6,798 matches
-
vorba de un festival păgîn. Acest sentiment este amplificat de hainele viu colorate ale indienilor, care se Îmbracă cu această ocazie În cele mai bune costume tradiționale, pentru a-și exprima cultura sau stilul de viață ce Încă se mai agață de valorile locale. În contrast, un grup de indieni Îmbăcați În haine europene mărșăluiesc În fața procesiunii purtînd steaguri. Fețele lor obosite și afectate seamănă cu cele ale acelor quechuași care au refuzat să acorde atenție chemării lui Manco al II
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Îndrepta spre Oxapampa s-a oferit să ne ia și pe noi. Interesul nostru ridicat de a ajunge În acel loc izvorîse din faptul că mama unuia dintre tovarășii noștri din Argentina locuia acolo - cel puțin, așa credeam noi. Ne agățaserăm de speranța că ea ne-ar putea ajuta să ne omorîm foamea pentru cîteva zile și poate chiar să ne Împăneze cu un sol sau doi. Așa că am părăsit Huancallo aproape fără să fi văzut nimic din el, motivați de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
ne dădeau tîrcoale, Înfometați, și chiar Își savurau festinul. Alberto dormea adînc, așa că m-am gîndit să mă alătur lui. M-a cuprins o oboseală morbidă, o epuizare agitată. Nu mă simțeam În stare să iau vreo decizie, m-am agățat doar de gîndul că, indiferent cît de mult s-ar fi Înrăutățit lucrurile, n-aveam de ce să mă gîndesc că nu le vom face față. QUERIDA VIEJA Dragă mamă Bogotá, Columbia 6 iulie 1952 Dragă mamă, Iată-mă; drumurile m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
alături de ei. Nu m-a înfricoșat această amenințare și ca atare au trecut la represalii. Mai întâi au voit să scoată de la mine și să cunoască tainele și viața noastră călugărească și apoi, văzând că n-au cu ce mă agăța, au voit să mă compromită pe mine și biserica: „de sexto”. A fost ancheta cea mai grea, întrucât voiau să compromită toate fetele ce le-am îndrumat la viața curată religioasă în complicitate cu mine. Nereușind, au voit să mă
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
în care mă găseam mi s-au părut atât de triste, încât de câteva ori am fost cât p-aci să izbucnesc în lacrimi... 19 februarie 1953 Urmărit de insomnie și de impresiile contradictorii ale zilei de ieri, care se agățaseră de mine și mă urmăreau în viziuni disparate. În timpul nopții ba îmi era prea cald, ba prea frig... Mă sminteam în mijlocul patului meu, mă zvârcoleam, mă răsuceam. Lucrul cel mai grav era că nu știam de ce să-mi agăț emoția
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
se agățaseră de mine și mă urmăreau în viziuni disparate. În timpul nopții ba îmi era prea cald, ba prea frig... Mă sminteam în mijlocul patului meu, mă zvârcoleam, mă răsuceam. Lucrul cel mai grav era că nu știam de ce să-mi agăț emoția, de cine să mă iau... În mod mecanic, mi-o reproșam mie însumi, mă dezgustam de propria mea persoană, confirmându-mi încă o dată lipsa mea de valoare și de calitate... Nu reproșam nimănui nimic, îmi reproșam totul mie însumi
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
et c’est malheureux. Am vocația plenitudinii - din păcate, nu și posesiunea ei asi gurată. Aș prefera să-ți scriu din plenitudine, nu din sărăcie. Să-ți spun că mi-e dor de tine, dar nu ca unul care „se agață“ de lucrul rămas valabil în marasm, ci ca cel care îl verifică din perspectiva plinătății. Oricum însă - din prea plin sau cam prea puțin - mi-e dor de tine. Restul sunt socotelile mele personale. Govora e un loc idiot peste
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
grijă într un pachet și așezate în ordine cronologică! „Jur-împrejur, cumplite neguri cenușii Mistuie o lume întreagă, ce-n gol se năruie surd. Iar eu tot mereu mai adânc mă afund, Dar nu găsesc razim, nu găsesc loc Să-mi agăț mâna întinsă zadarnic. Aștept... Nu știu nici eu ce aștept. Dar știu că eu sigur scăpare nu am!“ Peste noi toți, cerul coborâse amenințător, la o aruncătură de băț... În fiecare ceas al zilei, dar mai cu seamă al nopții
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
fizice, a mai încercat o ultimă tentativă de înaintare. Un pas, doi, trei și piciorul drept a călcat fix în adâncitura brazdei. A căzut în genunchi iar mâinile, într-o zvâcnire disperată, încercând să găsească ceva de care să se agațe, s-au întins brusc, aruncând cât colo cele două greutăți, apoi s-au așezat supuse pe zăpadă asemenea brațelor unei cruci, simbol al credinței, al suferinței și al nădejdii. Căzută în nămeți se stingea încet, încet, din lipsă de aer
