67,494 matches
-
astăzi, cu o dinamică specifică a expozițiilor. La aniversarea Muzeului, în 1973, inventarul Secției de Științele Naturii se compunea din peste 35.000 de piese muzeale, avea expoziții temporare și itinerante. Dintre cei care au desăvârșit această operă culturală inedită amintim pe E. Nadra, Dr. F. König, Dr. Dumitru Spătaru, Elena Stratul, C. Rișcuția, ca specialiști, pe C. Borsicki, A. Rădulescu, I. Szaappanos, D. Dure, ca artiști plastici. În perioada 1984-1985 Secția de Științele Naturii a fost demolată în proporție de
Muzeul Banatului () [Corola-website/Science/301546_a_302875]
-
În istoria recentă a localității s-a remarcat personalitatea lui Vasile Deac zis "Moșu", care a condus comuna Bogdan Vodă timp de 3 decenii, trecând prin multe evenimente și schimbări, inclusiv cele din 1989. Figură sobră și plină de înțelepciune, amintind de "sfatul bătrânilor" cel din vremurile de demult, el va lăsa moștenire noilor generații, alături de casa tradițională în care locuiește și care a fost inclusă în patrimoniul național, monumentul voievodului Bogdan I și biserica cea nouă al cărei ctitor este
Bogdan Vodă, Maramureș () [Corola-website/Science/301569_a_302898]
-
Corvin(„Istoria Maramureșului” - Al. Filipascu, p. 65). Țiț Bud, la pagina 27 în lucrarea să „Date istorice despre protopopiatele, parohiile mânăstirile române din Maramureș din timpurile vechi până în anul 1911”, unde menționează satul Bocicoel(Kisbacsko), consemnează: „În 1365 deja se amintește că donațiunea regelui Ludovic dată lui Balc fiul lui Sas Vodă și fraților săi”, de unde reiese că Simon(Simion) este fiul lui Sas Vodă, fratele lui Balc.<br> Mai sunt amintiți alți trei cneji cu numele de Simion, si ei
Bocicoel, Maramureș () [Corola-website/Science/301568_a_302897]
-
menționează satul Bocicoel(Kisbacsko), consemnează: „În 1365 deja se amintește că donațiunea regelui Ludovic dată lui Balc fiul lui Sas Vodă și fraților săi”, de unde reiese că Simon(Simion) este fiul lui Sas Vodă, fratele lui Balc.<br> Mai sunt amintiți alți trei cneji cu numele de Simion, si ei răsplătiți pentru fapte de vitejie: „Simion din Cuhea” (Bogdan Vodă), răsplătit de Vladislav I în 1447(M. Sustic, p. 44), Simion Marus(sau Maris), dăruit de Ambrozie din Dolha și frații
Bocicoel, Maramureș () [Corola-website/Science/301568_a_302897]
-
din evul mediu sunt relativ rare.Actele notariale ale cancelariei regale de la începutul secolului al XV-lea menționează localitatea în mai multe rânduri.În 1405 numele Lăpușelului este menționat prin toponimicul "Magyarlapus", în 1470 prin "Magyarlaapos", iar în 1475 este amintit sub numele de "Lapws".Din acest an localitatea este înregistrată ca "loc de vamă" al orașului "Rivulus Dominarium" (în maghiară:Asszoypataka, germană:Frauenbach), municipiul Baia Mare de azi. După alte surse, prima atestare datează din 1760 (Hagymás Lápos). Din punct de
Lăpușel, Maramureș () [Corola-website/Science/301581_a_302910]
-
ales pe Tău. Animalele sălbatice întâlnite în teritoriu sunt mistrețul, iepurele sălbatic, căprioara și cerbul iar în iernile mai geroase coboară din codru și lupul. Se întâlnesc mai rar rațe sălbatice, găina sălbatică și fazanul precum și prepelițe. Despre hărnicia oamenilor amintim că este perpetuă și provine din trecut din vremurile comuniste. Într-un sat mic erau șapte familii nescrise în CAP, familii care s-au împotrivit, au luptat cu orânduirea comunistă și au transmis mai departe ambiția, credința, dăruirea și hărnicia
Rodina, Maramureș () [Corola-website/Science/301587_a_302916]
-
