6,679 matches
-
a Început s-o fugărească prin cameră. Mi-l și Închipuiam: chelios deja, burtos, cu cârlionții grizonați ai pieptului sleiți În ulei parfumat, tropăind În jurul mesei ca să pună mâna pe Laura. Însă Laura nu sesiza umorul situației, a Început să urle din toți rărunchii, Pârvu s-a speriat că aud vecinii și i-a dat pace. Cam atât deocamdată despre Pârvu, cel care ne acuzase În direct de terorism. Dar rolul lui În viața mea și a Celebrului animal nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
gura căscată cantitatea de decolteuri și chiloți tanga, You can see through their pants, spunea el ridicând mâna și indicând cu arătătorul și opozabilul Îngustimea lenjeriei româncelor. Așa că umblam toți la verificat viziunile lui Alexi, să punem mâna și să urlăm ESTE! Sau, după cum presupunea voluntarul american de multe ori, NU ESTE! Alexi, cum spuneam, era cel mai insistent, se lipea la dans de toate câte-i erau prin preajmă, se bâțâia ridicol, deși era negru habar n-avea să danseze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
voia să se Împiedice la coborâre În șiretul anapoda. Așa că s-a trezit cu o palmă peste ceafă, o scatoalcă sănătoasă, i-a sunat apa În cap din pricina nojițelor. Garda interpretase saltul ca pe o tentativă de evadare, fiindcă a urlat: - Ce faci, mă, treci pe trotuar! Poate că Într-adevăr era nevoie ca Leac să fie pus la punct, poate chiar părea că vrea s-o ia la fugă, să scape. Leac nu și-a dat atunci seama, nici n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
sticlă spartă. Leac aruncase cu un scaun prin geamul ușii. Puștiul se sperie, Înlemnește urmărindu-l pe Leac cum curăță tocul ferestrei de cioburi. Nu știu ce vrea tovarășul meu, probabil se gândește să intre În bucătărie pe-acolo. - Stai pe loc! urlă puștiul izbind cu sucitorul În pardoseală, chiar lângă tâmpla mea. Leac Încremenește, nu apucase până atunci să vadă cât e de gravă situația. O evaluează acum. Puștiul Îl privește pe el, el Îl privește pe puști. Puștiul pare În stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
simțeam că ne Înecăm, c-o să borâm peste el, ne abțineam de fiecare dată. De data asta nu! Fac un salt, sunt lângă scaunul lui Pârvu, ridic mâinile, l-aș prinde de guler, dar e gol până la brâu. Încep să urlu: - Mai taci, mă, taci dracului! Cu scârbă, Îl apuc de umeri, vreau să-l scutur, Însă ar Însemna să-l ating prea mult și nici n-am decât o mână liberă, În cealaltă Încă mai țin camera, așa că mă mulțumesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Sunteți, prin urmare, de câteva luni aici. În prima perioadă, ați fost bătută, chinuită aproape toată ziua. Adesea și noaptea. Cât permitea rezistența unei femei tot mai slăbite. Între leșinuri, vă și înjurau. N-ați mai auzit, cred, atâtea porcării, urlate cu așa plăcere. V-au cerut, de fiecare dată, numele celor cu care vă întâlneați. Casele conspirative, misiunile fiecăruia. — Ulterior, bătaia s-a mai redus. Câteva ore pe zi. Programul s-a diversificat. Ați fost ținută în ploaie, afară, trei
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
eșecuri ? Unele doar mai puțin evidente, mascate, înșelătoare. Când nu le descurc treaba, uită câte am făcut până atunci. Dar uită, brusc, și de propria lor neputință. Din nou siguri pe argumentele lor greoaie și cretine, pe judecata lor subțirică. Urlă că unul ca mine, un aiurit, leneș, vicios, nu e de mirare să nu poată face față unor grave îndatoriri ! Găsesc, în sfârșit, prilejul de a mă jigni. Scuipându-mi în obraz disprețul și ura lor. Chinuindu- mă cu neîncrederea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și în centru, până la urmă. N-ar bănui plăcerea unui joc atât de rar și delicat. Cu o miză imprevizibilă și pe un câmp încă alb, al viitorului. — Nu te mira, mă pricep mai bine decât brutele care ți-au urlat că n-a mai rămas nimic din subversiune. Pentru unul ca mine, situațiile s-ar putea să nu se schimbe chiar când se schimbă pentru mulți. Excesele intelectualului decis să-și biruie slăbiciunile și reținerile, exagerând în loialitate ? Sunt cele
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