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
sus copăcelul de pe umărul său, astfel că nu se mai sprijinea pe el. Mircea și Lică au procedat la fel, iar acum, lemnul era ținut suspendat fără să le mai atingă corpul. Am profitat de ajutor și în timpul mersului mă agățam cât puteam mai mult de lemn, protejând pe cât posibil glezna bolnavă, căreia frații mei îi preluaseră o parte din sarcini. Înaintam pe strada numită "La voie royale" calea regală sau "Bulevardul victoriei deportaților". Aici, în acest perimetru, erau grupate toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
să ajungem, s-a defectat. Ceasul ăsta nu era, așa, un obiect ori un articol insignifiant pe care să-l examinăm rece, distant, cu indiferență. Nu. Și nici nu era tratat ca un obiect de muzeu de piciorușul căruia îi agăți o hârtiuță cu numărul de inventar stând acolo uitat, abandonat și părăsit într-un cotlon, acoperit succesiv de straturi imemoriale de particule microscopice sub formă de praf. Nu. Ceasul ăsta era un prieten, un membru al familiei care fusese lângă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
și am formulat-o conform tipiconului. Te lepezi de Satan? Răspunsul a fost și de această dată negativ și prompt. Privind cu atenție, am observat sub maxilarul inferior un smoc de păr atârnându-i în bătaia vântului, de care se agățaseră niște scaieți, stând acolo, suspendați la aer, ca pe balconul unui bloc cu patru etaje. Da, eram complet edificat. Exemplarul din fața mea avea barbă, copite despicate și coarne. Prin urmare era... da, știm noi bine, ducă-se pe pustii! Eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
taxi. Din câte am citit și mi s-a povestit, canabisul are puternice efecte axiogene. Tinerele îmbrăcate în rochii Gucci de 3000 de euro bucata și cu bascheți în picioare (ca să părem cool, mi-a spus una dintre ele) se agățau de gâtul meu în timp ce le îmbarcam aproape cu forța în taxi, spunându-mi să nu le las singure. A fost unul din job-urile pe care nu le-am dus până la capăt. Am renunțat după două săptămâni. 20 noiembrie 1998
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
de altfel. Trei țigani visători sunt culcați la umbra unei sălcii; unul cântă din vioară pentru propria sa plăcere, al doilea trage din pipă, urmărind cu privirea jocul cercurilor de fum. În fine, cel de al treilea doarme lângă țambalul agățat de o ramură a salciei. Astfel, conchide Lenau, cum viața nu este altceva decât o noapte, o putem disprețui de trei ori, dormind, fumând sau jucând cărți." (Vaux de Foletier, Mille ans d'historie des Tsiganes, Editura Fayard, 1970). Masterand
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
O țară străină. Andrei Pleșu: "Bărbații și femeile au unul asupra celuilalt o superioritate reciproc acceptată". Sunt așezat la o masă de la "Rogojina", terasă bucureșteană populară de pe lângă Foișorul de Foc. Numele i se trage de la niște rogojiini și farfurii pseudo-rustice agățate de pereți. Un cap de căprior mâncat de molii, cu un singur corn, atârnă și el pe un perete. Tot un cap, dar de cocoș, din ceramică, au lipit pe zid și țiganii din casa de peste drum. Văzut de departe
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
întâlnit ceva mai trist, mai întunecat și mai absurd decât aceasta sumbră cetate a protestantismului". 24 ianuarie 2003 Nu, nu cred că mă înșel. Atunci când am venit în Occident și am început să fac jogging, una dintre primele impresii "olfactive" agățate de creier a fost acea că aici oamenii, când aleargă, lasă în urmă un miros indefinit de detergent, mașină de spălat și de transpirație aseptică. Unii dintre ei par a alerga nu pentru sănătate, nici pentru forma fizică, ci mai
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
stă scris Katana, 1962-1999. Am aflat mai apoi că a fost fratele de arme al patronului mic și taciturn. Comandatul Katana are sprâncene stufoase și încruntate, privirea rea, supărată, de parcă ar fi tot timpul nemulțumit de clienți. Pe pereți stau agățate diferite imagini din regiune și drapelul Albaniei mari, cu acvila neagră bicefală pe fond roșu. Sâmbăta și duminica localul devine parlament, este plin ochi de koso-albanezi, ce fac aprins politică. O insulă etnică, cu alte cuvinte. Un al doilea "comerț
