10,749 matches
-
să-și piardă toți dinții. Apoi, doctorul îl rugase să bea dintr-un pahar cu apă în care picurase doar câteva picături. Și asta îi luase aproape instantaneu durerea. Pe deplin calm și mulțumit de sine, consulul se opri ca să admire armoariile Franței imperiale. Un vultul de aur pe scut rotund, panglica Legiunii de Onoare, sceptrul și mâna justiției, toate înconjurate de o mantie azură cu hermină pe care erau presărate mai multe albine aurii. „Albina este o metaforă inspirat aleasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
penele însângerate ale victimei plutind într-o rotire înceată spre pământ, în timp ce șoimul, cu ghearele adânc înfipte în trupul acesteia, revenea la picioarele ei, așteptându-și cu demnitate răsplata. Acum, însă, venise momentul despărțirii. Mângâie penele mătăsoase din jurul gâtului, îi admiră, pentru ultima oară, reflexele aurii ale ochilor pătrunzători. O privea atent. O aparentă necruțare care ascundea, de fapt, o întrebare blândă, ca de la prieten la prieten. ― Da, dragul meu! Ne despărțim. Du-te, Além! Du-te la stăpânul tău, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
și să-i umple paharul. Ospătarul se execută imediat, turnând încet vinul și răsucind apoi cu îndemânare gâtul sticlei, ca să ruleze ultima picătură. Luă comanda, după care porni spre bucătăria restaurantului. Kutuzov prinse între două degete piciorul paharului de cristal, admirând culoarea și mai ales deosebita transparență a vinului. Da, lucrurile se limpezeau. Marele vizir și generalissim al armatei imperiale otomane mușcase din momeală și Galib primise deja acceptul acestuia pentru semnarea preliminariilor tratatului de pace. Generalul zâmbi. Culegea roadele acelei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
om din această parte a lumii care avusese curajul, abilitatea și înțelepciunea de a dejuca planurile unui împărat de talia lui Napoleon. Cu o discreție desăvârșită. Lui i se potrivea într-adevăr zicala „tace și le face”. Dante Negro își admira victima. În această stare de spirit, călărea într-o seară spre locuința prințului. Umbra munților coborâse mult când, pe o uliță săsească, pictorul îl zări pe Manuc intrând într-una din acele case cu perdelele prinse în fundițe roz la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
puțin Îmi pasă, dar uite: a surâs, Într-un colț și mama. Bine: mama-i mamă, n-ai ce-i face - dar Duda? De ce să râdă tocmai Duda? Eu pentru ea spusesem asta, cu bărbații; să audă ea - să mă admire ori să mă tacă. Ea Însă râde. Cu gâțele ei pe care rău a făcut mama că nu i le-a tăiat. Sunt gata să dau În plâns - dar Moș Iacob al meu găsește: - Pi fimeili istea cin’ le apără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
identifica pe Sampath ca fiind nucleul acestei frumoase comunități peste care dăduseră. Într-un mod destul de comic, toată mâncarea din livadă părea să fi fost adunată în jurul acestui băiat care chiuia și care poseda unele calități ce, fără a fi admirate la ele, păreau a fi destul de apreciate în cazul lui. Fără-ndoială că, apropiindu-se mai mult de o maimuță, omul primea mai multe daruri: fructele cele mai proaspete, nucile cele mai bune, toate erau aduse la picioarele lui Sampath
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
compromisul însemna să-și seteze pătura electrică la temperatură medie. Închizându-și sutienul cel nou la spate, femeia și-a tras pe ea și chiloțeii asortați, din dantelă franțuzească neagră, după care a făcut un pas în spate ca să se admire în oglinzile gigantice ale șifonierului. —Nu-i rău pentru treizeci și doi de ani. Nu-i rău deloc, a spus ea cu voce tare, mângâindu-și abdomenul plat. Știa că lui James nu-i place să fie prea „evidentă“, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
clipit de câteva ori, după care și-a dres și vocea. Îmi cer scuze. Atâta doar că uneori nu mai rezist. Nu-ți cere scuze. Să fiu eu în locul tău, aș trăi într-o constantă stare de disperare. Așa că-ți admir tăria. Susan i-a privit fața. —Arăți foarte bine. Nu se vede nimic. Mai vrei niște ceai? Bill a dat din cap cu o privire recunoscătoare. —Și încă un lucru, a adăugat el. — Da? —Nu-ți fie teamă să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
