7,862 matches
-
japonezi și zumzetul avionului care se rotea păreau foarte Îndepărtate. Primele rămășițe din vasul Petrel ajungeau la ei; colaci de salvare și scînduri, o bucată de pănză de tendă cu frînghiile atîrnînd, care semăna cu o meduză uriașă, scoasă din adîncuri de vasul de război scufundat. O rază de lumină aluncă de-a lungul cheiului, ca o ghiulea silențioasă. Jim se Întinse lîngă tatăl lui. Adunați deasupra lor, pe Bund, se aflau sute de soldați japonezi. Baionetele lor formau o palisadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
care despărțea calea ferată de pădure, lumina fâșâitoare a expresului venit din sens opus, pomii arzând de toamnă În amurg... Din crevasele Înghețate ale unei planete Îndepărtate, de sub grosimile de mii de kilometri ale acestor ghețuri veșnice, de undeva din adâncuri, din apa prielnică și călduță, În lumina domoală a vulcanilor submarini, un delfin se gândește la celălalt delfin de care Îl despart distanțe astrale, de mii de ani, se gândește, dar numai o clipă și după aceea, obosit de acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
alături pe o bancă și croșetează mileuri. La limita timpului de sufocare prin Înec, sau În răstimpul când Valerică Încearcă să-și transforme urechile În branhii și gura În bolborositor, la unison, cele două mame Îl extrag cu disperare din adâncurile puturoase. După ce tușește, belindu-și ochii mici de porc (e porc de vreme ce ți-a călcat cozonacul), Valerică ridică vocea, că „mi-a dat brânci prin canale ca să mă Înec” și ridică pumnii a bătaie. Să facă, așa ud, box cu tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
frumos, mănânci niște chiftele calde și bei o bere la bufet. Seara ajungi În comuna Pui, undeva lângă Ohaba de sub piatră și ceri ajutor unui prieten să-ți pună o vorbă bună la Petroșani, la mină. Cobori cu puțul În adâncuri, ți-au promis ceva pe la Protecția Muncii, Însă o spaimă de nedescris Îți vâră În oase aceste adâncuri negre În care mergi ore În șir ca să ajungi la un punct de lucru. Praful negru ți se pune ca o mâzgă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Ohaba de sub piatră și ceri ajutor unui prieten să-ți pună o vorbă bună la Petroșani, la mină. Cobori cu puțul În adâncuri, ți-au promis ceva pe la Protecția Muncii, Însă o spaimă de nedescris Îți vâră În oase aceste adâncuri negre În care mergi ore În șir ca să ajungi la un punct de lucru. Praful negru ți se pune ca o mâzgă pe față, e cald și e frig, apa curge Încontinuu din tavanul galeriei, munca acestor oameni e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
care se răcea În farfurie, se coborî În grădinița de lângă râu, unde era fântâna, ca să scoată apă. Acolo, În fântână, Îi văzu pulpele albe Înfășurate În fusta udă. Se aruncă disperat spre ușă, ca să aducă scara și se coborî În adâncuri. „Ană dragă, Ană dragă, de ce ai făcut tu asta? De ce ai făcut asta, femeie?” și o apucă, dar era moartă, era Înecată, o ridică la piept și dintre sâni Îi țâșni o pasăre care sfredeli cerul verii ca un tunet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
a priceput și Petru. Ea așezase omulețul de cartof pe nisipul ud al plajei ca pe un dar care trebuia restituit mării. Omulețul se rostogoli de câteva ori, purtat de vălul subțire și Înspumat al unui val, și plecă În adâncuri. Femeia privea absentă la aceleași neschimbătoare vapoare din larg. Pescărușul se desprinse de pe umărul ei, se ridică Încet spre cer și se gândi că toată viața lui și-a imaginat cât de greu este să fii om. Fu sincer cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
mai exista vlagă în vocea ei, i se terminase curajul. Era o cerere de ajutor calmă și fără putere: — Cum o cheamă pe fiica dumneavoastră? Cred că m-am aplecat spre ea să o văd mai bine, să caut în adâncul ochilor ei un nume care nu era al tău. — Angela, am suflat în ochii aceia și i-am văzut dilatându-se. Am alergat în jos pe scări, am alergat prin ploaia de afară, am alergat în fața unei ambulanțe care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
