67,494 matches
-
este necesar pentru a disciplina conviețuirea în societate și pentru a ordona gândirea. Această interpretare raționalistă se întâlnește atât la Giambattista Vico cât și la Leibniz. Analogia dintre filosofie și muzică intenționează s-o confirme și Jean-Jacques Rousseau, atunci când își amintește în „Confesiunile” sale cum ar fi dorit să-și găsească doar în muzică fericirea, asemeni unui „Orfeu modern”. Autorul „Contractului social” consideră însă muzica drept expresia originară a sufletului, legată de afecte și preliminară logos-ului. Inefabilul și frumusețea artei
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
1893 în Metropolitan Museum of Art New York) este inclus ulterior, precum multe alte compoziții ale sculptorului, în „Poarta Infernului”. Orfeu este surprins de Rodin în momentul în care regretă că și-a zărit iubita, acoperindu-și deznădăjduit ochii. Dramatismul scenei amintește de cele două statui ale clasicistului Antonio Canova, „Orfeu” (1775-76) și „Euridice” (1773-75), care aveau de asemenea ca temă căderea definitivă a nimfei în Tartar (Museo Correr, Veneția). În ajunul primului război mondial, poetul Guillaume Apollinaire încearcă să lanseze „Orfismul
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
este sfințitor, dar co-creator, co-mântuitor. Trinitarienii susțin că această dogmă este clar exprimată în Sfânta Scriptură, dar că dogma Sfintei Treimi a fost des atacată de către diverși "eretici", cum sunt numiți de aceștia adversarii trinității, precum Arie și Macedonie, ca să amintim doar doi dintre marii contestatari ai Sfintei Treimi. Trinitarianismul este o doctrină religioasă care se bazează pe credința în (contrar binitarianismului și unitarianismului bazate pe credința într-un Dumnezeu în două ipostaze și respectiv o ipostază). Această credință este acceptată
Sfânta Treime () [Corola-website/Science/300218_a_301547]
-
a munților Trăscăului (Dj 107 H). Cetate dacica (sec. ÎI î.e.n.- I e.n.) pe platou și pe cca 2400 m² de terase artificiale montane (incinta poligonala, murus dacicus, sanctuar, masive urme de locuire)-anticul Apulon, centrul tribului dacic al apulilor, amintit în „Geografia” lui Ptolemeu (c. 90-c. 168), pe vatra de cultură neolitica. Ulterior se folosește formă Apulum pentru replică română a fortificației mutată la malul Mureșului, în vecinătatea mai vechiului castru al Legiunii a XIII-a Gemina (v. Albă Iulia
Craiva, Alba () [Corola-website/Science/300235_a_301564]
-
îndeplinind și funcția de învățător și director al Școlii primare confesionale din Feneș. Începând cu anul 1900(?) a servit că preot paroh și totodată că învățător-director, până în anul 1919,marele patriot român din Feneș,Iosif Magda,pe care documentele îl amintesc până în anul 1933.Sub acest paroh, în anul 1922,biserica cu hramul "Nașterea Maicii Domnului"a fost înzestrata cu 3 clopote "în terța minoră",pentru chemarea credincioșilor la rugăciune și pentru alungarea fenomenelor atmosferice periculoase(furtuni,gheața,etc.),prin contribuția
Feneș, Alba () [Corola-website/Science/300241_a_301570]
-
la 10 iulie 1324. Însă, pe raza satului s-au descoperit urme de neolitice, din epoca bronzului și morminte de inhumație scitice specifice primei vârste a fierului, Hallstatt, astăzi expuse în cadrul Muzeului Brukenthal din Sibiu. După anul 1324, sătul este amintit într-un act din 11 mai 1396, cu ocazia delimitării domeniilor Episcopiei Transilvaniei, iar la 16 august 1370 o parte a domeniului Crăciunelu este luată în stăpânire de nobilul Ladislau de Galda și de soția sa Elisabeta. În statistică din
Crăciunelu de Jos, Alba () [Corola-website/Science/300236_a_301565]
-
epoca bronzului (Cultura Wietenberg, secolele XVI-XIII î.C.), epoca fierului (Hallstatt, 1200-450/300 î.C. și La Tène, secolul V î.C.- secolul I d.C.), epoca dacică (sec.I î.C.-sec.I d.C.) și epoca romană. Vechea mănăstire e amintită la 1636. La 6 mai 1636 poposesc în ea principele Gheorghe Rákóczi I și contele Haller. In 1711 egumenul mânăstirii greco-catolice era un anumit Ioasaf. In 1765 trăia aici preotul Gheorghe. În 1774 mănăstirea avea doi călugări. Averea: un loc
