6,237 matches
-
izvoarelor și a caracterului lor foarte problematic nu este posibilă reconstruirea Într-o manieră completă și exhaustivă a conflictului dintre Zoroastruxe "Zoroastru" și clerul tradițional, la a cărui școală trebuie să se fi format totuși și acest zaotar (cf. termenului indian antic hotar), adică preot În interiorul unei structuri sociale comune, Într-o oarecare măsură, indo-iranienilor. Știm totuși că personalul responsabil de Îndeplinirea riturilor sacrificiale și, În general, al Întregii sfere a sacrului, probabil beneficiar al unor puteri temporale, nu i-a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și evoluția gândirii religioase și filozofice În India antică. Caracterul antiritualist (cu sensul clarificat mai sus) și natura puternic speculativă a G³th³ permit construirea unei analogii clarificatoare, nu atât pentru conținuturi, cât mai ales pentru dezvoltări, cu evoluția gândirii religioase indiene, Între Vede și Upanishade, În care se pot recunoaște consecințele profunde ale crizei jertfei brahmanice. Iar comparația evoluției celor două lumi religioase ale Iranului și Indiei poate fi Împinsă mai departe, până la profunda revoluție spirituală reprezentată de budism, marcată și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Roma”, după cum aflăm dintr-o mărturie din cartea a IV-a a D¶nkard (p. 412, rr. 17-21), care se referă la domnia lui Ș³buhr I (240-272), suveranul eclectic și interesat de cultura epocii, promotor al culegerii și „recuperării” textelor indiene și grecești. După cum s-a clarificat datorită mărturiilor variate răspândite În literatura pahlavi, prin Zand se Înțelegea deci expunerea explicată și comentată a Avestei și a Întregii tradiții religioase, pe Înțelesul preoților și al credincioșilor. Etimologia termenului, probabil derivat de la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Manuscrisele prezintă versiunile În pahlavi, cu glosele și comentariile, dezvoltate vers cu vers, frază cu frază. Chiar și textul pahlavi era memorat În Întregime. În acest fel, ajung să facă parte din patrimoniul cultural și noțiuni derivate din doctrine străine, indiene, grecești, babiloniene, din moment ce clerul zoroastrian, sub impulsul dat de unii suverani cu o sensibilitate aparte pentru diferitele forme de cunoaștere ale epocii, s-a străduit mereu să consolideze propria cultură științifică și filozofică, armonizând cu tradiția religioasă noile cunoștințe legate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și cultural. Perioada „restaurării” sasanide a fost cea a fondării zoroastrismului, care a fost transmis mai apoi În epoca medievală și modernă, devenind o religie minoritară, bazată pe legături etnico-religioase, atât În Iranul islamic, cât și În India. Istoria sa indiană - istoria parsismului - este un capitol ulterior al evoluției sale complexe și tumultoase, caracterizată de condiții sociale și economice cu totul noi, de o situație culturală puternic condiționată de Întâlnirea cu tradiții religioase foarte diferite (hinduismul, islamul, creștinismul aproape exclusiv protestant
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ei, Într-o evaluare care să nu țină cont de dezvoltarea istorică, marcată de evoluția rapidă a religiei după perioada profetică și contactul culturii și civilizației Iranului cu alte tradiții culturale și religioase. În realitate, politica imperiului persan, de la granițele indiene și central asiatice până la Mareaxe "Marea" Egee și Egipt, a ajuns, din nevoia unei politici religioase flexibile și diferențiate, la o concepție despre regalitate care moștenește, În mare parte, obiceiurile și ideile proprii monarhiilor milenare din Orientul Apropiat. În urma evoluției
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fiind Șarifabad (Boyce, 1977) - unde zoroastrienii din Fars se refugiaseră pentru a se sustrage provocărilor, samavolniciilor și violențelor, sau după cucerirea provinciei Kerman de către afgani În 1794 (Duchesne-Guillemin, 1962a, p. 379), care a avut drept consecință Întreruperea legăturilor cu parsii indieni. Situația zoroastrienilor din Iran se Îmbunătățește abia În secolul al XIX-lea, În mare parte datorită coreligionarilor parsi și a strădaniilor unor oameni ca Maneckji Limji Hataria (Boyce, 1969), el Însuși pars, activ la Teheran, și Kay Khosrow Șahrokh, primul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pp. 13 sq.), o comunitate mică din satul Sanj³n din Iranul nord-oriental (Khorasan), a ajuns și s-a stabilit În Gujarat după ce stat nouăsprezece ani În insula Diu, unde a debarcat venind din portul Hormuz. Astfel a Început istoria zoroastrismului indian care nu e aceea a unor indieni convertiți la religia lui Zoroastruxe "Zoroastru", ci, În principal, a descendenților unei vechi comunități de credincioși care, Împinși de nevoie, și-au părăsit patria și s-au așezat Într-un pământ nou, unde
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
