10,108 matches
-
pensionar care nu vrea să priceapă ce dorește doamna Pipersberg. Câteodată vine să verse lacrimi, ca s-o întreb: „De ce plângeți, doamnă?...” Cunosc trucul... Și iarăși, după interval: „La drept vorbind, se mai găsește în cămăruța fără număr din fundul coridorului, o bucățică de bărbat, care nu face parte din colecția de masculi a doamnei Leny Pipersberg. E un caz de indiferență reciprocă. Cred însă că această lipsă de interes e manifestată mai mult din partea gazdei, căci Ioșca e de felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
contenire. Nimeni nu-l aude. Turma e grăbită, oile trec și eu, ca măgarul în mijlocul lor deși înghesuit încă, mă găsesc, totuși, singur. ...Cine mă vrea? „Nu pot să rămân multă vreme izolat în camera mea din această pensiune. Prin coridorul circular acoperit cu linoleum lustruit, trec mereu tălpile de pâslă, sau ghetele care scârțâie. O cheie nimerește anevoios în gaura ușii de alături. Se aude răsucitul ei în broască. Un bărbat spune ceva însoțitoarei care râde hohotind. După salvele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
care căzui, mai apoi, amorțit, culcându-mi obrazul pe spatele ei, de unde îi puteam auzi puternica bătaie a inimii. „Am să sfârșesc la balamuc!” strigai apoi dezmeticit, după ce olandeza plecă din cameră, trântind ușa și bombănind, supărată de întârziere, în coridorul ce se cutremura sub pașii ei. Abia la sunetul de gong care vestește ora prânzului, m-am surprins adâncit într-un poem de Rilke. ...„O cafea turcească trebuie să mai bei”, stărui Ferdinand Sinidis, ridicându-se cu greutate. Mi-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
copilăriei mele, pe când Albertina părea lângă el o statuie fără greș, în dimensiuni cu adevărat impresionante, dar lipsită de orice trăsătură spirituală. Intrigat și împins mai mult de o curiozitate stranie, bătui la ușa Albertinei, cu zece minute mai târziu. Coridorul pensiunii era învăluit în întuneric. Toată lumea dormea, afară de doamna Pipersberg, din camera căreia răzbea o dâră slabă de lumină. Desigur că se pregătea pentru „rondul de noapte”. „Fac scandal!” mă răstii ciocănind a două oară în geamul mat de la ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
atunci mă cuprinse un acces de gelozie. Somațiunile, mereu mai răspicate, precum și loviturile din mâini și din picioare, în tăbliile de lemn, erau un spectacol care mă putea compromite. Mă miram chiar că nu s-au deschis încă ușile din coridor, ca lumina orbitoare a becurilor aprinse în toate camerele pensiunii să inunde ungherele cele mai întunecate. Așteptam ca dintr-o clipă în cealaltă, să apară în fiecare prag, bărbații și femeile în costume sumare, gata să pună mâna pe hoț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Într-o clipă de nebunie încercase să se ascundă astfel, protejat de întuneric. Dar cum între degete, statuia, până atunci rigidă, începu să se miște, și Vladimir Beral azvârli hohotind cuvertura și fugi prin ușa rămasă deschisă, de-a lungul coridorului. Albertina mă primi fără nici o împotrivire. Plimbată, ospătată și băută suficient, aduse un aport calitativ de cea mai superioară esență. Splendidă în ascensiunea actului, se retrase la timp cu multă dibăcie, neliniștită spontan, la gândul consecințelor ce ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Îl traversez în goană, suind câte două, scările de lemn. Sprinteneala trupului mă bucură. Numai mânerul de alamă îmi pare rece, sau mâna ce-l cuprinde și-l apasă e înfierbântată de nerăbdarea revederii. Gloria nu-i acasă. Trec prin coridor în dormitorul nostru. Sertarele scrinului și ușile dulapului sunt deschise. Patul, nefăcut. Săpunul pe jos, lângă un ceainic și un lighean cu apă întrebuințată. O singurătate de cavou. Pe masa mea de scris, regăsesc mucurile de țigări lăsate cu douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ca să le dau de pomană unui om nevoiaș, împreună cu cele câteva albituri. În dimineața aceea clopotul sună mai des ca de obicei, și de fiecare dată, nenea Mihalache, cutremurat, își făcea câte o cruce lungă și largă. Paznicul alerga prin coridorul pardosit cu cărămizi, frângându-și mâinile, deznădăjduit. Se făcuse bine ziua, când clopotul se auzi pentru a nu știu câta oară. De astă dată se desprinse din direcția porții, o comandă poticnită, spusă răgușit, după care auzirăm zgomotul arșicelor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
