12,606 matches
-
vîrful vertebrei lombare. Interiorul, de un maro Închis accentuat, semăna cu o membrană acoperită de mucus. Jumătatea superioară era de un alb opac cu ușoare nuanțe de rozaliu. Opacitatea se datora probabil firelor de păr ondulat și poate că și albul era un efect difuz al acelgiași cauze. Deoarece subiectul era mult aplecat În față, din unghiul meu de vedere numai protuberantele șirei spinării, rînduite precum niște morminte săpate În nisip erau de culoarea făinii arse... Culoarea m-a tulburat profund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
pe lîngă mașină. Se auzea clinchetul sticlelor goale din sacoșă. Din fericire, nu mai era nimeni prin preajmă. Am luat-o la fugă pe scări, urcam cîte două trepte o dată și am sunat la soneria albă de la ușa vopsită În alb, cu bordură de un verde Închis. Deși nu trecuse decît o zi de cînd n-am mai fost pe-aici, m-am simțit ca un am care a fost plecat pe mare multă vreme... și, În sfîrșit, reușește să atingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cînd mai străbătea cîte o notă și pînă la mine. Mi-am pus haina și-am pornit... a pornit și ea... În dreptul perdelei lămîiatice chipul i se Înnegri, părul i se albi, buzele albe și ele, irișii ochilor albi și albul ochilor negru, pistruii deveniseră pete albe precum praful ce se așterne pe pomeții unei statui. Am pornit și eu... Încercînd să nu fac nici cel tai mic. zgomot, am luat-o spre ușă. Am oprit Încet... ca acționat de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
sistemului de învățământ, unde ți se servește mereu „viață la borcan”, conserve de viață, nu viața reală, și intri în lumea parșivă a adulților. Ești ultimul venit, nu faci parte din nici o gașcă, nu ți se acordă nici un credit în alb, ești judecat exclusiv după ceea ce faci, nu după ceea ce ai putea face. De acum înfloresc depresiile, evaziunile în alcool, în realități alternative (într-o bibliotecă, într-un mariaj avantajos, într-un copil venit la timp, în propriul tău trecut, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
cameră), erau locuite de mine, iar celelalte două de proprietari, care ocupau și bucătăria ce dădea în curte, cu fața spre poartă, clădirea având aici forma literei L. Alături de bucătărie, în dreptul ferestrelor, se afla magazia din cărămidă, tencuită, văruită în alb, în care se păstrau de-ale gospodăriei și lemnele pentru iarnă. În holul pe care îl ocupam și în care-mi instalasem biroul, biblioteca și două fotolii, se intra prin ușa principală de la față; lumina zilei pătrundea aici îndoielnică prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Priveam de la fereastra biroului. Pe gardul de peste drum de tribunal apăruse, lipit de cu noapte, un afiș imens cu fotografia lui Stalin, dedesubtul căreia trona adagiul: „Trăiască genialul conducător de popoare, generalissimul Iosif Visarionovici Stalin”, iar mult în dreapta, vopsit în alb, îndemnul; „Votați Soarele”. În jurul orelor 11, primul grefier veni și-mi spuse că prefectul județului îi comunicase telefonic că mă invită la biroul său și că-l roagă să-mi aducă asta la cunoștință. Rugămintea era insolită, și insolentă totodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de lemn de nuc, coborî cele trei trepte și intră în magazia din curte să ia un braț de lemne, în timp ce Rex dormita în cușca lui odihnitoare, aflată alături, cu labele dinainte atârnându-i peste pragul de lemn vopsit în alb. 13. Intrasem în decembrie. Începuse zăpada, frigul, înghețul. Ținutul, aflat în largul câmpiei, stătea în bătaia crivățului. Totul s-a retras aici și renaște sub haloul înalt al șemineului de teracotă cafenie al doamnei Pavel, căci ea hotărâse, cu numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
stătea în bătaia crivățului. Totul s-a retras aici și renaște sub haloul înalt al șemineului de teracotă cafenie al doamnei Pavel, căci ea hotărâse, cu numai trei ani în urmă, înlocuirea în toate camerele a sobelor înalte cu flise albe, de o estetică convalescentă ce se reclamau a fi schimbate, după patruzeci de ani de ființare a lor. Focul iradia o lumină roșiatică ce juca peste pereți și tavan umbrele spătarelor înalte a două scaune de epocă și silueta unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
