7,476 matches
-
foarte pitoresc, însă pe un fond gol și alburiu: acolo stau turci ori țigani. (Noaptea, în tren, pe geamul deschis, am auzit glasul prepelițelor din ogoarele bine îmbrăcate ale Bărăganului și Dobrogei). Turci cu fes și cu turban. Măgari cu poveri de vreascuri, deasupra cărora stă un copil mai mare, ținând pe altul mai mic. Portul pustiu. Bastimente nu vin decât foarte rar și se opresc în larg. Dimineața, la 29, puțintel vânt. Marea creață, verde, chiclazorie și-n fund violetă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
care explică pe întăia și putea să lipsească e opera unui cârpaciu. Dintr-o familie prosperă, în care-i numai râs și voie bună, tinereță și iubire, nu rămâne decât un singur individ, neguros, pentru care viața a devenit o povară cenușie și insuportabilă. Pe toți ceilalți i-a măcinat viața. Au murit și dorm ori putrezesc în liniștea eternei umbre. Cestalalt rămas e încă la soare, dar cât de nenorocit! Noaptea este mantaua amorului. Fântânarul dela Hanul-Ancuței are o vărguță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
printr-o frază devenită celebră: "Era odată un fermier general..." Satira își are justificarea în scopul ce urmărește. Romanul intră adânc în studiul moravurilor, grupelor umane și caracterelor, pe când piesa de teatru nu dă decât indicații sumare și poartă și povara convențiilor scenei. Artistul e și om: constatarea asta ar rezolva în patru cuvinte dispute între arta pentru artă și arta cu tendință, în înțelesul că arta pentru artă nu există. Arta primește prin poet reflexul societății din care el face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
bucură de câte ori coboară la sfânta mănăstire Neamțu. Bunăvoia lui rămâne statornică și cînd suie la deal cu merinde pentru schit, pe poteca destul de priporoasă după ce treci Izvorul Maicii-Domnului. Înțelepciunea lui s-a dovedit în diferite chipuri. Într-un rând pe lângă povara de mere, prune și hribi ce i-au pus călugării Pocrovului în spinare, s-a aburcat pe samar și Gherman monah beteag de un picior. Golovici l-a suferit până la izvoarele de la jumătate de cale: doi km. Dar când a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
km. Dar când a ajuns la izvor, s-a pus jos și n-a mai voit să se ridice. Privea pe călugărul cel beteag și, numai când l-a văzut că se dă la o parte, s-a ridicat cu povara ce i se cuvenea și i se potrivea și s-a dus sprinten devale. Iar devale a amirosit tăpșanurile, a răspuns zbierând simpatic cântecului de clopote și, despovărat de samar, a cotit într-o văiugă și a prins a ronțăi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
dregătorilor unguri. Matei Corvin care, cu doi ani mai înainte, asigurase creștinătatea de zelul cu care o apăra împotriva turcilor, își justifica acum atitudinea în felul următor: ,,Am fost siliți să acceptăm pacea cu turcii, ca să nu cădem zdrobiți de povara celor doi împărați” (sultanul și Frederic al III-lea). Polonii duc și ei o politică contrară intereselor Moldovei, dar și propriilor interese. Deși erau interesați ca Moldova să-și păstreze independența față de Imperiul Otoman, nici un principe creștin, nici măcar cei doi
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
o percepea mânăstirea Bistrița. Cine aducea postavuri din Țara Românească plătea, în vama de la Bacău 2 zloți de car. Pentru postavurile de la Brașov, la Bacău se plăteau 2 zloți turcești de car, la intrare, iar la întoarcere 2 groși de povară. Cine cumpăra vite sau berbeci la Bacău sau în altă parte să plătească acolo unde cumpără un groș de vită, un groș la 10 oi, un groș la 10 porci, 10 groși la 100 de piei de vită, un groș
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
aparent ingenuă a legii contactului cu sacrul. Silită să accepte un soț dezagreabil, cu o formă neomenească, fecioara greșește prin gestul ce încearcă să modifice dubla condiție a perechii speciale. Proba inițiatică ține acum de capacitatea feminină de a purta povara minunii instaurate prin măritiș și, în mod evident, ea nu poate fi conspirată. Deși avertizată asupra greșelii (menirea avertismentului este exact inversă!), fiica nu poate ascunde bucuria de a avea, fie și numai pe timp de noapte, un soț minunat
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