Daia Română, Alba () [Corola-website/Science/300237_a_301566]
-
Acestea sunt pajiști stepizate cu păiuș stepic ("Festuca rupicola"), rogoz ("Carex humilis"), colilie ("Stipa lessingiana"). În cadrul vegetației naturale mai distingem ghiocelul ("Galantus nivalis"), vioreaua ("Scilia biofila"), lăcrămioara ("Convalaria majalis"), ciuperci, bureți galbeni, bureți iuți, ghebe etc. În cadrul vegetației ierboase mai amintim pelinul ("Artemisia"), macul ("Papaver orientalis"), ruscuța de primăvară ("Adonis vernalis"), mohorul ("Gallium verum").</br> Fauna este reprezentată prin mamifere; iepuri, vulpi, dihori, lupi, nevăstuici, porcul mistreț, căprioare; păsări: cucuveaua, coțofana, vrabia, rața sălbatică etc.</br> Solurile reprezentative sunt cele de
Doștat, Alba () [Corola-website/Science/300238_a_301567]
-
gospodăria proprie, în sat există și multe instalații individuale de apă curentă. Din anul 2012 satul dispune de o retea de apa curenta si de un sistem de canalizare al apelor uzate. Între obiectivele mai importante situate în vatra satului amintim: două școli generale cu clasele I-VIII, două grădinițe, bisericile ortodoxe și casa parohială și clădirea fostului magazin universal sătesc al cooperației de consum. Pentru viitor organele locale au prevăzut pentru satul Geoagiu de Sus construirea următoarelor obiective: monumentul eroilor
Geoagiu de Sus, Alba () [Corola-website/Science/300243_a_301572]
-
istoric Nicolae Iorga afirmă că primul ctitor al ei este Radu de la Afumați (1521-1529). În anul 1557 crăiasa Ardealului, Isabela, văduva soție a principelui Ioan Zapolia, numește ca episcop al Episcopiei Geoagiu de Sus pe Hristofor. În anul 1559 se amintește aici de un alt episcop pe nume Sava, cu binecuvântarea căruia diaconul Coresi tipărește la Brașov prima carte românească „Întrebare creștinească”. Ca și celelalte biserici și mănăstiri din Transilvania și biserica fostei Episcopii Geoagiu de Sus a avut un important
Geoagiu de Sus, Alba () [Corola-website/Science/300243_a_301572]
-
165 de suflete uniți. În 1755 Conscripția Petru Pavel Aron consemnează existența a 250 de suflete. În Conscripția administrației austriece din 1760-1762 se menționau 66 de familii nonunite (1760). În 1805 într-o conscripție a Episcopiei Ortodoxe a Transilvaniei sunt amintiți ,80 de capi de familie”. La 1831 sunt menționate 269 suflete, iar în 1857 sunt consemnate 132 case locuite doar de ortodocși în număr de 629. În Statistica demografică de la 1857 erau 629 locuitori greco-orientali. În 1900 sunt 669 locuitori
Laz (Săsciori), Alba () [Corola-website/Science/300247_a_301576]
-
podețelor din sat, amenajarea unui teren de sport și construirea Monumentului eroilor satului în curtea bisericii sau a căminului cultural din localitate. Satul Geomal, lângă Teiuș, e între cele mai vechi așezări românești cunoscute din Ardeal. Încă la 1282 se amintește într-un proces de hotărnicie al satului Gârbova, făcut din partea unor nobili maghiari György Samson și Nicolae Andrei, fiii lui Andrei, și alții împotriva căpitanului Episcopiei latine din Ardeal. I se zice la această dată Gyomal, nume pe care l-
Geomal, Alba () [Corola-website/Science/300244_a_301573]
-
mare căruia poporul îi spune Măgură - care cândva a trebuit să fie plantat cu nuci, căci cu adevărat acestor arbori le priește terenul de pe această Măgură. Cu câțiva ani mai târziu, în 19 oct. 1299 descriindu-se hotarele Gârbovei se amintește iarăși satul Gyomal și muntele Gyomalhegye. Un act din 1372 amintește tot de muntele Gyomal. Înainte de aceasta, la 2 februarie 1394 Capitlului din Oradea Mare confirmă mărturisirea adevărată a lui Mihail din Stremț, care pe lângă anumite condiții, pentru pomenirea părinților
Geomal, Alba () [Corola-website/Science/300244_a_301573]
-
