KorAP: Find »[drukola/base=acuma & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...248 249 250 ...339 >

8,468 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941

Bo-lo-ga... din artilerie... Nu știu... Da, da, firește... Acum ce să facem cu el, cu prizonierul, firește... Ce întrebare!... Bine, sigur că trebuie să vi-l trimitem, dar vreau să știu acuma, ce facem acuma?... Ce? Să-l expediem chiar acuma?... Noaptea?... A, da... așa, da... Bine, bine, am înțeles... Vasăzică, Varga să facă un raport despre împrejurările în care l-a prins și o schiță a locului... așa-i?... Firește, adresat nouă, pe cale ierarhică, iar noi vă transmitem raportul cu

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
oamenii mei, dar numai până dimineață și cu condiția să nu mi-i trimiți cine știe pe unde... ― Bine, fie a mea și răspunderea... Toți fugiți de răspundere, mormăi aghiotantul; apoi, uitîndu-se la prizonier, urmă: Parcă-i mai arde lui acuma de fugă... Unde să mai fugă? Apostol zâmbi recunoscător și se gândi să-i spună să fie liniștit și fără grijă că de-acuma s-a sfârșit... Dar aghiotantul își strânse gulerul mantiei la gât, zicând iar plictisit: ― M-ai

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
Toți fugiți de răspundere, mormăi aghiotantul; apoi, uitîndu-se la prizonier, urmă: Parcă-i mai arde lui acuma de fugă... Unde să mai fugă? Apostol zâmbi recunoscător și se gândi să-i spună să fie liniștit și fără grijă că de-acuma s-a sfârșit... Dar aghiotantul își strânse gulerul mantiei la gât, zicând iar plictisit: ― M-ai sculat din somn pentru... Om fără suflet!... Ei, noapte bună la toți! Locotenentul Varga rămase încurcat un răstimp. Se gândea c-ar trebui să

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
avea ceva avere, dar tatăl său s-a însurat de trei ori, și cu fiecare nevastă a făcut cîte-un copil, așa că averea se va împărți în trei la moartea bătrânului. Cei doi frați vitregi, mai mari, au rămas la plug. Acuma, firește, sunt și ei în război și trăiesc amândoi. Lui i-a plăcut cartea și e absolvent al Academiei Comerciale din Viena. Avusese asigurat un loc de contabil la o bancă din Sibiu. Nici n-a apucat să intre în

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
fiecare cu grade și cu crâmpeie de amintiri, care de care mai neînsemnate. Apoi uită ce vrea cu ofițerii și-și aduse aminte de Ilona și de spânzurații de pe marginea șoselei, însă numai sub chipul unei păreri de rău ciudate: " Acuma nici nu vom trece pe dinaintea casei lor și pe Ilona nu voi vedea-o niciodată, dar trebuie să trecem negreșit printre spânzurații de care nu voi scăpa pînă-i lumea lume!" Soarele frigea din spate. Munții își tremurau pădurile în mângâierile

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
grăbit, îngrijorat să nu uite ce vrea să zică: ― Vorbeai adineaori despre diferite cazuri de dezertare... Ei... camarade, ești încă tânăr și... Știi că eu azi la nouă trebuia să fiu la Curtea Marțială... ca judecător, firește... nu-i ridicol acuma?... Am mai fost o dată în Curtea Marțială... cu un caz foarte interesant... Un sublocotenent ceh, unul Svoboda... N-ai priceput?... Svoboda, ceh, spânzurat... Căruța hurduca atât de rău, că gândurile lui Apostol se încurcară. Își dădea seama și totuși continua

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
cum stau lucrurile, ca și cum ar fi fost în fața unui judecător de care atârna soarta lui. 3 Cam în același loc unde aseară stătuse de vorbă cu pretorul și cu primarul, Apostol Bologa, între patru soldați cu baioneta la armă, aștepta acuma întoarcerea sublocotenentului care intrase să anunțe sosirea prizonierului. În fundul ogrăzii aceleași două automobile și parcul de motociclete, lângă hambarul cu arestații, parcă aceeași santinelă, în coridor și înaintea ușii din stânga, aceeași îngrămădire de soldați... Și pomii înfloriți în spatele acaretelor, și

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
rușine. Apoi pretorul citi raportul lui Varga de două ori, dând din cap foarte mulțumit, desfăcu pachețelul și examină cu mare atenție fiecare lucrușor, zâmbind uneori ca omul care-și vede confirmate presupunerile, crescând astfel în propria-i prețuire. ― Iar acuma te rog să răspunzi, scurt, militărește, la întrebările ce ți le voi pune! murmură pretorul, fără să-l privească și continuând cercetarea "pieselor de convingere". Apostol, cuprins deodată de o dorință violentă de a-și descărca inima, răspundea grăbit, de-

