7,971 matches
-
ca să meargă la teatru și la film, unde eu, din timiditate, nu am Îndrăznit s-o invit niciodată.) (sâmbătă) Albul Îmi dă o senzație dureroasă: când ninge, o amețeală mi se prelinge În mădulare, ca și cum aș bea o licoare Încinsă; alunec parcă din ființa de carne, locuind o altă materie, În care mă simt foarte ușor; am impresia că mă ridic Într-o levitare reală, nu mai aud zgomotele difuze ale zilei, nici nu mai deslușesc bine conturul obiectelor, mă Îndepărtez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
te afli cu schiurile-n picioare, la miezul nopții, pe dealul din fața străzii Văilor sub luna argintie, agățată acolo pe cer, deasupra ta, ca o tipsie gigantică. Zăpada scrâșnește de ger, Înghețăm, dar prin cădere ne Încălzim. Vis maxim: să aluneci schior al nopții, să te pierzi Într-un pliu al zăpezii, În dâra misterioasă trasată de altcineva Înaintea ta! De către cine? Poate de un zeu al zăpezii! (iarna) Azi, corpul meu a dat probe de mare imaginație, galopând dincolo de barierele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și viața lor; au acea forță magică dedusă din funcția lor de intermediere Între real și semnele ce reprezintă mijlocit acest real. „Dă-te, bă, mai Încolo, că te lovesc cu oasele!“, mă apostrofează grosolan un muncitor. Eram gata-gata să alunec În groapa aceea, nu știu ce mi s-a Întâmplat, cred că o clipă mi-am pierdut controlul, am uitat unde mă aflu; poate m-am apropiat prea mult de schelet. (acum) Vreau să-mă descarc, notându-mi unele impresii Înghesuite În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ea, o priveam și mă privea ca și cum am fi fost singuri În toată mulțimea aceea, unde, chiar dacă nu ne uitam unul la altul, ca de obicei, noi nu ne vedeam decât pe noi. Ea se mișca cu aceeași prestanță regală, alunecând printre ceilalți fără să meargă, văzându-mă fără să mă privească și surâzându-mi fără să-și clintească un singur mușchi al feței. Cred că nu ne-am vorbit de teama cuvintelor, care, de multe ori, strică tot prin acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
-i atrage atenția prin ceva. În adolescență, naivitatea vârstei noastre se exteriorizează În violența gesturilor; Iogna Candida nu prea vorbea românește, și atunci, noi, băieții, ca să comunicăm cumva cu ea, ne fugăream până ajungeam În preajma ei și, ca din Întâmplare, alunecam și cădeam peste ea și acea atingere de corpul ei de italiancă era supremul bine, o senzație atât de nouă, cel puțin pentru mine, că amețeam. Odată, am exagerat și, fără să vrem, am lovit-o rău și atunci am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
adevărat! Neputându-se arăta pur În fața voastră, Ca să nu decadă În lutul ademenitor Dar marea clipă ce sunt se zbuciumă-n lumi nevisate Se-ndepărtează enorm ca să se apropie. Și parcă-n mine m-afund ca-ntr-un munte gigantic Alunec spre sinele meu și nimic nu m-oprește. Mamă, mai bine nu-mi promiteai că mă vei naște c-un șarpe Și că voi fi pur, pur, pur, pur, purpură. (Dintr-un jurnal În versuri regăsit) Ori de câte ori mă aflu În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
urcăm. Când urcă, el nu se uită pe unde calcă, de aceea nu are sentimentul fricii. Trece de multe ori pe deasupra unei prăpăstii periculoase cu aerul că merge pe trotuarul din fața Universității. Ieri m-a prins din zbor când am alunecat, are o mână foarte puternică, deși este fină ca mâna unui pianist. Este curios cum nu este atent la nimic, nici n-ar mânca, dacă nu i-ai aduce aminte. O face cu o mină plictisită, a unuia ce ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
percepția mea; lucrurile mi se pun Împotrivă, nu se dau la o parte nici un moment, mă spionează de parc-ar avea și ochi, și mâini, și gheare, apoi, când vreau să le ating, odată se deschide o falie În care alunecă toate și rămân suspendat, izolat Într-un vid lipicios, fără să Înțeleg ce se petrece cu mine și cu simțurile mele. Dar dacă nici nu exist? Poate mi se pare numai că sunt ființă, că am un nume și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
partea opusă, era lăcașul de pioasă retragere a cărnii În rugăciune și claustrare. Noi mergeam pe o potecă pe partea de dincoace a văii, o potecă șerpuitoare ce ne conducea pe malul Înalt surpat al Oltului, de unde ne lăsam să alunecăm pe nisipul roșu-Încins, de la douăzeci de metri Înălțime, exact În locul unde apa era mai adâncă, plonjând și lipăind cu burta peste materia lichidă. Nu știam să sar bine, dar aveam plămânii cei mai largi, astfel că reușeam să Înot pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
