6,816 matches
-
ce? Întrebai, profitînd de pauza vorbirii mele, o anulă, privindu-mă peste umeri: - Chiar nu Înțelegi? Apoi Își fixă ochii În ai mei: ce memorie scurtă ai „domnule judecător”, vorbi, accentuînd cu ironie prietenească ultimele două cuvinte. Privirea ei căpătă străluciri uitate, un fel de amurg; și neînțelegerea mea se risipi, jenată, dar mica panică ce-mi Încercă ființa, căci nu știam ce să fac, fu salvată de fiica ei care se ivi cu cele trei farfurii cu prăjituri pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
veneau din poveștile Orientului. Fiica Anei nu știa toate acestea, de aceea lumea pe care o vedea aici, prima dată, În secvența unei singure zile, În timpul istoric de atunci, i se păruse Încîntătoare. Poate și era, fără a-i bănui strălucirea dinainte. Eu Îi ajutam impresiile lăudînd orașul - mic patriotism local pentru cele ce fuseseră odinioară, pentru gloria lui trecută, ce se mai putea vedea În stampele de altădată, aveam cîteva acasă, de proveniență germană, luate de la tata, le păstram cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
vieții sociale, se succedau cantonate În trei-patru zone, devenite plictisitoare, ale codului civil, mereu aceleași, căci vîntul alungător, prin secătuirea Dreptului (nu era vorba de Îndreptarea lumii, cum ni se spunea), era același cu cel ce secătuia viața Însăși, complexitatea, strălucirea relațiilor umane. Era ca și cum respirația societății se prinse izgonită de o piază rea. Mai era sectorul codului penal cu furtișagurile, escrocheriile lui, nimicniciile vieții omenești, lăturile valului dintotdeauna. Roba de pe umeri ne fusese smulsă de mult, destinul părea să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
prînzului; zăpada scîrțîia sub picioare. „E iarnă din nou! Nu mai au nici lemne să Încălzească locuințele. Aici am ajuns, spuse ivindu-se lîngă mine, În timp ce mă credeam singur. Era Înfășurat În pelerina lui albă, privea zăpada sticlindă de pe alee, strălucirea copacilor Înghețați. La ce te gîndeai?” continuă. „La ce să mă gîndesc?”, spusei. El Își Întoarse fața către mine. „Puntea la care am ajuns, spuse. La ce te-ai mai putea gîndi?”. După o oarecare pauză adăugă: „Îți mai făceai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
căror chipuri Valerius citi ura, care făcea ca orice gest al lor să fie fatidic, definitiv. Dincolo de acea ură era amintirea teribilă a satelor devastate și incendiate de-a lungul anilor de invincibilele legiuni ale Romei, amintirea masacrelor, când, sub strălucirea însemnelor aurite ale Imperiului, tineri, bătrâni, copii erau luați din sate, spânzurați de picioare, torturați cu lovituri de lance și arși de vii, femeile erau violate de soldați, iar apoi omorâte - trupurile lor zăceau pe pământ, cu câte o lance
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că aude un hohot de râs, dar poate că era doar croncănitul stolului de corbi care trecură prin fața lui, atingându-l cu apripile lor negre. — Iată-mă. Sunt eu, Velunda. Lângă un frasin cu trunchiul scorburos, se vedea în penumbră strălucirea unei mantii ce învăluia o siluetă înaltă, fragilă. Torentul izvora de la rădăcina frasinului, forma o baltă, apoi își continua drumul prin zăpadă, îngust ca și cum malurile lui n-ar fi fost niciodată îndepărtate unul de altul. Abia în clipa aceea Vitellius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
credinței populare, să micșoreze discul luminos, lovindu-i marginile cu ciocul, un om ieși pe furiș din satul batavilor. Câteva ceasuri mai târziu se afla într-o tavernă, în fața unei siluete masive înfășurate într-o mantie. În localul luminat de strălucirea câtorva lămpi și de focul din cămin nu mai era decât hangiul. — A avut loc o adunare, la două nopți după ritul funerar în cinstea preotesei, spunea bărbatul în timp ce hangiul îi punea în față un vas cu mâncare de grâu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
