7,011 matches
-
Este un dialog în oglinda în care se proiectează acest tu obsedant. Celălalt care se îndepărtează, căci în imaginea lui Narcis trebuie să vedem nu doar teama de a pierde obiectul, ci de a se pierde ca obiect". Analiza poeziei eminesciene sub raportul imaginarului poetic într-un context european, îl conduce pe Paul Iruc la o concluzie ce nu poate fi neglijată: "putem sesiza două direcții ale imaginarului care traversează opera. Una se referă la Narcis, dar nu este acel Narcis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
referă la Narcis, dar nu este acel Narcis care se contemplă, îndrăgindu-se de propriul chip, ci, așa cum arăta Julia Kristeva, este vorba de contemplarea Celuilalt din oglindă, care se îndepărtează. A doua direcție, care în nenumărate moduri explicitează opera eminesciană, este mitul orfic. Ceea ce Marcel Raymond observa prin Charles Baudelaire, adică imposibilitatea imitării naturii și "încarnarea propriului eu" al acesteia, începuse în romantism, dar devine abia la poeții postromantici o traversare a unui labirint, ce se referă la natură prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
postromantici o traversare a unui labirint, ce se referă la natură prin poezie. Eminescu este un poet crucial în analiza devenirii poeziei europene moderne, din mai multe perspective". Studiul lui Paul Iruc este, fără îndoială, o lectură nouă a liricii eminesciene, nu numai fără complexele provinciale ale unei culturi (totuși) mici, cum este a noastră, ci cu conștiința că prin Eminescu ne sincronizăm și chiar avem șansa unui poet pe promontoriul modernizării poeziei europene. Demonstrația aceasta e cu atât mai prețioasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
atent la tot ce s-a întâmplat în jurul acestei insolențe va constata cu mare ușurință cum se repetă istoria. Atunci, ca și acum, are dreptate Al. Dobrescu, au existat și există intelectuali care "împărtășind alte idealuri artistice" nu gustă poezia eminesciană. Firește, e deptul lor. Numai că, în virtutea acestui drept, nu e permisă, totuși, nesocotirea valorilor naționale, oricare ar fi ele. Scandalul de acum, din jurul naționalistului Eminescu, se dovedește că nici măcar nu e original, repetându-l aproape ad literam pe cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
fond, a fost, de-a lungul vremii, lucrarea de înlăturare din sufletele românilor a conștiinței lor naționale, axul căreia, l-au resimțit a fi, întotdeauna, însuși poetul Mihai Eminescu. OGLINZI PARALELE (Dan Mănucă) După un excelent eseu despre imaginarul poetic eminescian (Pelerinaj spre ființă, 1999), Dan Mănucă a continuat să rămână un atent observator al fenomenului eminescian, comentând ediții din opera acestuia, volume de exegeză datorate unor confrați din actualitatea imediată privind creația autorului Luceafărului, dar și abordând eseistic sau analitic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
naționale, axul căreia, l-au resimțit a fi, întotdeauna, însuși poetul Mihai Eminescu. OGLINZI PARALELE (Dan Mănucă) După un excelent eseu despre imaginarul poetic eminescian (Pelerinaj spre ființă, 1999), Dan Mănucă a continuat să rămână un atent observator al fenomenului eminescian, comentând ediții din opera acestuia, volume de exegeză datorate unor confrați din actualitatea imediată privind creația autorului Luceafărului, dar și abordând eseistic sau analitic punctual, diverse aspecte legate de tematica, de proble matica diversă a creației marelui poet, cum ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
1932, care se exprima cu dispreț la adresa eminescologilor de ocazie:" Se cheamă eminescolog un publicist care, fără să se fi ilustrat în nici un domeniu al culturii (ba, uneori, fiind cu totul refractar ei) se așează ca mușița pe suprafața problemei eminesciene și o umple de o cangrenă verzuie și fetidă [...]. Eminescologul este ori cu desăvârșire incult, ori de o incomprehensibilitate fioroasă, de un fanatism și de un moralism superlativ, care mârâie la orice presupusă atingere a operei eminesciene. Dacă Eminescu ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
pe suprafața problemei eminesciene și o umple de o cangrenă verzuie și fetidă [...]. Eminescologul este ori cu desăvârșire incult, ori de o incomprehensibilitate fioroasă, de un fanatism și de un moralism superlativ, care mârâie la orice presupusă atingere a operei eminesciene. Dacă Eminescu ar trăi și ar citi ce scriu eminescologii noștri despre el sunt încredințat că ar muri subit". Și Dan Mănucă își continuă comentariul ironic: "De unde se vede că "jugul lui Eminescu" apasă greu pe umerii iconoclaștilor, cât și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
acest sens, ține să precizeze exegetul, este însuși numele său: Toma Nour, "combinație care semnifică o dublă neîncredere: a lui Toma, ca individ particular, și a lui Nour, ca ființă cosmică. Această proiecție în infinit este caracteristică întregii gândiri artistice eminesciene și se vădește și în conceperea romanului" (Din nou despre Geniu pustiu). O situare a "istoriei faptice și erotice într-o istorie mitică a poporului român", află Dan Mănucă în dramaturgia eminesciană; toate personajele acesteia "meditează asupra omului, asupra rostului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
