6,839 matches
-
determinări, studiază reviste... Și iată că pleacă în concediu. La vreo zece zile, trece pe la uzină; în instalație, șeful lui, împreună cu unul de la Proiectare și cu inginerul Mihăilă șeful de la Protecția muncii, cel care prinde ideile din zbor și le pasează altora -, monta de zor noi utilaje. "Ce se întîmplă?", a întrebat bietul Lupu, care se ocupase de instalația aia de cînd a fost proiectată. "A, nimic..., așa..., o modificare, i-a zis șeful. Vedeți-vă liniștit de concediu." Cînd s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
problema. La revedere! Rămîn singur cu doamna blondă și am senzația că, dacă nu-mi ies puțin din pepeni, crăp; crăp ca un pepene galben în zori. "Tovarășul Vlădeanu va rezolva problema", o imit eu pe Brîndușa. Uite-așa se pasează pisica. Femeia blondă pare contrariată. Eu încep să rîd încet și-i întind mîna. Vlădeanu. Cristina, murmură femeia, ridicînd puțin mîna, să i-o pot lua într-a mea. Mihai, adaug eu. Dumitriu, completează prezentarea femeia blondă. Așadar, zic, mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Păcatul mare, continuu eu, este că li se aplică unor tipi drept sancțiune promovarea... Și știți de ce? Ca să scăpăm de ei. Și-n loc să-i trimitem înapoi, la locul de muncă cuvenit, îi împingem în sus, crezînd că-i pasăm altora, cînd de fapt ei se întorc pe capul nostru... Don Șef se oprește, se întoarce spre mine, își strînge mai bine șuba la piept și mă privește lung, cu tristețe. Dom' Vlădeanu, zice, clătinînd din cap cu amărăciune, partea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
le-a semnat. A spus că trebuie să le semneze și Desfacerea, ca să fim siguri că avem desfacerea asigurată. Iau formularele, mulțumesc cu glas tare, trag o înjurătură în gînd și plec. Afară, mă bate ploaia, dar nu-mi mai pasă: am casca pe cap, cu blana sintetică lipită de păr, ținîndu-mi cald. În biroul ei, la etajul zece, Liliana mă primește cu o explozie de furie, arătînd spre hîrtiile din mîna mea: Nu mai vreau nici o comandă în afara contractelor! Afară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Mihai, strigă secretarul literar în urma mea, care-i răspunsul? Îmi prezinți într-o săptămînă actul întîi? Hai, că sîntem descoperiți la capitolul piesă contemporană. Îl aud pe referent spunîndu-mi și el ceva, așa, ca-ntre prieteni, dar nu-mi mai pasă. Traversez strada, trec pe lîngă policlinică, privesc lung spre blocul-turn unde trebuia să primesc garsoniera, mă uit la ceas e ora trei, deci Biroul Executiv e în plină ședință -, clatin din cap a pagubă, admir ferestrele mari ale garsonierelor de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Brîndușei din biroul președintei sindicatului, parcă-i aud vorbele și simt cum crește în mine răutatea. Mi-o imaginez pe Brîndușa întinsă aici, acum, sub trupul meu. Sînt fericit că mă pot răzbuna. Și chiar dacă nu e ea, puțin îmi pasă! vreau s-o înving pe femeia asta, să mă știu puternic, să-mi satisfac orgoliul și dorința posesiunii!... Din clipa asta sînt satană. O strîng mai cu putere în brațe. Brusc, picioarele ei încremenesc așa, cu genunchii îndoiți, cu coapsele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
foarte bun. Ei, și acum, întoarce el privirea spre mine, ce facem cu pisica? Eu, ca șef de secție, pot s-o arunc în brațele dumitale, dar nu-i cinstit; ce poți face dumneata?, că nu mai ai cui o pasa... Pot face două lucruri, tovarășe Ștefănescu, răspund eu grav, așa de grav că Don Șef are o reacție de surprindere. Unu: pot lua pisica de coadă, mai ales că e moartă și nu zgîrie, și să încep s-o rotesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
oară la ea cu contractele colective pentru munca în acord la filamente. Lașul de mine! "Gata, bădie! îi spun eu directorului general în gînd. De data asta îți trec cu vederea tonul, dar a doua oară voi riposta. Puțin îmi pasă dacă mă vei da afară! Îți promit că nici nu voi umbla să bat pe la uși, să fiu reprimit! Cel mult, la plecare, voi veni să-mi iau rămas bun. Și, mă-ndoiesc de pe acum că, atunci cînd nu vom
