9,277 matches
-
capacitatea de permanentă adaptare a proiectului și, eventual, în puterea de a renunța la el, prostia, ca îngheț spiritual, este proiectul sclerozat și forma rea a consecvenței. Ea este valul care bate același țărm, limită atinsă și de atins la nesfârșit. Intrat în circularitatea propriului său proiect, pe care nu-l poate părăsi și nici realiza, eul meu este incapabil să se distanțeze și să se debaraseze de el și rămâne prins în insistența proprie prostiei. Prin natura ei, prostia este
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Iar "depășirea" limitei-reper echivala cu ratarea țelului vizat, cu căderea în "dincolo"-ul prost al rătăcirii. Ciclul întoarcerilor acasă ale eroilor greci după războiul troian, din care episodul odiseic este cel mai faimos, reprezintă în mare măsură povestea unor peregrinări nesfârșite datorate pierderilor repetate ale limitei-reper.1 Pentru greci, așadar, nu imposibilul depășirii unei limite era un stimulent, ci imposibilul atingerii ei. "Încercarea" limitei ca limită care trebuie atinsă este elementul dinamic al scenariului peratologic în momentul nașterii lui. Această marcă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
care nu limitează categoric, ci doar propune. Dacă citesc de pildă Suplicantele lui Eschil interpretîndu-le ca întrupare a variantei proaste, negative, a devenirii întru devenire (refuzul feminității ca procreare, deci ca intrare în devenirea bună întru devenire), simbolizată prin reiterarea nesfârșită a gestului de umplere a butoaielor fără fund - propun o interpretare-înțelegere, care e doar o limitație care nu limitează. Freud vine în schimb și spune "asta (și numai asta) este". Lui Vasi Zamfirescu, care a tradus acest Freud fără să
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
precumpănește tăvălugul Aufheben-ului, al suprimării. Există un dezechilibru marcat între piedică și suprimarea ei, fapt care anulează posibilitatea peratologiei, unde totul se bazează pe o reală experimentare a limitei, și nu pe spulberarea ei în câte trei timpi reiterați la nesfârșit. Hegel nu ia niciodată în serios finitudinea (fapt vizibil și din felul în care se rezolvă tragicul la el), care, ca orice limită, apare - în fața marșului triumfal al Spiritului - ca derizorie și relativă. Hegel nu mizează pe limită; în cazul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ultim" al vieții din periferia privirii în centrul ei. În transformarea lucidității din accident în metodă. În ecorșaj. În jupuirea vieții de iluzie, care e epiderma ei. Într-un film al lui Kubrick, un bărbat străbate, în vis, un coridor nesfârșit ale cărui camere, pustii, au ușile larg deschise. Succesiunea monotonă a camerelor nepopulate și terifiante se întrerupe pe neașteptate. În mijlocul unei camere, cu fața întoarsă către ușă, se află, în splendoarea goliciunii ei, o femeie care îi face semn bărbatului
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
atunci era o anumită tehnică a învățării, reținerea esențialului într-o formă logică cu ajutorul schemei și al fișei. Știam de asemenea că trebuie să-i cultiv încrederea în el și că metoda cea mai eficace era să-i spun la nesfârșit, cât de des cu putință, două lucruri: că este inteligent și că îl iubesc, că îl iubesc mai mult ca orice pe lume. Că aș putea oricând să mor pentru el. Aceste vorbe nu aveau alt suport decât căldura și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Aceasta era întrebarea care nu-mi dădea pace. Tocmai pentru că până atunci nimic nu apucase să se înfiripe de la sine, puteam fi dintr-o dată oricum. Mă sculam în fiecare zi cu o altă imagine de mine, compunîndu-mă și recompunîndu-mă la nesfârșit în ipostaza mea de părinte: când tandru și cald, podidit de o iubire care nu își atinsese până atunci niciodată obiectul, când sever cu măsură, demn chiar și în slăbiciune, lăsând să se înțeleagă că afecțiunea mea stă la pândă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
parte filozoful se pierde până la urmă în acest hățiș organizat și ceilalți sfârșesc prin a obosi să-l urmeze în labirintul lui. El rămâne singur, având ceva din statura unui ciclop, care, ridicat cu un cap deasupra omenirii, macină la nesfârșit realitatea cu uriașele pietre de moară pe care și le-a fabricat singur. Codul trebuie să aibă în el ceva de litanie și autorul lui este primul care îl folosește astfel, neputîndu-se abate nici măcar cu un milimetru de la închisoarea lingvistică