o aiureală, nu e nici o farsă ! Nu trebuie să zâmbești cu atâta dispreț. Poate mă plătește cineva și pentru acest joc dublu și pentru mișcările în avans ale rolului meu, de unde știi ? Cine îți dă dreptul să mă disprețuiești ? În timp ce urla, aprinsese, brusc, lampa de deasupra biroului, spre a-și verifica bănuielile. Se ridicase în picioare, tremura, lovind cu pumnii mici în cristalul de pe masă. Se înroșise, umerii i se bâțâiau. Ochii măriți o priveau cu furie. Dădea din mâini, agitat
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pe capul ras. Se apropie și mai mult de fereastră. Își vârâse capul până la gratii, să primească aerul și lumina rece a zilei, fugind de vocea care o urmărea. Vuiau parcă sirene, le auzea și nu le auzea, toată noaptea urlaseră, poate, anume pentru dânsa și nu le auzise. — Ai fost cuminte. Poți să te odihnești puțin, să și dormi. Cineva șoptise rar cuvintele, ca unei surori. Femeia era desculță ? De aceea n-o auzise intrând ? Venise de undeva de aproape
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Ar fi continuat, obligând-o să- și plătească, astfel, meschina libertate dobândită. Primul desen ? A fost, de fapt, singura dată când au și adus cu ei, fluturând-o, coala de desen. I-au arătat-o, au mototolit-o în pumni, urlând că nu va ieși vie din mâinile lor. N-a ieșit moartă, dar mult nu lipsea. Ulterior, când o băteau, nu-i mai arătau desenele. În puținele clipe cât a putut gândi, în zilele când se zvârcolea zdrobită, terciuită, cu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
altele. Fiecare încercare deosebită de cea anterioară și de cea dinaintea ei și toate între ele. Copoii susțineau că falsifică, desenează de fiecare dată altă clădire, inventează altă clădire. Vicleană sau nebună, mai curând nebună, spuneau. Nu, cu siguranță vicleană, urlau în ziua următoare. Pentru că, admiteau, toate desenele păstrează, totuși, același aer, aparțin, se vede, aceleiași mâini. Fantasticul aburit și tulbure al desenelor sau al primelor pânze pictate în închisoare ar rezulta prin mișcarea liberă, până la infidelitate, față de propria memorie, derutată
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
peste buza vecinului Vornicu. Trase ziarul, îl ridică sus sus : „Înfăptuirea neabătută, făurirea societății multilateral dezvoltate“, și se clătina sub greutatea cuvintelor, lăsă ziarul să cadă lent lent, o piruetă și țop, în picioare, țeapăn, galeria în delir, parterul înmărmurit, urlă copiii de entuziasm, s-ar cutremura cupola. Luminița schioara cea înaltă și buzată răsfoiește, probabil, printre atâtea diagrame și dosarul de divorț, Grefu gâfâie, peste ultimul număr din Sportul, domnul Pasăre trage în tuș complicatele rețele. Impertinenta a ajuns și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Încât mi-am dat seama că era mai bine să fug, numai că ei mă Împresuraseră. Mi-a fost frică. Tare frică. Atât de frică mi-a fost Încât, deși nu puteam să scot nici un fel de sunet (nici măcar să urlu nu eram În stare) m-am gândit la tot ce dorisem să le spun vreodată. Am urlat la ei din mintea mea, cu glasul acela tunător, și le-am pus cum o s-o sfârșească, așa de frică Îmi era; așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
a fost frică. Tare frică. Atât de frică mi-a fost Încât, deși nu puteam să scot nici un fel de sunet (nici măcar să urlu nu eram În stare) m-am gândit la tot ce dorisem să le spun vreodată. Am urlat la ei din mintea mea, cu glasul acela tunător, și le-am pus cum o s-o sfârșească, așa de frică Îmi era; așa de frică, Încât Moru a fost nevoit să meșteșugească vorba denumită groază pentru ce simțisem eu atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cele mai multe vorbe. Eu doream să - și să - N-aveam nevoie de sfatul lor ca să știu ce trebuia să fac! Mâine, dis-de-dimineață, aveam să pornesc din nou la drum, pentru că așa voiam. Mai că-l pricepeam pe uriașul de Scept, care urla și se zvârcolea, făcând spume la gură și smulgându-și părul, numai și numai ca să Împiedice marea Împărtășanie a vorbelor. Ce ne interesa pe noi, pe Krog și pe Scept adică, ce ne interesa pe noi cine avea dreptate? Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și atunci am plecat. M-am vârât Îndărătul tufelor de pe malul bălții. Vântul era din ce În ce mai tăios. Am băgat piciorul În apă. Nu era rece. O auzeam din când În când pe Runa cum dădea gemetele acelea, căznindu-se să nu urle. Erau din ce În ce mai grăbite și, la un moment dat, Enkim se apropie În fugă de baltă. Cufundă o blană În apă și alergă Înapoi la femeie. Pe urmă, vântul a prins să sufle mai tare și, În scurt timp am simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