proiecție în infinit este caracteristică întregii gândiri artistice eminesciene și se vădește și în conceperea romanului" (Din nou despre Geniu pustiu). O situare a "istoriei faptice și erotice într-o istorie mitică a poporului român", află Dan Mănucă în dramaturgia eminesciană; toate personajele acesteia "meditează asupra omului, asupra rostului vieții și al morții" fapt ce-l îndreptățește să susțină că "din schițe și proiecte, resturi de scene și de tablouri ori din mărturii indirecte, reiese și ceea ce ar fi trebuit să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
asupra rostului vieții și al morții" fapt ce-l îndreptățește să susțină că "din schițe și proiecte, resturi de scene și de tablouri ori din mărturii indirecte, reiese și ceea ce ar fi trebuit să fie dimensiunea fundamentală a posibilei dramaturgii eminesciene, anume realizarea unei mitologii a individului" (Omul de teatru). Ediția din 2002 a Operei poetice eminesciene, realizată la Iași de profesorul Petru Zugun, care "sistematizează și concentrează aria temelor poetice, distribuind versurile eminesciene în trei categorii: "de dragoste", "naționale" și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
proiecte, resturi de scene și de tablouri ori din mărturii indirecte, reiese și ceea ce ar fi trebuit să fie dimensiunea fundamentală a posibilei dramaturgii eminesciene, anume realizarea unei mitologii a individului" (Omul de teatru). Ediția din 2002 a Operei poetice eminesciene, realizată la Iași de profesorul Petru Zugun, care "sistematizează și concentrează aria temelor poetice, distribuind versurile eminesciene în trei categorii: "de dragoste", "naționale" și "filosofice", îi prilejuiește lui Dan Mănucă interesante comentarii asupra a numeroase poezii ale acestuia, făcând aprecieri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
să fie dimensiunea fundamentală a posibilei dramaturgii eminesciene, anume realizarea unei mitologii a individului" (Omul de teatru). Ediția din 2002 a Operei poetice eminesciene, realizată la Iași de profesorul Petru Zugun, care "sistematizează și concentrează aria temelor poetice, distribuind versurile eminesciene în trei categorii: "de dragoste", "naționale" și "filosofice", îi prilejuiește lui Dan Mănucă interesante comentarii asupra a numeroase poezii ale acestuia, făcând aprecieri critice demne de a fi reținute prin subtilitatea sugestiei lor de interpretare. Iată un singur exemplu, din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
ale acestuia, făcând aprecieri critice demne de a fi reținute prin subtilitatea sugestiei lor de interpretare. Iată un singur exemplu, din multele posibile, privitor la Mai am un singur dor, poezie pe care o consideră ca "o sinteză a imaginarului eminescian". Aici, notează Dan Mănucă, "privirea este grea și neguroasă, însoțită de o imensă oboseală. Nici moartea nu mai are superbie, ci a devenit un act discret, o stingere domoală, o suspendare lină a temporalității" (Sugestii tematologice). În Fețele unui epistolar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
notele sunt, aici, absolut nesatisfăcătoare". Cât privește transcrierea textelor ea este făcută "curat", ceea ce este, desigur un demers meritoriu, "umbrit însă de faptul că, în foarte mare măsură, nu au fost păstrate particularitățile regionale și de epocă, atât din scrisul eminescian, cât și din acela al Veronicăi Micle. A rezultat o modernizare nedorită a textelor, o nivelare a trăsăturilor lingvistice specifice fiecăruia dintre autori", aceasta datorită "necunoașterii de către editoare a formelor de limbă din a doua jumătate a secolului al XIX
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
către normalitate". Fără îndoială, Dan Mănucă face utile și incitante punctări, dar studiul receptării lui Eminescu în paginile revistei ieșene s-ar preta, evident, pentru o mult mai amplă abordare (Meandrele receptării viețiste). Într-o privire caleidoscopică asupra câtorva cercetări eminesciene, intitulată Necunoscute, se oprește asupra contribuției Aureliei Rusu la dificila sarcină a editării scrierilor lui Eminescu, vorbind despre cel de al șaselea volum din seria de Opere pe care o realizează aceasta la Editura Minerva, dar observațiile vizează întreaga muncă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Procedeul este acela al arheologului, care nu numai că nu neglijează contextul, dar îl folosește cu larghețe pentru a-și defini obiectul cercetării. Datorită acestui fapt, editoarea a putut realiza lecțiuni corecte, extrem de dificile pentru cine nu cunoaște ansamblul operei eminesciene [...]. Lecțiunea Aureliei Rusu este exemplară, deoarece se întemeiază și pe descifrarea concepției istorice a lui Eminescu, nu numai pe efortul de decriptare grafologic". Volumul de O sută de documente noi despre Mihai Eminescu, pe care îl publică George Muntean în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
