6,859 matches
-
lexicului și a unor registre de limbaj; pentru că tematizează memoria ca păstrătoare În timp a identității subiectului În detrimentul trupului ca afirmare hic et nunc a trăirii. Astfel, dacă prima autoficțiune hard a literaturii franceze pot fi considerate Confesiunile lui Rousseau - confesiuni ale memoriei trupului și voinței Înainte de toate - prima mare autoficțiune soft este (fără să fie numai atît) În căutarea timpului pierdut - o narațiune de sine care nu reînvie senzații trăite de narator pentru a provoca voyeurismul cititorului, ci care, prin intermediul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
În sine, ci pentru a proiecta totul În exterior: după ce primește un telefon de la iubita lui, Marie, naratorul, abia desprins din brațele lui Li Qi, se simte brusc vinovat și aruncat În afara seducției exercitată de aceasta. Dar nu insistă În confesiune, ci, pentru a semnala evaporarea vrăjii erotice, descrie lichidul sleit al unei beri pe care, În urmă cu cîteva minute, Înainte să sune telefonul, o sorbea cu nesaț alături de frumoasa chinezoaică. Momentul de evadare din fugă - atunci cînd Îi lași
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
o cuprinde într-un tablou complet. Selecția, clasificarea, ordonarea și interpretarea pe probleme și stiluri sau tendințe rămâne deschisă timpului, gustului criticului și cititorului de mai târziu. Investigațiile vor participa la starea de mister a poeziei, conturându-se într-o confesiune similară creației. Pentru a ajunge la o judecată de valoare, lucrarea își propune să mediteze la efortul poeților de a transcende evenimentul imediat din actualitatea politico-socială, istoria, formulările teoretice și programatice, în lumina unor semnificații generale cuprinse într-un limbaj
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Versuri" (1972) cuprinde poeziile grupate-n cicluri: "Cântece de dragoste","Balade", "Omul cu compasul", "Sonete", "Devorantul Cronos", "Voluptatea limitelor", "Paralele lirice", "Poeme", "Piscul sau descrierea poeziei", "Impresii din copilărie", titluri care confirmă înmănuncherea poeziilor în cadrul unui comentariu filozofic, a unei confesiuni ușor elegiace, sau simpla demonstrație distantă și rece. Critica a semnalat elementul pictural existent în poezia lui Doinaș; Eugen Simion demonstrează monumentalul dezvăluit de poezie: "Simțul grandiosului ordonat și o vocație a statuarului"2. În ciclul "Piscul sau descrierea poeziei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și poema(liricizate), parabola, satira, bocetul, cântecul-romanță, doina. Ne este tot mai clar faptul că ineditul creațiilor stă în unghiul de percepție estetic, în plasticitatea imaginilor, în asociația și disociația imprevizibilă, fie că poemul este parabolă, este discursiv, sau recheamă confesiunea, instantaneul, narația etc. Într-un astfel de tipar mozaical ne comunică M. Sorescu grotescul existenței, cu toată încărcătura ei tragică. Pentru Nichita Stănescu "cuvântul" este esența existenței. Sunetele adunate în "cuvânt" creează o lume într-o nouă rostire poetică. Cuvântul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
vag sentiment al dezrădăcinării. "O doamne și brazii de-acasă au țipat". Evocă un oraș viitor, în care va lupta și va birui, să rămână să-și găsească un rol. "Scrisori esențiale" consemnează câteva îndrăzneli pe laturile sentimentului și ale confesiunii, prin peisajul acvatic, care nu rareori atinge sublimul. Un exemplu îl poate oferi descrierea furtunii, în care se măsoară cu gradele, așa cum se măsoară puritatea alcoolului, rătăcirea de zări, de faruri, de vele. Dar "Scrierile esențiale" se îndreaptă oficial și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Și noi, adică nimeni, și ei, adică nimeni,/ și dumnezeu, adică însuși frigul." În acest dialog cu divinul, Adrian Păunescu debutează arghezian, dar suferința eșecului, sfâșierea neputinței se adâncește la dimensiuni blagiene ("Psalm"). Sentimentul naturii se include și el în confesiunea furtunoasă a poetului. Natura se extinde pentru a putea cuprinde eul său tumultuos. Poemul "O toamnă" ne trimite la Bacovia prin acel sentiment de sfârșit de lume: Spui că în scaune se-aude apa susurând?/ Spui că-n copacii din
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
astfel ocazia să recitesc ultimele câteva pagini și am fost tentată să le șterg. Unde-i managementul culinar în amănuntele sordide legate de acea lună blestemată în care am slugărit la italian și la trattoria lui? Ce sens au aceste confesiuni, care mă pun într-o lumină nu tocmai grozavă? Totuși, nu le șterg. Acestea sunt dovezile de care aveați nevoie ca să înțelegeți că aventura mea în bucătărie n-a fost o glumă. Și să realizați că în ascensiunea spre statutul
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