lui Susan și a lui Nick se afla într-o poziție de prim plan, în partea din spate a casei, având vedere la splendida grădină cu livadă, labirint din tufișuri meșteșugit tunse și o orangerie. Susan stătea la fereastră și admira priveliștea. De fericire, a oftat prelung. Femeia o adora pe Milly, dar, ca pentru toate mamele, naturale sau nu, ideea de a avea puțin timp numai pentru ea era absolut delicioasă. Putea să citească o revistă fără să fie întreruptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
scârbă în toată regula. O spui de parc-ar fi ceva rău în asta. Deborah nu zâmbea, dar sclipirea din ochi dădea de înțeles că replica nu fusese spusă cu încrâncenare. Julia a rânjit. — Știi ceva? De fapt, chiar te admir pentru chestia asta. Și partea cea mai haioasă este că, deși am venit aici să mă prefac că vreau să fim prietene, într-o altă viață cred că ne-am fi înțeles realmente foarte bine. Nu sunt așa de sigură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
că nu era vorba decât despre manifestarea reținerii pe care Deborah o avea de a strânge mâna femeii care-i furase soțul. Sunt încântată să fiu aici, a răspuns Deborah cu viclenie. Julia trebuia să recunoască faptul că, în secret, admira curajul lui Deborah de a veni singură, mai ales într-un loc unde singurii oameni pe care-i cunoștea erau Julia - parțial - și James. —Ai vorbit cu James? a întrebat-o Julia veselă. Își întreține oaspeții acolo. Deborah i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
i-a explicat doctorul. — În cazul ăsta, haideți să ne punem pe treabă! O să-mi fac griji mai încolo în legătură cu bărbată-miu ăsta idiot și încăpățânat. Ooo - la - la - auuuuuutc "Ooo - la - la - auuuuuu" Făcând un pas înapoi ca să-și admire opera, Julia a zâmbit. Holul era cufundat în întuneric. Singura lumină venea de la lumânările parfumate care pâlpâiau câte una pe fiecare treaptă a scării care urca spre dormitor. Juliei îi fusese teamă ca nu cumva efectul obținut să fie unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
în intimitate. — Dar de văzut, ai văzut-o? a întrebat Fiona privind-o din spatele meniului. Nu. O vreme a fost plecată, iar acum se pare că s-a apucat iar de PR. Așa că n-a stat închisă-n casă, să admire tapetul. Susan a ridicat mâna către ușă. A, uite-o c-a apărut... Dumnezeule! Era limpede că femeia din fața lor era Julia. Asta pentru că persoana în cauză avea aceiași ochi, același zâmbet sclipitor, același trup subțire și zvelt și aceiași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
jumătatea după-amiezei zări în depărtare cinci pete întunecate ce se profilau pe întinderea pietroasă: tabăra lui Mubarrak-ben-Sad, imohag-ul din „Poporul Lăncii“ care îi condusese pe soldați până la jaima lui. își făcu rugăciunile și se așeză pe o stâncă netedă să admire amurgul, cufundat în gândurile sale negre, căci înțelegea că aceea avea să fie ultima noapte când putea dormi în pace în această viață. La venirea dimineții trebuia să deschidă în cele din urmă sipetul războaielor, răzbunărilor și urii, despre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de sărbătoare, la demonstrații fără vărsare de sânge, în care se căuta mai mult efectul loviturii asupra scutului de piele sau loviturile simulate bine eschivate, decât intenția de a răni. Dar acum nu erau prezente scuturile, nici spectatorii dispuși să admire salturi și piruete în timp ce oțelul scapără scântei, ferindu-se mai mult decât urmărind să-l lovească pe adversar, căci adversarul ridica arma, hotărât să omoare ca să nu fie omorât. Cum să parezi o lovitură fără scut? Cum să-ți recuperezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Era beduin, îi cunoștea bine pe tuaregi, dar îi cunoștea bine și pe soldații săi, oameni de la munte ce-și făceau serviciul militar obligatoriu într-un deșert pe care nu-l înțelegeau și nici nu doreau să-l înțeleagă. îl admira pe locotenentul Razman și aprecia eforturile pe care le făcea ca să se adapteze în acele ținuturi, hotărât să devină un autentic expert în materie, dar își dădea seama că mai avea multe de învățat. Sahara și oamenii săi nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
femeile. Noaptea se lăsase grea peste întinderea pietroasă, prima hienă râdea în depărtare și stelele sfioase clipeau pe un cer ce avea să se umple în curând de ele, un spectacol minunat pe care nu se sătura niciodată să-l admire, pentru că acele stele din nopțile liniștite erau, probabil, cele care îl ajutau să continue să fie mereu la datorie după o lungă zi de căldură, plictiseală și disperare. „Tuaregii înfig stelele în suliță ca să-și lumineze drumul cu ele...“ Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
