8,025 matches
-
greu al prietenului meu Biță. Un dezastru. Când îmi revin cât de cât și fac bilanțul accidentului, constat că se petrecuse ceva cu adevărat catastrofal: gheata mea stângă, gheata mea cea nouă din piele de culoare roșcată, a rămas fără talpă. Talpa o găsesc la vreo zece metri mai încolo, cu ghearele patinei înfipte în ea. Sunt cu adevărat disperat, pe unde am să scot eu cămașa, cum să mă duc eu acasă cu ghetele cele noi distruse? - gândul acesta mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
al prietenului meu Biță. Un dezastru. Când îmi revin cât de cât și fac bilanțul accidentului, constat că se petrecuse ceva cu adevărat catastrofal: gheata mea stângă, gheata mea cea nouă din piele de culoare roșcată, a rămas fără talpă. Talpa o găsesc la vreo zece metri mai încolo, cu ghearele patinei înfipte în ea. Sunt cu adevărat disperat, pe unde am să scot eu cămașa, cum să mă duc eu acasă cu ghetele cele noi distruse? - gândul acesta mă tiranizează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Prietenii mei înțeleg că mă aflu la ananghie și caută să m-ajute. Cum să m-ajute? Ca să scap basma curată trebuie să repar cum-necum ghetele. Așa încât doi dintre băieți, Biță și Mircea, desfac binișor cu cheia patinele și de la talpa mea întreagă, și de la talpa mea paradită, apoi mă așază pe sanie și mă trag până la cizmarul orașului, domnu Toma, zis și nea Tomiță. Drumul până la cizmar îl străbat cu sufletul la gură, îmi dau seama acum că mă doare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
aflu la ananghie și caută să m-ajute. Cum să m-ajute? Ca să scap basma curată trebuie să repar cum-necum ghetele. Așa încât doi dintre băieți, Biță și Mircea, desfac binișor cu cheia patinele și de la talpa mea întreagă, și de la talpa mea paradită, apoi mă așază pe sanie și mă trag până la cizmarul orașului, domnu Toma, zis și nea Tomiță. Drumul până la cizmar îl străbat cu sufletul la gură, îmi dau seama acum că mă doare tot trupul, am și dureri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
În primul moment, reacția toarășului Cameniță, supărat și pe ce bălmăjea ăla, dar supărat și că fusese sculat brusc din somn, a fost să scoată pistolul și să-i tragă ăluia un glonț în frunte. Pe urmă și-a simțit tălpile noduroase în pantofii de piele confecționați chiar de nărodul ăla, și-a amintit că, de când poartă încălțările făcute de Tomiță, a scăpat și el de bătături și de dureri, până atunci se chinuise ca dracu, nu găsise pe nicăieri pantofi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
în sacou, în care m-au ținut toată iarna în celula neîncălzită și mi-au tăiat curelușele lungi de la sandalele cu care eram încălțat. Fiindcă nu se țineau sandalele de picior mi-au aruncat în celulă niște pâslari rupți la talpă în care m-au ținut tot timpul anchetei. Mă scoteau zilnic la anchetă, cu câteva scurte întreruperi. În aceste întreruperi din anchetă am înțeles că descindeau pe teren smulgând informații din diferite parohii unde funcționasem ca să aibă motive de a
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
stat la Prăjești - Bacău până la data de 1 august 1957, când am primit numirea de vicar la Onești - Bacău. Pe data de 1 iulie 1958 am primit numirea de vicar la parohia catolică Bărgăoani; erau multe filiale: Tupilați, Văleni, David, Talpa, Breaza și Dochia. Bărgăoanii se află în județul Neamț. Pe data de 25 mai 1962 am fost arestat împreună cu Pr. Matei Ghiuzan și am fost duși la Piatra Neamț în mașini Dacia separat, în mașina mea era locotenentul de securitate Teodor
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
dus în seara aceea în celulă. După câteva seri, am fost chemat iarăși pe la orele 9 seara la anchetă. Șeful era renumitul zbir Volcescu... Am fost legat de picioare și de mâini, așezat „la morișcă” cu mâinile pe după genunchi și tălpile ridicate în sus, tras de picioare cu o aț. Am fost bătut de zeci și zeci de ori cu ranga peste tălpile în care aveam bocancii... Apoi, mi s-a poruncit să dau jos bocancii și ciorapii și iarăși am
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