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
privindu-l lung, cercetător. Fiindcă n-ai vrut să mergi cu mâna goală! Nu-i așa? Bologa nu răspunse și nici nu se uită în ochii pretorului care, după o mică pauză, continuă, îndoind harta și aruncînd-o pe birou. ― Și acuma să-ți explic tot eu și motivele cele adevărate pe care d-ta cauți să le acoperi cu basmele echilibrelor sufletești! Mai dinainte de a sosi Apostol, pretorul descoperise "motivele cele adevărate" și interogatoriul urmărea numai confirmarea descoperirii sale. Cei șapte

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
lene în creieri, că nu-și mai urmări gândul. Își dădu seama de aceasta și făcu câțiva pași, să-și vie în fire. Îi apăru în minte figura pretorului și se așeză pe pat, legănîndu-și picioarele din genunchi în jos. Acuma fereastra era o cruce de lemn într-un pătrat alb. "Trebuie să fie peretele cancelariei pretorului, își zise dânsul și, închipuindu-și iar înfățișarea pretorului, continuă ritmic: Dobitoc... dobitoc... dobitoc..." Apoi veniră amintiri rânduite frumos, una după alta, toate numai

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
așa de încet, am să-mi pierd mințile!" Sări jos și începu să umble de ici-colo, încercînd să-și lămurească deplin situația. În creieri i se frământau numai crâmpeie de gânduri, dar inima îi tremura de frică și tulburare. Avea acuma intuiția că îl așteaptă ceva îngrozitor, ceva ce îi amenință însăși temelia ființei... Se opri în dosul ușii, cu ochii în gol, și deodată îi răsări creanga groasă din copacul spânzuratului singuratic, ca un braț care arată înainte, în viitor

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
argumente și dovezi salvatoare. Pe urmă va începe o viață nouă din temelie, clădită pe realități, nu pe himere. Toată viața lui trecută a crescut dintr-o rădăcină bolnavă pe care trebuie să și-o smulgă din suflet chiar de-acuma. Alt suflet îi trebuie, ferit de veșnicele ezitări și chibzuiri, capabil de-a înfrunta lumea așa cum este, iar nu cum o zugrăvește o închipuire șubredă. Meditațiile stârnesc numai conflicte cu lumea. " Atîrnă mult de cine va fi în juriu, își

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
tot... Sunt de-aseară aici și cunosc toate amănuntele, numai din dosarul alcătuit de bunul nostru magistrat... Când s-a aflat că eu sunt apărătorul, m-au înconjurat și groparul, și primarul, și fetița... logodnica ta... Biata fată!... Ce suflet!... Acuma nu mă mir cum ai putut să... Acuma înțeleg perfect... S-au sfătuit cu mine ce-ar putea face ei pentru salvarea ta. Groparul, inimos om, s-a oferit să spargă binișor peretele căsuței, în fund, să scapi prin fugă

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
amănuntele, numai din dosarul alcătuit de bunul nostru magistrat... Când s-a aflat că eu sunt apărătorul, m-au înconjurat și groparul, și primarul, și fetița... logodnica ta... Biata fată!... Ce suflet!... Acuma nu mă mir cum ai putut să... Acuma înțeleg perfect... S-au sfătuit cu mine ce-ar putea face ei pentru salvarea ta. Groparul, inimos om, s-a oferit să spargă binișor peretele căsuței, în fund, să scapi prin fugă... Copilării de om bătrîn! Nevasta primarului s-a

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
evităm... Dar depoziția ta e îngrozitoare și revoltătoare! Îți bagi gâtul în ștreang, Bologa, de bunăvoie!... Noroc că ai avut prezență de spirit să nu iscălești... De aceea am cerut un supliment de instrucție și, după stăruinți colosale, am izbutit. Acuma să mă ajuți și tu, înțelegi? Întâi vei renega prima depoziție, dar, știi, foarte energic, pe urmă vei tăgădui categoric că ai vrut să dezertezi la inamic... Restul rămâne în sarcina mea... Am să găsesc eu explicații plauzibile în privința rătăcirii

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
piatră de pe inimă... Căci ieri viața m-a torturat îngrozitor cu niște clește de foc îngrozitoare! Aseară însă am văzut pe Ilona și... m-am regăsit, mi-am regăsit iubirea... Altfel cum aș fi îndurat o noapte întreagă aici, singur?... Acuma mi-e sufletul liniștit... De ce să reîncep chinurile?... Nu mai vreau nimic. Iubirea îmi ajunge, căci iubirea îmbărbătează deopotrivă pe oameni și pe Dumnezeu, viața și moartea. Iubirea cea mare e aici, în odăița aceasta... O respir în fiecare clipă

