6,548 matches
-
bani furnizând alcool altora, dar, în urma unei catastrofe naturale, pierde tot ce a câștigat pe spinarea comunității. Când i se ivește ocazia de a câștiga mulți bani, permițând intrarea unei armate inamice de indieni patagonezi în oraș, profită de ocazie. Trădarea lui fiind descoperită, este exilat pe viață de pe insulă. Comunistul Lewis Dorick este adeptul teoriei că toate bunurile aparțin tuturor, pe care însă o aplică într-un mod propriu: el nu muncește nimic și consideră că aceia care au obținut
Naufragiații de pe Jonathan () [Corola-website/Science/321338_a_322667]
-
se săturaseră de Santa Anna. În acel an, o grupare liberală în frunte cu Benito Juárez și Ignacio Comonfort l-au răsturnat pe Santa Anna, iar el a plecat înapoi în Cuba. A fost judecat "in absentia" pentru corupție și trădare; toate moșiile i-au fost confiscate. Santa Anna a trăit în exil în Cuba, Statele Unite, Columbia și St. Thomas. În 1869, la 74 de ani Santa Anna trăia în exil în Staten Island, New York și încerca să strângă bani pentru
Antonio López de Santa Anna () [Corola-website/Science/321359_a_322688]
-
s-a mai întors niciodată. Unchiul său murise între timp și-i lăsase o avere imensă, iar Sholto a plecat în Anglia. Morstan s-a dus la scurtă vreme la Agra și a aflat călada cu comoara dispăruse. Furios de trădarea lui Sholto, Small se gândește permanent cum să evadeze. Într-o zi el salvează de la moarte un băștinaș pe nume Tonga, care-i devine credincios. Small fuge cu canoea băștinașului, după ce-și ucide paznicul lovindu-l în cap cu
Semnul celor patru () [Corola-website/Science/321378_a_322707]
-
alții cu foarte multă suspiciune. Istoricul William Greenlee a afirmat că portughezii și-au dat seama că „erau puțini la număr și că cei ce vor veni în viitor în India vor fi mereu în dezavantaj numeric; și că această trădare trebuie pedepsită într-o manieră atât de decisivă încât portughezii să fie în viitor temuți și respectați. Artileria lor superioară avea să le permită să-și îndeplinească acest scop.” Astfel, ei au creat un precedent pentru comportamentul europenilor în Asia
Pedro Álvares Cabral () [Corola-website/Science/321401_a_322730]
-
bătăliei și s-au întors la Cebu au fost otrăviți în timp ce participau la un ospăț organizat de Humabon. Locul lui Magellan în funcția de comandant al expediției a fost luat de Juan Sebastián Elcano care a ordonat plecarea imediată după trădarea lui Humabon. Elcano și flota lui s-au îndreptat spre vest și au revenit în Spania în 1522, terminând primul ocol al lumii.
