6,588 matches
-
s-au întors: la câteva zile după moartea ducelui, unchiul său, Giovanni Maria Gazullo, este găsit mort. Pentru uciderea lui Alfonso, Cesare s-a justificat înaintea papei spunând că acesta încerca-se să-l ucidă. Știrea despre moartea violentă a ducelui de Bisceglie, devine de domeniu public chiar și peste hotare. Doi ani mai târziu, Lucreția este căsătorită cu Alfonso I d' Este. Înainte de căsătorie, Lucreția a fost obligată să-și părăsească fiul, Rodrigo, pe care nu l-a mai văzut
Alfonso de Aragon () [Corola-website/Science/331548_a_332877]
-
urmare a participării la jefuirea colegiului Navara a fost întemnițat la Châtelet, de unde a evadat și a fugit iar din Paris pentru șase ani de vagabondaj Prin decembrie 1457 - ianuarie 1458 Villons s-a aciuit la Blois, la curtea "prințului-poet" ducele Charles d'Orléans care i-a acordat protecția și i-a cuprins trei balade într-un manuscris de-al său dar răzvrătítului poet i-a repugnat comoda viață de la curte și a fugit spre noi aventuri. După ce s-a alăturat
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
virulente, adesea pe fond religios, fapt de care s-a folosit respectiva pentru a se plânge forurilor religioase care l-au condamnat pe Villon la biciuire. Datorită sărăciei, în disperare de cauză, a încercat să-l tapeze până și pe ducele de Bourbon - care abea ăl salvase - vezi mai sus - în scrisoarea-poem „Petiție la ducele de Bourbon” (La Requeste que Vïllon bailla à Monseigneur de Bourbon): <poem> „Petiție la ducele de Bourbon” "Stăpân al meu și prințe preatemut," "Lujer de crin
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
se plânge forurilor religioase care l-au condamnat pe Villon la biciuire. Datorită sărăciei, în disperare de cauză, a încercat să-l tapeze până și pe ducele de Bourbon - care abea ăl salvase - vezi mai sus - în scrisoarea-poem „Petiție la ducele de Bourbon” (La Requeste que Vïllon bailla à Monseigneur de Bourbon): <poem> „Petiție la ducele de Bourbon” "Stăpân al meu și prințe preatemut," "Lujer de crin, din rege zămislit," "François Villon, ce soarta l-a bătut" Cu vânătăi avane, crunt
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
disperare de cauză, a încercat să-l tapeze până și pe ducele de Bourbon - care abea ăl salvase - vezi mai sus - în scrisoarea-poem „Petiție la ducele de Bourbon” (La Requeste que Vïllon bailla à Monseigneur de Bourbon): <poem> „Petiție la ducele de Bourbon” "Stăpân al meu și prințe preatemut," "Lujer de crin, din rege zămislit," "François Villon, ce soarta l-a bătut" Cu vânătăi avane, crunt lovit," "Te roagă prin scrisoarea lui, smerit," "Să-i dai un împrumut dacă ai vrea
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
dintre manuscrisele sale <poem> "En mon pays suis en terre loingtaine (...)" "Je riz en pleurs et attens sans espoir (...)" "Bien recueully, debouté de chascun." </poem> Ulterior, prin octombrie-noiembrie 1458, Villon a încercat, după spusele lui Pinkernell, să reintre în grațiile ducelui cu două balade cu aluzii măgulitoare la adresa lui Charles, „Balada proverbelor” (la "Ballade des proverbes") și „Balada ziselor mărunte” (la "Ballade des menus propos"): <poem> "Prințe, știu despre fiecare," Știu după chip orișice neam," Știu că de moarte nu-i scăpare
Opera lui François Villon () [Corola-website/Science/331553_a_332882]
-
