați rămas singură acum, atât de singură. Dar nu veți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
lui Schreiber însoțită de o descriere în spaniolă și engleză publicată de poliție. Poate că întâmplările din ultimele zile i-au asprit trăsăturile, căci acum vede și el asemănarea. E convins că și-a aflat numele. O expresie nouă se așterne acum pe chipul lui: cea a omului urmărit. Nu știe ce să facă, încotro s-o apuce: se teme de fiecare polițist, încercările sale de a se ascunde atrag atenția celorlalți și în scurt timp apare în ziare știrea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
și bine plătită. Oameni suntem și trebuie să mâncăm! Poate afișa o dăruire nelimitată unei anumite cauze dar în spatele acestui paravan ocrotitor al ființei limitate și efemere, incapabilă să aștepte căderea imperiilor, poetul a scris și pentru sufletul său, a așternut pe hârtie adevărata sa față și o scoate astăzi după 20 de ani! Așa s-a întâmplat cu poetul Emilian Marcu. Se știa că-i poet, dar cărțile sale dragi mocneau sub jarul așteptării. Și acum, iată-le: „Lecție pe
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93025]
-
mari, abandonând vechile prietenii. Stai liniștit, va veni și timpul tău, iar peste ani vei zâmbi cu nostalgie la amintirea acestor episoade ale vieții tale.” Știa. De unde știa? Cuvintele ei m-au lovit ca un bulgăre de lumină și-au așternut în mine un fel de liniște, de pace mângâitoare. A doua zi mi-a pus în brațe o carte veche, îngălbenită de timp „Ah, acești adolescenți”, de Iuliu Rațiu, și o culegere de aforisme și cugetări care și ea și-
ANTOLOGIE:poezie by Denis David Damşa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_673]
-
alți trei de cealaltă parte a drumului. Șeful s-a dus în calea convoiului, la o distanță de o pistrea de săgeată, pentru a da semnalul de atac la momentul potrivit: un cântat de cucuvea... În câteva clipe, s-a așternut liniște. A început așteptarea înfrigurată dinaintea întâlnirii cu convoiul... Nu după multă vreme, în liniștea codrului de nepătruns a început să se audă galop de cai. La început, ca prin vis. Apoi, din ce în ce mai tare. Erau cei din „avangardă”. Au ajuns
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
pusese stăpânire deplină pe întreaga fire. Codrul gemea de atâta văpaie. Frunzele colorate în fel și chip, obosite parcă, părăseau creanga care le-a fost tutore vreme îndelungată. Pluteau apoi dezorientate și, în cele din urmă,sfârșeau în covorul înflorat așternut la picioarele gorunilor falnici... Lotrul a lăsat să treacă câteva zile, pentru a afla apoi dacă licoarea adusă de la Zaura e de vreun folos... În seara aceea, se părea că luna avea de gând să-și împrăștie toată pulberea de
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
treabă cu „adăpostit”, „târâș, marș” „salt înainte” „la loc comanda”... Tu ai cântărit barabulele, arpacașul sau varza murată - l-a lămurit Dumitru.... Râsul camarazilor ținea loc de o mie de îmbrățișări. Când valul de râs s-a potolit, s-a așternut o liniște nefirească... Parcă nimeni nu îndrăznea să mai spună nici un cuvânt. În cele din urmă, glasul unuia dintre ei a rupt tăcerea: ― Ia să vedem noi care și încotro pleacă? De fapt, asta nu mai are însemnătate. Drum bun
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
că nu mai am serviciu? — Exact, a spus tata cu o voce foarte normală. —Grozav! m-am smiorcăit eu. Mulțumesc că mi-ai distrus viața! în timp ce încercam să mă obișnuiesc cu ideea că rămăsesem din nou fără slujbă, s-a așternut o tăcere adâncă. Oare Dumnezeu-Beadle începuse să ruleze niște casete mai vechi? —OK, și cu apartamentul meu cum rămâne? l-am provocat pe tata. Asta fiindcă văd că te pricepi grozav să-mi dai toată viața peste cap. —Margaret o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
acces necontrolat de furie m-am gândit că era într-adevăr un ticălos nebun. Cu fiecare pas pe care-l făceam cu răsuflarea tăiată, dezamăgirea mea era și mai profundă. Eram sigură că atunci când pereții vor fi văruiți și covoarele așternute pe jos, clădirea avea să arate exact ca hotelul luxos la care visasem. Dar, între timp, constatam cu nemulțumire că semăna mai degrabă cu un orfelinat desprins din romanele lui Dickens. Când mi-am văzut dormitorul am fost și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
pierduse virginitatea cu o oaie? John Joe a continuat să stea neclintit, ca o stană de piatră. La fel ca noi toți. Eu nici nu mai respiram. Fiorul voyeuristic era aproape anulat de sentimentul că intrasem pe teritoriul altcuiva. Tăcerea așternută în sală părea fără sfârșit. Până când, în cele din urmă, Josephine a spus: —Ei, timpul a expirat! Dezamăgirea a fost imensă. Ce groaznic era să rămâi așa, atârnat de un fir de păr! Era mai rău ca-ntr-o telenovelă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
a zâmbit ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Dar zâmbetul ăla n-a păcălit pe nimeni. Picioarele sunt punctul lui forte, așa-i? a zis Helen gânditoare. Joacă fotbal? Nu știu. Află, mi-a ordonat ea. După asta, s-a așternut o tăcere jenantă. Explozia de bucurie de la începutul întâlnirii se stinsese. îmi era rușine că nu purtam nici măcar discuțiile cu voce scăzută pe care le purtau toți ceilalți. Din când în când, câte unul dintre noi încerca să demareze o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
aceea, că mă smintești! spuse Pop. No, la ce-ți trebuie aici sirenă și girofaruri, nu pricep. Cine ți-ar putea încurca drumul în pustietatea asta? Pohoață dădu din nou din cap și opri ascultător sirena. O liniște plăcută se așternu imediat în pădure, netulburată decât de zgomotul roților hârșâind pe macadam. Ieșiră dintr-un viraj ușor și în față, la câteva zeci de metri văzură camionul. Lângă acesta, un grup de oameni își făcea de lucru în jurul său. Roțile mașinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
la alții? Nu țipă nimeni, dom' șef, spuse starostele, pe un ton mai scăzut, dar suficient de tare ca să acopere vocile celorlalți, așa-i vorba noastră! Se întoarse apoi spre ceilalți și rosti câteva cuvinte pe țigănește. Imediat liniștea se așternu peste ceata de zlătari. Așa-i mai bine, se arătă mulțumit Cristi. Ia să vedem cum stăm! Toată suflarea se uita el așteptând. Vreau să-mi povestiți încă odată cum s-au petrecut lucrurile. Înainte de toate, spuse Toma, care avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ei subțiri și coapsele ce se arcuiau atât de frumos sub rochiile ușoare de vară pe care le purta. Asta ca să nu mai vorbim de sânii obraznici care se unduiau în ritmul pașilor. Căzut în reverie, lui Cristi i se așternu un zâmbet pe față. Se scutură repede, oare ce se întâmpla cu el? Începea să creadă că nu mai gândește limpede, iată la ce îi zbura lui mintea! Îl cuprindea rușinea că se gândește la așa ceva. Să trăiți, domnule inspector
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]