din dreapta mea să ajungă sănătoasă și fără probleme la Finistere. Apoi toți ne-am îmbrățișat și am plecat la culcare, mulțumiți și fericiți. Am adormit foarte târziu, pe la ora 2 din noapte. Eram prea obosit fizic și parcă simțeam toată povara de până acum a pelerinajului, importanța lui, confruntarea mea interioară cu un drum interior care cere reînnoire, renunțare, un nou elan spiritual și uman, un stil de viață mai simplu și mai autentic creștin, o detașare interioară de multe gânduri
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
în ființa mea, în sacristia bisericii, în noapte, aproape de altarul deasupra căruia trona solemn o icoană mare, în basorelief, reprezentând încoronarea cu spini a lui Isus. întins pe salteaua subțire de pe podea, în sacul meu de dormit, eram pătruns de povara și exigențele pelerinajului. Privind incoana, îmi simțeam acut proprii spini interiori, și nu erau puțini. Dureau și produceau răni și sângerări ale spiritului, ale conștiinței; era propria încoronare cu spini. Sensibilitatea mea exagerată pe fond neuro- vegetativ amplifica totul. Trebuia
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
nopții, în invocarea spiritului păcii lui Dumnezeu un leac contra avalanșei coroanelor de spini ce le simțeam figurativ pe cap și în inimă. Am reintrat apoi urcând pe scările vechi din piatră, răcorindu-mă cu apă de la o chiuvetă. încet-încet povara pelerinajului a scăzut în intensitate. M-am așezat din nou pe saltea și după un timp am adormit. M-am trezit aproape de ora 8 și în sacristie mai erau doar trei întârziați. Toți ceilalți erau deja plecați de câteva ore
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
după tine, este faptul ca între două localități să nu ai de mâncare sau de băut decât foarte puțin, eventual fructe uscate și o jumătate de litru de apă sau suc de fructe. Ce este peste această greutate înseamnă o povară inutilă pentru umerii tăi. Meniul pelerinului întâlnit peste tot pe camino - Printre pelerini, în curtea hanului de lângă biserică o întâlnesc din nou pe doamna din Olanda. îmi spune că traversând Franța, a găsit toate bisericile deschise, iar aici, pe un
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
Dan Mititelu Adio și la Gară! Motto Într-o lume care se prăbușește sub povara rentabilității, invadată de sirenele devastatoare ale tehno-științei, ale globalizării, nouă formă de sclavagism, dincolo de toate acestea, prietenia și dragostea există.” “Ce îl face pe Dan Mititelu să ocupe un loc cu totul deosebit în peisajul fotografiei românești. Răspunsul nu este
Adio si la gar? by Dan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83653_a_84978]
-
fost obligat să presteze muncă forțată. Mărfurile de la cooperative erau obținute numai în schimbul produselor agricole. De asemenea, au început să se facă înscrieri în colhoz, iar cei care refuzau erau trecuți pe liste și amenințați cu deportarea. Cotele erau altă povară suportată de oameni. Tata, sfătuit de un om de bine, a reușit în cele din urmă să închidă cârciuma și să cumpere o proprietate în localitatea Jadova Nouă, unde ne-am și mutat într-o noapte. Tot atunci am început
ÎNTRE LIBERTATE ŞI TEROARE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Ioan Seniuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1701]
-
merg drept, cu fruntea sus, / Și n-oi ști să fiu orbul care se lasă dus.../ Ci ți-oi Întinde mâna și vino de vei vrea / Dar nu te vreau nici roabă și nici stăpână a mea, / Nici sprijin, nici povară - așa te vreau, și-acum / De vrei să mergi cu mine, gătește-te de drum.” (Elena Farago) Eleva Emilia Mărgineanu (Milly) Cu promisiunea de a ne scrie, eu am plecat În aceeași noapte spre București, iar Milica, devenită Milly, s-
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
privește deloc condescendent pe individul care are și de aici o stare de încordare permanentă. E exact precum chelioșii care se visează cu plete până la brâu Și în vis îi smulg părul celui care și-a încărcat capul cu așa povară... Cei care pot fi prieteni cu Petrică Cimpoeșu sunt naturi sinucigașe. Pentru că, pentru a-l suporta, îți trebuie disperarea răbdătoare a apei care curge. De asta și pun un semn de întrebare (retoric) chiar deasupra mea: am răbdare să fiu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