Bătălia de la Mactan () [Corola-website/Science/321463_a_322792]
-
pe acesta în acord cu noua Constituție a regimului autoritar al regelui Carol al II-lea din 20 februarie 1938: În timpul celui de-al doilea război mondial, regimul antonescian a crescut numărul infracțiunilor pedepsite cu moartea, incluzând jaful, insurecția, rebeliunea, trădarea, spionajul și altele, în vreme ce numărul execuțiilor a crescut rapid. Prima jumătate a perioadei comuniste a fost foarte dinamică din punct de vedere al pedepsei cu moartea. Debutul său a fost dominat de chestiunea criminalilor de război, care adeseori a luat
Pedeapsa capitală în România () [Corola-website/Science/321480_a_322809]
-
cu atât mai puțin cu interpretarea lui în aplicarea politizată a pedepsei capitale. Comparativ cu perioada stalinistă, nu mai întâlnim aplicarea pedepsei cu moartea în scopuri direct politice precum eliminarea dizidenților, mai ales dacă luăm în considerare că nici pentru trădare nu a fost executată nicio persoană. Pe de altă parte, politizarea pedepsei capitale poate fi lesne observată dacă analizăm aplicarea sa neuniformă, dependentă de numeroasele campanii diseminate de către mașinăria propagandistică. Spre exemplu, prima creștere a numărului execuțiilor, în 1971, a
Pedeapsa capitală în România () [Corola-website/Science/321480_a_322809]
-
creștere a numărului execuțiilor, în 1971, a urmat adoptării "Tezelor din iulie", practic o declarație a întoarcerii la realismul-socialist, dar mai ales cazului Rîmaru. Regimul a căpătat accente neostaliniste în anii 1980, când, după omorul deosebit de grav, infracțiunile economice și trădarea au devenit cele mai frecvente infracțiuni capitale pedepsite. Criminalitatea economică a ajuns în centrul atenției datorită crizei economice severe pe care țara o înfrunta și a rezultat în 19 sentințe capitale pentru infracțiuni de acest gen în 1984 și 1985
Pedeapsa capitală în România () [Corola-website/Science/321480_a_322809]
-
severe pe care țara o înfrunta și a rezultat în 19 sentințe capitale pentru infracțiuni de acest gen în 1984 și 1985, mediatizate de către propagandă prin intermediul ziarelor centrale, prin asociere cu execuțiile pentru tâlhărie cu omor. Spre deosebire de acestea, cazurile de trădare erau dezbătute în secret la întâlnirile la nivel înalt, de către cuplul conducător, din ce în ce mai intransigent și nepermițând niciun act de dizidență. În aceeași perioadă, RDG abolea pedeapsa cu moartea iar majoritatea statelor est-europene reduceau aplicarea acesteia. În acest sens, România a
Pedeapsa capitală în România () [Corola-website/Science/321480_a_322809]
-
la Hârlău Tratatul de pace cu polonii regelui Ioan Albert. La Curtea domneasca din Hârlău au locuit și urmașii lui Ștefan cel Mare. După cum relatează tot Grigore Ureche aici a fost ucis în aprilie 1523 hatmanul Luca Arbore, acuzat de trădare de domnitorul Ștefăniță Vodă (1517-1528). După cuvintele cronicarului, "„într-acest an, în luna lui aprilie, în cetatea Hârlăului, Ștefan vodă au tăiat pre Arburie hatmanul, pe cârile zic să-l fie aflat în viclenie, iară lucrul adevărat nu să știe
Curtea Domnească din Hârlău () [Corola-website/Science/316355_a_317684]
-
armata cruciată mai multă vreme la porțile Constantinopolului și doar amenințat cu asediul acceptase să o traverseze în Asia Mică. Neînțelegeri între bizantini și franci izbucniseră în mai multe ocazii. Grecii îi considerau pe latini "barbar", latinii îi acuzau de trădare. La ce proporții putea să ajungă ura reciprocă se vede din episodul din anul 1182, când în cadrul unor răfuieli, bizantinii au masacrat pur și simplu un număr mare de latini, stabiliți la Constantinopol. Se spune în cronici că până și
Alexios al III-lea Angelos () [Corola-website/Science/316367_a_317696]
-