variate. Prima dintre aceste forme este rugăciunea, actul de invocare a divinității de către persoană, acel dialog secret al inimii prin care omul intră, sufletește și moral, În comuniune cu Dumnezeu. Un alt act, apropiat ca semnificație acestuia, este reprezentat prin confesiune sau spovedanie, act de deschidere și de mărturisire a individului În fața lui Dumnezeu, În care preotul intermediază, cu valoare terapeutică, cathartic-restauratoare, acest dialog dintre om și Dumnezeu. Rezultatul va fi o eliberare sufletească și o purificare morală a celui care
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
În viața cuplului. Intimitatea nu se limitează Însă exclusiv la viața cuplului, deși, În acest caz, ea este dominantă, majoră și esențială. Intimitatea se mai poate realiza și În alte situații, cum ar fi de exemplu următoarele: aă Spovedania sau confesiunea, ca relație de intimitate duhovnicească Între persoană și preot, la biserică. Aceasta reprezintă un tip de intimitate moral-spirituală, o deschidere prin care ceea ce se află În câmpul conștiinței morale a unui individ este transmis sau proiectat asupra preotului, ca persoană
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
pacientului său, având ca scop instituirea tratamentului care va restabili ordinea biologică sau echilibrul fiziologic pierdut. că Psihoterapia este actul de intimitate sufletească În cursul căruia pacientul cu probleme psihice se deschide psihoterapeutului prin intermediul cuvântului. Este tot o formă de confesiune, dar sufletească, nu morală, ca În cazul spovedaniei. În această situație, rolul psihoterapeutului este ca, pătrunzând În interioritatea pacientului său, să descifreze problemele acestuia, conflictele, complexele, psihotraumatismele și să le lichideze printr-un act de cooperare inteligibil-explicativă cu pacientul, de
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
starea de Bine. El trebuie ca din vinovat să redevină virtuos, Întrucât, așa cum spune Aristotel, „omul virtuos este măsura actelor umane”. Care sunt căile restaurării morale și sufletești ale omului? În primul rând, conștientizarea vinovăției sau a păcatului. Mărturisirea sau confesiunea ca formă de „aducere În câmpul conștiinței” a acestora. Împăcarea prin stingerea conflictelor și iertarea celor vinovați. Căința ca o stare de autoreflectare asupra propriilor sale acte negative și regretul de a le fi comis. Dorința de a se reabilita
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
reamintesc. Ele sunt sursa regretelor mele. Orice regret Începe cu o amintire. Trăirea trecutului este subiectivă și, din acest motiv, eu nu mă pot separa de ea. Sunt eu Însumi. Reactualizând această trăire, În planul conștiinței mele, Îmi fac o confesiune dar, În același timp, este și un act de evaluare. În felul acesta, regretul este o mărturisire care deschide calea unei dorințe de reparație. Pot oare să intervin asupra trecutului meu? Teoretic nu, cel puțin ca evenimente trăite anterior. A
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
certitudinea că nu este nici singură și nici abandonată; captarea atenției și a Încrederii celuilalt, ca formă de Încurajare pentru a suporta durerea și suferința morală; ascultarea plină de Înțelegere a celuilalt, prin deschiderea către terapeut printr-un act de confesiune, cu efecte cathartrice; folosirea acelui cuvânt consolator care să explice și să răspundă interogațiilor celui care suferă; capacitatea de a asculta și de a-l Înțelege pe celălalt cu bunăvoință și răbdare, capacitatea terapeutului de a răspunde suferinței și frământărilor
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
efortul nostru de a studia stilul de viață, convingerile religioase, starea de sănătate și modul în care acestea interacționează, am selectat trei grupuri etnice: lipoveni (31 subiecți, 12,3%), rromi (52 subiecți, 20,6%) și români (159 subiecți, 62,8%). Confesiunile au inclus: ortodocși de rit vechi (23 subiecți, 9,5%), călugări și măicuțe (37 subiecți, 14,6%), ortodocși laici (47 subiecți, 18,6%) și adventiști de ziua a șaptea (135 subiecți, 53,4%). Cu privire la media de vârstă, aceasta a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
din grupul studiat (54%). Restul grupului se împarte în următoarele subgrupuri: subponderali (13,1%), normoponderali (17,6%) și persoane cu obezitate severă (țesut gras de peste 40%), reprezentând 6% din grup. Nu există diferențe semnificative în distribuția pe etnii sau pe confesiuni. Deși există o diferență de 6% între membrii AZS (adventiști de ziua a șaptea) și non-AZS în favoarea primilor, aceasta nu are semnificație statistică. Diferențele izbitoare se găsesc la compararea subiecților în funcție de sex: femeile se încadrează în categoriile excedentar ponderale la
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