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
transmit în buclă imagini cu Patriarhul Greciei, bărbos și rigid ca un mega-cocon de fluture, distribuind medalii jucătorilor care au câștigat finala Euro 2004. Imagine tare, care poate fi interpretată în fel și chip. La fel ca aceea cu icoanele agățate pe tancurile sârbești în timpul războaielor din zonă sau aceea cu bătrînicile ucrainence, pe jumătate nebune, care scuipau cu voluptate pe portretul "oficial" al Papei cu ocazia vizitei acestuia la Kiev din 2001. Imagini răzlețe, vânate cu voluptate de către televiziunile occidentale
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
un soț și o căsnicie de maxim doi ani de zile. Acum, spre finalul sejurului meu de la Geneva, mă uit cu atenție în jurul meu la ceilalați "estici" care au venit cam în aceeași perioadă cu mine aici. Marea majoritate se agață cu dinții și cu unghiile de Elveția, nu vor să o părăsească, utilizând orice portiță academică pentru a prelungi mult râvnitul permis B care le dă dreptul de muncă și de ședere. Olga, bulgăroaica, s-a înscris la al doilea
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
liniștite deci) sau orientate spre sud (mai luminoase, detaliu important într-o țară unde soarele este cam zgârcit cu lumina). Un simplu cui găsit pe holul universității și-a recâștigat toată valoarea lui de cui, pentru că-mi va permite să agăț de el umerașul cu haine puse la uscat. Aici spălatul rufelor la mașinile de la subsol are un preț destul de mare, iar zvântatul lor e și mai scump, în ciuda prețului curentului electric, aproape gratuit. Plus mirosul specific de cămin studențesc de
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
jumătate speriat să existe, să se desconspire. Nu există niciun motiv ascuns în spatele său, însă te ține la distanță. Face parte dintr-o criogenizare (înghețare) generală a emoțiilor. Este zâmbetul pe care-l poartă mortul în casa funerară, în timp ce se agață de speranța să păstreze contactul chiar și în lumea de apoi. Zâmbetul imunității, zâmbetul publicitar: "Țara asta e bună. Eu sunt bun. Suntem cei mai buni. Aceasta este o lume căreia i s-a arătat geniul în neînfrânata sa dezvoltare
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
ultima încercare de lovitură de stat, eșuată, din fericire? Vânzătoare ambulante propun acestei mici lumi fericite tot soiul de sandwichiuri înecate într-un sos picant, greu, roșu. Berea își face și ea apariția, ba chiar și un cântăreț gen rasta, agățat de o trompetă obosită. Puzderie de afișe pe zidurile din zonă. Unul dintre ele, imită perfect arhi-cunoscuta marcă a călărețului din westul sălbatic. Inevitabila inscripție "fumatul dăunează grav sănătătii" este deturnată și înlocuită inteligent cu "instaurarea de dictaturi dăunează grava
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
W. Gombrowicz. Mă întreb cum de mai îndrăznesc să țin un jurnal!) Joi, 30 iunie 2005, ora 11.33 dimineața În dragul meu cabinet de lucru, mare cât o cabină de marinar de submarin, a mai rămas o singură hârtie agățată de perete. Este un citat din Sfântul Serafim de Sarov. Trouve ta paix intérieure et beaucoup se sauveront à tes côtés. (Găsește-ți pacea interioară și mulți se vor salva pe lângă tine). Am decis să nu o desprind, acela va
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Nu-mi dau voie să mă plictisesc. Nici să sper, nici să fac proiecte. Știu că timpul mi se com primă văzând cu ochii. Îl văd grafic cum se îngustează în fața mea. Dar refuz să-mi plâng de milă. Mă agăț de orice plăcere. Am devenit, de pildă, dependentă de telefonul pe care mi-l dă Adriana Bittel, seară de seară, de trei ani încoace. În trei ani, peste o mie de telefoane. Da, supraviețuiesc. Che sarà, sarà. Whatever will be
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
chirurgicală la Nantes pentru a extrage din urechea unui marinar o compresă uitată de doctor din ianuarie 1963, cu prilejul unei operații. Lino Zuin, fotbalist amator la Vincenza, s-a bucurat atât de tare de un gol, că s-a agățat de o bară, bara s-a rupt și i-a căzut în cap, omorându-l pe loc. Zuin era un amator al bucuriei, altfel nu se explică moartea sa cretină. Doar un amator putea avea naivitatea să amestece lumea și
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]