din întâmplare, totdeauna în sărbătorile Crăciunului și Paștelui. Avea să se întoarcă seara, târziu, înfrigurat, obosit. Se bucură, mă bucurai. Mama Anei, la strigătele acesteia, apăru și ea în cerdac. Nu părea prea îmbătrânită, avea în schimb părul, într-adevăr, alb. „Sărut mâinile!”, vorbii pentru amândouă. Intrarăm în casă. - Mamă, ceva de-ncălzit! Mi-aduse, după puțin timp, țuică fiartă. - Mă bucur, nici nu știți cât mă bucur, de câte ori veniți la noi, domnule judecător. Dar cum puteți lipsi de la serviciu tocmai acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
drept agresiune fiind suficientă pentru scopul urmărit prin adoptarea acestui document, posibilitatea de răsturnare a prezumției, prin determinarea anumitor scopuri, ar fi putut crea o situație comodă pentru eventualul agresor; ea ar fi constituit o primă de încurajare, semnată în alb de toate statele, pentru agresor, cum e, de pildă, azi acțiunea din Irak. Or, agresiunea este cea mai gravă formă a folosirii ilegale a forței (vezi preambulul), a cărei periculozitate se degajă din însăși materialitatea obiectivă a faptei (res ipsa
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
atinseră, se opriră cu sunete domoale, în jurul capetelor fugarilor. Ghemuiți unul în altul, țiganii încremeniseră ca niște stane de piatră între ascunzișuri. Își zbăteau piepturile în gâfâiri gemute și, cu capetele în piept, între fierurile împreunate, își rostogoleau ochii, cu albul ca de lapte, privind pe lângă umere în jur, ca niște fiare. Mortul se odihnea în liniștea lui, care parcă se cernea din cerul singuratic. Vremuri de bejenie, 1907 Fântâna Hazului a apărut mai întâi în Luceafărul, nr. 6 din 15
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Doctorul se uita la mine râzând. Apoi ochii mari, bulbucați, deodată se opriră asupra unui soldat mărunțel, slăbit la față, care venea încovoiat din mijloc spre noi. — Ce este? —Trăiți, domnul căpitan, vătămătura... Și deodată, pe fața slăbită se arătă albul ochilor, ca de lapte. —Cum? — Vătămătura... nu mai pot merge... —Așa! Da’ drumul la Hârlău îl știi? că auzi, de-acu apucăm prin altă parte... Nu-l știu, trăiți, domnul căpitan... —Așa? Ia arată limba... Soldatul scoase limba, apoi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să geamă, apoi întinse mânile, parcă se apăra de ceva: două mâni negre, arse, uscate, noduroase ca niște vreascuri, două mâni de rob al pământului. —E muncitor... zise încet chihaia. —Îs un biet om muncitor... gemu bolnavul deschizând ochii cu albul mărit. M-au farmat niște români... Și mi-a murit un copil, și n-aveam cu ce-l îngropa... ș-am vrut să duc la târg un car de lemne. Începu să tușească... Își șterse domol cu mânica, de pe buze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu gardul ei... Pe-aici nu-i nimica, numai goliște în toate părțile. Pe-aicea în vremea veche a fost țară tătărască... Iaca, și Anton, morarul, tot așa spune... Și era bogat tatăl boierului vostru? întrebă Niță. Țiganul își ridică albul ochilor și clătină din cap. —Cumplit! - Moșii și vite, și multă argățime... și curți mari la Avrămeni. Ș-a avut el cinci băieți și patru fete... Și la toți le-a dat zestre câte o moșie. - Da’ era strașnic gospodar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
întruna își vâra degetele în barba-i neagră și zbârlită și mormăia cu ciudă. Firelepe care și le smulgea din măturoi le risipea repede în vânt; după aceea smulgea din tureatca ciubotei harapnicul și-ncepea să bată în buiestrașul cel alb, pe care de zece ani își făcea slujba. Îl întorcea cu capul spre curte și-l suduia: — Hai, boală, acasă, mânca-te-ar lupul cel bătrân! Asta era vorba lui; și-n urmă-i oamenii zâmbeau și-și făceau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ascultând cu urechile. Tot timpul cât venise din Prelunci cătră Valea Mare, aceste simțuri foarte agere ale ființii lui stătuseră încordate și nici o pasere nu trecuse printre cetini fără a fi auzită, nici urmă de jivină nu rămăsese neobservată, pe albul vioriu al omătului. Culi Ursake se nimerise a fi unul din cei mai buni paznici ai terenurilor de vânat de la apa Frumoasei și, oricât de năcăjit se afla el în ziua aceea de marți 15 noemvrie și în toată săptămâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