patria și s-au așezat Într-un pământ nou, unde timp de secole au Încercat prin orice mijloace să-și conserve identitatea etnică și culturală, sfârșind prin a se integra asemenea unei caste Închise, de rang mijlociu, pe scara socială indiană (Kulke, 1978, p. 238). Există diferite elemente care leagă această comunitate de cea a coreligionarilor rămași În Iran. Sunt evidente, de exemplu, diferențele apărute În limbajul religios (comparativ cu cel din perioada sasanidă) pe care zoroastrienii din India nu ar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
crescuseră de la unul singur - Sanj³na Âtaș Bahr³m „țr³nș³h”, originar din Sanj³n - la opt (Boyce, 1979, p. 209; cf. supra, subcapitolul 2.5). Clerul comunității parsi s-a Îngrijit În mod special de conservarea tradiției religioase prin copierea manuscriselor. Tradiția manuscrită indiană depinde de cea iraniană și apare abia după secolul al XIV-lea (Boyce, 1968, p. 65). Parsii s-au Îngrijit și de traducerea textelor avestice și de limbă pahlavi, inițial În sanscrită - așa cum a făcut Neryosang Dhaval Între sfârșitul secolului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Darius, epopeea sau, mai bine zis, mitul marelui imperiu universal al Ahemenizilor devin ingrediente puternice ale unei ideologii care, În mod paradoxal, Îi apropia pe parsi mai mult de protectorii sau prietenii lor occidentali și europeni decât de vecinii lor indieni, hinduiști sau musulmani. Politica dusă de Coroana britanică, pe de o parte, și, pe de altă parte, propaganda politico-culturală a ultimului șah, Mohammed Reza Pahlavi, a exercitat asupra lor o atracție profundă. Printre numeroasele opere, există una semnificativă În acest
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o vastă aspirație universalistă. În Iran s-au Înregistrat multe convertiri la Bah³-ism ale unor zoroastrieni care au abandonat astfel religia strămoșilor (Boyce, 1979, p. 212; Hinnells, 1981, pp. 67 sq.; Kestenbergh Amighi, 1990, pp. 219 sqq.). În schimb, zoroastrismul indian a rezistat destul de bine și nu a dispărut, absorbit În sinteze religioase ample. Mai mult, a descoperit metode prin care să-și recâștige forța, prin noi elaborări doctrinare, pentru care există exemple semnificative În catehismul scris În gujarati de Dastur
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
zeilor și a oamenilor răi, a vrăjitorilor și a vrăjitoarelor, a păgânilor și a celor ce Îngaimă rugăciuni. Așadar, Mithraxe "Mithra" este zeul care răspândește ordinea universală răsplătindu-i și ocrotindu-i pe cei buni, la fel ca omonimul său indian; este zeul care „care, fără odihnă, veghează cu grijă creaturile lui Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda>"” (ibidem, 133). Iar această funcție tipică de apărător al „contractului” este subliniată de Înșirarea Încăpățânată a tuturor „contractelor” posibile pe care le garantează: Între
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nivelul ritualului, nici la cel al textelor nu putem găsi o confirmare ulterioară a importanței pe care trebuie să o fi avut În perioada predocumentară. Însă chiar și cu această rezervă, cadrul indo-european este suficient de clarificat de datele concordante indiene, iraniene, germanice, chiar latine: prima funcție este prezidată de două divinități majore, de naturăxe "Indra" complementară, ambii fiind protectori ai aspectelor sacre ale realității, Însă unul Într-o formă magică, Întunecată, Înfricoșătoare, iar celălalt Într-o formă binevoitoare, senină. 3
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
treia. Mai mult, Menasce (1947) a demonstrat că tradiția arabă atribuie Îngerilor, M³r¿txe "Ma>ru>t" și H³r¿txe "Ha>ru>t" (ale căror nume derivă direct de la cei doi, Sfinți Nemuritori, iranieni) aceeași aventură imorală pe care tradiția indiană o atribuie celor doi N³satyaxe "Na>satya" (cei doi fac avansuri unei femei, iar aceasta rezistă până la capăt propunerilor lor): este așadar clar că, deși textele iraniene nu vorbesc despre aceasta, aceeași aventură trebuie să le fi fost atribuită și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
anilor ’30, atât Dumézil (1930), cât și Benveniste (1932) au studiat problema stratificării sociale și au descoperit o analogie perfectă Între situația vedică și cea avestică. Am văzut deja În imnul rigvedic X, 90, 12 că Împărțirea cvadripartită a societății indiene este văzută ca fiind rezultatul jertfei și Împărțirii ulterioare a Omului Primordial: din gura sa se naște preotul (brahman-), din brațele sale, războinicul (r³janya-, kÌatrya-), din coapsele sale producătorul de bunuri (vaifqya-), din picioarele sale slujitorul (fq¿dra-). Un imn
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