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Cuvintele lui Heidegger sânt scrise toate "în cod": un set finit de concepte, reprezentând o premieră în istoria filozofiei, asigură textului coerența lui filozofică și totodată posibilitatea de a avansa pe "un drum al gîndirii" prin combinarea și reluarea la nesfârșit a termenilor care alcătuiesc setul. În numai două propoziții apar șase termeni "tehnici" heideg-gerieni: Dasein, Existenz, erschliessen ("a deschide" cu sensul de "a dezvălui"), Vorlaufen ("pre-mergere"), Seinkonnen ("putință-de-a-fi"), äufierste Möglich-keit ("posibilitate extremă"). Prezența lor asigură, în aceste propoziții, perpetuarea codului
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
regretul că trebuie să se termine, constrânse fiind de nefericita convenție a epistolei. Pentru că păreau să avanseze în ritmul de respirație al autorului lor, erau dincolo de stil. Senzația pe care ți-o lăsau era că ar fi putut continua la nesfârșit. Oare, întrerupîndu-le, autorul nu risca să moară asfixiat? Ființa lui Sorin, acționată de butonul scrisului, se deschidea precum un perete care se dă deoparte mutând din loc o dată cu el rafturile indiferente ale unei biblioteci menite să ascundă existența celuilalt spațiu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
citesc sute de cărți (romane, memorii, cărți de istorie), să răsfoiesc ziare, să scormonesc în amintirile celor care au trăit atunci, să văd fotografii sau imagini filmate, să ascult muzica ușoară a acelor ani, să revin asupra martorilor descusîndu-i la nesfârșit pe Noica, pe Alecu Paleologu, pe Radu Bogdan, pe Monica și Virgil, pe Wald, pe Neagu Djuvara. Uneori am senzația că am reușit să recompun un parfum, alteori fractura stilistică mi se pare atât de mare, încît anii aceia par
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Situată în regiunea incertă dintre ustensil, trofeu, decorație și mărturie, biblioteca, asociată cu posesorul ei, poate deopotrivă dezvălui și masca: un tic cultural, traseul unei formări, o aspirație îngropată, direcția unei pasiuni, bulimie, lene sau prostie, un proiect amânat la nesfârșit, un crez prăbușit. În sine, o bibliotecă nu garantează nimic. Ea sugerează doar, atunci când e anume arătată, o respectabilitate smulsă celuilalt prin raptul privirii, un spectacol copleșitor montat. Toți autorii aceia muți aliniați în rafturi par convocați pentru a depune
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
iei în palmă și că, suflând asupra lui, urma să se desprindă și să plutească în aer ca un fulg de păpădie), cu inconfundabilul mers al balerinelor, iar umărul stâng se zbătea la intervale regulate ca și cum ar fi schițat la nesfârșit o tentativă ratată de zbor. Pleoapele, la rândul lor, păreau uneori că uită să se deschidă și trebuiau ajutate de o scurtă torsiune a gâtului. Toate aceste ticuri, îngemănate cu artrozele cu care marii balerini plătesc cel mai adesea performanța
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pe fetița care, seara, umplea curtea cu exuberanța ei, stând nespus de gravă și de dreaptă, cu o vioară pe măsură fixată sub bărbie (părul este pesemne bine strâns pe cap, iar privirea limpede și albastră) urcând și coborând la nesfârșit pe scara celor șapte note și canonul acesta îmi place și îl absorb în mine întins în pat și îmi trag din el liniștea și echilibrul pentru începutul zilei. Un copil pe care nu-l cunosc, și pe care îl
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ne invită în salon să ne cânte la pian. Ne-am așezat cu toții pe canapelele și fotoliile originale risipite în jurul salonului; un enorm covor oriental se întindea între noi și pian. Firca trecea de la o piesă la alta, improvizând la nesfârșit (trecuse de miezul nopții) și la un moment dat "atacă" Lacul lebedelor. Am simțit atunci o irepresibilă nevoie de "a face balet" și, în ciuda faptului că nu-i cunoșteam din cei de față decât pe Andrei și pe Horia Bernea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nu[l] Jung raționează după analogia mutării altor popoare și susține continuitatea și stăruirea românilor pe pământul Daciei Traiane. Fiindcă adevărul o unul ca și linia dreaptă între două puncte, pe când {EminescuOpIX 244} părerile neadevărate ca și liniile strâmbe sunt nesfârșit de multe, de aceea găsim cu multă satisfacere că monografia d-lui Jung dezvoltă un șir de idei aproape identic cu scrierea d-lui Xenopol asupra teoriei lui Roesler (vezi "Convorbiri literare" a. IX, pg. 159 și 220) [31 octombrie
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