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mare, precum unii, la cabana combinatului de la Poiana Brîndușelor. Vînat proaspăt, păstrăvi și femei. Dacă ai bani. Ce zici, meștere? Cornea nu-mi răspunde, și eu înțeleg că mai sînt și alții în camera tabloului de comandă, dar nu-mi pasă. Închid interfonul și-mi strîng haina de azbest la piept, apoi îmi șterg nasul, care mă ustură de cît l-am tot frecat cu mîneca aspră de azbest după fiecare strănut. Cum îți merge Sinteza? îl întreb pe Vlad. Întreabă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de obosit, că, dacă n-ar fi Livia, care mă așteaptă, m-aș întinde pe birou și-aș dormi tun pînă mîine dimineață. Strănut mereu, iar mușchii spatelui mă dor tot mai tare. De artroza mea nici nu-mi mai pasă; cînd și cînd, cîte o durere ascuțită îmi fulgeră mușchii, scrîșnesc, și-mi văd de drum. Scot din buzunar tabla confecționată de Ghiță, descui ușa și intru. Cînd aprind lumina, văd pe jos, lîngă ușă, un bilet. Îl las acolo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
tulbure, dar în matcă. Te iubesc. Luni seara, 29 sept[embrie] [1947] Atâtea provizii am vrut să fac, încât am rămas a doua oară fără bani. Și așa, azi, m’am trezit fără suma suficientă pentru plecare. Dar ce-mi pasă, voi găsi. Închipue-ți, Mica mea, că Lisette Bălteanu văzându-mă atât de turburată de lipsa de vești mi-a telegrafiat: „Așteaptă acasă două scrisori. Sărutări, Lisette“. Sunt în al noulea cer și plec miercuri, cu ce provizii voi găsi până
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
seminar politic, de la 3 la 6 iarăși muncă voluntară la școală. Când m-am întors acasă, mama lui Mircea [Eliade] cu vești proaste de rechemare în țară, cu fraze neinspirate; dar, cum spuneai tu cu o anume eleganță, puțin îmi pasă... Sub ușă, aveam cheia 1 - am găsit scrisoarea Mimi de pe întâi iunie. Pari alarmată. Dacă crezi că făcând o croazieră o poți salva pe Mimi, fă-o. L-am întrebat pe Bondy, singurul avocat pe care îl cunosc, și mi-
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
serviciu care spală cabinele liftului strigând: „la o parte, to varoș“*; la 5½ am să mă duc la școală și, de cum am să trec pragul, menghina are să mă sugrume: „Tovaroș, tovaroș! Corp didactic „mârșav!“** Cozile de topor care ne ocărăsc, pasă mite ca să ne facă bine, să ne educe! Cozile de topor care ne umilesc, ne amenință și ne torturează cu aerul lor victo rios, la tot pasul; întorc capul, prefăcându se că nu te văd, ca pe urmă să dea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
amenință și ne torturează cu aerul lor victo rios, la tot pasul; întorc capul, prefăcându se că nu te văd, ca pe urmă să dea raportul despre tine. Și încă atâtea, atâtea altele. [...] Ești copil dacă îți închipui că îi pasă cuiva de biata țara asta încătușată; am fost azvârliți ca hrană unor sălbatici și o să rămânem prada lor. Ne crezi îndoctrinați, dar nu suntem decât terorizați, batjocoriți, amenințați la tot pasul. Uite, muzica de afară îmi arată cât de mare
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cum un bun prieten de-al lor are o murgă tânără splendidă, care s-ar putea să-i placă mult lui Suze. Pe cinstite acuma. Nimeni nu s-a obosit măcar să mă întrebe cum e rochia mea. Oricum, nu-mi pasă, fiindcă arată trăsnet. Amândouă arătăm trăznet. Am fost fardate de același make-up artist nemaipomenit, și avem părul strâns la spate în cocuri măiestre. Fotograful ne-a făcut niște poze „naturaliste“, cu mine încheindu-i rochia lui Suze (ne-a pus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
arunc buchetul. — Poftim? Mă uit la ea uimită. Suze, nu te prosti. Nu e încă momentul să-ți arunci buchetul. — Ba da! Îl arunc când vreau eu. — Dar trebuie să-l arunci când pleci în luna de miere! Nu-mi pasă, se încăpățânează Suze. Nu mai pot să aștept. O să-l arunc acum. Tu n-auzi că asta se face la sfârșit? — Cine-i mireasa aici? Tu sau eu? Dacă aștept pănă la sfârșit n-o să mai fie deloc amuzant! Acuma
