6,476 matches
-
adaos de expresivitate oferit de comicul absurdului. 5.3. Absurdul și comicul absurdului la Caragiale 14 Problema care se pune este dacă se pot descoperi în edificiul creației caragialiene ipostaze ale absurdului care să justifice încadrarea sa în galeria scriitorilor absurdului sau în cea a precursorilor acestora. În acest scop va trebui să identificăm componente ale unei estetici "absurdiste" la Caragiale, pe care să le raportăm la o suprastructură care reflectă dominante ale creației literare aflate sub semnul acestei categorii în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mare tentația de a asocia absurdul cu numele lui Caragiale, mai ales că, la o primă vedere, lucrări precum Căldură mare, Cazul domnului Pawlowsky, Cum se înțeleg țăranii, Flăcău redau, întocmai ca celebra antipiesă ionesciană Cântăreața cheală, un comic al absurdului derivat din surprinderea procesului de degradare a limbajului, devenit ineficient ca instrument de comunicare. Ar fi însă hazardată o încadrare a comediografului român în seria scriitorilor absurdului, la care nu poate fi alăturat din cauza distanței temporale și a deosebirilor de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
țăranii, Flăcău redau, întocmai ca celebra antipiesă ionesciană Cântăreața cheală, un comic al absurdului derivat din surprinderea procesului de degradare a limbajului, devenit ineficient ca instrument de comunicare. Ar fi însă hazardată o încadrare a comediografului român în seria scriitorilor absurdului, la care nu poate fi alăturat din cauza distanței temporale și a deosebirilor de concepție estetică și atitudinală. Între lumea imaginată de Caragiale și cea a lui Eugen Ionescu, de pildă, este o distanță enormă rezultată în primul rând din raportarea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
unele schițe, fie indirect, prin elemente ce-i configurează în substrat atitudinea critică. Promovarea constantă a nonvalorii, tolerarea senină a prostiei, acceptarea fără conflicte a inacceptabilului, elogierea falsului, etc., sunt paradoxuri care, nepercepute ca atare, revelează o lume nu doar absurdă, ci și tragică în inconștiența ei. Prin reflectarea acesteia în artă, se ajunge la situațiile aberante din schițele și comediile lui Caragiale. Ceea ce surprinde în primul rând este nu absurditatea situațiilor, ci faptul că sunt percepute ca normale. Astfel, nimeni
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Autoritate), și nimeni nu e revoltat în fața demagogiei lui Cațavencu, pe nimeni nu miră că dușmanii de ieri devin peste noapte aliați, sau că senilul dar machiavelicul Dandanache va deveni reprezentantul în parlament al urbei X, etc. Astfel de situații absurde sunt frecvente la Caragiale, dar ele țin, demonstrabil, de inconsistența și absurditatea realității exterioare pe care o oglindește, chiar dacă nu întotdeauna cu fidelitate. Pe de altă parte, deși coloratura spațio-temporală dă relief lumii caragialiene, aceasta transcende astfel de limite, pentru că
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
că acea fațetă ianusiană a referențialității caragialiene, acea abilitate a textului său de a se referi atât la situații concret istorice, identificabile cu ușurință, cât și la aspecte ce țin de etern-uman, nu se mai regăsește în piesele din teatrul absurdului care adesea nu mai permit identificarea socială a tipurilor și a evenimentelor, transformate în simboluri ale condiției umane. În ciuda acestor aspecte de ruptură cu estetica "absurdului", prin numeroase alte elemente, Caragiale se dovedește a fi un precursor al literaturii absurdului
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
la aspecte ce țin de etern-uman, nu se mai regăsește în piesele din teatrul absurdului care adesea nu mai permit identificarea socială a tipurilor și a evenimentelor, transformate în simboluri ale condiției umane. În ciuda acestor aspecte de ruptură cu estetica "absurdului", prin numeroase alte elemente, Caragiale se dovedește a fi un precursor al literaturii absurdului, contribuind, așa cum observa I. Constantinescu, "în mod esențial, și prin E. Ionesco, direct, la constituirea conceptului modern de dramă"18. Fără să reluăm argumentația destul de solidă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
absurdului care adesea nu mai permit identificarea socială a tipurilor și a evenimentelor, transformate în simboluri ale condiției umane. În ciuda acestor aspecte de ruptură cu estetica "absurdului", prin numeroase alte elemente, Caragiale se dovedește a fi un precursor al literaturii absurdului, contribuind, așa cum observa I. Constantinescu, "în mod esențial, și prin E. Ionesco, direct, la constituirea conceptului modern de dramă"18. Fără să reluăm argumentația destul de solidă din studiul lui I. Constantinescu cu titlul Caragiale și începuturile teatrului european modern (1974
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
direct, la constituirea conceptului modern de dramă"18. Fără să reluăm argumentația destul de solidă din studiul lui I. Constantinescu cu titlul Caragiale și începuturile teatrului european modern (1974), redăm concluziile acestuia, față de care obiectăm în privința tendinței de absolutizare a importanței absurdului în universul estetic al lui Caragiale. Astfel, autorul studiului susține că marele dramaturg: "a văzut absurdul lumii sale și chiar a profetizat câteva din elementele devenirii sale viitoare: omul alienat, "omul fără calități", "păpușa automată", etc. Mai mult, el și-