zbir Volcescu... Am fost legat de picioare și de mâini, așezat „la morișcă” cu mâinile pe după genunchi și tălpile ridicate în sus, tras de picioare cu o aț. Am fost bătut de zeci și zeci de ori cu ranga peste tălpile în care aveam bocancii... Apoi, mi s-a poruncit să dau jos bocancii și ciorapii și iarăși am fost bătut peste tălpi cu ranga: zeci și zeci de lovituri... până ce mi s-au umflat tălpile, ca o pâine... Atunci m-
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
tras de picioare cu o aț. Am fost bătut de zeci și zeci de ori cu ranga peste tălpile în care aveam bocancii... Apoi, mi s-a poruncit să dau jos bocancii și ciorapii și iarăși am fost bătut peste tălpi cu ranga: zeci și zeci de lovituri... până ce mi s-au umflat tălpile, ca o pâine... Atunci m-au dezlegat și m-au făcut să alerg în jurul camerei cu tălpile goale, până ce s-au dezumflat. În acest caz, am fost
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
de ori cu ranga peste tălpile în care aveam bocancii... Apoi, mi s-a poruncit să dau jos bocancii și ciorapii și iarăși am fost bătut peste tălpi cu ranga: zeci și zeci de lovituri... până ce mi s-au umflat tălpile, ca o pâine... Atunci m-au dezlegat și m-au făcut să alerg în jurul camerei cu tălpile goale, până ce s-au dezumflat. În acest caz, am fost din nou legat și bătut ca mai înainte... până s-au umflat tălpile
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
jos bocancii și ciorapii și iarăși am fost bătut peste tălpi cu ranga: zeci și zeci de lovituri... până ce mi s-au umflat tălpile, ca o pâine... Atunci m-au dezlegat și m-au făcut să alerg în jurul camerei cu tălpile goale, până ce s-au dezumflat. În acest caz, am fost din nou legat și bătut ca mai înainte... până s-au umflat tălpile din nou... Iarăși dezlegat, alungat prin celulă, și iarăși legat și bătut de circa 6-7 ori, nu
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
tălpile, ca o pâine... Atunci m-au dezlegat și m-au făcut să alerg în jurul camerei cu tălpile goale, până ce s-au dezumflat. În acest caz, am fost din nou legat și bătut ca mai înainte... până s-au umflat tălpile din nou... Iarăși dezlegat, alungat prin celulă, și iarăși legat și bătut de circa 6-7 ori, nu pot preciza... Destul că m-au torturat astfel până după miezul nopții. La terminarea bătăii, s-au repetat întrebările tâmpite din ziua de
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
de mușchi negru, împănat cu scoici tăioase - și gata. Încordarea unui biceps, un mic salt, ușoara amețeală de a te afla pe un sol ferm, soarele viu pe spate și mângâierea brizei printre pulpe... „Ce contează“ câteva zgârie turi pe tălpi și pe degetele violonistului care va cânta deseară în grădina Unic - dar care se consideră în vacanță. Acesta e prezentul imediat. Să-ți povestesc puțin și trecutul recent. Sosirea la Constanța seara - transport cu autobuze la locul cazării - aproximativ jumate
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
copii, mă duceau și pe mine la morți. Aceștia erau întinși pe năsălie acasă la ei, în odaia cea mai arătoasă. Lumea venea să-i vadă pentru ultima oară, înainte să fie duși la cimitir. Sicriele erau deschise, picioarele - cu tălpile pantofilor înălțate -, ațintite spre ușă. Când intrai în cameră, făceai o dată înconjurul sicriului, pornind dinspre picioarele mortului, și te uitai la el. Broaștele și greierii erau lucrători aflați în slujba morților. Noaptea le împărtășeau celor în viață tot felul de
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
să mă-nșface acest panoptic înfloritor ce irosea toate culorile. Nu voiam să-mi ofer trupul acestei flămânde arderi văratece mascate cu flori. Voiam doar atât: s-o șterg de pe franjuri și să pășesc pe covor, acolo unde asfaltul de sub tălpi e-atât de etanș încât moartea din pământ nu ți se mai poate încolăci pe după glezne. Îmi doream să merg cu trenul ca doamnele de la oraș, cu unghiile lăcuite în roșu, să calc pe asfalt cu pantofiori grațioși ca niște
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
soare. Pe podea se desenau arcuiri albe de lumină ce se cățărau pe pantalonii anchetatorului când el se mișca. Voiam ca el să se împiedice în ele, vroiam să i se furișeze în pantofi și să i se-nfigă în tălpi, ucigându-l. Câteva săptămâni mai târziu, regele s-a pripășit nu numai în părul lui absent, ci și în al meu existent. Între cele două mese iarăși se desenau pe podea inele de soare, șerpuiri luminoase mai alungite ca până
