6,252 matches
-
riscul cardiovascular crescut este dispoziția viscerală, intraabdominală a excesului de țesut adipos, în literatură este amintită și importanța țesutului adipos pericoronarian, care ar exercita un efect adițional (44). Ca urmare, pentru unii autori nu există cu adevărat acest așa -numit „paradox al obezității”. Importantă este nu doar dispoziția excesului de țesut adipos, ci și modificarea compoziției corporale de-a lungul vieții, aspecte interpretate diferit în funcție de caracte - risticile fiecărui individ în parte (45). Unii autori sugerează faptul că un element important al
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by Laura Mihalache, Lidia Arhire, Mariana Graur () [Corola-publishinghouse/Science/91922_a_92417]
-
caracterizează prin dermatită eczematoasă, alopecie, spasme ale membrelor inferioare, pareză și paralizie. Este foarte important de avut în vedere, că administrarea de antibiotice și sulfamide, din medicina alopatică, impun concomitent și un aport suplimentar vegetal susținut de biotină știut fiind paradoxul, prin care se produce creșterea rezistenței bacteriilor la antibiotice, aceleași la care alte categorii de bolnavi sunt sensibile. De fapt, lipsa asocierii concomitente a unui regim igienico-dietetic bogat în legume (biotină) și fructe (acid ascorbic), face ca resursele de coenzimă
Fitoterapie clinică by Mihai V. Botez, Olga I. Botez () [Corola-publishinghouse/Science/1133_a_2096]
-
mă cheme în cutare fel, să vorbesc limba pe care o vorbesc și să aparțin cutărei religii. Nu am ales nimic din toate acestea. Și nealegând să fiu și să fiu om, nu am ales să fiu liber. Acesta este paradoxul libertății gravitaționale: libertatea vine, laolaltă cu limitele care o fac cu putință, de dinaintea alegerii mele. Libertatea este un dat și ca atare ea nu poate constitui obiectul unei elecțiuni ulterioare. Ceea ce a fost dat nu poate fi refuzat și, laolaltă
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
că în anumite circumstanțe moartea, ca pierdere de sine fizică a eului, devine o exigență de împlinire a lui: mă împlinesc în chip suprem, și astfel sunt, tocmai prin renunțarea la suprema condiționare care este purul fapt de a fi. Paradoxul lui „a fi în chip plenar“ prin „a deveni nimic“ nu-și află dezlegarea decât în spațiul iubirii: eu nu mi pot împlini viața decât dând-o altcuiva. Faptul de „a-ți da viața“ se bazează pe recunoașterea valorii sporite
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
în mare măsură să-l facă să șovăie. Iorga făcea mari eforturi ca să promoveze înțelegerea României în lume, fiind partizanul unei cooperări internaționale în contextul deja discutat mai sus. Iorga a fost adesea acuzat de inconsecvență și de înclinație spre paradox. Paradoxuri, da, dar nu au existat nici inconsecvențe și nici contradicții în activitățile sale dacă avem tot timpul în fața ochilor credința sa sămănătoristă. Iorga a fost foarte consecvent în naționalismul său cultural, toate aparentele inconsecvențe și contradicții fiind tactici puse
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
mare măsură să-l facă să șovăie. Iorga făcea mari eforturi ca să promoveze înțelegerea României în lume, fiind partizanul unei cooperări internaționale în contextul deja discutat mai sus. Iorga a fost adesea acuzat de inconsecvență și de înclinație spre paradox. Paradoxuri, da, dar nu au existat nici inconsecvențe și nici contradicții în activitățile sale dacă avem tot timpul în fața ochilor credința sa sămănătoristă. Iorga a fost foarte consecvent în naționalismul său cultural, toate aparentele inconsecvențe și contradicții fiind tactici puse în
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
-lea"? Probabil că ambele. Dacă nu ar fi fost "un om al secolului al XIX-lea" n-ar fi putut deveni vizionar, deoarece cu cît tehnologia avansează, cu atît mai mult ies la suprafață și vechile concepte. Un astfel de paradox nu a fost prefigurat nici de Marx, nici de Adam Smith și nici de Diderot. Pentru atingerea unui asemenea țel al secolului al XXI-lea, va trebui să lucrăm într-o Europă (și o lume) în care secolul al XIX
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
chiar dacă surplusul de forță de muncă din mediul rural era absorbit de noile locuri de muncă din orașe: țăranii Europei deveneau fermieri tot mai eficienți. Însă ei au continuat să beneficieze de ceea ce echivala cu o permanentă asistență socială. Acest paradox era deosebit de acut În Franța. În 1950, țara era Încă un importator net de alimente. Ulterior, volumul producției agricole a explodat. Producția de unt a Franței a crescut cu 76% Între 1949 și 1956, iar cea de brânză cu 116
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