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nuntă - și să le permiteți celor dragi să vă ofere darul care va dura cu adevărat o veșnicie?** Încă o dată, sincere felicitări și vă dorim o viață lungă și fericită împreună. Hank Hamburg Director de Vânzări Patru Oricum, cui îi pasă de proasta de Elinor? O să avem o nuntă ca-n povești, cu sau fără ajutorul ei. Așa cum a zis și mami, ea pierde și va regreta foarte tare în ziua respectivă, când nu se va simți implicată în sărbătoare. Ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pregătit și o petrecere de logodnă extrem de scumpă... — Dar cine a zis că aș vrea o petrecere de logodnă scumpă? răspund înainte de a mă putea opri. E cam urât din partea ta să vorbești așa, nu crezi? — Poate că nu-mi pasă deloc de toată poleiala asta, de toate fițele astea și de chestiile astea atât de... materiale! Poate că familia mea e mai importantă pentru mine decât ele! Așa cum e și tradiția... și... ideea de onoare. Luke, ne aflăm pe planeta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Doamnelor și domnilor, spune Elinor cu grație, bine ați venit. Am deosebita plăcere de a vă ura bun venit în această seară aici, cu prilejul acestui eveniment extrem de fericit. În principal, Marciei Fox, președinta acestei clădiri, Guineverei von... — Nu-mi pasă de lista voastră stupidă! se aude un glas ascuțit dinspre ușă, și mai multe capete se întorc instantaneu într-acolo. —... von Landlenburg, partner asociat al Fundației Elinor Sherman... spune Elinor, cu maxilarul din ce în ce mai încordat. — Lasă-ne să intrăm, vacă proastă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
el știe ce părere am eu în legătură cu chestia asta. — Ei, trebuie să o facem cât mai repede, spun. Să ne hotărâm ce vrem. — Trebuie neapărat să fiu și eu prezent? — Normal că trebuie să fii prezent și tu! Nu-ți pasă din ce farfurii ai să mănânci? — Sincer, nu. — Nu? Trag aer în piept adânc, gata să mă lansez într-o tiradă pe tema „ Dacă nu-ți pasă din ce farfurii vom mânca, atunci probabil că nu-ți pasă nici de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și eu prezent? — Normal că trebuie să fii prezent și tu! Nu-ți pasă din ce farfurii ai să mănânci? — Sincer, nu. — Nu? Trag aer în piept adânc, gata să mă lansez într-o tiradă pe tema „ Dacă nu-ți pasă din ce farfurii vom mânca, atunci probabil că nu-ți pasă nici de relația noastră!“ Însă îmi dau seama, exact la timp, că în felul ăsta o să-mi pot alege exact ce vreau. — Păi, OK atunci, spun. Așa am să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Nu-ți pasă din ce farfurii ai să mănânci? — Sincer, nu. — Nu? Trag aer în piept adânc, gata să mă lansez într-o tiradă pe tema „ Dacă nu-ți pasă din ce farfurii vom mânca, atunci probabil că nu-ți pasă nici de relația noastră!“ Însă îmi dau seama, exact la timp, că în felul ăsta o să-mi pot alege exact ce vreau. — Păi, OK atunci, spun. Așa am să fac. Mă duc la Crate and Barrel, ești de acord? — Extraordinar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
intrare și că îi pare tare rău. De fapt nu, nu a zis chiar așa, că îi pare rău - a zis că o să-i dea în judecată pe cei care i-au organizat petrecerea. Dar totuși. Asta înseamnă că îi pasă, nu? Dumnezeule, poate că am judecat-o greșit pe Elinor tot timpul ăsta. Poate cu toții am judecat-o greșit. Poate că, sub tot exteriorul ăla de gheață se ascunde o cu totul altă persoană. Da! E vulnerabilă și nesigură și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nu-mi folosești chiar tot șamponul, te rog, zic în cele din urmă. Nu sunt în stare să aduc iar vorba despre nuntă. Cel puțin nu acum, când ne e atât de bine împreună. Și, oricum, lui Luke nu-i pasă unde ne căsătorim. Așa mi-a zis. Mi-am luat liber de la serviciu pentru degustarea de tort cu Robyn, dar întâlnirea noastră e abia la ora zece. Așa că, după ce pleacă Luke, mă frăsuiesc prin apartament, îmi fac ceva de mâncare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
în jeanși, cu pantofi cu toc înalt și barete pe gleznă, condusă de maică-sa, cu care tocmai se ceartă. — Trebuia doar să guști un pic, îi spune mama ei furioasă la culme. Câte calorii putea să aibă? Nu-mi pasă, răspunde fata cu lacrimi în ochi. Să știu că mor, dar rochia mea de nuntă o să fie mărimea 2. Mărimea 2! Dumnezeule, stau aici de atâta timp și mărimile din America tot mă șochează. Cât înseamnă asta în viața reală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]