8,590 matches
-
Nu ai văzut cumva în bibliotecă o carte galbenă de Powell, Metoda operațiunilor armate? — Nu cred, domnule... Nu e în teancul ăsta de pe birou? — Nu e aici, am căutat-o. — Vreți să verific în bibliotecă? — Nu e nevoie, probabil am rătăcit-o eu pe undeva... Ești liber. Și, în timp ce caporalul era încă în cameră, mormăi suficient de tare încât să se audă: Unde-am pus-o, domnule, unde poate fi? Ușa se închise și Sun răsuflă ușurat. Se ridică, luă ceașca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ce porcărie! Nu mai vreau. Mi-am pierdut șirul gândurilor. Pe mine mă enerva colegul ăla al meu, și am ajuns să vorbesc despre pisici și câini care mă latră! Mi-am propus s-o iau încet, dar m-am rătăcit în divagații. Aș putea să vorbesc până poimâine dac-o țin în stilul ăsta. Să fac un efort și să mă adun. Să mă organizez. Deci mă enervează. Ce mă enervează? Hector. În ce episoade semnificative mi-l amintesc? În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Și, deodată, ceea ce părea a fi o bucată de lemn putred sau o frunză uscată se ridica în zbor și se pierdea departe, în zare, lăsându-l pe vânător cu o expresie năucită și cu plasa în aer. Privirile lui rătăciră în sus, rămânând subjugate de o orhidee născută în echilibru deasupra abisului, exact în unghiul de unire a unei crengi cu trunchiul. De culoare liliachie cu alb, își alesese locul pe care l-ar fi ales un „viet“ ca să pregătească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
la un cot al râului, pe o plajă liniștită, sări din caiac. Apa era călduță, dar într-o clipă ajungea să se simtă chiar rece. Se culcă cu capul pe un trunchi căzut lăsându-și ochii și mintea să-i rătăcească. Străbătu cu privirea iarăși și iarăși silueta familiară a copacilor înalți, toți atât de asemănători și, fiecare în parte, atât de diferit, atunci când ajungeai să-l cunoști. Erau milioane și milioane - infinit de mulți! dar, la fel ca o ființă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
să i se prefire liber printre degete. Era un nisip călduț și grunjos, aspru și strălucitor, cristalizat cu reflexe sclipind sub razele de soare ce reușeau să se strecoare printre ramurile dese. Continuă să se joace distrat, în vreme ce mintea îi rătăcea aiurea, până când îi rămase în mână o piatră de mărimea unui bob de năut din care soarele scotea o explozie de sclipiri. Studie cu grijă diamantul. Nu era primul pe care îl găsea, dar cu adevărat cel mai mare. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
parte a lagunei. La mlaștină. Noii veniți tresăriră, alarmați. Negrul cu pușca strânse cu putere patul armei. — Glumiți? întrebă el și, văzându-i expresia, păru convins. Fire-ai al naibii să fii! exclamă el. Ți-am spus că ne-am rătăcit și tu te jurai că ajungem la izvoarele râului Napuari. — Râul Napuari e la Vest , le arătă el; trebuie să vă întoarceți pe canal și să vă abateți din drum când o să dați peste două insulițe gemene. O luați pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ajunge în Amazonia, încercase doar o singură dată o senzație asemănătoare. S-a întâmplat într-o dimineață, pe o șosea din California, când un ocol neprevăzut l-a silit să intre pe un vechi drum de pământ și s-a rătăcit. Deodată, s-a trezit singur în pădure, lângă o fântână veche, la care s-a oprit. S-a așezat pe marginea ei, a aprins o țigară, s-a gândit la o mie de lucruri pe care le avea de făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
nopții și ai lagunelor adânci și, de aceea, yubani-i se culcau de îndată ce se întuneca și nu se aventurau pe râurile mari. Când veneau noaptea la coliba omului alb, o făceau ca să se convingă că și el dormea și că nu rătăcea în întuneric ca aliat al spiritelor răului. Pentru asemenea escapade nocturne, războinicii aveau nevoie de o zi întreagă să se pregătească, să stea la soare ore întregi și să se îmbibe cu forța lui binefăcătoare, forță care îi va ocroti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pene în urechile perforate. Vorbeau între ei pe șoptite. În sfârșit, unul mai în vârstă i se adresă lui: — Ei vor să-ți vorbesc, începu el, pentru că sunt cel care știe cel mai bine limba albilor... De mic, m-am rătăcit, m-au găsit misionarii și am trăit cu ei mai mulți ani. Îmi ziceau José Correcaminos, adică José, „Curierul lui Dumnezeu“, pentru că ani de zile am dus scrisori de la o Misiune la alta - făcu o pauză de parcă i-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