britanice s-au limitat la negocieri colective, managementul cererii și diverse predici. Pentru un stat care naționalizase arii vaste ale economiei după 1945 și care a fost până În 1970 responsabil de cheltuirea a 47% din PNB, această prudență pare un paradox curios. Dar statul britanic, deși deținea sau administra mare parte din sectoarele de transport, medical, educațional și de comunicații, nu s-a lăudat niciodată cu vreo ambiție strategică de ansamblu la nivel național; În practică, economia a fost lăsată pe seama
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cel puțin, prognoza lui Aron nu s-a adeverit. Așa se explică faptul că tocmai generația crescută În paradisul social-democrat visat de părinți era cea mai plină de resentimente și mai iritată de neajunsurile vremii. Un simptom pregnant al acestui paradox poate fi văzut - destul de concret - Într-un domeniu În care statul progresist din Est și din Vest era neobișnuit de activ: planificarea și lucrările publice. Împreună, creșterea demografică și urbanizarea rapidă care au urmat celui de-al doilea război mondial
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Indiferent cum se prezenta În fața puterilor occidentale, acasă la el regimul sovietic intra Într-un crepuscul interminabil de stagnare economică și ruină morală. Dar statele-satelit din blocul sovietic aveau motive să spere Într-o schimbare. La prima vedere, e un paradox. La urma urmei, dacă cetățenii Uniunii Sovietice erau lipsiți de apărare În fața dictaturii poststaliniste, atunci locuitorii Ungariei sau Cehoslovaciei erau de două ori neputincioși: nu numai că trăiau sub un regim represiv, dar propriii lor conducători răspundeau stăpânirii din capitala
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vederi că apariția unei opoziții extraparlamentare În 1967 a fost „revoluția antifascistă” care nu s-a Întâmplat În 1945. Adevărata luptă cu demonii naziști ai Germaniei era continuată așadar de tinerii radicali În ilegalitate - deși cu metode frapant de naziste, paradox pe care Mahler Îl trece sub tăcere. Relativizarea nazismului, implicită În Deutschland im Herbst, devenea absolut explicită În apologiile intelectuale aduse terorii anticapitaliste. După cum explica În 1985 filosoful Detlef Hartmann, „putem Învăța din legătura evidentă dintre bani, tehnologie și exterminare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
amar că „cea mai mare reușită a gânditorilor din anii ’60 a fost să-și convingă publicul că incomprehensibilul e semnul importanței”. Găsind În universități un public gata constituit, teoreticieni subit adulați precum Lacan sau Derrida au Înălțat curiozitățile și paradoxurile limbajului la rang de filosofie, erijându-le În modele infinit de flexibile pentru analiza textuală și politică. În instituții precum Centrul de Studii Culturale Contemporane al Universității din Birmingham, noul avânt teoretic Îl continua firesc pe cel vechi. Marxismul a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
bună zi vor fi părtași la beneficiile aduse de noua Comunitate Europeană, dând mitul ratat al socialismului pe fabula de succes despre „Europa”. Dar, așa cum vom vedea, ei aveau priorități mai arzătoare. Est-germanii aveau și ei preocupările lor. Unul dintre paradoxurile Ostpolitik, așa cum era ea practicată de Brandt și de succesorii lui, era faptul că, transferând mari cantități de valută forte spre Germania de Est și copleșind RDG cu aprecierea, atenția și sprijinul lor, oficialii vest-germani anulau involuntar orice șansă de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era și cel mai militarizat și militarist dintre statele socialiste: Începând cu 1977, În școlile est-germane fuseseră introduse „Studiile militare”, iar Mișcarea Tinerilor (de stat) avea un caracter paramilitar, neobișnuit chiar și după standardele sovietice. Tensiunea rezultată din acest evident paradox și-a găsit debușeul Într-o mișcare de opoziție axată pe problema păcii și a dezarmării. Regimul est-german introdusese În 1962 serviciul militar obligatoriu de 18 luni pentru toți bărbații cu vârste cuprinse Între 18 și 50 de ani. Însă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
autorități surplusul de materiale și forță de muncă. Risipa și penuria se Întrețineau astfel reciproc. Efectul previzibil al unui astfel de sistem a fost să Încurajeze nu doar stagnarea și ineficiența, ci și un ciclu permanent al corupției. Unul dintre paradoxurile proiectului socialist e faptul că absența proprietății tinde să genereze nu mai puțină corupție, ci mai multă. Puterea, funcția și privilegiul nu pot fi cumpărate direct, dar depind de relații de patronaj și clientelism care se potențează reciproc. Drepturile legale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