tare de zăpadă, Îmi freca părul, mâinile, obrajii, plângând cu acea gingășie a copilului ce se preocupă de alt copil din pură prietenie. Ce s-a petrecut În căpșorul ei nu se știe; deși eram lângă ea, brusc, am dispărut alunecând Într-o fisură, adică am fost și nu am mai fost pentru ea, a avut o criză În subconștient; mă descoperise și mă pierduse În aceeași clipă, când o falie a materiei s-a deschis Înghițindu-mă În acel gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ochii erau Închiși, strânși să păstreze În sine o imagine corporalizată; ținea mâna crispată pe piatră, mângâind-o spasmodic; era transfigurată, absentă față de orice, față de mine. O surprinsese faptul că urcasem, că nu avusesem nevoie de ajutorul ei; sperase să alunec, să mă sprijine ea, ca fiind mai experimentată. Ca să braveze, s-a cățărat pe un perete foarte periculos să culeagă o floare de prăpastie; n-am oprit-o (nu o putea opri nimeni), s-a strecurat timp de o oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și tot de atâtea ori a venit după mine (Ovidiu). Era ultima mea salvare. Să mă agăț de el. Aș fi vrut să mă las În voia lui Întreagă. Eram În holul facultății și-l așteptam să vină. Privirile Îmi alunecau pe fiecare bărbat care intra grăbit și de câteva ori am avut chiar impresia că-l recunosc pe el, dar mi-am revenit la timp. Trecuse jumătate de oră de când trebuia să vină. Nu mă puteam deprinde cu gândul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
spionat de un ochi ascuns, aerul e Înecăcios; mă apasă lichid, se lipește de pielea mea, nu știu când m-am dezbrăcat, Își descheie bluza sau poate i-am descheiat-o eu În timp ce ea mă Îndeamnă cu privirile provocatoare, fusta alunecă foșnind: șoldurile goale, furoul scurt de mătase neagră, sutienul negru, sânii rotunzi zvâcnind vii, o scobitură strâmtă Între ei și un neg negru ce mă inhibă brusc; mă Întind lângă ea În patul imens, coapsele tari luminând albe de sub furoul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
bombați, cam prea evidenți sub uniforma-i largă de liceană; ne aflam cu toții strânși grămadă În fața hărții Înainte de ora de geografie: m-a rugat, cu o voce melodioasă (avea un mod al ei de a pronunța cuvintele sincopat, lăsând să alunece vocea În interior, o voce lăuntrică și senzuală), să-i arăt pe harta mare din clasă o localitate minusculă, Însemnată vag În labirintul de semne grafice indescifrabile, când cineva a Împins-o sau m-a Împins (obișnuitele glume proaste dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
subtilă a simțurilor și petreci un moment de desfătare imaterială. Parcă e o coborâre În sine a voinței de a fi, o eliberare din forme, o smulgere către lumină. Ești atins de o tânjire leneșă, necunoscută și te lași să aluneci În iarbă ca Într-un leșin amoros. E ca o posesiune totală a cosmosului. Te trezești ușor la o adiere de zvonuri, străluminat de aripa neantului. Începi să-ți reintri În trup cu emoție, cu voce suavă, Îți chemi sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mă sinucid. Ajunsesem pe traseul alpin de la Predeal fără să mă gândesc unde merg. Deodată, m-am trezit singură, doar eu și muntele, așa cum mi-am dorit totdeauna. Urcușul a devenit brusc periculos, pietrele de care mă agățăm se desprindeau alunecând În prăpastie; fixam un picior, căutam un colț cu degetele rășchirate ale mâinii, Îl Încercam de câteva ori, mă țineam, mutam alt picior după ce mă Încredințam de soliditatea punctului de sprijin (Îți amintești de teoria mea despre punctul de sprijin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
s-a atins de piatra rece, zgrunțuroasă, dură; am suferit pentru o clipă un șoc la impactul fizic cu stânca, o coliziune neașteptată, m-am oprit scuturată de un impuls necunoscut și, pentru moment, am pierdut controlul situației; puteam să alunec: ceva rece (și pur, ai spune tu) urca În mine, se strecura material prin contactul cu sânul, se Împrăștia În sânge, În oase; mă Înmuia, mă leșina ca Într-o plăcere irepetabilă (era să strig de amintirea acelei clipe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