fie plantat cu nuci, căci cu adevărat acestor arbori le priește terenul de pe această Măgură. Cu câțiva ani mai târziu, în 19 oct. 1299 descriindu-se hotarele Gârbovei se amintește iarăși satul Gyomal și muntele Gyomalhegye. Un act din 1372 amintește tot de muntele Gyomal. Înainte de aceasta, la 2 februarie 1394 Capitlului din Oradea Mare confirmă mărturisirea adevărată a lui Mihail din Stremț, care pe lângă anumite condiții, pentru pomenirea părinților săi, Capitlului din Alba Iulia moșiile următoare: Olah Holom dispărut, Giomal
Geomal, Alba () [Corola-website/Science/300244_a_301573]
-
Albă Iulia, Cluj-Napoca și Turda. Așezarea de la Razboieni-Cetate, probabil antică Salinae, a fost un puternic focar de romanizare a comunităților autohtone de daci din împrejurimi. Documentele din arhive stau mărturie pentru participarea locuitorilor la toate momentele importante ale istoriei naționale. Amintim dintre acestea răscoală lui Horea din 1784-1785, revoluția de la 1848 din Transilvania, mișcarea memorandista din 1892 și Marea Unire din 1918. Însăși actuala denumire de "Războieni" se leagă de cele întâmplate în 1918. În data de 6 decembrie 1918, "Regimentul
Războieni-Cetate, Alba () [Corola-website/Science/300268_a_301597]
-
Hallstatt; cultura: scitică, se află la Muzeul Aiud; - daltă - din bronz; datare repertoriu: neprecizată. Ulterior istoria satului se înscrie în paginile de istorie a Transilvaniei și desigur, ale Blajului, unde personalitatea marelui lor consătean Timotei Cipariu se resimte din plin. Amintim un episod trist din istoria satului Pănade, respectiv anul 1907, când soldații maghiari au făcut un adevărat măcel printre țăranii din sat ucigând circa 51 dintre ei și rănind alți 30. Pănăzenii au adus tributul lor de sânge și primului
Pănade, Alba () [Corola-website/Science/300256_a_301585]
-
m, iar la ieșire pe teritoriul satului Colibi 249 m. Debitul mediu de vărsare a Secașului Mic 0.554 mc/s. Bilanțul hidric la stația hidrometrică Colibi arată că debitul Secașului Mic este de 0.489mc/s. Documentar, Ohaba este amintită pentru prima dată în anul 1372 în acte de donație, dar istoricul Silviu Dragomir susține că acest nume a fost dat satului și comunei înainte de cucerirea acestei părți a Transilvaniei de către feudalii unguri (sec. al XI-lea, anul 1085), provine
Ohaba, Alba () [Corola-website/Science/300254_a_301583]
-
din principalele râuri ale Apusenilor(164 km), ce străbate satul Musca în partea de nord. Valea Mușcanilor reprezintă principalul curs de apă de pe raza satului, cu prncipalele izvoare în Masivul Vârșii Mari, Curmătura și Muncelus. Ca si afluenți se pot aminti următoarele pâraie: Floră Diversitatea reliefului că și a structurii geologice de pe teritoriul satului se reflectă direct în alcătuirea vegetației. La cele mai mari înălțimi se întâlnește etajul alpin reprezentat prin pajiști alpine alcătuite din gramine microterme că Festuca sapina, Agrostis
Mușca, Alba () [Corola-website/Science/300255_a_301584]
-
Agrostis rupestris, funcus trifidus. Adeseori aceste pajiști sunt degradate în urmă pășunatului excesiv . Fauna este răspândită în funcție de vegetație, astfel în etajul alpin este prezentată acvila , gaița de munte, forfecuța, dintre păsări, cerbul, porcul mistreț dintre mamifere. În etajul făgetelor putem aminti căprioara, veverița , mistrețul, lupul, vulpea dintre mamifere, mierla, cinteza, gaița, cucu, dintre păsări. Peștii întâlniți pe raza satului Musca sunt: păstrăv, clean, scobar, lipan. Se prezintă diferențiat în funcție de substratul litologic, vegetație, înălțime, orientarea versanților etc.Tipurile de sol prezente pe
Mușca, Alba () [Corola-website/Science/300255_a_301584]
-
abonați la rețeaua de internet. Sistemul de educație și învățământ. Este reprezentat de Școală Generală Musca cu un numar de 145 elevi și 15 preșcolari. Există un cămin cultural, cu un numar de 150 locuri. La capitolul culte se poate aminti Biserică Ortodoxă cu hramul "SF MIHAIL și GAVRIL".