hotarele localității Tăuții de Sus), formează cea mai mare suprafață împădurită cu această specie din România, și arealul aflat la cea mai nordică latitudine din Europa. Vârsta arborilor depășește frecvent 200 de ani. Existența acestui arbore în jurul orașului Baia Mare este amintită pentru prima oară într-un document din 1642, iar într-o hartă din 1892 se vede că arboretele ocupa suprafețe mult mai întinse. În prezent, la noi, castanul comestibil este considerat o specie naturală. Unele arborete au vârsta de peste 150
Tăuții de Sus, Maramureș () [Corola-website/Science/301595_a_302924]
-
au existat cu mult înaintea acestor date. Plaiul Cloșani o regiune conservatoare din punctul de vedere al păstrării peste timp a folclorului autentic. În Șovarna, foarte bine păstrate sunt obiceiurile legate de momentele esențiale din viața omului: nașterea, nunta, moartea. Amintim în acest sens: “punerea ursătorilor” sau “ploconul moșilor”, în legătură cu nașterea; pețitul, logodna, chemarea, bărbieritul mirelui, bradul, schimburile de daruri, ”orația mare”, “orația darurilor”, “iertăciunile”, “cântecele de despărțire”, “dezvelitul miresii” și multe altele, în legătură cu nunta; “cântatul mortului” (jeluirea), Cântecul Zorilor(“Zorile
Comuna Șovarna, Mehedinți () [Corola-website/Science/301614_a_302943]
-
Giurești, Iupca, Lăturoasa și Sărdănești. C Papacostea Pajura în dicționarul sau arată că satul Bala dispunea în anul 1947 de 189 de clădiri, 153 de gospodării și 618 locuitori: „Are o unitate cooperativa, 38 de cazane de țuică. Satul e amintit de D. Fotino la 1819 și anterior de Schwantz la 1720-1723 .” După 1950 în componență comunei intrau și satele: Berești, Rudina, Runcșor (1952-1954). În anul 1970 comună Bala cuprindea 15 sate care au rămas în componență ei până acum: Bala
Comuna Bala, Mehedinți () [Corola-website/Science/301598_a_302927]
-
Burianest cu 250 de credincioși, tot fără biserică. Recensământul, operat în Moldova de armată rusească de ocupație (1773-1744), pentru fixarea birului, da nominal pe cei 30 de birnici de la Buruienești. Ca o confirmare a existenței satului mai înainte de aceste date amintim descoperirea tezaurului de argint de la Buruienești în anul 1985, pe una din colinele satului numită Calvar. Pare a fi cel mai important tezaur din secolele al XIV-lea și al XV-lea descoperit până în prezent în Moldova. "O descoperire pentru
Buruienești, Neamț () [Corola-website/Science/301624_a_302953]
-
de mere și pere sunt de 230 de tone reprezentând 90% din totalul producției. Dispunând de întinse pășuni și fânețe, în localitatea Adunați creșterea animalelor reprezintă o ocupație de bază a locuitorilor. Printre animalele care se găsec în gopodăriile locuitorilor amintim aici: vaci, boi, cai, capre, oi, porci și păsări (găini, rațe, gâște, curci,bibilici etc). Ca ramură a economiei, industria este slab dezvoltată în comuna Adunați, singura ramură a sa care își găsește reprezentare fiind industria textilă prin existența unor
Comuna Adunați, Prahova () [Corola-website/Science/301634_a_302963]
-
și în locul numit « Pomii Vămii », peste pârâu de actualul Canton și pe lângă actualul schit, în punctul numit Tofan. Din spusele lui Dron Vasile, Onofrei Gheorghe și Popa T., în actualul loc Ruiniș ar fi existat mai multe familii, dintre care amintim: fam. Pantuc, fam. Vasian și altele, a căror nume s-au pierdut în negura vremurilor deoarece nu au avut urmași de sex masculin. Din discuțiile cu Olariu V. Ilie (1885-1957) am aflat că bunicul lui după mamă se numea Ilie
Groși, Neamț () [Corola-website/Science/301639_a_302968]
-
