9,375 matches
-
aproape de era noastră civilizația greacă avea să consacre valoarea mișcării În general și sportive În special, prin celebrele olimpiade, adevărate ode Închinate virtuților umane Întruchipate În mișcarea sportivă. Participarea la olimpiade era o aspirație și un vis pentru fiecare bărbat, gloria olimpică fiind un titlu de noblețe. Desfășurate În preajma Olimpului, munte considerat ca fiind lăcașul zeilor, olimpiadele aveau să consacre pentru eternitate o serie de sporturi ca; atletismul, gimnastica, luptele, halterele, pugilatul (boxul), aruncarea suliței, discului sau greutății, dar și celebrul
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
precum expresionismul abstract (vezi ABSTRACT EXPRESSIONISM), în mod constant susținute de administrațiile americane postbelice, pentru a contrasta formalismul și libertatea absolută cu misiunea de partid a creatorilor sovietici, înregimentați sub stindardul realismului socialist (Prokofiev, cel ce cutreierase lumea în culmea gloriei și se întorsese în URSS înainte de război, era acuzat de formalism la sfârșitul anilor patruzeci). Exploatarea dimensiunii aleatorii a lumii sunetelor se poate vedea sau auzi, pentru cel căruia îi face plăcere -în compoziția din 1951, "Peisaj Imaginar nr. 4
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
MOVEMENT). Mișcarea urmărea îmbunătățirea statutului social și promovarea drepturilor, limbii și tradițiilor comunității mexicane din Statele Unite. Chicanos/chicanas există ca o comunitate definită în bună măsură prin hibriditatea sa (mestizaje), prin raportarea la un teritoriu de graniță, la frontera. Cartea Gloriei Anzaldua, Borderlands/ La Frontera: The New Mestiza (1987), exprimă sentimentele de frustrare ale unei chicana a cărei identitate este permanent marginalizată, unde frontiera și istoria ei zbuciumată împarte oamenii în buni și răi, ei și noi, gringos și mestizos, oameni
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
din stigma asociată cu cele două inițiale. În perioada unui război mai puțin bine văzut de un segment considerabil al populației, în special de baby boomer-i (vezi), Războiul din Vietnam, a fi un C.O. a devenit un titlu de glorie pentru persoane precum Cassius Clay, alias Muhammad Ali. Și cazul lui Bill Clinton este demn de atenție, el fiind primul președinte american din istoria recentă care, nu numai că nu a activat în forțele armate, dar nici nu a fost
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
puse pe muzică de un alt supus britanic, James Sanderson, culmea, în 1812, exact pe vremea când America declara război, din nou, bietului Imperiu Britanic. La sfârșitul războiului, cântecul a fost interpretat de americani (în 1815) în memoria, și spre gloria, primului președinte american, George Washington (cel ce marcase primul gol revoluționar în partida cu echipa imperială britanică). Marșul a fost interpretat pentru prima oară în onoarea unui președinte în funcție la începutul primului mandat al lui Andrew Jackson (1929), dar
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
lipsa lui de tragere spre învățătură). După succesul primului său roman, The House on Mango Street, Sandra Cisneros a predat o vreme în California, la Berkeley, s-a întors în Michigan, unde a continuat să scrie despre ceea ce colega ei Gloria Anzaldua numește o cultură de frontieră, în același timp definindu-se în raport cu, și prin opoziție cu, locuri natale și ani de formare. Personajul Lala din Caramelo, precum și familia sa, exemplifică voiajul identitar al unei părți a comunității Latino între locuri
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
un monument aflat în centrul orașului natal, martor al acestui prezent, dar comemorând un episod al Războiului Civil. Poezia devine, în mod indirect, o evocare a unuia dintre eroii acelei confruntări, tânărul colonel idealist Robert Gould Shaw, murind acoperit de glorie în fruntea regimentului său alcătuit din oameni de culoare. În mod direct, însă, poezia nu este despre cei morți pentru Uniune, ci despre probleme ce afectează America la începutul anilor șaizeci, segregarea rasială, un materialism cras ce stimulează corupția, îndepărtarea
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
toate categoriile importante (inclusiv pentru Miller ca autor și Kazan ca regizor), pe lângă foarte prestigiosul Pulitzer Prize for Drama (vezi PULITZER PRIZE). Critica evidentă a valorilor tradiționale asociate cu visul american nu a fost văzută bine în perioada de tristă glorie a HUAC (vezi), cu atât mai mult cu cât regizorul solicitat pentru ambele piese mai sus amintite era remarcabilul Elia Kazan (din păcate, pentru el și pentru Miller, fost membru al Partidului Comunist în anii treizeci). Elia Kazan a fost
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