4 martie 1565 la Moulins, Bourbonnais, la vârsta de 22 de ani, Henriette s-a căsătorit cu Louis I Gonzaga, Prinț de Mantua, care îi era verișor de gradul doi, bunicile lor fiind surori. Soțul ei a asumat titlurile de Duce de Nevers și de Rethel moștenindu-le de la soția sa. Prin căsătorie Henriette a devenit Prințesă de Mantua. Louis și Henriette au avut cinci copii: A devenit metresa lui Annibale Coconna, un aventurier piemontez care a fost decapitat în 1574
Henriette de Cleves () [Corola-website/Science/331622_a_332951]
-
a devenit Prințesă de Mantua. Louis și Henriette au avut cinci copii: A devenit metresa lui Annibale Coconna, un aventurier piemontez care a fost decapitat în 1574, alături de co-conspiratorul Joseph Boniface de La Mole pentru participare la o conspirație sprijinit de Ducele de Alençon, care a implicat utilizarea de vrăjitorie împotriva vieții regelui Carol al IX-lea care a fost grav bolnav. S-a afirmat că ea și regina Margareta de Navarra, în secret, în mijlocul nopții, au îndepărtat capetele care au fost
Henriette de Cleves () [Corola-website/Science/331622_a_332951]
-
1633) a fost soția lui Henri de Lorena, Duce de Guise. Prin căsătorie a devenit Ducesă de Guise din 1570 până în 1588. A fost Contesă de Eu de drept începând cu anul 1564. Catherine a fost a doua fiică a Ducelui de Nevers François de Clèves și a Margueritei de Bourbon, sora mai mare a lui Antoine de Bourbon. A fost verișoară primară cu Henric al IV-lea al Franței, cumnată cu Henri de Bourbon, Prinț de Condé și mătușa reginei
Catherine de Cleves () [Corola-website/Science/331623_a_332952]
-
1646 și-a luat licență în Teologie la Universitatea din Bourges. La moartea tatălui său, în același an, consiliul de familie decide că Armând să mai stea un an cu iezuiții, spre dezamăgirea lui. În ianuarie 1649, împreună cu cumantul sau, ducele de Longueville, dornici de a obține pălăria de cardinal, el optează pentru Fronda parlamentară, unde a devenit comandant suprem. A fost învins la Charenton la 8 februarie de către fratele său, Prințul de Condé, care a rămas fidel Curții. Dar, după
Armand de Bourbon, Prinț de Conti () [Corola-website/Science/331631_a_332960]
-
II-lea a fost demis în timpul Revoluției Glorioase din 1688; și-a promovat interesele în timpul domniei lui William al III-lea și al Mariei a II-a. Când Anna a urcat pe tronul Angliei după moartea lui William în 1702, Ducele de Marlborough și Sidney Godolphin, I Conte de Godolphin au condus guvernul, în parte datorită prieteniei soției sale cu regina. În timp ce Ducele se afla în afara țării comandând armata în timpul Războiului Succesiunii Spaniole, Sarah îl ținea informat despre intrigile de la curte
Sarah Churchill, Ducesă de Marlborough () [Corola-website/Science/331705_a_333034]
-
al Mariei a II-a. Când Anna a urcat pe tronul Angliei după moartea lui William în 1702, Ducele de Marlborough și Sidney Godolphin, I Conte de Godolphin au condus guvernul, în parte datorită prieteniei soției sale cu regina. În timp ce Ducele se afla în afara țării comandând armata în timpul Războiului Succesiunii Spaniole, Sarah îl ținea informat despre intrigile de la curte. Sarah a militat neobosită în favoarea partidului Whigs și în același timp și-a dedicat mare parte din timpul său proiectelor de construcții
Sarah Churchill, Ducesă de Marlborough () [Corola-website/Science/331705_a_333034]
-
unui cerc mic de prieteni. Când Sarah a rămas însărcinată, căsătoria a fost anunțată public (la 1 octombrie 1678) iar ea s-a retras de la curte pentru a da naștere primului ei copil, Harriet, care va muri în copilărie. Când Ducele de York a plecat într-un exil autoimpus în Scoția, John și Sarah l-au însoțit, iar Carol al II-lea a răsplătit loialitatea lui John numindu-l baron de Eyemouth în Scoția. Ducele de York s-a întors în