minoritate de romi (11,01%). Pentru 3,12% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (95,92%). Pentru 3,09% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Primul document istoric care amintește de o localitate din comună datează din anul 1581, când voievodul Mihnea Turcitul dă poruncă lui Stanciu să fie ocina la Podeni din partea lui Dan și de la Văleni 800 aspri. Treptat, satele Podeni, Bălțești și Izești apar tot mai des
Comuna Bălțești, Prahova () [Corola-website/Science/301641_a_302970]
-
de vie, dezrădăcinată, și struguri, în culori naturale. În șef, în câmp de aur, sunt amplasați trei fagi dezrădăcinați, în culori naturale. Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint, cu un turn crenelat. Poarta și zidul de cetate amintesc de faptul că așezarea a fost târg și reședința vechiului județ Săcuieni. Vița de vie cu struguri face trimitere la bogăția viticolă a zonei. Fagii fac referire la etimologia numelui comunei, care provine din cuvântul [slav bucov, care înseamnă fag
Comuna Bucov, Prahova () [Corola-website/Science/301650_a_302979]
-
Istrate (1919) din satul Cornu de Sus. Monumentul eroilor neamului. Autor Nicolae Otto Kruch (1986) Opera în granit și bonz a sculptorului Nicolae Otto Kruch, înălțat în anul 1986, pe locul numit la ”Aniniș”, este și Monumentul eroilor neamului ce amintește generațiilor de azi și celor ce vor urma, faptele de arme ale bravilor ostași ai Cornului.
Comuna Cornu, Prahova () [Corola-website/Science/301663_a_302992]
-
multe sate, fapt confirmat de Basarab cel Tânăr la 23 martie 1482, într-o carte domnească emisă la Gherghița aceleiași mânăstiri pentru "«jumătate de Străoști»". Deși așezare veche și ea, satul Vărbila, consfințit în documente abia prin 1521, când e amintit "«hotarul Varbilei»" și prin 1526-1527, când Radu de la Afumați recunoștea mânăstirii de aici cele două ocini dăruite de Dragomir, spătarul lăcașului de rugă dăruit de el. Pentru că pisania mănăstirii „Adormirea [Maicii Domnului]” din Vărbila certifică faptul că lăcașul de închinăciune
Comuna Iordăcheanu, Prahova () [Corola-website/Science/301683_a_303012]
-
unei vieți organizate pe aceste plaiuri încă din vremuri străvechi este confirmată de însăși legenda unor toponime ca "Movila" sau "Gorgonul" care ar fi fost cetăți naturale ale dacilor preluate de romani pentru baza drumului roman. Comuna Gura Vitioarei este amintită în analele istoriei comunei prin existența următoarelor construcții: În locul numit "Movila" a existat o puternica davă, o cetățuie greu de cucerit, resedința a unei căpetenii geto-dace din ultimele secole înaintea erei noastre și punct fortificat care controla, împreuna cu cel
Comuna Gura Vitioarei, Prahova () [Corola-website/Science/301681_a_303010]
-
încetează la 100 de ani. Cetina este otrăvitoare pentru om dar și pentru animale. Lemnul de tisa este dur, elastic, rezistent la putrezire.Este rezistent la temperaturi înalte și joase. Flora din parcul dendrologic este foarte variată. Dintre arborii exotici amintim: arborele de lalea, oercus vilmorinzana, gingo biloba, pinul roșu canadian (pinus silvestrus, lirium dendronum), thuia, magnolia, sequoia, tisa (taxus baccata), brazi argintii, molizi, carpeni de Carolina, brazi de Normandia, chiparos japonez, salcam galben, ienupăr de Virginia, liliac chinezesc, merișor, gadita
Comuna Văleni, Neamț () [Corola-website/Science/301696_a_303025]
-
poiană a fost luată de bunicul domniei mele, Ștefan Voevod, din hotarul Orțeștilor, pentru moartea unui episcop latin (catolic), ce a fost omorât acolo. Un alt înscris din 20 decembrie 1518 menționează un act similar. Cert este că din cauza evenimentului amintit domnitorul aplică drept pedeapsă legea țepuirii pentru pământ, anume confiscarea de către domnie pentru mulți ani a unor moșii sau a unor părți din moșii, pe care le făcea danie unor mănăstiri sau boierilor favoriți la curtea domnească. Tot din satul