spatele tău nevinovat se află un scaun gol. În mine se află un scaun gol. Îl privesc, îi privesc spătarul, picioarele, și aștept, și mi se pare că ascult ceva. Este zgomotul speranței. Îl cunosc, l-am auzit gâfâind în adâncul trupurilor și ițindu-se în ochii multor pacienți pe care i-am avut în fața mea, l-am auzit stagnând între zidurile sălii de operație, ori de câte ori am mișcat mâinile pentru a hotărî cursul unei vieți. Știu exact cu ce mă iluzionez. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Am deschis larg ușa-fereastră de la birou și am ieșit pe terasă. Am făcut pipi pe plante, privind aburul cald care urca de la pământul domesticit în ghivece. A sunat telefonul și am intrat. — Elsa, tu ești? Nici un răspuns. — Elsa... Apoi, în adâncul receptorului o răsuflare gri pe care o recunosc. Imediat cum am intrat, am strâns-o, am ferecat-o în îmbrățișarea mea. Respira agățată de mine. Am rămas așa nu știu câtă vreme, nemișcați și strânși unul într-altul. — Mi-a fost frică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
portiera și taxiul pleacă. Rămân singur, fac câțiva pași. Încotro? Să-mi regăsesc gândurile, mașina oprită în mijlocul străzii. Am întârziat la sala de operații, asta este! A sperat până în ultima clipă că o să-i spun altceva. Exista o speranță, în adâncul privirii ei, ca o mătură uitată într-un colț, m-am prefăcut că n-o văd. N-am avut nici măcar curajul să fiu nemilos, s-o împing eu să ia hotărârea aceea. Am lăsat-o să aleagă singură, să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
pe dinți pentru a ascunde mirosul. Era dezordonată, în halat, și totuși părea să fie din nou ea însăși. Ochii, cu cearcăne negre, își pierduseră patina aceea opacă. Mi-a cerut să facem dragoste. Mi-a cerut-o brusc, din adâncul ochilor ei vineți. — Nu vrei să..., și a făcut un mic gest cu mâna. Un gest vulgar. Eram în smocking, veneam de la o petrecere. Mă simțeam stânjenit. Mi-am desfăcut papionul. Simțeam în gură un amestec de gusturi, mi-era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mai trist decât ea. Am iubit-o în casa aceasta. Am iubit-o pe pavimentul de gresie, pe divan, pe cuvertura de pluș de culoarea tabacului, lipită de perete, în baie, în bucătărie, am iubit-o în lumina zorilor, în adâncul nopților fără lună. Și brusc îmi dau seama cât de mult iubesc casa aceea care tremură încă, o dată în timp ce o mașină trece pe viaduct. Privirea Italiei se oprește la picioarele divanului, care nu mai are cuvertura lui cu flori, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
romanescă, o căutare în profunzime, pentru care terminologia literară curentă nu mai era de ajuns: romanul, sau, în spaniolă, novela, nu mai vizează construcții sau reconstrucții obiective, ci investigații în lăuntrul nu doar al personajului ca ființă psihologică, ci în adâncul situării sale metafizice dimpreună cu autorul și cititorul și raporturile dintre ei sau în nivelul relațiilor dintre Creator, Lume, ca creație primă, și Om, ca beneficiar și interpret al acesteia și aspirant la condiția Creatorului. Nu inventarierea tărâmului de-aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ajungând, ca într-un Nou Testament semiprofan, la acea capodoperă de concizie și luminozitate iubitoare, San Manuel Bueno, mártir (1931), nuvelă lungă sau roman scurt de factură, cum s-a mai spus, cvasi evanghelică despre viața unui preot sfâșiat în adâncul conștiinței sale de tragedia necredinței, dar perceput ca sfânt nu datorită unei vieți cenobitice, ci în virtutea fidelității absolute față de faptă și prezență în act alături de turma sa, o mișcătoare narație hagiografică scrisă de o femeie știutoare a secretului Sfântului, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
târgului - sau a posteriori -. E însă cu totul altceva a lăsa să treacă anumite observații de-ale lui fără a face și eu câte una. Nu știu până la ce punct ar fi legitim să fac uz de confidențe împărtășite în adâncul celei mai intime prietenii și să aduc la cunoștința publicului opinii și aprecieri pe care emițătorul lor nu i le-ar fi destinat. Or, Goti a comis în prefața sa indiscreția de a face publice unele judecăți de-ale mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