a statului Mississippi, va fi cadrul în care se vor desfăsura cele mai multe din dramele teatrului lui Williams. Thomas Lanier Williams a fost departe de tată, care era plecat permanent cu afaceri, precum comis-voiajorul lui Arthur Miller în perioada lui de glorie, sau precum absentul domn Wingfield din The Glass Menagerie, dar aproape de bunicii din partea mamei, de mamă și de sora sa, Rose, modelul pentru personajul Laura Wingfield. Copil sensibil și bolnăvicios, protejat de mamă și familie, ridiculizat de tată și de
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
lumii sub cristalul pleoapei”, „dar în pupilă ca-ntr-o deltă se revarsă fluviile tuturor făpturilor / În pupilă fulgerul întâlnește zmeura / Pupila pune pe dinăuntru o fundă de culoarea nufărului / Și toamna aduce brocartele și panopliile ei în rugină / pentru gloria plantelor” etc. Iar când își propune să „scuture din somnul” inerției „oamenii îngrășați de tenebre”, - cum se întâmplă, de exemplu, în Zodiac - poetul o face sub același impuls către universala deschidere a ființei, solicitată de toate orizonturile: Iată: avântați-vă
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
efortul jocului parodic. O normă a canonului afirmă că artistul postmodern și-a pierdut inocența și, în consecință, el va trăi și va crea, fatalmente, sub semnul parodicului. Mircea Cărtărescu o afirmă în scrierile sale teoretice și-și face o glorie din asta. Însă un comentator perspicace, precum Marian Popa, sesizează că fondul rezistent al Levantului atestă contrariul: "Cărtărescu nu e un dezabuzat. Trebuie să existe o gigantică doză de candoare pentru a scrie așa ceva"8. Candoarea aceasta, pe care postmoderniștii
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
am demonstrat în altă parte, Nietzsche, alungând pe Dumnezeu pe ușă, se vede nevoit să-l reintroducă pe fereastră. La fel procedează și Heidegger, căci izgonind metafizica el o reintroduce ca ontologie fundamentală și acesta va rămâne titlul său de glorie în filosofia universală. Interesant că discipolul, poate cel mai fidel, al lui Heidegger în filosofia postmodernă se dovedește a fi Jacques Derrida, care deconstruiește regresând, la rându-i, în conceptele de urmă și arhi-urmă sau de-a dreptul către vechii
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
timpul sunt diferite, ascund aceeași realitate tainică. Omului, în spațiu, i se deschid două drumuri (cu sensuri convertibile, în libertatea individului): unul spre Dumnezeu, celălalt spre Nimic, ca afundare în labirint. Primul este iubire, celălalt cădere în timp, în suferință. Gloria dată de Dumnezeu omului este libertatea. Așadar, omul este liber să aleagă. Dar nu există o garanție a justeții alegerii, în afară de libertate. În libertate se vede antropocentrismul creștin, dezvoltat de teologia Părintelui Stăniloae. Credința că lumea a fost creată pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
violență malefică. II. IZBÂNDA LUI ZOMBIE Secolul al XVIII-lea a adâncit, în Europa, o falie puternică între creștinism și lume. Vinovățiile trebuie egal împărțite, dar e cert că Biserica se depărtase cam de mult de doctrina "simfoniei" care făcuse gloria creștinismului patristic din Bizanț. Teologia scolastică, indulgențele și Inchiziția au determinat marile zguduiri ale Reformei. Estimp, ortodoxia cunoștea și ea, fără a i se compromite unitatea ecumenică, nuanțări naționale care au dus, în cele din urmă, la autocefalii. Firește, nici
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
comite orori. Oare nu condamna Inchiziția luminile minții, pe un Giordano Bruno, pe un Galilei? Deja diavolul trona în Biserică. Iar masoneria își va lua misiunea să aducă în lume Lumina în locul religiei. Așa începe Lucifer să treacă drept Dumnezeu. Gloria secolului al XVIII-lea este de a fi al Luminilor. Una din cele mai stranii răsturnări din istoria lumii, încât secolul cel nou se ridică împotriva lipsei de lumină, ajungând să numească evul mediu creștin drept obscurantism, adică înăbușitor de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
observa și Edgar Morin, înseamnă apariția unei "bio-clase", în spiritul politicii corecte americane. Postmodernitatea riscă să fie dictatura minorităților de diverse soiuri, a discotecilor, a copiilor care cântă și dansează. Aneantizarea semnificației, din care postmodernii își fac un titlu de glorie, dezvoltă în creierul uman "emisfera nonverbală": "Noi suntem lumea, noi suntem copii"82. Este izbânda infantilismului, a barbariei, a lui Zombie: "Et la vie avec la pensée cède doucement la place au face-à-face terrible et dérisoire du fanatique et du
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
rămâie el însuși... persoana sa. Am cunoscut oameni ce doreau a fi mai frumoși (câte femei!), mai cuminți (câți oameni de stat!), mai geniali (câți scriitori!), am cunoscut unii cari aveau dorințe de Cezar, în cari se grămădeau visurile de glorie a lumii întregi... dar ei vroiau să fie tot ei. Cine și ce este acel el sau eu care-n toate schimbările din lume ar dori să rămâie tot el? Acesta este poate tot misterul, toată enigma vieții. Nimic n-