Mușca, Alba () [Corola-website/Science/300255_a_301584]
-
în ) este o localitate componentă a municipiului Sebeș din județul Alba, Transilvania, România. Așezată la 4 kilometri de Sebeș, localitatea Petrești, cea care a dat numele unei culturi neolitice, apare astăzi că o așezare româno-germană prosperă și cochetă. Petreștiul este amintit documentar în 1309 sub numele roman de Vila Petri. În 1317 este pomenit sub denumirile de Petrifalău (maghiară) și Petersdorf (germană). În secolul al XIII-lea, localitatea a fost colonizată cu "oaspeți germani", iar populația română a fost izolată la
Petrești, Alba () [Corola-website/Science/300263_a_301592]
-
frumusețea portului popular butincenesc, creație a meșterilor populari locali, care transmit din generație în generație artă țesutului, a cusutului, a broderiei, a renumitelor cojoace și șube răspândite în toată valea Crișului Alb. Dintre tradițiile populare, păstrate cu autenticitate, poate fi amintit un obicei după care, primăvara, fiecare poartă este împodobita cu armindeni (crengi de tei cu frunze verzi), simbol al dragostei oamenilor față de rodul pământului. Deși economia comunei este una predominant agrara, cu un sector zootehnic axat pe creșterea ovinelor, o
Buteni, Arad () [Corola-website/Science/300286_a_301615]
-
lipsește nici el din portul sălciuănesc. Tradițiile sunt diverse și numeroase în comuna Sălciua. „Ceva mai deosebit s-a moștenit de la cultura grâului, extins pe suprafețe mari, în vechime (în aceea vreme, Sălciua era numită "Grânarul Apusenilor"), seceratul în claca amintind de claca medievală (muncă neplătită).” În legătură cu această muncă s-au păstrat mai multe creații populare, din care amintim " Cântecul cununii", în variante specifice în funcție de sat. În anul 2006, Sălciua de Sus numără 587 persoane, din care 295 bărbați și 292
Sălciua de Sus, Alba () [Corola-website/Science/300271_a_301600]
-
a moștenit de la cultura grâului, extins pe suprafețe mari, în vechime (în aceea vreme, Sălciua era numită "Grânarul Apusenilor"), seceratul în claca amintind de claca medievală (muncă neplătită).” În legătură cu această muncă s-au păstrat mai multe creații populare, din care amintim " Cântecul cununii", în variante specifice în funcție de sat. În anul 2006, Sălciua de Sus numără 587 persoane, din care 295 bărbați și 292 femei. În urmă datelor furnizate după recensământul din 2011, se constată o scădere a populației. Astfel, în acest
Sălciua de Sus, Alba () [Corola-website/Science/300271_a_301600]
-
Sâncel (în , ) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Alba, Transilvania, România. referinte. transindex. ro/index. Atestarea documentară - localitatea fiind amintit pentru prima dată într-un document din anul 1252, prin care Capitul bisericii din Alba Iulia arată că fiii comitelui Martin au vândut comitelui Herbord și fratelui său Laurențiu, jumătate din moșia Sâncel („terra Zonchel”). Este de presupus că așezarea
Sâncel, Alba () [Corola-website/Science/300272_a_301601]