patologice ale ureei și doar 5% au avut valori patologice nete ale acidului uric, deși la 24% dintre cei investigați valorile s-au situat la limita superioară, între 4,5-6 mg/100 ml. Simptomatologie și morbiditate În privința structurii morbidității pe confesiuni, domină monahii și AZS, fără patologie, în contrast cu pletora patologică a ortodocșilor mireni și a pravoslavnicilor. Am observat că 40% dintre membrii AZS și 30% dintre monahi nu au antecedente patologice personale, în timp ce în celelalte grupuri religioase acest procent este mai
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
lor se potrivea cu climatul moral de la sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. La noi, Poe e (împreună cu Schopenhauer) „scriitorul preferat” al lui Maiorescu. Puternic, efectul lui asupra celor mai tineri e redat în următoarea pagină de confesiune scrisă de unul dintre aceștia: „Ispărvisem tocmai de citit frumoasa poemă «Corbul» de Edgar Poe; era seara, tîrziu, afară sloată - și rămăsesem pe gînduri, fumîndu-mi cea de pe urmă țigară. Stam singur lîngă măsuța albă de tei. în casă o liniște
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
menține, dacă pot spune așa, la un „grad zero”, care exclude postùrile și efectele interpretative. Amprenta vocii sale - în care se disting oboseală, tristețe, scepticism - se suprapune perfect versurilor, care își descopăr astfel sonoritatea cea mai adecvată. Impresia e de confesiune liminară, de poveste în frînturi. Deși glasul poetului pare stăpînit, se întrevăd, totuși, nervozitatea, iritarea, o anume incomoditate. Efortul vizibil de a articula cît mai clar cuvintele evidențiază, apoi, pronunția sa moldovenească, nemodificată de șederea peste un sfert de veac
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
rușine și a celui de vinovăție, două dintre „păcatele capitale” ale lumii contemporane. Fără să fi știut că la fel i-a zis și Zaharia Stancu în urmă cu trei decenii, l-am numit pe Bacovia „marele sfios”. Azi, reluînd Confesiunile lui Darie (1971) descopăr, contrariat, următoarea frază: „Cînd mă năpădesc amintirile mă gîndesc la marele poet și la marele sfios care a fost Bacovia”. Am pierdut un drept de autor, în schimb am dat peste o problemă pe care nu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
său! Chiar și recentul meu articol „Ascensiunea morală” i se pare a fi fost scris după ce am primit scrisoarea de la dînsul, și că ar conține în filigran o replică. Nici vorbă de așa ceva! întîi, pentru că acel articol (un „pretext” de confesiune) e cu mult anterior scrisorii sale; al doilea, pentru că, ilizibilă pe anumite porțiuni, din cauza „scriiturii”, scrisoarea sa nu m-a impresionat întratît încît să mă provoace la replică. Am reușit doar să-i aproximez conținutul, nu și să-i sesizez
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de 27 octombrie 1995, la Barați Bacău. Cîte vorbe îi trebuie unui critic să descrie această „floare”? Scriitorul enunță, criticul argumentează. Mai exact: trebuie să argumenteze. Cînd se autocalomniază, Bacovia vizează un efect literar sau o face ca într-o confesiune? După părerea mea, aci nu prea încape jocul: împăunări cu calități postișe s-au văzut, destul de des, în schimb recunoașteri ale defectelor și păcatelor, mai rar, în afară de cazul unor exhibiționiști. Lui Bacovia (cel din liceu și din facultate) nu-i
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
virulent în străfundurile inimii și minții lui Alexis. Paul Morand, un critic parizian, s-a arătat surprins "că aceasta este opera unei femei care a reușit să se identifice cu un subiect atât de complet încât cu adevărat Alexis este confesiunea unui bărbat care cade victimă slăbiciunilor sale, atât de deplin încât nu mai există nici un rând din această confesiune lucidă, discretă și cu atât mai patetică, care să nu pară admirabil de verosimil 31. Yourcenar a surprins implicațiile acestei expresii
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
este opera unei femei care a reușit să se identifice cu un subiect atât de complet încât cu adevărat Alexis este confesiunea unui bărbat care cade victimă slăbiciunilor sale, atât de deplin încât nu mai există nici un rând din această confesiune lucidă, discretă și cu atât mai patetică, care să nu pară admirabil de verosimil 31. Yourcenar a surprins implicațiile acestei expresii și urma să persiste în această identificare încă șase decenii de aici încolo. A preluat conducerea de la Flaubert, cel
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
frecvent numai la timizi, dar și la adolescenți: nevoia acestora de a se cunoaște și autodefini cât mai bine stimulează introversiunea, exprimată printr-o atitudine de rezervă față de cei din jur, de întreținere a unor lungi și intime momente de confesiune și dialog cu sine însuși. Desigur, o anumită doză de introversiune este absolut necesară pentru formarea unei judecăți proprii / independente asupra realității, dar dacă nu se veghează pentru ca această introspecție să nu devină exagerată, personalitatea adolescentului ajunge să se îndepărteze
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]