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
celor căzuți în război. și în acea zi, ședeam de fiecare dată lângă ea. Mă atrăgea în biserică sculptura mare în ghips a Fecioarei Maria, pentru că-i vedeai inima. Care fusese zugrăvită pe rochia ei azurie și lungă pân’la tălpi - o inimă foarte mare, de un roșu întunecat, cu câteva picățele negre. Arătătorul ridicat al Sfintei Fecioare îți îndrepta privirea asupra inimii. Inima fusese atât de prost pictată că până la urmă era totuși reușită, preschimbându-se, fără voia zugravului, în
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
mare ca orașul, albul ochiului mai mare ca peretele, ceasul de la mână mai mare ca luna. Când trăiai lucrurile, aveai de-a face cu locuri, aveai un cer deschis sau închis deasupra capului și pământ, asfalt sau podeaua odăii sub tălpi. Erai înconjurat de orele ceasului, aveai în fața ochilor lumina sau noaptea. Exista un vizavi - fie acesta o persoană sau doar un obiect. Îți luai dreptetalon începutul, durata și sfârșitul unei întâmplări, simțind pe pielea ta cât de scurt sau de
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
O pajiște plină ochi. Cunoșteam întinsele izlazuri verzi care atingeau marginea cerului, atât de netede că orice om se zărea de departe. O vedere ca-n palmă, o transparență în care deveneai vizibil mai înainte de toate tu însuți, străveziu din tălpi și până-n creștet, mai-mai să te înghită cerul. Ți se surpa ceva în cap, dar niciodată sub picioare. M-am aventurat în apa adâncă cu încrederea dobândită, pesemne, pe întinsul pășunilor, fără să mă gândesc că nu știam să înot
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
caută să-ți prezinte Privirea Străină drept virtute. Dar Privirea Străină nu are de-a face cu scrisul, ci cu biografia. Cunosc o femeie, supraviețuitoare de la Buchenwald, care n-a lăsat-o niciodată pe fiica ei să poarte pantofi cu talpa de lemn și care nu suportă să se frigă carne în prezența ei. Care la un picnic la iarbă verde, brusc, se uită zâmbind la cer și-ți spune parcă ruptă de sine: „E frumos aici ca pe Ettersberg“1
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
nici cât de insolentă și neverificată e atitudinea sa. Privirea Străină nu are nimic de-a face cu literatura. Ea există acolo unde nu-i nevoie nici să scrii, nici să rostești vreun cuvânt: unde intră în joc pantofii cu talpă de lemn, carnea friptă, cerul deasupra unui picnic la iarbă verde, cartofii. Unica artă cu care are ceva de-a face Privirea e arta de a izbuti să-ți duci viața cu ea. Îmi zic uneori: „Viața-i un sictir
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
nimănui nici un rău, iar data viitoare nu-mi va folosi la nimic. Îmi fac propria-mi muzică împotriva clopoțelului de la ușă, dar nu reușesc să-mi îngroș și obrazul pe măsură. Duc lipsă de toval precum pantofii mei de-o talpă nouă. Sunt aici de doisprezece ani și de nenumărate ori până acum am auzit propoziții ce-ncep cu: „La noi în Germania...“. Tare-mi vine să bat în retragere, totuși îmi iau inima-n dinți și zic: „La dumneavoastră? Doar
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
din moment ce știau bine că distrug mii de oameni care erau la fel de acasă, acolo, în țară, ca și ei înșiși. și cu ce drept i-au silit pe alte mii de oameni să ia calea exilului, de vreme ce știau că pământul de sub tălpile acelora le aparținea ca și lor înșiși. și că de cei pe care i-au zăvorât afară au scăpat pentru totdeauna - căci nimeni nu se mai poate întoarce din exil așa cum a plecat. Pe de altă parte însă, mă liniștește
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
casă, călcând tot prin miriștea dușmănoasă, agresivă și inconștientă, împiedicându-ne frecvent de rugii de mure care se întindeau pe toată suprafața miriștii, asemenea unor liane din jungla inospitalieră, dar crescute pe orizontală. Praful drumului, înfierbântat la maximum, ne ardea tălpile desculțe, pișcate de miriștea nemiloasă de pe tarlalele de grâu recent secerate. În fața ușii holului, cuplați doi câte doi, coboram "combustibilul" din spatele nostru, depunându-l pe pământ cu deosebită precauție spre a nu se sfărâma. Of, Doamne! Eram terminați. "Lăsați copiii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]