parcă de înțeles că nu trebuia să plece, că nu trebuia să fugă. Valerius se întoarse brusc. Lângă el nu era nimeni. Privi din nou în fântână: apa reflecta doar razele soarelui. Își duse o mână la ochi, orbit de strălucirea lor. Se așeză pe margine și-și ascultă bătăile inimii, pe care viziunea aceea o trezise din amorțeală. Apoi se uită în jur. Ceva îi atrase atenția. Pe piatra cenușie se vedea ceva alb... Cu o mână tremurândă ridică panglica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Sufletul nu moare dacă ne îndeplinim datoriile, dacă luptăm împotriva Răului. Așa dobândim viața veșnică. — Viața veșnică... Valerius privi în jur. De partea cealaltă a pârâului pe malul căruia înfloriseră narcisele și margaretele văzu o siluetă albă alunecând printre stejari. Strălucirea luminii în părul blond... O mână ridicată ușor, un semn... Era Velunda. — Ce s-a întâmplat? Antonius se uită la Valerius, care contempla malurile înflorite ale pârâului. Fratele său clătină din cap, fără să răspundă. O urmărea cu privirea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că prietenul său era încă în picioare, în ciuda rănii, nu-i venea să creadă că stătea acolo viu, cu picioarele depărtate, cu scutul în mâna stângă și pumnalul în dreapta, cu capul apărat de coiful căruia soarele la asfințit îi împrumuta străluciri roșietice. Skorpius se ridică. Coapsa și spatele îi sângerau. Se clătină. Luă încet tridentul și se aruncă înainte furios, dar fără apărare. — Ucide-l imediat! Grăsanul de lângă Valerius era agitat. — Acum e ușor să-l ucizi. Ucide-l, Salix! Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Dar suntem în vârful unui deal! strigă tracul uimit. Jos se vedea amfiteatrul ce înconjura arena, transformată într-un peisaj cu coline înierbate printre care curgea un râu, cu tufișuri, copaci și pășuni. Dincolo de zidurile amfiteatrului se întindea Roma, cu strălucirea marmurei și casele cenușii cu trei niveluri din cartierele populare. Mai departe se vedeau câmpia încă verde și Mons Albanus. Valerius privi repede peisajul acela splendid, apoi își lăsă capul în jos și rămase așa, sprijinit în lance, susținându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
frânghiile, înainte de a fi uciși. Antonius văzu trupurile celor doi eroi alături de catapulta devenită inutilă. În clipa aceea, luna se ivi, imensă, la orizont și începu să se ridice pe cer, luminând câmpul de luptă. Se afla în spatele flavienilor, iar strălucirea ei îi orbea pe vitellieni. Oamenii și caii din armata lui Antonius Primus li se păreau acestora niște umbre uriașe, neclare, care nu puteau fi atinse de săgeți, căci lumina lunii era înșelătoare și-i făcea să-și greșească ținta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ucide“. Nici un glas nu rostise cuvintele acelea în timp ce înfigea sabia în gâtul lui Vitellius. Ridică amuleta. Inima îi bătea cu putere, dureros. Din cauza neliniștii i se pusese un nod în gât. Privi amuleta. Văzu luna ridicându-se la orizont, cu strălucirea ei blândă, limpede prin piatra care își păstrase transparența. — L-ai ucis pe tiran. Valerius întoarse brusc capul. Antonius era lângă el. — Prezicătorii au spus că Vitellius va fi ucis de un bărbat născut în Gallia... Tu. — Da, exclamă Valerius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
zbatem, decât printrʹo revizuire a concepției morale care domină societatea noastră. Fără remedierea crizei morale, nu este cu putință, refacere economică. Și el atribuia justiției, un mare rol în această, operă, de salvare a Statului.” În viziunea lui, cauzele marii străluciri, a durabilități i și puterii lumii române, stăteau în calitatea instit uțiilor statului, a tradițiilor și a deprinderilor de viață ale o amen ilor. Restaurarea umanității însemna restructurarea instituțiilor statului, prin care trăiește însăși țara. Omenirea, obosită de anii războiului
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
lanțul lor, răsucit, martori ai unei bizare experiențe. Determinism Lectura mea atârnă de umărul meu ca o geantă cu primejdioase învățături o aventură a căutărilor în texte te plimbă de la viață la moarte, prin păduri din ziduri de argint; în strălucirea lor, știu că mă mint. Mă cheamă la moarte ca un destin într-o carte deschisă; nu te grăbi spre mansarde întunericul arde. Am citit undeva că cele scrise te pot ucide apăsată de vise. Febră mare În zilele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
din câmpie. Sfios, privim în absurd și laș că i-am lăsat singuri, că n-am plecat cu ei din oraș. Eram și noi eroii anonimi, lipsiți de eroism și de cruce. O Golgotă fără răstignire, fața lui Crist fără strălucire în sacrificiul adus de cei care n-au văzut marea mai mare când era calmă și sfântă, cum o vedea Isus. Barbarie Generația mea a cunoscut barbaria. Fără soare, deși el ardea și fără stea, cerul strălucea. Am închis ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