Sarah Churchill, Ducesă de Marlborough () [Corola-website/Science/331705_a_333034]
-
care va muri în copilărie. Când Ducele de York a plecat într-un exil autoimpus în Scoția, John și Sarah l-au însoțit, iar Carol al II-lea a răsplătit loialitatea lui John numindu-l baron de Eyemouth în Scoția. Ducele de York s-a întors în Anglia după ce tensiunea religioasă a slăbit; Sarah a fost numită doamnă de onoare pentru Prințesa Anne. Prima parte a domniei lui Iacob al II-lea a avut un succes relativ; nu era de așteptat
Sarah Churchill, Ducesă de Marlborough () [Corola-website/Science/331705_a_333034]
-
de lire pe an, pe viață, de la Parlament și un venit suplimentar de 2000 de lire pe an din averea suveranului și cuplul a acceptat ducatul. Sarah a primit cele mai înalte titluri deținute de o femeie în regat iar ducele a acceptat Ordinul Jartierei ca și pe cel de general căpitan de armată. În cea mai mare parte a domniei lui Anne, ducele de Marlborough a fost în străinătate în Războiul Succesiunii Spaniole, în timp ce Sarah a rămas în Anglia. În ciuda
Sarah Churchill, Ducesă de Marlborough () [Corola-website/Science/331705_a_333034]
-
a acceptat ducatul. Sarah a primit cele mai înalte titluri deținute de o femeie în regat iar ducele a acceptat Ordinul Jartierei ca și pe cel de general căpitan de armată. În cea mai mare parte a domniei lui Anne, ducele de Marlborough a fost în străinătate în Războiul Succesiunii Spaniole, în timp ce Sarah a rămas în Anglia. În ciuda faptului că era cea mai puternică femeie din Anglia, în afară de regină, ea apărea la Curte numai rareori, preferând să supravegheze construirea noii ei
Sarah Churchill, Ducesă de Marlborough () [Corola-website/Science/331705_a_333034]
-
în timp ce Sarah a rămas în Anglia. În ciuda faptului că era cea mai puternică femeie din Anglia, în afară de regină, ea apărea la Curte numai rareori, preferând să supravegheze construirea noii ei case, Woodstock Manor, un cadou de la regina Anne, după victoria ducelui în bătălia de la Blenheim. Anne îi trimitea știri depre evoluțiile ei politice prin scrisori și lua în considerare sfatul ducesei în multe probleme. Un dezacord politic major a avut loc atunci când Sarah a insistat ca ginerele ei, Charles Spencer, al
Sarah Churchill, Ducesă de Marlborough () [Corola-website/Science/331705_a_333034]
-
politic major a avut loc atunci când Sarah a insistat ca ginerele ei, Charles Spencer, al 3-lea conte de Sunderland, să fie admis în Consiliul Privat. Sarah s-a aliat și mai puternic cu liberalii, care l-au sprijinit pe ducele de Marlborough în război; iar liberalii sperau să se folosească de poziția de favorită regală a ducesei. Anne a refuzat să-l numească pe Sunderland: îi displăceau liberalii radicali, pe care îi vedea ca o amenințare la adresa prerogativelor ei regale
Sarah Churchill, Ducesă de Marlborough () [Corola-website/Science/331705_a_333034]
-
1679 a devenit Secretar de Stat al Departamentului de Nord; în același timp a fost trimis ca ambasador extraordinar la Paris. În 1681, a fost demis de către Carol al II-lea deoarece s-a opus la succesiunea la tron a Ducelui de York Iacob; Carol a fost revoltat de votul lui Sunderland pentru "Excluzion Bill" (Legea de excludere), pe care l-a descris ca fiind "sărutul lui Iuda". Doar intervenția amantei regelui, Louise de Kérouaille i-a permis să se întoarcă