organele ONU. Datorită pretențiilor Șerbiei că teritoriul Kosovo face parte din integritatea suveranității, reacția acesteia a inclus și rechemarea ambasadorilor săi din țările care au recunoscut independența Kosovo pentru consultări pentru câteva luni, acuzându-i pe liderii kosovari de înaltă trădare, si anunțându planuri pentru a judeca cazul la Curtea Internațională de Justiție. De asemenea, Șerbia a exclus ambasadorii din statele care au recunoscut Kosovo după votul din cadrul Adunării Generale al Națiunilor Unite în care inițiativa Șerbiei de a solicita un
Recunoașterea independenței Republicii Kosovo la nivel internațional () [Corola-website/Science/316454_a_317783]
-
a fost un conflict social și politic major din timpul celei de a Treia Republici franceze, izbucnit la sfârșitul secolului al XIX-lea, în jurul acuzației de trădare îndreptată împotriva căpitanului Alfred Dreyfus, francez de origine alsaciană și de confesiune mozaică, care într-un final a fost exonerat. Ea a bulversat societatea franceză vreme de doisprezece ani, din 1894 până în 1906, divizând-o profund și de durată în
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
publicarea dosarului secret al afacerii Dreyfus. La sfârșitul anului 1894, căpitanul Alfred Dreyfus din armata franceză, absolvent al École polytechnique, evreu de origine alsaciană, acuzat de transmiterea de documente secrete Germaniei, a fost condamnat la muncă silnică pe viață pentru trădare și deportat în Insula Diavolului. La acea dată, în rândul clasei politice franceze, opinia era unanim defavorabilă lui Dreyfus. Convinsă de incoerența condamnării, familia căpitanului, în frunte cu fratele lui, , a încercat să-i demonstreze nevinovăția, angajând în acest scop
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
de la Bourges. Mărturie puternicilor tensiuni din epocă stătea moda duelului, cu sabia sau cu pistolul, care se solda adesea cu moartea unuia dintre dueliști. Ofițeri evrei, atacați de o serie de articole de presă din "", în care erau acuzați de „trădare din naștere”, i-au provocat la duel pe redactorii acestei publicații, de exemplu căpitanul Crémieu-Foa, evreu alsacian și politehnist care s-a luptat fără rezultat contra lui Drumont, și apoi cu M. de Lamase, autorul articolelor. Dar căpitanul Mayer, un
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
Armata!”. Adjutantul a rupt sabia condamnatului pe genunchi apoi Dreyfus a trecut încet prin fața foștilor săi camarazi. Un eveniment, supranumit „legenda mărturisirilor”, a avut loc înainte de degradare. În trăsura care l-a adus la școala militară, și-ar fi mărturisit trădarea căpitanului . Se pare că în realitate căpitanul Gărzii Republicane doar s-a lăudat și că Dreyfus nu a făcut Din cauza naturii afacerii, cu legături cu siguranța națională, deținutul a fost pus în secret într-o celulă înaintea transferului. La 17
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
șeful statului major general, și generalul Gonse, el a fost însărcinat cu completarea dosarului în vederea evitării oricărei tentative de revizuire. Incapabil să găsească și cea mai mică probă, el s-a hotărât să fabrice una "a posteriori". Adevăratul vinovat de trădare a fost descoperit din întâmplare prin două moduri distincte; pe de o parte de către Mathieu Dreyfus, care a obținut denunțul bancherului Castro, și pe de altă parte de către SR, în urma unei anchete. Cum colonelul Sandherr s-a îmbolnăvit, locotenent-colonelul a
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
civil. La Paris, agitatorii antisemiți și naționaliști de la Auteuil au fost arestați. și cei ce fugiseră și se regrupaseră în au fost atacați de poliție. La 9 septembrie 1899, Curtea și-a anunțat verdictul: Dreyfus a fost găsit vinovat de trădare, dar cu „circumstanțe atenuante” (cu 5 voturi contra 2), condamnat la zece ani de închisoare și o nouă degradare. Verdictul a fost la un singur vot de achitare, întrucât codul penal militar francez de pe atunci prevedea că o minoritate de
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