sentimentele s-au așezat în trecut; mut a rămas cântecul de nestemate, pentru Cumbria, mătușa mea adunate în cutia cu bijuterii alese, cine să le mai poarte? Și ele sunt petale moarte. S-au aburit de vreme, și-au pierdut strălucirea gleznelor de la mână, a gâtului și a degetelor lungi și subțiri umbrite și veștejite. Oare așa să fie sfârșitul? Coborât în pantă, în umbră stă amăgitoarea și cernita plantă. S-au aburit de vreme și-au pierdut scânteia gleznelor de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
pot sta atâtea ore, așa cum ascultam odată toată slujba cea minunată, cea a înnoirii; de aceea acasă totul se vopsea, se spăla, se curăța, se uda strada și curtea plină cu flori, și gardul se văruia; ferestrele se luminau în strălucire argintie. O lumină vie ne învăluia urcând treptele suferinței. Săptămâna Luminată ne duce pașii, pentru a retrăi zi cu zi treaptă cu treaptă comemorarea. Adevărat a înviat! Îți răspunde fiecare creștin, după ce a numărat zilele săptămânii legate de suferință, este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
Te lovești cu piciorul de vreo piatră." 7. "De asemenea este scris", a zis Isus: "Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău." 8. Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărățiile lumii și strălucirea lor, și i-a zis: 9. "Toate aceste lucruri Ți le voi da Ție, dacă Te vei arunca cu fața la pămînt și Te vei închina mie." 10. "Pleacă, Satano", i-a răspuns Isus. Căci este scris: "Domnului, Dumnezeului tău să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
minut tot mai valutar. Marile cotidiene s-au aliniat perfect evenimentului scoțând din copitele alergătorilor de cursă lungă idei, expresii și alte adevăruri neînchipuite. Este de așteptat ca în următoarele zile avalanșa de turiști să echilibreze, să dea o nouă strălucire turismului românesc. Totodată se prognozează un ușor salt înainte a monedei naționale față de alte monede naționale și de aici la euro nu-i decât alt pas. ECONOMIA DE LA “C” LA “K” în sfârșit mai fâlfâie norocul și în ograda noastră
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
fi născuți decît tot În America. Să vedem ce se va mai Întîmpla, deocamdată mișcarea nealiniaților la Die Hard nu e unitară, nu scrie nicăieri, În nici o carte că licuricii au puterea sau voința de-a Înlocui bezna printr-o strălucire solară, nu putem decît spera, fiindcă aproape tot ce vedem acum seamănă cu desene animate cu oameni. Lipsesc directorii de film, scenariile ( În sensul că-s la fel, cu aceleași ingrediente: sînge, mortăciuni, sex ori ce e, apocalipse, lume supărată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
la stradă și o splendidă grădină În spate, la Arie și Lucie Abbeloos, doi avocați soț și soție ce se implicaseră foarte mult În L’Opération Villages Roumaines. Belgienii se Încăpățînează să-și numească sate niște așezări de forma și strălucirea unor bijuterii Înăuntrul cărora viețuiesc indivizi cu aceeași luminozitate și cărora eu, din pricina inevitabilei comparații cu Înnorata viață la țară de la noi, mă obstinez să le spun orășele, deoarece scînteiază, ei nu și nu, villages, bine, atunci, sate sînt toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
umbra acelei cărți te va preceda. Poate că, Încă o dată, vezi că totul este derizoriu, chiar și o carte excepțională. Originea conflictului interior al scriitorului modern e atitudinea morală În fața cunoașterii, iar soluția menită a Înveli estetic acest conflict este strălucirea. Însă, pentru a străluci, trebuie să fii galben. Un galben de cadavru. Ori să ai un coif de aur. Ca Van Gogh. Sau măcar să fii conectat la țesutul aurifer al Înțelepciunii popoarelor. La o revelație. Un fasung. O pasiune. Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
am luat-o Încet spre mal. Stăteam În Întuneric, cam la vreo doi kilometri de mal. După ce apusese soarele, curentul devenise mai vioi, am observat asta cînd am intrat În el. Departe, la vest, se vedeau luminile din Morro și strălucirea Havanei, și-n fața noastră erau Rincón și Baracóa. Am mers Împotriva curentului pînĂ-am trecut de Bacuranao și ne-am apropiat de Cojimar. Apoi am lăsat vasul să plutească. Se Întunecase de tot, da’ puteam să-mi dau seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
-n gălbejită și ceilalți au Început să-și dea și ei drumu-n apă. — Bine, i-am spus lui Eddy. Acu’ ridică ancora. În timp ce ieșeam În larg, luna Începuse să se ridice și se vedeau capetele gălbejiților care mergeau spre mal, strălucirea plajei și tufele din spate. Trecuserăm de recif cînd m-am mai uitat o dată-n spate la plajă și la munții care Începuseră și ei să se vadă - apoi am stabilit cursul spre Key West. — Acu’ poți să te culci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]