-și întoarcă fața sau să și-o smulgă din întunericul blând al sânului ei fremătător, de teamă să nu dea de ochii devoratori ai lui Baubau. Și astfel se scurseră zile de plânset și înnegurare, până când lacrimile se retraseră în adâncuri și casa își risipi întunecimile. Era o casă blândă și călâie. Lumina intra printre florile albe brodate pe brizbrizuri. Jilțurile, cu o intimitate de bunici copilăriți de trecerea anilor, își deschideau brațele. Era tot acolo scrumiera cu scrumul de la ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cu un păr glorios, și adineauri de două, una blondă și alta brunetă, care râdeau îngerește. Și le-am urmărit pe toate patru. Ce înseamnă asta? Păi asta-nseamnă, iubite Augusto, că rezerva ta de dragoste îți somnola inertă în adâncul sufletului, incapabilă să se exprime; a apărut Eugenia, pianista, te-a scuturat și-a învolburat cu ochii băltoaca în care-ți dormea iubirea; ea s-a trezit, a țâșnit de-acolo și, fiind atât de mare, se revarsă pretutindeni. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
strâns acum mi-l prind de spirit, fac sângele-mi febril visare-n mine, ideile schimbându-mi-le-n carne. Lumina-aceasta-a vieții-mi de s-ar stinge și-ar dejuga materia de spirit, pierdut aș fi prin negura celestă și în adâncul beznelor vorace. — Cum ți se par? - o întrebă Augusto de cum i le citi. — Ca pianul meu, puțin sau deloc muzicale. Și „cum se zice“ ăsta... — Da, ca să-i dau un aer de familiaritate... — Și „dulce Eugenia“ mi se pare o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
parte. Căci dacă n-aș fi eu, Miguel de Unamuno, și, totodată, fiecare dintre voi, cei care mă citiți, atunci nu m-ați citi. Dacă eu nu v-aș spune ceva ce, fără știrea voastră, v-ar sta scris în adâncul sufletelor, atunci nu m-ați citi. Căci am pretenția să dau formă unor gânduri ale voastre informe și obscure. Și dacă uneori vă veți simți iritați pe alocuri de cele spuse de mine și vă veți ridica împotriva spuselor mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Kenzie, ba chiar i se părea că simte o furnicătură fatidică de-a lungul brațului stâng și între degetele mâinii. Alteori își spunea: „Când voi ajunge la copacul acela voi cădea mort“, iar după ce trecea de el, un glăscior, din adâncul inimii, îi spunea: „Pesemne ești cu adevărat mort...“ Și astfel ajunse la el acasă. Ajunse acasă, mâncă, încercând să prelungească masa - să o prelungească în grabă -, urcă în dormitor, se dezbrăcă și se vârî în pat ca pentru a dormi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
mama celor opt copii ai mei și adevărata mea mamă? Adevărata mea mamă, da. Într-un moment de suprem, de abisal zbucium, când m-a văzut în ghearele Îngerului Nimicului, cum plângeam cu un plâns supraomenesc, mi-a strigat din adâncul rărunchilor ei materni, supraumani, divini, aruncându-mi-se în brațe: „Fiule, fiule drag!“ Am descoperit atunci tot ce-a făcut Dumnezeu pentru mine prin femeia aceasta, mama copiilor mei, maica mea fecioară, care n-are alt roman decât romanul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
înțelege nu vrea să însemneze a pătrunde în intimitatea gândirii celuilalt, ci doar a traduce în propria gândire, în propriul adevăr, experiența subterană în care se contopesc viața proprie și cea străină.“ Dar asta nu însemnează oare a pătrunde în adâncul gândirii celuilalt? Dacă eu traduc în propria-mi gândire experiența subterană în care se contopesc viața mea și viața ta, cititorule, sau dacă tu o traduci în a ta proprie, dacă ajungem să ne înțelegem reciproc, să ne surprindem unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
și al tânărului. Iată că cei cincizeci de ani trecuseră, sarcina ajunsese la termen, pântecul se deschisese, iar fluturele născuse crisalida. În această crisalidă Fima se recunoscu pe el Însuși. Înțelese de asemenea că acum rolurile erau inversate, că În adâncul pântecului ca o crisalidă avea să se ascundă de-aici Înainte, pentru totdeauna, copilul cu ochi mari și membre lungi și delicate. Resemnarea Însoțită de o ușoară ironie conține uneori propriul său revers: un dor interior nestăpânit după copilul, tânărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
unul În maro nu-l amuză acum, ci Îi trezi mirare și chiar un fel de respect: și el s-ar fi putut naște cu o ureche de la mama sa și cealaltă de la tatăl său. Ar fi putut moșteni din adâncurile evoluției coada șopârlei, spre exemplu. Sau antenele gândacului. Povestirea lui Kafka despre Gregor Samsa, care se trezise Într-o dimineață transformat Într-un gândac imens, nu i se păru lui Fima În acel moment nici parabolă, nici simbol, ci o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]