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a caracterizat propria viziune, folosind chiar termenii "monstruos" , "apocaliptic", "absurd""19. Considerăm totuși că extragerea unor atribute folosite contextual de Caragiale fără nici o intenție de autocaracterizare și investirea cu rolul de pecete definitivă sau unificatoare a viziunii sale, este la fel de "absurdă" și neproductivă. Rezonabil ar fi să punem în balanță toate aspectele care țin de concepția și realizarea artistică în cazul lui Caragiale. De altfel, nu puțini sunt comentatorii 20 care au constatat că acceptarea proporției cumpănite între laturile contradictorii care
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
implicit, esența caragialismului este cea mai adecvată soluție, întrucât pune în evidență complexitatea acestora. Pentru a reveni la problematica avută în vedere, reținem din studiul menționat ceea ce pledează în mod justificat pentru configurarea unei rețele de elemente apropiate de literatura absurdului, mai ales dacă acestea se pot conjuga cu observații viabile din lucrări conexe, care pot confirma ipoteza precursoratului caragialian pe tărâmul acestei literaturi. De exemplu, poetica teatrului absurdului, realizată de Romul Munteanu în Farsa tragică, investighează aspecte care se regăsesc
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în mod justificat pentru configurarea unei rețele de elemente apropiate de literatura absurdului, mai ales dacă acestea se pot conjuga cu observații viabile din lucrări conexe, care pot confirma ipoteza precursoratului caragialian pe tărâmul acestei literaturi. De exemplu, poetica teatrului absurdului, realizată de Romul Munteanu în Farsa tragică, investighează aspecte care se regăsesc punctual printre elementele de modernitate reperate de I. Constantinescu în teatrul lui Caragiale: transformarea formei necirculare a dramei în formă circulară (favorizând crearea intrigii sinusoidale), diminuarea rolului acțiunii
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mai ales "demolarea" cuvântului, anularea rolului de comunicant și, implicit, modificarea funcției limbajului vorbit în artă21. Toate aceste caracteristici, exemplificabile prin comediile caragialiene, se înscriu pe linia nonaristotelismului asumat într-o manieră foarte asemănătoare cu aceea a scriitorilor de piese absurde din secolul trecut. O eventuală fișă caracterologică a lui Caragiale și respectiv Eugen Ionescu, de pildă, ar include și alte puncte de reper comune: preferința pentru caricatură și grotesc, încercarea de reconsiderare a formelor primare ale teatrului și conștiința inconformismului
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
respectiv Eugen Ionescu, de pildă, ar include și alte puncte de reper comune: preferința pentru caricatură și grotesc, încercarea de reconsiderare a formelor primare ale teatrului și conștiința inconformismului, deci apartenența la o linie a iregularului 22. 5.4. Ipostaze absurde ale personajului caragialian Convingerea că tipologia comediilor lui Caragiale, ca și a celei create de Molière, face concurență stării civile, grupându-se în tipuri delimitate caracterologic și funcțional, a început să fie zdruncinată de studiile celor care au cercetat opera
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prefigurat în personajul caragialian. Așa cum observam la începutul capitolului, Caragiale a văzut absurdul lumii sale și, prin anumite aspecte care țin de construcția aparte a personajelor, a profetizat câteva elemente ale devenirii lor ulterioare. Astfel, ca și autorii de farse absurde, dramaturgul român reușește să creioneze sugestiv individul care, după cum a demonstrat G. Marcel, se deosebește de persoană prin faptul că este anonim, "este fără față, într-o anumită măsură insesizabil, eu n-am priză directă asupra lui, el se detașează
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
personaje sunt "exemplare umane mutilate: le lipsește dimensiunea afectivă, îndreptată spre sfera familială"25. Dacă în lumea lui Caragiale aceste personaje alienate sunt cazuri izolate, prezența simptomelor de rinocerită este deja un diagnostic viabil. Sugestia aplatizării individualităților, specifică și farselor absurde moderne, este realizată la Caragiale și prin înlocuirea numelor proprii cu substantive comune desemnând categoria socială, activitatea sau apartenența la o anumită clasă de vârstă. Astfel, în Căldură mare actanții sunt numiți simplu: Domnul, Feciorul, Baba, Sergentul, Birjarul. În același
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
la stereotipii, repetiții, ticuri ce reduc personajele la statutul de automate, de marionete acționate de forțe nevăzute și incompatibile cu intenționalități intime. Se dezvăluie astfel acel gol existențial și acea nuditate sufletească despre care vorbea Ibrăileanu, ilustrată semnificativ prin orbecăiala absurdă a Conului Leonida sau prin "nongândirea" reflectată de tiradele vide de sensuri debitate de Farfuridi și Cațavencu. Trecând în revistă o posibilă tipologie a personajelor farsei tragice moderne, Romul Munteanu constata: "Aruncat pe un traiect existențial fals, în care valorile