istorice îi legau și le-au impus conștiința apartenenței la aceeași comunitate umană și moșie. Actele ce vor fi emanat de la autorități, la începuturile integrării satelor în formele de organizare statală medievală, s-au distrus ori s-au pierdut în urma nesfârșitelor adversități întâmpinate de-a lungul secolelor. Că satul a avut documente care nu s-au păstrat ne convingem din situații de mai târziu, când le găsim menționate în diverse mărturii hotarnice și procese, confirmând existența lor, dar fără să le
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
este demonstrat și prin „dreptul de dominium eminens al domnului ca supremul protector al supușilor săi” în concepția inițială ce l-a generat, dar ajungând, în cele din urmă, o povară greu de purtat de către supuși, de unde și neîncetatele și nesfârșitele lupte pentru a accede la putere, frământări însoțite de un vast cortegiu de suferințe suportate de către locuitorii de rând. Cu alte cuvinte, în loc de mai bune și drepte tocmeli și alcătuiri în forma de organizare statală și socială, în loc de o societate
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
sub aspect material starea celor mulți din cele două perioade vecine, nu mi se pare că oamenii de rând au dus-o mai prost ca înainte de război, când lipsa hranei și a îmbrăcămintei, mizeria impunerilor fiscale și alte poveri păreau nesfârșite. Comunismul a distrus virtuțile morale ale celui ce fusese considerat cândva talpa țării sau sarea pământului, dar vina și răspunderea pentru pierderile de natură morală, ce exista în trecutul mai îndepărtat, o au, în ordine cronologică, regimurile vexatorii și inechitabile
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
Stratulat; ticul verbal „s-a isprăvit” al moșului Vasile Meleșcanu, căruia am a-i mulțumi din acest colț de pagină cu un „Dumnezeu să-1 ierte !” pentru că îmi găsea de multe ori flanela uitată pe aiurea, în timpul jocului, pe câmpia verde, nesfârșit de întinsă în imaginea mea de atunci, când mă fermeca acea aparentă unduire de apă care acum știm că se chema Fata morgana ? Ne dăm seama și consemnăm aici că, ceea ca a fost o realitate vie și complexă cu
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
Dar le cam beți... și le fumați... și ați îmbătrânit. Eu nu beau, bineînțeles că nu fumez și am îmbătrânit de asemenea... DESIRÉE: Fiecăruia-i vine rândul la bătrânețe, când apucă să trăiască mai mult. BIANCA: E întotdeauna un teatru nesfârșit cu oamenii care trebuie să îmbătrânească odată și-odată... DOAMNA GROLLFEUER: Am să povestesc zilei de azi despre convingerea absenței, știți dumneavoastră, o să povestesc despre o exteriorizare, care a fost mereu evitată, spumă iscusit linsă, deși, din partea dumneavoastră cel puțin
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
în jurul cadavrelor, sunt încă numai pe jumătate îmbrăcați, dezorientați, zbârliți, plini de sânge. Deci, tocmai consumaseră Frumoasa Pereche. Herta stă în același loc ca și în actul 1 și face mai departe baloane cu guma de mestecat, repetând gestul la nesfârșit. Se mai aud sunete de plăcere sau de durere) JÜRGEN: Ce-am făcut din noi și din acești oameni (pune deoparte osul său) Ne-am dat la omenie, ne-am dat la materia din noi (are un acces de plâns
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
plictisită un pahar de șampanie peste față. Alunecă obosit la podea și rămâne o vreme așezat acolo.) SCHWEINDI (se trezește, se ridică): Domnii mei, sunt dărâmat. O povară apasă asupra propriului meu interior, care în chip misterios se multiplică la nesfârșit și perfect peste întreaga mea personalitate. Trebuie să găsesc ieșirea, care în mod garantat nu face nici un fel de false afirmații. Sentimentelor mele le-a venit din nou rău și eu ca propietar al sentimentelor am blestemata datorie și vină
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
de tine de loc. (iese) SEPP BOTDEJIGODIE: Azi e nevoie de o jertfă, Azi este vremea amigdalelor primejdioase Aici trebuie carne în sânge Carne mototolită și puțind de mai mare dragul, Pe care o poți o asemăna Cu propria durere nesfârșită care tocmai își dă duhul sub pământ O cărniță grasă! Că unuia i-a fost bătută în cuie pe cruce viața lui cea rea, Ha Rolfi Rahat de câine uitat, (câinele mârâie furios și se smucește în lanț) Că fiecare
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
noastră corporală este teoria, și unealta noastră spirituală este practica eficientă, care de asemenea probabil nu a avut loc niciodată. EL: Să încheiem totul. Și ce luăm cu noi acasă? EA: Există pachețele, dar nici un spre acasă. Pur și simplu, nesfârșita diversitate trebuie să existe. EL: Știu. O să merg să mă rad și o să mă gândesc că din noul și din noul trebuie pur și simplu să existe. O să aparțin spumei de ras. Lamele sunt forme ale uitării, care taie numai
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]