în caiac o oră mai târziu, cu toate că o vedea îngrozită din pricină că înaintase până în apele adânci, pe tărâmul acelor Taré, dușmani ai neamului ei. Un yubani care moare noaptea, departe de focul protector al colibei, sau se îneacă, este condamnat să rătăcească sute de ani prin tărâmurile reci ale nopții și ale apei, fără să simtă niciodată căldura soarelui, blândețea sigură a pământului, miracolul luminii și al culorilor. Pentru o indiancă înspăimântată de superstiții și care nu știa să înoate, să înainteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
să fim iubiți, fără să ni se ceară nimic în schimb. Să ni se țină companie, fără să trebuiască să ținem companie. Să fim ascultați, fără să trebuiască să ascultăm. Rămase tăcut, evocând singurătatea copilăriei sale lipsite de bucurii, când rătăcea căutând soarele și parcul, fără să dorească prietenia altor copii, ale căror jocuri nu le înțelegea. Își aminti apoi singurătatea lui de băiat, părăsit într-un colț al marii biblioteci publice, citindu-I pe Stevenson și pe Melville, visând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Focul îi însemna chipul pământiu cu umbre ciudate. Taré al morții trecu vâslind în lungul lui caiac, pe râu în jos, și o luă cu el, dar Intié al focului o însoțise până în ultima clipă, iar spiritul Piei nu va rătăci pentru totdeauna în nopțile reci și în apele adânci. Ca femeie yubani nu avea drept la un suflet, dar orice ar fi fost ceea ce a hrănit viața din trupul ei, se va odihni în pace pentru totdeauna, bucurându-se de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
nou alături de el și se așeză pe o pirogă răsturnată cu fundul în sus pe mal. — Se deghizează în schelete, răspunse el. Azi e o zi cumplită. Ziua în care capetele vor fi într-adevăr micșorate și când spiritele morților rătăcesc prin sat, încercând să-i prindă pe învingătorii lor. Văzând scheletele care umblă, ele cred că și aceia sunt morți, că sunt spirite ca și ei și îi lasă în pace fără să fie atente la ce fac. Nu spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pentru el până în acel moment și își reluă pomelnicul de insulte, la care în curând se alăturară cu toții: războinici, bătrâni, copii, femei, chiar și José Correcaminos. Victoria fusese deplină. Spiritele n-au reușit să se răzbune. Oricât de mult ar rătăci, nu-și vor mai recunoaște niciodată propriile capete, pentru că noua lor dimensiune îi va înșela. Yubani-i îl aclamară pe Xudura. Vechiul ritual reînviase. Kano îl călăuzi din nou până la șosea, care înaintase vreo doisprezece kilometri în adâncul selvei. De la răsăritul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
sinteză a mai multe formule generatoare de straniu, nelămurire, ciudățenie. În Nopți la Serampore, motivul labirintului este asociat cu dislocările spațio-temporale, suprapunerile universurilor paralele. Șoferul a așteptat toată noaptea și mașina nu s-a mișcat din curte, dar personajele au rătăcit, întâlnindu-se cu o femeie și cu tatăl său care vorbesc o limbă necunoscută. În prima intrare în labirint timpul este limitat la o secvență. La a doua încercare, distanța dintre cele două timpuri sugerează apropierea, căci presonajul înregistrează ceea ce
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
braț, de parcă s-ar fi temut că ar Încerca să fugă. Când erau Înăuntrul apartamentului, ea Închise ușa cu o mână și continuă să-l tragă În față cu cealaltă. Apartamentul era atât de mic, Încât nimeni nu se putea rătăci În el, și totuși ea-l ținu de braț și-l conduse În micuța cameră de zi. — Ia loc aici, dottore, zise, conducându-l spre un fotoliu cu prea multă umplutură, Îmbrăcat În material portocaliu lucios, unde În sfârșit Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
În creștere. Zahărul le face bine. — Ești foarte bună, signora, spuse el, dureros de conștient de adevărul acestor cuvinte. Ea Îl Însoți la ușă, conducându-l iarăși de braț, ca și când Brunetti ar fi fost orb sau s-ar fi putut rătăci. La ieșirea dinspre stradă, Își strânseră formal mâinile, iar ea rămase În ușă, privindu-l cum se Îndepărtează. 15 Dimineața următoare, duminică, era ziua de care se temea Paola, căci era ziua când se trezea alături de un străin. De-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
