7,167 matches
-
măture, să purifice aerul și sufletele. Nu știi dacă vei muri sau vei reînvia în acest spasm purificator, dar îți dai seama că nu poți să-l eviți. Simți o surescitare în sânge care te amețește, un început de nebunie aspră, confuză și plăcută, ai vrea ca furtuna să răscolească totul, să te mai nască o dată, curat, fără nici un regret, și îți vine să țipi ca pescărușii în aerul viciat de propria ta răsuflare bolnavă, agonică. Așteptarea devine ea însăși neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
obrazului într-o grimasă pe care nu știam cum s-o interpretez: stupoare? neîncredere? Dodo își frământa degetele lungi, osoase, îmbătrânite. Dominic stătea solemn și ridicol. Anton părea să nu fi auzit nimic. Mopsul își freca întruna cu palma părul aspru, scurt, și mă cerceta bănuitor. Călugărul trăgea de fularul care-i atârna, ca totdeauna, până aproape de pământ. Până și Victor ieșise din absența lui și se apropiase. Siminel i-a făcut loc între ei. Filip a rupt primul tăcerea. „Glumiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
aproape magică, îl înlănțuise. Fără asta mecanismul azilului ar fi scârțâit și, cu vremea, s-ar fi blocat, poate. Mirajele, prudențele, presupunerile, temerile, îndoielile, șoaptele n-ar mai fi fost justificate, totul ar fi intrat într-o logică prozaică, limpede, aspră care nu i-ar mai fi legat de nici o taină; și cu ce să umple golul pe care li-l da această desprindere pe niște coridoare care n-ar mai fi dus nicăieri? Bătrânul reprezenta cordonul lor ombilical și totodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
peste colțurile pânzei și așa nărăvită să se smulgă de sub ei. Vântul amestecat cu nisip pătrundea peste tot. Abia mai puteau să respire. Vântul de flacără și nisip era răsuflarea morții, care le lovea cu cruzime pielea și nările, intrîndu-le aspră în plămâni și stomac. De câteva ori Iahuben crezu că moare. Dar nu muri. După vreo trei ceasuri de vânt sălbatic, cerul se lumină în câteva clipe și plămânii se încărcară de aer aproape curat. Soldatului i se păru că
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
răspunse Auta. Știu numai că aceste neamuri nu sunt blajine ca păstorii voștri atlanți. Și deșertul, este al lor. Se așezară să mănânce. Somn nu le era. Auta însă nu se atinse de mâncare. Arăta îngrijorat. Fața lui părea mai aspră. În ochi se zăreau totuși două luminițe triste. Lui Iahuben începu să-i pară rău de bănuielile sale. Nu era om ticălos robul acesta, își spuse rușinat. Auta părea că se gândește la lucruri depărtate. Iahuben nu mai vru să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
soldatului străin cuvintele Ta Nuter, numele țării nevăzute despre care se alcătuiau în Ta Kemet cântece și se istoriseau povești, și pe care nu se gândise că o va vedea aievea vreodată, își desfăcu fălcile și printre buzele îngroșate și aspre scuipă în mare. Apoi rosti pentru sine un cuvânt pe care cei doi nu-l auziră bine sau nu-l pricepură decât atunci când biciul din mâna unui slujbaș atlant, ce tocmai trecea pe acolo, sfâșie șuierând spinarea vâslașului. Iahuben se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
izvoare țâșnind de sub pietre își cântau cântecul din fluier de argint sau din fluier de trestie, iar din cuiburi atârnate de stânci zburau vulturi. Drumul se încheia sus, departe, pe un podiș adunat la jumătatea piscului între umerii de stâncă aspră, unde sclipea oricalcul și se răspândea în lumini galbene aurul unui mare palat. Deasupra întregii priveliști, ieșea din Piscul Sfânt, ca întotdeauna, un cârlionț tremurător de fum care apoi se destrăma în cer. Ochii lui Auta străluciră, revăzând palatul. Ochii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Zâmbi în sinea sa, dar nici o cută nu se clinti pe fața lui. Apoi spuse liniștit: - Nu, stăpâne, numai câteva cuvinte, și se tot laudă că le știu. I-ai auzit, stăpîne! Mi-au spus că noi avem sunete prea aspre pentru gura lor și nici nu mai vor să învețe... Dar de ce mă întrebi, stăpîne? Am făcut cumva rău că nu i-am învățat? Marele Preot îi iscodi ochii, însă ochii sclavului erau muți. - Ai făcut bine, fiule. Nu te
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Auta văzu că nici tânărul nu mai era: se strecurase nezărit. Străinii ședeau în jilțuri și priveau odaia în tăcere. Când intră Tefnaht, Auta tresări și vru să cadă în genunchi, dar fiul Zeului Puterii îl opri cu un gest aspru și-i porunci în șoaptă să se așeze și el într-un jilț. Mirat, Auta se așeză între Tefnaht și străini. Preotul îi ceru sclavului să-i întrebe cum se simțeau pe pământ, dacă s-au obișnuit cu văzduhul "nostru