țâțâie din buze și se șterge la ochi. Nu este semnul unei emoții reale - are un ochi care Îi lăcrimează permanent -, dar gestul se potrivește. Minnie Kidd găsește un motiv pentru a părăsi Încăperea și se oprește câteva clipe pe coridor, În fața camerei lui James, ca să asculte. — Acum scrie o scrisoare pentru fratele și sora lui. Sunt morți toți, nu? N-ar trebui să tragi cu urechea, Minnie, murmură Joan. — Da’ n-am tras! spune ea, apărându-se. Nu mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
acolo, pe loc. „Elle poussa un cri, frappée, comme de la foudre, par la sensation qu’elle appelait.“ Henry auzise țipătul acela de mai multe ori, prin pereții subțiri ai camerelor ieftine de hotel, din spatele ușilor dormitoarelor În timp ce străbătea cu lumânarea coridoare Întunecate din marile conace de la țară, de prin umbrele care umpleau noaptea arcadele podurilor din Paris, fără a avea o imagine mentală clară a ceea ce Însemnau ele. Acum știa. Maupassant se pricepea să scrie, indiferent cât de impur i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
iubire, Robert. Iubire și numai iubire. Pentru amândoi, Începe o viață nouă.“ În timp ce cortina se lăsa, sări În picioare și ieși În grabă din sală, Împins ca o ghiulea din tun de explozia aplauzelor. Personalul care stătea fără treabă pe coridoare Îl privi Încremenit În timp ce ieșea În fugă pe ușă, Înainte de a i-o putea deschide. Încă auzind valurile de aplauze Înăbușite, Își recuperă pălăria și paltonul de la garderobă și abia când ajunse pe trotuarul din Haymarket reuși să se scuture
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
actor suferind asemenea umilință. Spera, fără speranță, că Henry va ajunge prea târziu pentru a lua parte la ea.] Pătrunse În teatru pe la intrarea actorilor, făcând un semn cu capul portarului și, cunoscând de-acum geografia, Își găsi drumul pe coridoarele slab luminate, mirosind vag a gaz și a canalizare, care duceau către zona culiselor. Ajunsese la mustață. Apropiindu-se, auzi vocea lui Marion Terry rostind penultima replică: „A fost un vis, dar visul s-a sfârșit!“. Ajunse În dreptul unui grup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
era scris pe spatele ei putea fi citit ca semn de afecțiune copilărească: gândindu-se la supraviețuirea mea întâmplătoare, Nele și Franz aprinseseră lumânări în dom. În cetate am primit îngrijiri mai degrabă precare. Spitalul era supraaglomerat. Saltele pe toate coridoarele. Medici extenuați și surori irascibile. Nu erau, așa se spunea, de nici unele, mai cu seamă medicamente. Așa că n-au făcut decât să-mi schimbe bandajul la coapsa dreaptă și la umărul stâng, în care, acum se confirma ceea ce stătea scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
împachetat, fără picioare, așa a trecut pe lângă mine îngerul meu păzitor. Dormea și lăsa în urmă întrebarea dacă o trezire din somnul său adânc era de temut sau de dorit. Era dus pe targa cu roți de-a lungul unui coridor pe ai cărui pereți atârnau arme din Evul Mediu: halebarde, arbalete, securi cu două tăișuri, săgeți, ghioage și săbii strânse snop, și muschete, care ar fi putut data din vremea tulburată de războaie a lui Grimmelshausen; ce a putut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
era îngrijit în vila unei foste pensiuni de către asistente medicale finlandeze? Pentru început, el nu trădează nimic, este doar aparent acolo și zace într-unul din paturile aliniate. Deja are voie să se ridice și să facă primii pași pe coridor, până în fața casei. Rana din carne, din coapsa dreaptă, e ca și vindecată. Brațul lui stâng, care, în urma rănirii de către o schijă de obuz de tanc, a înțepenit de la umăr în jos, până la mână, trebuie frământat, mișcat, îndoit deget cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
primăria din Groß Giesen numele și adresa unei rude îndepărtate, care-și găsise împreună cu soția și fiicele refugiu în Lübeck. I-am scris imediat sau abia după oarecari ezitări? Ca peste tot în orașele și satele din zonele ocupate, pe coridoarele birourilor administrative atârnau lungi liste de căutare pe care erau înșirate numele și datele celor dispăruți și adeseori morți. Crucea Roșie și alte organizații se ocupau de distribuirea și completarea listelor. Separat erau afișate fotografii mici de format pașaport cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