teste. Nu mă sperie nici ele. Așez penița pe hârtie și nu o ridic până nu obțin rezultatul dorit. Mirosul oțetit al cernelii plutește de fiecare dată în sala mea de clasă, printre copiii ghemuiți din bănci, cu mâinile reci, rătăciți în noianul de definiții, precum o particulă de gheață în infinitul banchizei de la Polul Nord. Când clopoțelul-mesager al bucuriilor inocente și vremelnice sună, ridic ușor penița, spun o rugăciune și înmânez foaia ca un războinic care a biruit. La final de
Ţesătura de vise a viitorului. In: ANTOLOGIE:poezie by Tania Topciov () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_694]
-
de căpșorul ei călduț, cu păr mătăsos, și să privească fețișoara aceea serioasă, cu un năsturel de nas și cu ochi albaștri uriași, în timp ce Rosa se concentra asupra a ceea ce-i atrăsese atenția: cheile lui Alice de la casă, o monedă rătăcită pe podea. Trebuia spus că rareori se întâmpla ca Rosa să se uite la fostele cutii de margarină de soia, spălate acum, despre care, din nu se știe ce motiv, Jake crezuse că aveau să genereze ore întregi de joc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
departe, pe marginea șoselei. De la o vreme, avu senzația că trece printr-un peisaj cu totul necunoscut, ceea ce îi produse o nouă surpriză. Făcea acest drum de peste zece ani, cunoștea traseul și cu ochii închiși. Nu avusese cum să se rătăcească, pentru că exista o o singură șosea care lega două localități. Mai simplu de atât nici nu se putea. Bun, și atunci? Ce-i cu munții din dreapta mea, au apărut peste noapte? S-a modificat relieful în vreme ce conduceam eu? Bicicleta zburătoare
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
ori, în lung și în lat, se opri în fața ferestrei și privi câteva clipe cerul în tăcere. Pe bolta înnegrită a cerului, stelele sclipeau pe nemărginirea lui, ca tot atâtea făclii, ca la o înmormântare infinită și neînțeleasă. Gândurile îi rătăceau tulburi, neostenite, răscolindu-i alte amintiri, amărăciuni... speranțe, izgonind mereu liniștea sufletului. Ar fi vrut să plângă, tare ar mai fi plâns... Dar, nici o lacrimă, măcar, nu-i venea. E groznic când nu poți plânge. Deodată, în mintea lui se
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
plecă la cimitir la Fata lui, să aprindă candela si să se roage... Către amiază se întorcea acasă. Apoi, simțind cum îl goneste urâtul din casă, plecă din nou... Umbla bezmetic pe străzi, fără nicio noimă, până îl prindea noaptea rătăcind prin întuneric. Trecea necunoscut printre necunoscuți, în baston sontâc-sontâc, târându-si piciorul în strada străină, mergând fără să stie încotro, cu un nod amar în gât, cu gându la Fata lui. Seara târziu, ostenit si muncit de gânduri, ajungea acasă
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
aprilie, vremea se menținuse rece și ploioasă. Era înainte de intrarea în Postul Sf. Paști, de pomenire a celor adormiți. Trecuse aproape un an de când Vasilica a trecut în ”lumea de dincolo”. Iorgu a fost de dimineață la cimitir. După ce a rătăcit singur pe străzi întunecate cu gândul la Vasilica a ajuns acasă... A răsucit cheia în ușă și se așeză în pat. Un nou val de gânduri îl luă în stăpânire, purtându-l în trecut. Sunt amintiri care nu pot muri
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
afară pe fereastră, și cu alte rândunele... ”tivit-tivit” se făcură nevăzute printre blocuri. ”- Tot așa, trebuie să fie și sufletul omului!... reflectă el cu răsuflarea grea. Se zbate în strâmtoarea trupului nostru, până ce scapă, -ca și rândunica-, pe urmă, ca să rătăcească slobod în adâncul văzduhului nemărginit...!”. Vântoasa trecu... Soarele a început din nou să lucească pe cer. Se simți singur și cu sufletul pustiit... niciodată, parcă, nu s-a simțit atât de singur. O frică dureroasă îi îngălbeni obrajii. I se
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
răstimpuri, la câte o bătaie de vânt... O pasăre străbătu, la mică înălțime, cimitirul cu un țipăt ascuțit sfâșiindu-i liniștea. Către amiază, a început din nou să plouă, și vântul se porni să sufle. Înspre seară, după ce a mai rătăcit pe străzi cu gândul la Vasilica, a ajuns acasă. Cu trupul și sufletul lui deopotrivă de zdrobite, se prăbuși pe pat, așa, îmbrăcat... stăpânit de niște coșmaruri absurde. Niște spaime îngrozitoare îi străbătu întreaga ființă. Aerul din camera era sufocant
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]