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
repede, spuse cârmaciul. N-a apucat să vadă tot... Auzind însă de Muntele de Foc, Hor încremeni. Uitîndu-se la el, și ceilalți se schimbară la față. Auta nu bănuia la ce se gândesc. Începu să simtă în el o neliniște aspră, crudă, întîia oară atât de mare de când se știa. Soarta răscoalei amenințate îi ridică un nod în gât și i se păru că aerul se împuținase. Într-un târziu, Hor îl întrebă pe cîrmaci: - Poți s-o nimicești în aer
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
părul femeilor și bărbile și părul bărbaților. Se făcură urâți acum; dar nu se mai gândea nimeni la frumusețe. Război de țesut firește nu aveau, însă aveau răbdare. Zile și nopți șezură femeile și țesură un soi ciudat de pânză aspră și rară. Valurile aduseseră pe țărm tulpina unui arbore strâmb. Mahukutah tăie cu cuțitul de cremene capetele netrebuitoare ale frânghiilor plutei, le desfăcu și le împleti din nou. Ierburile acele lungi se dovediseră mai bune decât frânghia adevărată: nu putrezeau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
care începuse s-o învețe îndată după plecarea de pe pămînt: - Cârmaciule, nu poți coborî mai curînd? Cu toată veselia lui obișnuită, cârmaciul nu râse. O privi cu mare părere de rău: - Nu pot, floare pământeană... Aici ne călăuzesc legi mai aspre decât ale voastre. De la legile Atlantidei putea oricine să se abată, dar de la acestea nu. - Ca și de la moarte, zise Auta. - Dacă tinerețe veșnică aveți, întrebă atunci Nefert, de ce n-aveți și nemurire? - Crezi că nu vrem? zâmbi Hor. Printre
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-l mai văzuse. Întrebă sfios: - Dar tu cine ești? Veselul cârmaci al luntrelor străine apucase să învețe câteva cuvinte din limba lui Abraam și, ca să-i facă bătrânului plăcere, se căzni să înceapă a-i spune ceva, rostind greu vorbele aspre: - Ehe așer ehe... - zise el și se poticni. Voia să spună: eu sunt cel care e cârmaciul luntrei noastre; însă nu izbuti să zică decît: eu sunt cel ce este. Mai mult nu știa. Dar bătrânul își răscoli barba albă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
opace, dându-i aspectul unui orb, mai ales când avea și un baston În mână. Vederea ochiului bun i se deteriora, ceea ce Îi afecta calitatea desenelor, căci era obligat să folosească o tehnică de gravare cu tușe mai groase, mai aspre decât până atunci. Era sincer Îngrijorat, Întrebându-se cât va mai putea lucra ca desenator cu acest handicap, iar posibilitatea de abordare a unui alt mediu de expresie, nu la fel de dependent de coordonarea subtilă dintre ochi și mână, Îl Înveselea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
ciorna din buzunarul hainei. — Și sper că sunteți de acord cu el? — E bine scris, dar cam deprimant. — Deprimant? Dar are un final fericit. Eroul se alege cu mireasa. — Abia În ultimele două rânduri. Până acolo, tonalitatea este mohorâtă și aspră, mai mult de tragedie decât de comedie - dar nu uitați că suntem, totuși, Trupa de Comedie Compton. Iar moartea fratelui, a lui Valentin, aruncă o umbră funerară. Dezbătură un timp acest aspect. Henry apăra energic moartea lui Valentin, În urma rănilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
categorie. Fiecare nouă carte o confirma, iar omul nici nu Împlinise Încă treizeci de ani! După cum afirma Du Maurier Într-o scrisoare, „mica fiară e un Titanic “. Într-adevăr, și el, și opera lui aveau ceva de fiară, o vână aspră de aroganță masculină, pe care Henry o găsea total străină. Dacă Rudyard Kipling era ceea ce publicul britanic considera un mare scriitor, atunci publicul acesta era, evident, unul pe care HJ nu va reuși să Îl mulțumească niciodată. Nu avea câtuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
și brațele prelungi ale portului Întinzându-se peste valurile albastre, cu creste albe, unul din ele strângând farul ca pe o lumânare Într-un pumn, formau un tablou Încântător. Dar vânturile tăios de reci băteau dispre Marea Nordului, măturând porțiunea aceasta aspră a coastei Yorkshire-ului chiar și În septembrie, iar orașul era construit pe malurile unui estuar, Într-o vale alungită și adâncă, astfel că orice Încercare de a ieși În afara lui presupunea urcușuri hotărâte, pe pante neîndurătoare. Era adevărat că familia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