-i drept, deschis, dar în loja portarului nu exista nimeni care fi exclamat bucuros „Bine ai venit!“ sau „Pe tine te așteptam!“. La început am bătut la uși, am apăsat pe clanțe, apoi am rătăcit prin dreptul atelierelor încuiate pe coridoare, urcând și coborând scări. Încă mai îmi aud pașii, văd cum, în clădirea încremenită și transformată într-o pivniță de gheață, aburul respirației mele se împrăștie în aer. Nu vreau să obosesc și e de presupus că voi fi purtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
hornuri, în care puteam locui fără chirie fiindcă mă ocupam de spălatul vaselor pentru un cuplu violent și certat la cuțite din vechea aristocrație - Saint-Georges. De fiecare dată, înainte de ora prânzului, duelul lor lua amploare și ajungea din salon, prin coridorul cel lung, până la bucătărie. Adeseori stăteam fără grai, încercând zadarnic să-i potolesc prin gesturi, chiar între ei, care, fără să fie dispuși să-l observe pe spectator, aruncau unul într-altul cu farfuriile tocmai spălate de mine sau încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
În anul de după plecarea mea am fost să-l vizitez la clinică. I-am dus dulciuri. Silueta lui părea și mai lipsită de consistență. Vorbea ciudat și încet și arăta cu un deget lung spre coroanele copacilor de dincolo de fereastra coridorului. Și prin fereastra asta se spune că ar fi sărit într-o bună zi Franz, favoritul răsfățat al zeilor. Luându-și elan de-a lungul coridorului, ignorând până la urmă geamul. A vrut să mai zboare o dată, să devină pasăre sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și încet și arăta cu un deget lung spre coroanele copacilor de dincolo de fereastra coridorului. Și prin fereastra asta se spune că ar fi sărit într-o bună zi Franz, favoritul răsfățat al zeilor. Luându-și elan de-a lungul coridorului, ignorând până la urmă geamul. A vrut să mai zboare o dată, să devină pasăre sau aer, vânt prin copaci. De la el, prietenul meu cel mort, și-a luat numele unul dintre fiii mei, și de la acel unchi care a devenit erou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Poloneze, copilăria mea și-a aflat sfârșitul. Dar încă îmi mai lipsea prima frază. Până la urmă, tatăl Annei ne-a cumpărat, pe Avenue d’Italie, în fundul unei curți, o anexă ale cărei două camere de sus erau legate de un coridor îngust ce se mărginea cu bucătăria minusculă și cu baia cu cadă. Sub noi locuia un muncitor cu nevastă și copil. Toate ferestrele dădeau spre curtea care era îngustată de niște ateliere. Imediat mi-am instalat în camera de încălzire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mă asfixiez. Cealaltă ușă a odăii mele dă, după cum știți, În vaporosul patio vecin cu bucătăria. Am auzit un strigăt, dar nu din odaia ocupată de Miss Bilham; mi s-a părut că recunosc vocea nepereche a doamnei Mariana. Străbătând coridoarele și scările, am ajuns pe terasă. Acolo, În amurg, cu sobrietatea naturală a marii actrițe ce zace În ea, doamna Mariana arăta spre tablou teribil, pe care, din nefericire pentru mine, nu-l voi uita. Jos, ca și În ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
plictisesc, Îmi primeneam travestiurile. O dată, spânzurat În cuier, m-am dat, de altfel cu nu prea mult noroc, drept parpalacul de lână În care mă ascunsesem; altă dată, dându-mă la repezeală drept o mobilă, mi-am făcut apariția pe coridor, În patru labe și cu un ghiveci de flori În cârcă. Din nefericire, macacul bătrân nu se cațără În pomul putred. Tai An, ebenist la urma urmelor, m-a recunoscut doar cu câteva clipe Înainte de a-mi trage Întâiul șut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
a unor mașinării complicate. Aici reparăm ROV-urile, strigă ofițerul, Încercând să acopere vacarmul. Lucrările cele mai dificile se execută pe navele-bază. Aici ne ocupăm doar de partea electronică. Pe aici, domnule. Intrară pe o altă ușă, traversară Încă un coridor și ajunseră Într-o cameră largă cu tavanul jos, plină ochi cu monitoare video. În clarobscurul Încăperii, cinci-șase tehnicieni supravegheau ecranele colorate. Norman se opri să privească. — De aici supraveghem activitatea pe instalațiile ROV, Îi explică ofițerul. În fiecare moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
nord de aici. — Aha, sectorul 7 se află la vreo opt sute de metri de aripă, Îl lămuri ofițerul pe Norman. Păcat, merita să o vedeți. Oricum, o veți vedea mai târziu, sunt sigur. Dar să mergem la căpitanul Barnes. Pe coridor, ofițerul Îl Întrebă la un moment dat: — Îl cunoașteți pe căpitan, domnule? — Nu, de ce? — Mă-ntrebam și eu. Era foarte nerăbdător să vă vadă. Îi suna pe cei de la comunicații În fiecare oră, să afle dacă ați sosit. — Nu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]