fi însă interpretată și ca un verdict abil, întrucât judecătorii, menajându-i în același timp și pe colegii lor și pe moderații îngroziți de perspectiva unui război civil, recunoșteau implicit nevinovăția lui Dreyfus (în niciun caz pentru un act de trădare nu pot exista „circumstanțe atenuante”) A doua zi după verdict, după multe ezitări, Alfred Dreyfus a cerut un nou apel. , aflat într-o situație dificilă, a luat pentru prima oară în calcul posibilitatea unei grațieri. Pentru Dreyfus, aceasta ar fi
Afacerea Dreyfus () [Corola-website/Science/316399_a_317728]
-
la reprimarea revoltei. Orașul a fost asaltat și locuitorii au fost masacrați iar Ludovic nu a intervent în numele fostului său aliat. La expirarea armistițiului de un an, care a urmat Tratatul de la Péronne, regele l-a acuzat pe Carol de trădare, citându-l să apară în fața Parlamentului și a confiscat o parte din orașele de pe Somme (1471). Ducele s-a răzbunat prin invadarea Franței cu o mare armată, a luat în posesie comuna Nesle și a masacrat locuitorii ei. Totuși, a
Carol Temerarul () [Corola-website/Science/322480_a_323809]
-
înalt și negustorul Pan-Choi Sul (fratele doamnei Choi), cu scopul de a păstra monopolul asupra livrărilor la Bucătăria Regală, au ca rezultat exilarea doamnei Han și a lui Jang-Geum în insula Jeju ca sclave, pe baza unor acuzații false de trădare. În drum spre insula Jeju, epuizată, doamna Han moare. Înapoi în palat, doamna Choi o înlocuiește și devine Marea Doamna de la bucătărie. În timp ce Jang-Geum este pe Insula Jeju, o întâlnește pe Jang-Deok, pe care o crezuse o fosta sclavă. Ea
Giuvaierul palatului () [Corola-website/Science/316878_a_318207]
-
unei teocrații satanice care să domine lumea, teocrația satanică a Nesfintei Treimi - Satana, Antihristul și prorocul mincinos fiind baza unui cult imperial. În multe teorii ale conspirației contemporane creștine, profetul mincinos va fi ultimul papă al Bisericii Romano-Catolice (înscăunat prin trădare sau de o conspirație iezuită), un guru carismatic din mișcarea New Age sau chiar un lider al unei organizații fundamentaliste creștine, cum ar fi , în timp ce Anticristul va fi un președinte al Uniunii Europene, ori secretarul general al Organizației Națiunilor Unite
Noua Ordine Mondială () [Corola-website/Science/316962_a_318291]
-
au rămas hatmanul Mihu, logofătul Trotușan și boierii Pătrașcu, Crasneș și Cozma. În lupta de la Galați, domnitorul a fost decapitat, iar Petru Rareș s-a îndreptat spre Suceava. După înscăunarea sa pe tron (1541), Petru Rareș i-a acuzat de trădare pe hatmanul Mihu, pe logofătul Trotușan și pe Crasneș și Cozma, i-a închis în Cetatea Romanului, i-a condamnat la moarte și apoi le-a tăiat capetele. Gavriil Trotușan nu a fost înmormântat în ctitoria sa de la Părhăuți, cronicile
Biserica Duminica Tuturor Sfinților din Părhăuți () [Corola-website/Science/316972_a_318301]
-
afirmă că în zilele "Rebeliunii legionare", Constantin Maimuca, împreună cu Alexandru Ghica, s-ar fi baricadat, împreună cu alți legionari înarmați, în sediul Siguranței. Afirmația se regăsește în declarațiile date de către Eugen Cristescu organelor de anchetă, după arestarea sa, la "Procesul Marii Trădări Naționale".(citate în ) Afirmația este puțin plauzibilă, dat fiindcă încă din 6 ianuarie 1941, Ion Antonescu purtase o discuție de 50 min. cu Horia Sima privind înlocuirea lui Alexandru Ghica de la conducerea siguranței, iar cel mai indicat să ocupe acest
Constantin Maimuca () [Corola-website/Science/328991_a_330320]
-
a acuzat că i-a înscenat procesul prin "fals și abuz de putere". Prin decizia nr. 4 a Curții Marțiale de Casare și Justiție, Maimuca fusese condamnat la 5 ani temniță grea și un an de degradare civică pentru "înaltă trădare". În urma reclamației făcute de Constantin Maimuca, în aprilie 1945, Eugen Cristescu a fost trimis în judecata Curții Marțiale din Capitală. Doctor în drept, Constantin Maimuca a reușit să demonstreze cu probe indubitabile și numeroase documente că el nu a fost
Constantin Maimuca () [Corola-website/Science/328991_a_330320]