Robert Spencer, al II-lea Conte de Sunderland () [Corola-website/Science/331720_a_333049]
-
a căsătorit la Château de Saint Germain-en-Laye în afara Parisului, la 31 ianuarie 1599. Mireasa avea deja 40 de ani și uniunea s-a făcut doar pentru a asigura relațiile cu Casa de Bourbon. Ecaterina a murit fără copii în 1604. Ducele s-a recăsătorit cu Margherita Gonzaga la 24 aprilie 1606 la Mantua. Ea era fiica lui Vincenzo Gonzaga, Duce de Mantua și a soției acestuia, Eleonora de' Medici (o soră a Mariei de Medici, soția regelui Henric al IV-lea
Henric al II-lea, Duce de Lorena () [Corola-website/Science/331724_a_333053]
-
Vocile nefondate proveneau probabil din partea unchiului său, Iacob al II-lea al Angliei, care se temea de o potențială pretenție a nepotului său la tronul Angliei. În cele din urmă, în 2012, un test DNA efectuat pe un descendent al ducelui de Monmouth, a arătat că acesta împărtășea același cromozom Y (moștenit de la tată la fiu) cu un văr îndepărtat Stuart, ceea ce a oferit dovezi puternice că Monmouth era fiul lui Carol al II-lea. În acea vreme se vorbea despre
James Scott, I Duce de Monmouth () [Corola-website/Science/331721_a_333050]
-
deși unele surse susțin că au fost opt lovituri, sursele oficiale ale Turnului Londrei spun că au fost cinci, în timp ce Charles Spencer în cartea sa "Blenheim", scrie că au fost șapte Legenda spune că din cauză că nu exista nici un portret al ducelui de Monmouth, după execuție capul i-a fost cusut de trup și apoi a fost pictat portretul ducelui pe cal ce se găsește la National Portrait Gallery, din Londra. Cu toate acestea, există cel puțin două portrete ale ducelui, datate
James Scott, I Duce de Monmouth () [Corola-website/Science/331721_a_333050]
-
cinci, în timp ce Charles Spencer în cartea sa "Blenheim", scrie că au fost șapte Legenda spune că din cauză că nu exista nici un portret al ducelui de Monmouth, după execuție capul i-a fost cusut de trup și apoi a fost pictat portretul ducelui pe cal ce se găsește la National Portrait Gallery, din Londra. Cu toate acestea, există cel puțin două portrete ale ducelui, datate înainte de moartea sa,care se află tot la National Portrait Gallery. Una din teoriile despre identitatea Omului cu
James Scott, I Duce de Monmouth () [Corola-website/Science/331721_a_333050]
-
al ducelui de Monmouth, după execuție capul i-a fost cusut de trup și apoi a fost pictat portretul ducelui pe cal ce se găsește la National Portrait Gallery, din Londra. Cu toate acestea, există cel puțin două portrete ale ducelui, datate înainte de moartea sa,care se află tot la National Portrait Gallery. Una din teoriile despre identitatea Omului cu masca de fier spune că acesta era Monmouth. Această teorie se bazează pe raționamentul că Iacob nu și-ar fi ucis
James Scott, I Duce de Monmouth () [Corola-website/Science/331721_a_333050]
-
afacerilor britanice și europene, devenind cel mai bogat dintre supușii reginei Anna. Legăturile sale familiare i-au adus o rețea de relații pe scena europeană (sora sa Arabella Churchill a devenit amanta lui Iacob al II-lea, iar fiul lor, ducele de Berwick, a fost unul dintre cei mai mari mareșali ai lui Ludovic al XIV-lea). De-a lungul celor zece campanii consecutive ale războiului succesiunii spaniole, Marlborough a fost capabil să formeze și să mențină o coaliție discordantă, prin
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]