prin contactul cu sânul, se Împrăștia În sânge, În oase; mă Înmuia, mă leșina ca Într-o plăcere irepetabilă (era să strig de amintirea acelei clipe când noi doi Împreună, În acea duminică dimineața, ne-am Întâlnit corporal); puteam să alunec: bluza sfâșiată, piatra, sânul aderând amoros la stânca muntelui dur; nu-mi trebuia decât o clipă de amețeală: mi-am revenit ca să privesc În sus; creasta nu se vedea, un picior, celălalt, ce aștept? O mână, unde o sprijin? Cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de vitrina cu cărți. Luăm fotografia În mână. O privim. O descriem. Iat-o: ATENȚIE! Se scanează imaginea de la p. 433 Fotografia este În alb-negru; predomină staticul dat de prim-planul unei suprafețe lucioase (e gheața unui patinoar), pe care alunecă piruetând o siluetă; perspectiva statică o arată ca pe o figură desenată, o păpușă dansând pe gheața sidefie, având piciorul drept (imaginea surprinde partea dorsală a personajului) Întins perfect (e puțin cam scurt, cu acea Îngroșare vizibilă și puțin deformată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
al iubirii lui M. („Eu nu o iubesc decât pe E.“ etc., p. 382); e vorba despre E., colegă În anii de școală („Mă obsedează E.“ etc., p. 410) și văzând - poate - În moartea Aurei o sublimare erotică („puteam să alunec: bluza sfâșiată, piatra, sânul aderând amoros la stânca muntelui dur; nu-mi trebuia decât o clipă de amețeală“ etc. din ultima scrisoare către M., p. 436; vezi și toată simbolistica muntelui). Cântărind plusurile și minusurile, romanul se dovedește substanțial, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
trei. - Bine. Unu... Stai puțin. Eu o să apar din nord-est, așa că fii atentă. - Aha, nord-est. Înseamnă... - Înseamnă că tu vei fi în stânga mea. - E clar. Continuă să numeri. - Unu. Își simți mâna încleștată pe armă. Doi. De data asta, degetul alunecă ușor și trase piedica pistolului Glock. - Trei, țipă Franciscovich așa tare încât fu sigură că partenera sa ar fi putut să o audă și fără stație. Împinse cu putere ușa de perete și intră în cameră, moment în care luminile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
luându-și astfel toate precauțiile necesare. Și, în timp ce se privea la televizor, cărțile din mâinile sale continuau să se amestece și să se ordoneze cu viteza luminii și cu un șuierat de șarpe. Regii, damele, jokerii și toate celelalte cărți alunecară pe suprafața mesei și, sfidând parcă gravitația, săriră înapoi în mâinile sale, făcându-se ulterior nevăzute. Urmărind aceste mișcări spontane, oamenii probabil ar scutura din cap contrariați, nevenindu-le să creadă ce văd și fiind convinși că un om normal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
se abătu direct spre creștetul capului său într-o lovitură năprasnică. Dar Calvert avu timp să apuce cutia de machiaj și să devieze traiectoria barei de fier. Se ridică în picioare și începu să fugă. Atacatorul porni după el, dar alunecă pe dale și cazu în genunchi. - Ia toți banii! Ia-i! Scoase apoi portofelul din buzunar și îl aruncă în spate. Dar bărbatul nu-i dădu nicio atenție și se ridică pornind după el. Era acum între Calvert și stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
puse o lumânare pe polița căminului, în interiorul unei cutii de lemn, și o aprinse cu un chibrit. Se așeză pe canapeaua ieftină și începu să-și controleze respirația. Inspira încet, apoi expira. Încet, încet, încet... Concentrându-se la arderea flăcării, alunecând ușor în meditație. De-a lungul istoriei magiei, au existat două școli. Prima din ele era reprezentată de prestidigitatori, scamatori, iluzioniști, adică artiști care își distrează publicul prin dexteritate și aptitudini de ordin fizic. A doua școală este mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Dumnezeule, nu! Sachs se aplecă în viteză pentru a trece dincolo de marcajul poliției și își continuă goana printre mai mulți pompieri aflați la intrare. Sări peste treptele din fața casei, uitând cu totul de artrită. Deschise grăbită ușa, fiind aproape de a aluneca pe marmura din hol. Doi pompieri tocmai coborau încet scările. Pe fețele lor, se putea citi resemnarea. - Lincoln! țipă ea. Și o luă la fugă pe scări în sus. - Amelia, stai! se auzi vocea aspră a lui Lon Sellitto, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]