Târzia, Neamț () [Corola-website/Science/301687_a_303016]
-
și uneltele, iar o parte a pământului era lucrată în comun, fiind proprietatea obștii, ca și lacul și pășunea. Obștea sătească va evolua spre forma superiară a cnezatelor și a voievodatelor odată cu începutul secolului al XIV-lea. Documentele istorice scrise amintesc pentru prima dată de satul Fulga, numit pe atunci Smârciu, în timpul domniei lui Radu de la Afumați, voievodul care a reușit să mențină continuitatea statului muntean. Pentru sprijinul acordat în lupta pentru ocuparea tronului, Radu de la Afumați i-a dat logofătului
Comuna Fulga, Prahova () [Corola-website/Science/301674_a_303003]
-
Ighișu Nou, mai demult "Ibișdorful Săsesc, Ibișdorf, Ighișdorful Săsesc" (în dialectul săsesc "Eibesterf", în , în ) este un sat ce aparține municipiului Mediaș din județul Sibiu, Transilvania, România. Ighișu Nou a fost amintit pentru prima oară într-un document din 1305 al Capitulului de Alba Iulia, în care comitele Gregor, fiul lui Apa, și un alt Gregor, fiu al lui Nicolae, își împart câteva pământuri și sate. Biserica evanghelică este așezată în interiorul unei
Ighișu Nou, Sibiu () [Corola-website/Science/301713_a_303042]
-
întregime de pictorii din familia Grecu din Săsăuș. Ansambul mural cuprinde imagini biblice, care adesea sunt tratate ca scene din viața cotidiană a epocii în care au trăit și activat autorii. Asfel apar costume de epocă, ori imagini ce ne amintesc ambianța transilvăneană de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Între anii 1905 și 1928 biserica a suferit intervenții în urma cărora s-au introdus tiranți metalici și au fost reparate tencuielile, iar între 1975-78 a fost restaurată pictura interioară de către o echipă
Fofeldea, Sibiu () [Corola-website/Science/301708_a_303037]
-
Înainte de 1989 populația săseasca era de 634 de locuitori, care prin emigrare s-a redus până în septembrie 1990 la 137 de locuitori. Prima atestare documentara ,este un act emis de Episcopia catolică a Transilvanieie în anul 1349,prin care se amintește reprezentantul localități Marpod,vilicus Nicolaus (administratorul comunități)că jurat în cadrul administrației scaunului Nocrich.<Vasile Rusu> Nementionarea în actele oficiale a populației valahe pe aceste teritorii,nu înseamnă că aceasta lipsea în perioada așezării sașilor în sud estul Transilvaniei.Cetaea de la
Marpod, Sibiu () [Corola-website/Science/301716_a_303045]
-
în posesia sașilor din Cele șapte scaune a domeniului Tălmaciu . Documentul este emis la 2 martie 1453, la Viena, de regele Ungariei, Ladislau al V-lea de Habsburg. Ioan, fiul lui Petru de Șmig (Johane filio Petri de Somogyon) este amintit într-un document emis, în 9 decembrie 1467, de Conventul din Cluj-Mănăștur. Actul, redactat pe pergament, cuprinde un raport adresat regelui Ungariei, Matia Corvin, despre punerea în proprietatea lui Ioan de Iernut a unor moșii și despre împotrivirea dominicanilor din
Giacăș, Sibiu () [Corola-website/Science/301709_a_303038]
-
Giacășului și Cundului, Teodor Moldovan, în 26 decembrie 1946. Slujbele erau oficiate, în Cund, într-o capelă improvizată într-o casă închiriată . Primul preot greco-catolic cunoscut a fost Vasile (Vasilie). Ulterior, comunitatea a fost păstorită de preotul Elia (Ilie) Munteanu, amintit de documente prin anul 1842. Lui i-a urmat, din 1885, preotul George Vamoș (Georgiu Vamosiu). Numele său apare scris în documente în forma Gheorghe Vamoș, Georgiu Vamoșiu și George Vamoș. Din Conscripția nominală a sufletelor din parohia Giacoș, realizată
Giacăș, Sibiu () [Corola-website/Science/301709_a_303038]