cunoștea Îi explicase că face parte din pregătirea pentru spovedanie, acuzându-se de egoism, invidie, gelozie, resentimente și o lipsă corespunzătoare de generozitate, modestie, mărinimie și tărie de caracter. Până și ziarul din ziua aceea părea să confirme această judecată aspră. În The Times era un articol, aproape sigur scris de Morton Fullerton, despre Degradarea căpitanului Dreyfus, unde se descria felul În care nefericitul fusese purtat prin fața a trei mii de soldați și o mulțime de spectatori civili, lipiți de gardul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
posibilitatea ca spectacolul să fi fost intenționat perturbat de o grupare plătită. Cineva care fusese de față trimise o scrisoare către Pall Mall Gazette, În care afirma că lojele de sus erau pline cu bărbați cu o Înfățișare mult prea aspră pentru a-și putea permite să plătească patru șilingi pe bilet și care reveniseră din antract purtându-se ca și cum ar fi fost tratați cu băuturi tari. Desigur, nu se dovedi nimic care să confirme aceste suspiciuni, iar amintirea primirii călduroase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
nu era decât un contratimp nedorit, un nou obstacol care Îl Împiedica să Își elibereze sufletul de tentaculele otrăvitoare ale teatrului. Seara Îi făcu prea puțină plăcere. Doar Marion Terry mai păstrase delicatețea originară a interpretării. În rest, jocul devenise aspru și mecanic, inclusiv interpretarea exagerat de explicită a rolului principal de către Alexander. „Vai, biata piesă mutilată, masacrată prin simplificări brutale!“ izbucni el Într-un post scriptum către William, a doua zi. Îi Împărtăși fratelui său ironia faptului că Guy Domville
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
pământ. Iar lunile de iarnă sunt atât de lipsite de strălucire, fade, dar în același timp atât de luminoase. E grunțuloasă și senină. Primele umbre ale primei luni sunt reci și ultimele calde. Umbrele celei de-a doua sunt întâi aspre, și se termină dulci, ca nucile de cocos. Luna cade de pe cer, stelele zboară, bruma dansează stropită de soare. Intră în cerc unii cu alții, se prind de mijloc și se învârt în timp ce figurile lor se desprind de ei, fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
de ascuns zile. Nu citi din el. Avea tot timpul din lume să o facă. Între timp își luă pe ea pătura și își pregăti totuși puțin de mâncare. Avea să-și bea cafeaua (cu un mult năut, în ambalaj aspru, cartonat, muștar) după ce fumă o țigară. Se simțea obosită și un ușor sentiment de alienare plutea alături de zgomotele nenorocite de pe stradă, pe care le auzea surd. Nu avea de ce să simtă acele lucruri, viața ei nu era pustie. Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
bărbat? Și el era încă în floarea vârstei, în putere pentru încă multă vreme. Unul era misterios, tăcut, poate cam trist, dar își simțea din plin tinerețea, vitalitate, setea de viață. Era atrăgător, avea succes la femei cu acel look aspru și tandru în același timp, cu un touché de lirism, simțire potică. Se vedea că era un om la locul său, independent, puternic, capabil chiar de a filozofa. Plin de siguranță tocmai pentru că știa că nu era nicăieri în siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
și verzituri. O lună se încuie să-și meșterească rețetele saramurilor. Și o altă lună să împingă muntele de scârboșenii în cele vreo sută și ceva de borcane de murături în care le căpăcește... Fiindcă zice că, neapărat, iarna e aspră. Și orice stăpânitoare de duhuri trebuie să fie oricând pregătită, la când vrea momentul ei, să prepare din scârboșeniile adunate, vreo ciorbiță de farmece, 56 DANIEL BĂNULESCU un sufleu de cârtiță ori o cât de mică musaca de șopârlă. Garnisită
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Cocondy, ați putut fi de acord cu toată această sângeroasă schimbare de nume? - Spre regretul meu, recunosc, eu i-am propus-o... Prin octombrie 1922, plănuiam să mă căsătoresc, pentru a doua oară, cu un demnitar mahomedan... Demnitarul mahomedan, bărbat aspru, gură împleticită. Limbă nepricepută la mlădiat diftongi și triftongi indo-europeni... Cum să mă cheme Patricia?!... Aveam nevoie de un nume mai molatec, mai bizantin, pentru a-i argăsi pielea cerului gurii turcului. De altfel, când pronunța vechiul meu nume, parcă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]