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
criminal involuntar, un bufon liric sau o marionetă neputincioasă".29 Aplicabilitatea acestei fișe caracterologice la specificul unor personaje ca Leonida, Cetățeanul turmentat, Catindatul, Dandanache, Farfuridi, Cațavencu subliniază încă o dată înrudirea lor mai mult sau mai puțin îndepărtată cu antieroii literaturii absurdului. Lipsite de individualitate și de viață lăuntrică, personajele caragialiene capătă relief doar prin consecvența purtării unei anumite măști, în spatele căreia nu se întrezărește nimic. Aneantizarea, alienarea, veleitarismul, marionetizarea, "lichefierea" sunt, în concluzie, aspecte care argumentează considerarea lor drept prefigurări ale
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
căreia nu se întrezărește nimic. Aneantizarea, alienarea, veleitarismul, marionetizarea, "lichefierea" sunt, în concluzie, aspecte care argumentează considerarea lor drept prefigurări ale antieroilor farsei tragice moderne. 5.5. Dezarticularea limbajului Ceea ce micșorează în mod esențial distanța dintre opera caragialiană și literatura absurdului este dezagregarea cuvântului, proces aflat în directă legătură cu denaturarea personajului. Circularitatea intrigii are consecințe în planul dialogului care conține elemente de repetabilitate, "piruete verbale"30 ce anulează funcția de comunicare a limbajului. În comedii, în dansul ticurilor verbale sunt
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
egalitate" Leonida ), despre lege de moratoriu ("Lege de murături ... Adicătele niminea nu mai are drept să-și plătească datoriile" Leonida). Corelate clișeelor gestuale și psihice, cele verbale fac din personajele lui Caragiale, așa cum se va întâmpla cu cele ale literaturii absurdului, adevărate păpuși-marionete dependente de un mecanism identificat, în cazul celor din urmă mai pregnant, cu o societate acaparantă, strivitoare, dezumanizantă. O mostră a absurdității în plan lingvistic, ca expresie a noncomunicării, este schița Căldură mare, în care atmosfera caniculară justifică
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
căruia i se neagă rolul de principal instrument al comunicării, prin "calmul imperturbabil" cu care este performată, prin senzația universului închis în care se mișcă ciclic automate programate deficitar, schița Căldură mare rămâne piesa caragialiană cea mai apropiată de literatura absurdului. Admirată de Eugen Ionescu, această tragi-comedie a cuvântului s-a constituit într-un pattern recognoscibil în conglomeratul reprezentărilor literare ale absurdului său. 5.6. De la absurd, la comic Așa cum reiese din cele spuse până aici, se poate susține că, mai
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în care se mișcă ciclic automate programate deficitar, schița Căldură mare rămâne piesa caragialiană cea mai apropiată de literatura absurdului. Admirată de Eugen Ionescu, această tragi-comedie a cuvântului s-a constituit într-un pattern recognoscibil în conglomeratul reprezentărilor literare ale absurdului său. 5.6. De la absurd, la comic Așa cum reiese din cele spuse până aici, se poate susține că, mai ales la nivelul limbajului, termenul de "absurd" este compatibil cu opera lui Caragiale. Însă, rămâne de stabilit cum și de ce acest
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a cuvântului s-a constituit într-un pattern recognoscibil în conglomeratul reprezentărilor literare ale absurdului său. 5.6. De la absurd, la comic Așa cum reiese din cele spuse până aici, se poate susține că, mai ales la nivelul limbajului, termenul de "absurd" este compatibil cu opera lui Caragiale. Însă, rămâne de stabilit cum și de ce acest absurd devine comic. Dacă pornim de la definiția dată de Marc Chapiro potrivit căreia "este comic orice aranjament material al lucrurilor care, deși evident absurd, se integrează
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
devine comic. Dacă pornim de la definiția dată de Marc Chapiro potrivit căreia "este comic orice aranjament material al lucrurilor care, deși evident absurd, se integrează într-o schemă aperceptivă obișnuită a ordinii realului"40, explicația pentru preponderența perspectivei comice asupra absurdului din opera lui Caragiale este dată chiar de această intenționată plasare a anormalității rizibile într-un context în care nu doar că nu este sesizată ca atare, ci chiar tinde să se extindă nestingherit. Caragiale însuși, așa cum am văzut, era
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
demascare uzând de armele comicului, cele mai eficiente și, de altfel, la îndemână. Dintre motivele comice valorificate magistral în piesele sale (perechea comică, păcălitorul pacălit, pierderea identității), cel al "lumii pe dos" este investit clar cu funcția de evidențiere a absurdului. Având o vechime îndelungată, folosit pentru valențele de revelare a absurdului începând cu Alfred Jarry în Ubu rege și mai cu seamă de către Beckett, Dürrenmatt, Ionescu, motivul "lumii pe dos" constituie și în comediile lui Caragiale un ingredient de bază
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]