zi de căldură, plictiseală și disperare. „Tuaregii înfig stelele în suliță ca să-și lumineze drumul cu ele...“ Era o frumoasă zicătoare din deșert, dar cine o născocise cunoștea bine acele nopți și acele stele și știa ce înseamnă să le admiri ceasuri întregi de atât de aproape. Trei lucruri îl fascinaseră pe când era copil: focul, marea spărgându-și valurile în stâncile unui țărm și stelele pe un cer fără nori. Privind focul, uita să mai gândească; privind marea, se afunda în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
atât de aproape. Trei lucruri îl fascinaseră pe când era copil: focul, marea spărgându-și valurile în stâncile unui țărm și stelele pe un cer fără nori. Privind focul, uita să mai gândească; privind marea, se afunda în amintirile copilăriei sale; admirând stelele noaptea, se simțea în pace cu el însuși, cu trecutul, prezentul și aproape în pace cu propriul său viitor. Deodată s-a ivit din întuneric, și strălucirea metalică a țevii puștii sale a fost primul lucru pe care l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
clipa când se urca în automobilul negru, în care șoferul dăduse aerul condiționat la maxim. Străbătură scurtul drum în liniște, apoi se rugară unul lângă celălalt, înconjurați de beduini respectuoși, ce lăsaseră un spațiu considerabil în jurul lor. La ieșire, guvernatorul admiră cu satisfacție pădurea de palmieri întunecați. îi plăcea ceasul acela. Era, neîndoielnic, cel mai frumos în oază, așa cum zorii erau cele mai frumoase momente în deșert, și îi făcea plăcere să se plimbe încet prin grădini și pe la fântâni, observând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
O să-ți aleg cele mai bune cămile și tot ce-ți mai trebuie. Și o să umplu și gerbele. Se îndepărtă cu pași repezi, urmărit de privirile celorlalți; fără îndoială, șeful era mândru de el. — E curajos și inimos și te admiră pentru faptele tale, spuse. Ești pe cale să ajungi bărbatul cel mai vestit din deșert. — Nu asta caut, răspunse cu convingere. Nu vreau decât să trăiesc în pace cu familia mea. Făcu o pauză. — Și să fie respectate legile noastre. — Niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
privi în jurul său, se orientă, cu toate că pe întinsul podiș nu exista nici o formă de relief care să-i servească drept reper, și porni la drum fără grabă, cu aerul liniștit al drumețului ce străbate o pajiște într-un amurg blând, admirând peisajul, fiecare tufiș, fiecare piatră, fiecare pasăre și fiecare șarpe alunecos. Avea apă, o pușcă bună și muniții; aceasta era lumea sa, inima deșertului pe care-l iubea, și avea de gând să se bucure de drumul lung la capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
epuizantul efort. Apoi traversă marea sală de așteptare, cu marmură murdară și bănci lungi pe care dormeau familii întregi nedezlipite de tristele lor bagaje, și, în sfârșit, trecu pragul ușii de ieșire, oprindu-se la capătul monumentalei scări largi, ca să admire întinsa piață și clădirile masive care o înconjurau. îl copleși zidul de ferestre, uși și balcoane ce închidea aproape ermetic piața și clătină din cap cu neîncredere când simți diversitatea izurilor puturoase, absolut necunoscute lui, ce îl asaltară ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și gândindu-se la soția lui, la copii și la paradisul său pierdut, lăsând ceasurile să-și urmeze drumul, în așteptarea primei lumini a zorilor, o lumină albastru-verzuie și imprecisă ce începu să se întindă pe cer, îngăduindu-i să admire imensitatea întinderii de apă ce se deschidea în fața lui. Dacă-și închipuise că zăpada, orașul și valurile epuizaseră definitiv capacitatea lui de a se mira, spectacolul pe care răsăritul îl oferi ochilor săi corectă din nou acestă greșeală, căci cenușiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
visau să pună mâna din nou pe niște bogății pe care le consideraseră ale lor timp de un secol. Aprinse una din frumoasele lui țigări turcești cu eleganta ei imamea, se ridică în picioare și se apropie de fereastră, de unde admiră marea liniștită, plaja pustie în acea perioadă a anului și larga promenadă maritimă, întrebându-se dacă sosise momentul să părăsească definitiv acel birou care îi plăcea atât de mult. Străbătuse un drum lung ca să ajungă până acolo, un drum ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]