clipa aceea Începu ploaia, ca din senin. Cădeau picături de apă grele care, curând, se preschimbară În grindină, străpungând frunzele cele mari, dând la pământ casele mărunțeilor și așternând un covor gros de gheață În pădurea lui N’jamo. 27. Urlând de spaimă, mărunțeii fugiseră din case și se ascunseseră pe unde găsiseră adăpost. După ce grindina a Încetat la fel de iute cum se pornise, se strânseră cu toții În poiană și Începură să vorbească deodată, Îngroziți de pățanie, căci nici măcar nu auziseră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
târî degrabă mai departe, spre Miazănoapte, prin ierburile Înghețate. Ne-am ridicat din culcușuri și am privit spre Miazăzi, dar n-am zărit nimic care ar fi putut să le sperie. Se auzea doar forfota animalelor care alergau, mugind, behăind, urlând și chirăind. Mărunțeii ne priveau cu ochii mari și țineau strâns de sulițele lor scurte, gata de luptă. - Stați liniștiți, le-am spus. Pentru ce cred eu că vine spre noi, nu s-a făcut Încă sulița care să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ceva laolaltă. Fiind miez de noapte, am aprins iute cât mai multe focuri. În larg se făcu atunci liniște, drept pentru care ne-am apucat să strigăm. Tek, care era ditamai omul, puse mâinile la gură și se apucă să urle de-am crezut că gheața o să se crape și mai multe nu, dar de pe mare nu se mai auzi nimic. Am Început să ne Întrebăm dacă Într-adevăr auziserăm glasurile alea și dacă nu fuseseră doar o părere. Părere...? Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
primul uriaș și l-am apucat cu amândouă mâinile de boașe. Așteptam strigătul lui de moarte când, Întreg satul izbucni Într-o hărmălaie cumplită, de parcă toți oamenii pândiseră doar un semn ca să se apuce să răcnească, să chiuie și să urle. Uriașul se prăbuși la picioarele mele, zvârcolindu-se, dar cel de-al doilea se și repezise asupra mea. - Ia-l odată și hai! - se auzi un glas urât de afară. Ăștia s-au trezit cu toții! Am Încercat să-mi dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mă părăsească. - Ziceau că uite ce Înseamnă să te prefaci că te tragi din Tatăl. Râdeau de tine pentru că doreai să faci Vindecător dintr-un om, doar pentru că ar fi zărit o luntre. Când au auzit asta, ceilalți vânători au urlat și au făcut ca toate fiarele, Înjurându-te pe tine și pe Tatăl care a lăsat lucrurile vraiște după ce a murit, și tot așa. Văzând toate astea, am ținut tot mai aproape de Scept și de Gau, căci asemenea lucruri erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
nu mai văzurăm decât dușmanul. În clipa aceea, mi-am luat sulița micuță pe care mi-o dăruise Kikil și am strigat din străfundul rărunchilor: - Poate mor, poate scap! Ceilalți Îmi răspunseră la fel și atunci, ne repezirăm spre vrăjmași, urlând precum fiarele, ridicând sulițele și topoarele, În timp ce arcașii noștri se dădură de-o parte și prinseră să azvârle săgeți după săgeți Înspre vânătorii lui Scept. Tropoteam precum o turmă de bivoli alergând peste câmpie, stârnind nori de praf și culcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
topor scurt. - Piei, mutule! Câine puturos ce ești! L-am mușcat de mână cu toată puterea, dar el tot Își abătu toporul asupra mea. Abia dacă am apucat să-mi acopăr fața cu celălalt braț, că durerea mă făcu să urlu gros. Of, of, eram un mare ucigaș, așa că mi-am repezit genunchiul În vintrele lui pe cât am putut de repede, după care l-am văzut cum cască ochii, Înțepenind. Strânsoarea lui se slăbi și atunci, mi-am Înfipt dinții În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
o clipă, o mare de oameni cu fețe negre se adunase țipînd În jurul muribundului, polițiștii apărură și ei imediat, În număr impresionant - și Începură să Îmbrîncească și să Împingă cu brutalitate mulțimea agitată, Înjurînd și lovind, amenințînd cu bastoanele și urlînd sălbatic: — Circulați, circulați! Dați-i drumul! Unde-ai pornit-o? mîrÎi unul deodată, apucînd un bărbat de haină, luîndu-l pe sus și aruncîndu-l Înapoi În mijlocul mulțimii ca pe un gunoi. — Circulați! Circulați! Haide, haide, mișcați-vă, proștilor! Între timp, polițiștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]