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
ușă îi mai șopti: ― Voință, Bologa! Plutonierul salută și, îndată ce coborî Klapka, se repezi în odăiță, se uită împrejur, cercetător, înfricoșat. Pretorul îi poruncise, de repetate ori, să fie cu ochii în patru ca nu cumva prizonierul să se sinucidă. Acuma tremura să nu fi lăsat căpitanul vreo armă. Deși nu mirosi nimic suspect, zise rugător și moale: ― Să nu mă nenorociți, domnule locotenent, din suflet vă rog!... Eu fac tot ce pot și chiar mai mult, dar să nu mă

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
inima. O citi a doua oară, și tot nu înțelese nimic. Cuvintele îi pătrundeau în creieri, fără sens, ca niște semne moarte. În vreme ce-i alunecau ochii peste rândurile negre prin minte i se plimba un singur gând, stăpânitor și tulburător: " Acuma plutesc între viață și moarte, între cer și pământ, ca omul care și-a tăiat craca de sub picioare și așteaptă să cadă fără să știe barem unde va cădea..." 6 ― Bologa, te implor, ajută-mă! șopti Klapka, în cancelaria pretorului

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
toți ofițerii care ședeau la masa lungă, țepeni, drepți, solemni și aproape speriați. Se bucură văzând că președintele juriului e colonelul de odinioară, cu fața colțuroasă, din tren, pe care-l întîlnise în compartimentul generalului și care îi luase apărarea... Acuma părea mai palid, și în privire avea ceva... Pe ceilalți nu-i cunoștea nici barem din vedere, afară de locotenentul Gross, care ținea capul în jos, ca și când i-ar fi fost rușine. Apostol se uită mai îndelung spre dânsul, vrând să

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
de Apostol. ― S-a sfîrșit? întrebă el, ridicîndu-se brusc de pe scaun, încît plutonierul se sperie. Da?... S-a sfîrșit!... Se închină foarte adânc în fața juriului și ieși afară grăbit, sprinten... 7 ― Ei, domnule locotenent, s-a isprăvit și asta!... De-acuma o să fiți mai liniștit! zise plutonierul, cu un zâmbet misterios, în odăiță. Poftim prânzul... vă așteaptă... s-o fi răcit... Apostol se uita lung la el și vru să întrebe ceva, dar plutonierul plecă înainte de a-și fi hotărât el

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
Uite ce prostii mă apucă..." Își aruncă pe pat casca și râse scurt, sec, fals, frecîndu-și coșul pieptului cu palmele, ca și când ar fi încercat să-și mulcomească bătăile inimii. Simți în buzunarul tunicii fâșâit de hârtie și se opri voios: ― Acuma să vedem scrisoarea mamei, s-o înțelegem... Doamna Bologa îi scria numai mărunțișuri de prin Parva, despre cunoscuți și necunoscuți. Că Pălăgieșu se laudă că Apostol i-a cerut iertare, că Marta vine mereu pe la ea și se consideră tot

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
Vinerea Mare foarte urât și a dat o slujbă chiar în ziua întîia de Paști ca să-l ferească bunul Dumnezeu de primejdii... "Biata mamă! își zise Apostol cu un zâmbet umed. De-ar ști ea în ce primejdie mă zbat eu acuma!... când va afla vestea... Trebuie s-o afle de la mine... să afle barem că tot ea mi-a alinat inima în ceasurile din urmă, ca și în cele dintâi ale vieții mele pămîntești!" Trase scaunul lângă masă și, gustând din

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
speranțe bune. Dragostea de viață era atunci mai tare ca frica de moarte. Pe urmă, după ce trecea primejdia, recitea "testamentul" și zâmbea fericit și rupea în bucăți foarte mici foaia cu gândurile posomorâte. Câte "testamente" de acestea a rupt?... Pe când acuma trebuie să scrie un testament definitiv... Acuma, din moment în moment, poate să vie pretorul, să-i citească niște paragrafe și să-l anunțe că la ora cutare va muri negreșit, cu deplină siguranță, fără pic de nădejde. Iar la

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
mai tare ca frica de moarte. Pe urmă, după ce trecea primejdia, recitea "testamentul" și zâmbea fericit și rupea în bucăți foarte mici foaia cu gândurile posomorâte. Câte "testamente" de acestea a rupt?... Pe când acuma trebuie să scrie un testament definitiv... Acuma, din moment în moment, poate să vie pretorul, să-i citească niște paragrafe și să-l anunțe că la ora cutare va muri negreșit, cu deplină siguranță, fără pic de nădejde. Iar la ora hotărâtă, precis, niște oameni vor sili

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
să-l anunțe că la ora cutare va muri negreșit, cu deplină siguranță, fără pic de nădejde. Iar la ora hotărâtă, precis, niște oameni vor sili sufletul său tânăr să se despartă de trup pentru totdeauna, la o oră precisă... Acuma, când va sfârși scrisoarea, va ști că mâinile care au scris-o nu vor mai rupe-o și nici ochii nu vor mai vedea-o, pentru că mâine, pe vremea aceasta, corpul lui va fi îngropat în pământ sau va atârna

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]