capul puțin aplecat și cu urechea întoarsă. Scurta îi era desfăcută la piept, carabina atârnată de umărul stâng, cu țeava înainte și stratul sub cot. Se afla singur în pădurea rară și bătrână; o tăcere nemărginită apăsa brădeturile negre și albul orbitor. Liniștea pădurii îi țiui deodată în urechi. Cercetarea pe care avea a o face la locul anumit al pătulului era - după părerea lui Culi - mai mult polițienească decât vânătorească. De fapt, orișicare cercetare a lui într-acel domeniu organizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mai văzut. Totuși părea că se află acolo, undeva, un ochi care pândea oblic înapoi. Paznicul se scărpină în cap, nehotărât. Căută în juru-i puncte de sprijin, ca să deslușească locul unde se găsea. Nu se putea bine lămuri. Între acel alb violent al iernii și verdele sumbru al brădetului se alcătuiau, sub lumina împuținată a soarelui aplecat la orizont, forme nouă, cu linii necunoscute. Încă stătea pe loc, judecând și cumpănind în sine, când ziua începu să se întunece și împrejurimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe stradă. În afară de... de fapt, prin bariera subțire începusem să observ că, aproape în fiecare zi, o femeie în vârstă se oprea și își lăsa câinele să urineze lângă stâlpul porții noastre - uneori aveam impresia că animalul, un terrier drăgălaș alb cu negru, nici măcar nu simțea nevoia s-o facă, dar părea că femeia insistă. —Bun, domnișoară. (Mama nu-mi mai spusese niciodată „domnișoară“ înainte de povestea asta.) Înghite. Mi-a turnat pe gât un pumn de pastile și mi-a întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de zi, răsfoind The National Enquirer - singura publicație pe care mă puteam concentra -, când, prin fereastra deschisă, a intrat în zbor un fluture. Era scandalos de frumos, cu aripile acoperite cu un model întortocheat în nuanțe de roșu, albastru și alb. În timp ce îl priveam uimită, a zburat prin cameră, așezându-se pe combină, pe un ghiveci - ca și cum mi-ar fi reamintit să-l ud! - și pe vechiul scaun al soțului meu. Apoi a zburat spre exemplarul meu din National Enquirer și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Și iată-l pe Franklin, frecându-și palmele, adunându-și fetele. În drum spre sala de consiliu, Teenie m-a luat de braț. Arăta aproape normal azi; purta o rochie argintie gen furou în stil Barbarella și teniși înalți cu alb și argintiu, legați cu șireturi care-i veneau până la genunchi. Doar cotierele și genunchierele de skateboarding vopsite în argintiu erau emblema excentricității autentice. —Veniți, veniți, a zis. Veniți să fiți umiliți. Să fiți înjosiți în fața egalilor voștri, am zis. —Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
expirând, în cercul vieții. Și atunci l-am văzut: un fluture. Exact ca în toate cărțile pentru persoane îndoliate pe care le citisem. Uită-te după semne, spusese Aidan. Acesta era superb; cu aripile dantelate în albastru și galben și alb, și am retractat tot ceea ce spusesem, cum că fluturii n-ar fi decât molii în veșminte scumpe brodate. S-a învârtit prin cameră, lăsându-se pe poza noastră de la nuntă (reașezasem toate pozele cu Aidan la locurile cuvenite), pe radiografiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
fuga la vecinul nostru Hamza, bătu darabana în ușa acestuia și-l rugă s-o înștiințeze pe mama sa, o bătrână plină de demnitate, cucernică și foarte îndemânatecă, în legătură cu iminența nașterii. Aceasta sosi câteva minute mai târziu, învăluită toată în alb și aducând un lighean cu margini largi, un ștergar și un săpun. Se spunea că avea mână norocoasă și că adusese pe lume mult mai mulți băieți decât fete. Sora mea, Mariam, se născu spre amiază. Taică-meu abia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de opt mii de morți. Străzile erau acoperite de cadavre de bărbați, femei, copii, de cai și de măgari, amestecate într-un nesfârșit cortegiu însângerat. A doua zi, Selim a pus să fie înălțate deasupra taberei sale două stindarde, unul alb, celălalt roșu, făcând astfel cunoscut oamenilor săi că răzbunarea era de acum împlinită și că măcelul trebuia să înceteze. Era și timpul, căci, dacă represaliile s-ar mai fi prelungit câteva zile cu aceeași furie, Marele Turc n-ar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
îmbrățișez sau să te snopesc în bătaie? A râs și mai strașnic. M-am prăvălit într-un fotoliu fără să mă fi invitat. — Spune-mi, Francesco, am visat cumva? Prin încăperea asta a trecut într-adevăr cardinalul Giulio, înveșmântat în alb? Lui i-am sărutat mâna? — Cardinalul Giulio de Medici nu mai există. A fost ales ieri în scaunul Sfântului Petru și a luat numele de Clement, al șaptelea cu acest nume. — Doamne sfinte! Doamne sfinte! Îmi curgeau lacrimile fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]