realizează, dar și a caracterului său evident necostisitor; pe lângă aceasta, În unele zone au contribuit și orientări de tip umanitar, ostile vărsării de sânge, chiar și animal; dar nu trebuie supraevaluat, așa cum se Întâmplă adesea, refuzul jertfei sângeroase atribuit culturii indiene și zoroastriene. Nu trebuie să se uite că parsii mai practică Încă jertfirea țapului (Boyce, 1986, 173) și că imnurile rigvedice vorbesc despre jertfirea animalelor. Ideea că jertfa sângeroasă Își are fundamentul În nevoia de hrană a zeilor este, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Strălucitor”. 2) Stribogúxe "Stribogu^": este posibil ca și acesta să provină tot din lumea iraniană; ar putea deci să reprezinte o zeitate iraniană *strșbaăa, „mare zeu”. 3) Mokoș¹xe " Mokoși^": această divinitate ar fi putut veni, pe filieră scită, din cultura indiană; este, Într-adevăr, posibilă o apropiere de demonul indian Makhásxe "Makhás" (nu se poate Însă exclude posibilitatea unei derivări directe dintr-un demon iranian analog, dar neatestat). În folclorul rus exista, până Într-o perioadă târzie, un Mokosá, spirit domestic
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
că prusacii aveau un zeu, Patolloxe "Patollo", reprezentat ca un bătrân cu Înfățișare lugubră și privire răutăcioasă. Ar putea fi un echivalent local al lituanianului Vëlinas; În această situație, nu ar fi absurdă comparația, propusă de Pisani (1950b), cu termenul indian vechi patala- „infernul”. Mai mult, alături de prusacul Patollo mai găsim atestat un Picullusxe "Picullus", care Îi corespunde În mod sigur lituanianului Pikùlas (astăzi „diavolul”); În concluzie, se pare că divinitatea Întunecată a perechii suverane are mai multe nume, probabil din
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
naște pe pragul casei, unde se Întâlnește Întunericul dinăuntru cu lumina de afară; de pe fruntea sfintei pornesc adesea raze de lumină etc. În sfârșit, Însuși numele este destul de semnificativ: Brigitta (În irlandeză Brigitxe "Brigit") Înseamnă „Înaltă, nobilă”, iar corespondentul său indian (b•hatș) este epitetul obișnuit pentru Aurora (u̳s) În textele vedice pe care uneori o substituie. Plecând deci de la biografiile târzii ale sfintei putem reconstitui cu ușurință o filieră prețioasă pentru cunoașterea religiei precreștine: indo-europeană *h2eus½s „Aurora” › celtă *Brigantș (nume
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de sacrificiu uman practicat la marginea lumii grecești. Și În India era practicat sacrificiul uman: dacă Aitareya-Br³hmana (2, 8) stabilește ca victime sacrificiale, În ordinea crescătoare a valorii: capra, oaia, boul, calul și omul, aceasta demonstrează că În tradiția sacerdotală indiană se păstrează Încă amintirea unei epoci În care se practicau jertfele umane. În plus, În ceea ce privește India, trebuie ținut cont de mitul extrem de important al jertfirii Omului Primordial (cf. Rig-Veda, X, 9) În ale cărui membre Își au originea toată realitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fost considerată o parte Înșelătoare a unei fantezii antiirlandeze (așa cum Încă mai susțin unii cercetători irlandezi), Însă În 1927, un cercetător german, F.R. Schröder, a demonstrat că Gerad nu mințise, pentru că o ceremonie analoagă (așvamedha-) se regăsește și În lumea indiană. Confruntarea cu ceremonia indiană nu numai că garantează relatarea lui Gerald, ci permite și o interpretare clară a ritului: este vorba despre o hièros gamos. Regele era Înscăunat printr-o căsătorie cu o zeiță indigenă care, În cazul nostru, este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Înșelătoare a unei fantezii antiirlandeze (așa cum Încă mai susțin unii cercetători irlandezi), Însă În 1927, un cercetător german, F.R. Schröder, a demonstrat că Gerad nu mințise, pentru că o ceremonie analoagă (așvamedha-) se regăsește și În lumea indiană. Confruntarea cu ceremonia indiană nu numai că garantează relatarea lui Gerald, ci permite și o interpretare clară a ritului: este vorba despre o hièros gamos. Regele era Înscăunat printr-o căsătorie cu o zeiță indigenă care, În cazul nostru, este reprezentată material de o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
prin excelență, nu pentru că Împlinește personal rituri și jertfe - aceasta fiind, dimpotrivă, misiunea acelui „intelectual” despre care vorbeam mai sus -, ci pentru că regele este legătura necesară Între oameni și zei. Iar această natură sacerdotală a fost declarată clar În ritul indian al Înscăunării, atunci când regele se Îndreaptă către patru preoți (brahman-, hotar-, udg³tar-, adhvaryu-) numindu-i „O preotule!”, iar aceștia Îi răspund: „Preotul ești tu!”. Această funcție eminamente magico-sacerdotală se explică ușor și datorită faptului că, În unele tradiții indo-europene, regele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fi fost „dublul, geamănul”. Este deci inevitabilă comparația cu zeul vedic Yamaxe "Yama" (care Înseamnă tocmai „Geamăn”), din a cărui iubire incestuoasă cu sora lui Yamxe "Yam"șxe "Yamș" (Geamăna) s-a născut umanitatea. Acest mit Însă nu este doar indian, pentru că și În cultura avestică există un „Geamănul” (Yimaxe "Yima"), care a fost primul om și primul rege al Iranului: avem de-a face așadar cu un mit cel puțin indo-iranian. Dar faptul că și germanii plasează la Începuturile lor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]