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
etichetă rușinoasă, încât nimeni nu putea fi încântat nici pe vremea lui Eminescu și nici în a noastră, să fie numit reacționar. Ba, știm că adversarii de ieri și de azi ai lui Eminescu și-au făcut un titlu de glorie în a-l discredita pe poet cu această etichetă descalificantă. De la Ștefan Zeletin până la Ioan Petru Culianu și Alexandru George, în general, cultura critică din epoca marilor clasici, de orientare maioresciană și eminesciană, este pusă la zid ca "reacționară", opunându
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
știu dacă temutul pamfletar de la România Mare a conștientizat vreodată în ce capcană a antitezelor eșuate a fost atras și la ce rezultate contrare renașterii naționale a dus antinomia monstruoasă dintre el și "elitele" internaționaliste, care și-au făcut o glorie din batjocorirea ideii de patrie. În orice caz, în interiorul națiunilor nerătăcite și netransformate în simple populații, ca a noastră, intelighenția a fost întotdeauna naționalistă, purtătoare de cuvânt a emancipării națiunii, observă Alain Dieckhoff: "Astăzi, ca și odinioară, intelighenția continuă să
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
din 1996 închinat lui Dwight Waldo, cunoscut specialist în administrația publică din Statele Unite, modernitatea s-a sprijinit pe trei piloni: industrializarea, democrația și națiunea. Ele îi apar unite treimic, ca în tridentul lui Neptun. Riggs demonstrează că modernizarea, care face gloria civilizației contemporane, este rodul conlucrării celor trei stâlpi de susținere. Lumea nu-și poate permite să renunțe la modernizare, la progres, așa cum s-a iluzionat utopia postmodernistă a postistoriei. Fred W: Riggs reproșează postmodernismului că în loc să-și îndrepte cugetarea și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
teologică a lui J. J. Fanella, transmodernismul arată că Dumnezeu scapă determinațiilor epistemologiei umane, că transmodernismul trimite la o epistemologie transumană, la mijloace transcendente. Acestea sunt Cuvântul și Spiritul Său: "Transmodernismul susține că Dumnezeu este mai degrabă în acord cu gloria Sa transcendentă și infinită decât cu epistemologia schimbătoare". Epistemologiile moderne și postmoderne propovăduiesc o mistică a științei și a experienței, adică "se încearcă înțelegerea unei ființe infinite prin mijloace finite". Așadar, transmodernismul deschide calea cunoașterii speciale, prin revelație, iar nu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
și evrei era o chestiune de loc, Dumnezeu spune că asemenea căi sunt insuficiente, căci trebuie cunoscut prin Spirit (Duh) și Adevăr (Cuvânt). Cunoașterea lui Dumnezeu este după voia lui Dumnezeu, nu a omului, căci este neschimbător și infinit. Primatul gloriei infinite a lui Dumnezeu cere abandonul contextualizării postmoderne, iată marea provocare a teologiei actuale: "Sarcina noastră este să convingem oamenii să-L cunoască pe Dumnezeu în felul în care gloria Sa o cere să fie cunoscut printr-o epistemologie în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Dumnezeu, nu a omului, căci este neschimbător și infinit. Primatul gloriei infinite a lui Dumnezeu cere abandonul contextualizării postmoderne, iată marea provocare a teologiei actuale: "Sarcina noastră este să convingem oamenii să-L cunoască pe Dumnezeu în felul în care gloria Sa o cere să fie cunoscut printr-o epistemologie în întregime spirituală și divină. Trebuie să facem să dăinuiască supremația lui Dumnezeu asupra culturii, asupra postmodernismului, asupra acomodărilor culturale umane". Fanella distinge două căi de cunoaștere: cea curentă, umană și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
se raporteze la cultura postmodernă într-o încercare de a o învinge". Dar o cultură nu poate fi învinsă decât prin depășirea ei transmodernistă, divină, întrucât "Biserica există ca singura fortăreață de pe pământ care este deasupra culturii. Biserica există pentru gloria lui Dumnezeu, nu pentru a fi conectată la cultura umană. Potrivirea deja a fost realizată atât prin faptul că Dumnezeu S-a revelat în limbaj uman, cât și prin întruparea unicului Său Fiu ca om. Acestea au fost potriviri mijlocite
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Ion Barbu. A. E. Baconsky observa, contrazicând prejudecata curentă, că Bacovia nu a scris deloc puțin, deși, cantitativ, opera lui este restrânsă. E și situația lui C. D. Zeletin, marginalizat ca poet, traducătorul și cărturarul absorbind parcă vampiric tot sângele gloriei ce i s-ar fi cuvenit și poetului. La drept vorbind, este o mare nedreptate și ea se cere măcar explicată. Prima nedreptate a venit din contextul istoric, fiindcă i-a fost dat să scrie literatură în plin proletcultism, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]