a fost "Petrache Cercel (care, de fapt, nu e totuna cu Petrache de la Maglavit), urmat de beizadeaua Dimitrache, căruia îi mai zicea și Cantemir, urmat și el de ș.c.l., ș.c.l." Cartea lui Ioan Derșidan, Monologul dramatic eminescian, este apreciată pentru faptul că autorul abordează opera eminesciană "în întregul ei", nu doar în exclusivitate cea dramaturgică, având asupra acesteia o dublă perspectivă de interpretare:"una istorico-literară, alta ontologică". Cu mare atenție sunt cercetate cele două volume ale lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
totuna cu Petrache de la Maglavit), urmat de beizadeaua Dimitrache, căruia îi mai zicea și Cantemir, urmat și el de ș.c.l., ș.c.l." Cartea lui Ioan Derșidan, Monologul dramatic eminescian, este apreciată pentru faptul că autorul abordează opera eminesciană "în întregul ei", nu doar în exclusivitate cea dramaturgică, având asupra acesteia o dublă perspectivă de interpretare:"una istorico-literară, alta ontologică". Cu mare atenție sunt cercetate cele două volume ale lui Helmuth Frisch privind Sursele germane ale creației eminesciene (1999
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
opera eminesciană "în întregul ei", nu doar în exclusivitate cea dramaturgică, având asupra acesteia o dublă perspectivă de interpretare:"una istorico-literară, alta ontologică". Cu mare atenție sunt cercetate cele două volume ale lui Helmuth Frisch privind Sursele germane ale creației eminesciene (1999), (de "o importanță pe care nu ezit să o caracterizez drept excepțională"), întrucât, dacă până acum "se cunoșteau, fragmentar, răspunsurile eminesciene", cercetătorul german descoperă "articolele care formau obiectivul acestora și pe care eminescologia le ignora. Cunoscându-le cuprinsul, cunoscând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
ontologică". Cu mare atenție sunt cercetate cele două volume ale lui Helmuth Frisch privind Sursele germane ale creației eminesciene (1999), (de "o importanță pe care nu ezit să o caracterizez drept excepțională"), întrucât, dacă până acum "se cunoșteau, fragmentar, răspunsurile eminesciene", cercetătorul german descoperă "articolele care formau obiectivul acestora și pe care eminescologia le ignora. Cunoscându-le cuprinsul, cunoscând și obiecțiile, vom putea judeca mult mai nuanțat și cu mai mare exactitate modul în care gândea studentul Eminescu și, totodată, vom
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
atent la ceea ce se întâmplă în jurul său) ne oferă acum o suită de studii pe această temă, organizate unitar sub genericul Eminescu după Eminescu*, propunându-și să urmărească, pe firul unor coordonate esențiale de desfășurare, "odiseea receptării critice" a operei eminesciene, făcând observația, dintr-un bun început, că orice scriitor "citit și recitit, pentru un public nou" e "un "altul", scăzând sau dimpotrivă", fără a putea scăpa în comentariile la adresa lor de "invazia amatorismului cras" care, la drept vorbind, nici nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
obârșiile. Era implicat dar netranzacțional și vădea "dârzenie ideologică"". Adrian Dinu Rachieru, constatând că, mai ales în ultimii ani, "asaltul detractorilor" lui Eminescu s-a întețit, aducând după sine "delirul exegetic" al adulatorilor, datorat mai ales faptului că "instituționalizarea studiilor eminesciene întârzie nepermis" (are toată îndreptățirea, dacă luăm seama, bunăoară, ce mașinărie științifică de proporții au pus în mișcare germanii pentru realizarea unei monumentale serii de Opere Goethe; sau rușii cu un Institut de cercetări Pușkin etc.), face trimiterea la textul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
nepermis" (are toată îndreptățirea, dacă luăm seama, bunăoară, ce mașinărie științifică de proporții au pus în mișcare germanii pentru realizarea unei monumentale serii de Opere Goethe; sau rușii cu un Institut de cercetări Pușkin etc.), face trimiterea la textul scrierilor eminesciene, la contextul producerii lor, "încercând a desluși credibil omul și epoca", pentru a ajunge la un Eminescu "eliberat de clișee, ieșit din staza religioasă", el trebuind să intereseze azi "ca scriitor viu", ca prezență "dinamică" în actualitatea literară". Întrebarea, deloc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
istorie opresivă și o literatură defazată, poate fi acceptat ca mare poet fără a mai fi citit!", și cată a-i discredita (cu argumente irefutabile) pe "junii de azi" care sunt "prea convinși că literatura începe cu ei", tratând poezia eminesciană ca "datată și neinteresantă" ("un mit edulcorat, rozaliu, genialoid", după expresia Ruxandei Cesereanu). Exegetul nu angajează un război cu acești lideri de opinie ai generațiilor mai recente, care "refuză bombardamentul encomiastic", dar atrage atenția asupra erorii în care se află
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]