revenit la măsurile „protecționiste” din anii ’70 pentru a proteja firmele locale În dificultate. Dar să nu uităm că Berlinul și Parisul, spre deosebire de comisarii nealeși de la Bruxelles, au un electorat care plătește impozite și care nu poate fi ignorat. Aceste paradoxuri ale Uniunii sunt ilustrate elocvent de tribulațiile euro. Inconvenientul monedei comune nu era Înlocuirea tehnică a diferitelor monede naționale cu o singură unitate de referință (acest proces Începuse deja cu mult Înainte de abolirea francului, lirei sau drahmei și s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comerciale terestre și de canalele recepționate prin satelit, și-au păstrat un procent de piață surprinzător de mare. Ele se conformaseră tendințelor din presa scrisă, reducând mult proporția știrilor externe. În consecință, televiziunea europeană prezenta la sfârșitul secolului XX un paradox curios. Programele de divertisment variau foarte puțin de la o țară la alta: constantele programului, de la un capăt la altul al continentului, erau comediile și filmele străine, „reality show-urile”, jocurile și concursurile. Diferea doar traducerea emisiunilor importate: dublate (În Italia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
naisse de cette rencontre du linguistique et du culturel, qui diffère d'une communauté à l'autre et se constitue comme la preuve même de la compatibilité entre leș cultures, de l'universalité de la dimension culturelle. Îl y a pourtant un paradoxe de l'existence de l'interculturel : îl est fondé sur des représentations conflictuelles, sur l'intégration de cet Autre și différent de soi-même. Cet espace controversé se constitue comme un échange dynamique entre leș cultures, comme une manière de se
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
un public privilégié. Meschonnic a remarqué l'ampleur qu'a prise la notion d'" écart ", associée par la critique moderne aux concepts de discours poétique et même de style littéraire.423 L'emploi du terme " écart " a comme origine un paradoxe formulé par leș théoriciens du langage, selon lequel le discours poétique est caractérisé plutôt à l'aide de catégories négatives, à căușe de son apparent refus des normes : La question se pose donc de savoir pourquoi l'acte poétique moderne
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
ont proclamé la résistance à la traduction manifestée par la langue étrangère et par le texte, résistance qui mène à la " présomption de non-traduisibilité ".595 Ce postulat a été invoqué și fréquemment que l'intraduisible est devenue, en effet, le paradoxe même de la traduction : Singulièrement quand îl s'agit de traduction, la réflexion commence toujours par s'interroger sur la possibilité même de la pratique qu'elle prend pour objet ; bien plus, la tendance lourdement prédominante est de conclure à l'impossibilité
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
îl s'agit de traduction, la réflexion commence toujours par s'interroger sur la possibilité même de la pratique qu'elle prend pour objet ; bien plus, la tendance lourdement prédominante est de conclure à l'impossibilité du traduire ! C'est un paradoxe, bien étrange et semble-t-il tout à fait propre à la traduction.596 Vu leș multiples difficultés qu'elle suppose, parmi lesquelles la dualité du signe 597, la traduction de poésie a été jugée comme très proche de l'impossible. La
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
tous.614 Pour illustrer l'intraduisibilité de la poésie selon le critère du sens, Cohen donne l'exemple de la poésie dite " hermétique ", comme leș Illuminations d'Arthur Rimbaud.615 Să conclusion en est que la critique devrait se résigner devant le paradoxe de l'intraduisible de la poésie et l'accepter comme țel : Car la poésie est à la fois inintelligible et intraduisible. À ce paradoxe, toute poétique devra s'affronter et c'est dans son pouvoir de surmonter une telle aporie qu
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
Illuminations d'Arthur Rimbaud.615 Să conclusion en est que la critique devrait se résigner devant le paradoxe de l'intraduisible de la poésie et l'accepter comme țel : Car la poésie est à la fois inintelligible et intraduisible. À ce paradoxe, toute poétique devra s'affronter et c'est dans son pouvoir de surmonter une telle aporie qu'elle éprouvera să propre validité. Ce qu'elle ne peut faire qu'en interrogeant le sens du sens à partir d'une problématique
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
plaisir de recevoir chez soi, dans să propre demeure d'accueil, la parole de l'étranger. "633 Le texte poétique, se situant à la limite du traduisible, semble être la preuve même que la traduction est possible : " La reconnaissance du paradoxe du tracé des frontières nous permet de considérer le procédé de traduction comme un phénomène qui admet la coexistence de plusieurs façons de dire et d'être dans le monde. Cette coexistence est rendue visible notamment par le langage poétique
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]