singurătății și pentru a-i face pe plac ei. Demonul însingurării împărățește printre poeți, chiar și peste cei care duc lumea pe stadioane. Poetul este un ceasornicar pe cale de dispariție, un om cu mâini fine, dar și un cal de povară: duce mai mult decât pot bănui cei care cred în domnia cantității în acest interregn în care ne aflăm. Poeții români se stabilesc foarte rar în altă țară, iar dacă o fac scriu din ce în ce mai slab poezie ... Spune-mi cinci motive
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Mihai Eminescu, Gellu Naum și folclor maramureșean fără să mă plictisesc! Ce ți-a dat ție poezia pe lumea asta? Cât datorezi poeziei în devenirea ta umană? Cât reproșezi poeziei în neîmplinirile tale cotidiene? Poezia e un dar sau o povară? Iată un răspuns șablon: poezia mi-a dat dreptul să trăiesc; poeziei îi datorez "dreptul la timp". Tot ce nu am realizat îi datorez poeziei. Mergând oarecum mai oblu cred că poezia nu poate să se supună unor "adevăruri" de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
inimile, ne spunem tainic durerile care ne apasă sufletul, ne rugăm pentru toți și-i pomenim pe cei de acasă. Cu adevărat, când ne-am ridicat din genunchi parcă eram alții. Eram ca niște păsări zburătoare pentru că ni se luase povara grea ce-o purtam În trup. Ne descătușasem, parcă nu mai eram pământeni, ci niște ființe deosebite care pluteam. Eram atât de fericită, parcă nu mai aveam nimic pământesc. Cred că era În mine Duhul lui Dumnezeu care mă purta
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
vremea Mântuitorului. Au o circumferință de vreo 6 m, o coajă groasă și ramuri puternice. La mijloc sunt găunoși, parcă ar fi scorburi. Ramurile au fructe, măsline. Sunt foarte bătrâni, de mii de ani. Se vede parcă-s osteniți de povara anilor care le-au măcinat puterea și rezistența. Cu toate acestea, ramurile ce cresc din coaja lor milenară sunt Încă purtătoare de rod. Alee centrală din Grădina Ghetsimani În această grădină sunt o mulțime de flori minunate și de toate
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
la mijloc fiecare clopoțel are un firicel cu o gămălie galbenă Încărcată de nectar puternic mirositor și plăcut. Cât privești, nu te mai saturi. Lângă biserica din această grădină este o stâncă. Ea adăpostește chipul Mântuitorului Iisus Hristos căzut de povara păcatelor noastre. Este din piatră albă. Mântuitorul este desculț, căzut pe mâini În genunchi. Este atât de trist și te privește cu duioșie. Să-L vezi cât suferă pentru noi. Cu un pic de voință și puțină osteneală te poți
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
ele. Din loc În loc drumul este pietruit la semirotund, ca o jumătate de cerc. Sunt locurile În care s-a petrecut ceva deosebit În timp ce mergeau cu Domnul să-L răstignească. Am văzut opririle: unde a căzut Domnul Întâia oară sub povara Crucii; unde S-a Întâlnit cu Maica Sa; unde a căzut a doua oară sub povara păcatelor noastre; apoi unde S-a Întâlnit cu Veronica, cea care I-a șters Fața; unde S-a Întâlnit cu femeile care-L plângeau
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
În care s-a petrecut ceva deosebit În timp ce mergeau cu Domnul să-L răstignească. Am văzut opririle: unde a căzut Domnul Întâia oară sub povara Crucii; unde S-a Întâlnit cu Maica Sa; unde a căzut a doua oară sub povara păcatelor noastre; apoi unde S-a Întâlnit cu Veronica, cea care I-a șters Fața; unde S-a Întâlnit cu femeile care-L plângeau pe care le-a mângâiat și le-a spus să nu mai plângă pentru El, ci
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
și are o expresie a chipului deosebit de gingașă și de frumoasă. Îți vin lacrimi În ochi și dureri În suflet de la o asemenea priveliște. Toți Îngenunchem În fața altarului și a Maicii Domnului. Ne rugăm tainic, fiecare cu durerea sa și povara sa. Părintele David ne citește o Sfântă Evanghelie. Apoi mergem la altarul ortodocșilor. Aici vezi crucea cu Domnul răstignit. În dreapta Lui este Sf. Fecioară, Maica Sa. Iar În stânga este Sf. Ioan, ucenicul Domnului. Toate icoanele sunt mari și frumoase. Sunt
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
mesaj lăuntric ce parcă te-a transformat și nu mai ești omul Împovărat care ai urcat muntele cu puțin timp În urmă. Parcă ai trăit niște momente pe o altă lume. Te cobori ca o pasăre ușoară și descătușat de povara vieții. Ești mai plin de Duh Sfânt, mai Întărit În credință, parcă ai avut o Întâlnire cu persoane În Duh fără să le vezi, dar le-ai simțit prezența lângă tine și ai vorbit cu ele. Ce bine ar fi
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]