62,720 matches
-
inițiativele unor cunoscute personalități europene privind ieșirea rapidă și eficientă din criza socială profundă cunoscută de țările lor. Astfel, după dezastrul militar experimentat de Franța la Sedan în 1871, un mare jurist francez (Boutmy) a considerat că soluția ieșirii din criză a țării sale este o bună cunoaștere a problemelor sociale ale țării, întemeind prestigioasa Ecole libre des sciences politiques, la care s-au adăugat ulterior Collège libre des sciences sociales și Ecole des hautes etudes sociales. Regenerarea politico-economică și spirituală
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Germania, care, după înfrângerea catastrofală din primul război mondial, a înființat o universitate pentru științele politice - Hochschule fur Politik. Ce a reținut Dimitrie Gusti din aceste exemple? El a sesizat că preocuparea principală a popoarelor ce trec prin perioade de crize adânci constă în „răspândirea culturii politice serioase și formarea de conducători”. Sunt vizate aici două categorii de conducători: a) pe de o parte, este vorba despre oamenii de stat providențiali, înzestrați cu daruri naturale și experiență politică, dar care nu
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
capabil de o reorganizare internă a societății care a traversat un proces de schimbare. La acest prag al demonstrației putem consemna, iată, că modernizarea nu este, implicit, și un proces de dezvoltare (So, 1990, p. 35). Modernizarea ca fenomen de criză multiplă În fine, „realiștii”, sesizând aspectele critice care însoțesc modernizarea, au admis, în cele din urmă, că dezvoltarea nu decurge mecanic din modernizare și că, din contră, aceasta îmbracă forma crizelor multiple pe care societățile trebuie să le rezolve mai
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
dezvoltare (So, 1990, p. 35). Modernizarea ca fenomen de criză multiplă În fine, „realiștii”, sesizând aspectele critice care însoțesc modernizarea, au admis, în cele din urmă, că dezvoltarea nu decurge mecanic din modernizare și că, din contră, aceasta îmbracă forma crizelor multiple pe care societățile trebuie să le rezolve mai întâi și abia după aceea pot spera să intre într-o fază de dezvoltare propriu-zisă. Partizanii paradigmei tranziției au trebuit, sub presiunea situațiilor „necanonice”, adică proprii unor situații diferite de cele
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
dezvoltare propriu-zisă. Partizanii paradigmei tranziției au trebuit, sub presiunea situațiilor „necanonice”, adică proprii unor situații diferite de cele pentru care au fost elaborate teoriile modernizării, să admită „devieri” de la teoria standard, pe care le-au încadrat în ceea ce au numit „crize ale modernizării”, vrând să sugereze că acestea ele însele sunt tranzitorii și că, în cele din urmă, procesul dominant, acela al modernizării și deci al tranziției de la tradițional la modern, va reuși să le elimine. Concesia astfel făcută amenință oricum
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
deci al tranziției de la tradițional la modern, va reuși să le elimine. Concesia astfel făcută amenință oricum hegemonia teoriei ca atare, astfel încât schimbările în lumea a treia au fost, în mare măsură, examinate din perspectiva unei teorii diferite, aceea a crizelor. Într-o atare viziune, în condițiile în care conceptul de modernizare este utilizat pentru a desemna inclusiv trecerea de la societăți puternic fragmentate la societăți integrate, de tipul și de forma „națiunilor moderne”, „crizele modernizării”, pe care lumea a treia ar
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
din perspectiva unei teorii diferite, aceea a crizelor. Într-o atare viziune, în condițiile în care conceptul de modernizare este utilizat pentru a desemna inclusiv trecerea de la societăți puternic fragmentate la societăți integrate, de tipul și de forma „națiunilor moderne”, „crizele modernizării”, pe care lumea a treia ar trebui să le rezolve pentru a trece într-un stadiu de dezvoltare propriu-zisă (pragul „decolării”, cu termenul lui Rostow), sunt: „criza identității naționale pe durata transferului loialității dinspre grupurile primare spre națiune; criza
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
puternic fragmentate la societăți integrate, de tipul și de forma „națiunilor moderne”, „crizele modernizării”, pe care lumea a treia ar trebui să le rezolve pentru a trece într-un stadiu de dezvoltare propriu-zisă (pragul „decolării”, cu termenul lui Rostow), sunt: „criza identității naționale pe durata transferului loialității dinspre grupurile primare spre națiune; criza legitimității politice a noilor state; criza penetrării (dificultatea implementării politicilor guvernului central în societatea întreagă); criza participării, când lipsesc instituțiile participării pentru a canaliza cerințele maselor față de stat
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
crizele modernizării”, pe care lumea a treia ar trebui să le rezolve pentru a trece într-un stadiu de dezvoltare propriu-zisă (pragul „decolării”, cu termenul lui Rostow), sunt: „criza identității naționale pe durata transferului loialității dinspre grupurile primare spre națiune; criza legitimității politice a noilor state; criza penetrării (dificultatea implementării politicilor guvernului central în societatea întreagă); criza participării, când lipsesc instituțiile participării pentru a canaliza cerințele maselor față de stat; criza integrării diverselor grupări politice divizante; criza distribuirii, care apare când statul
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
treia ar trebui să le rezolve pentru a trece într-un stadiu de dezvoltare propriu-zisă (pragul „decolării”, cu termenul lui Rostow), sunt: „criza identității naționale pe durata transferului loialității dinspre grupurile primare spre națiune; criza legitimității politice a noilor state; criza penetrării (dificultatea implementării politicilor guvernului central în societatea întreagă); criza participării, când lipsesc instituțiile participării pentru a canaliza cerințele maselor față de stat; criza integrării diverselor grupări politice divizante; criza distribuirii, care apare când statul nu are puterea să susțină creșterea
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
un stadiu de dezvoltare propriu-zisă (pragul „decolării”, cu termenul lui Rostow), sunt: „criza identității naționale pe durata transferului loialității dinspre grupurile primare spre națiune; criza legitimității politice a noilor state; criza penetrării (dificultatea implementării politicilor guvernului central în societatea întreagă); criza participării, când lipsesc instituțiile participării pentru a canaliza cerințele maselor față de stat; criza integrării diverselor grupări politice divizante; criza distribuirii, care apare când statul nu are puterea să susțină creșterea economică și să distribuie suficiente bunuri, servicii și valori pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
identității naționale pe durata transferului loialității dinspre grupurile primare spre națiune; criza legitimității politice a noilor state; criza penetrării (dificultatea implementării politicilor guvernului central în societatea întreagă); criza participării, când lipsesc instituțiile participării pentru a canaliza cerințele maselor față de stat; criza integrării diverselor grupări politice divizante; criza distribuirii, care apare când statul nu are puterea să susțină creșterea economică și să distribuie suficiente bunuri, servicii și valori pentru a satisface așteptările maselor” (apud So, 1990, p. 32). Să examinăm mai îndeaproape
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
dinspre grupurile primare spre națiune; criza legitimității politice a noilor state; criza penetrării (dificultatea implementării politicilor guvernului central în societatea întreagă); criza participării, când lipsesc instituțiile participării pentru a canaliza cerințele maselor față de stat; criza integrării diverselor grupări politice divizante; criza distribuirii, care apare când statul nu are puterea să susțină creșterea economică și să distribuie suficiente bunuri, servicii și valori pentru a satisface așteptările maselor” (apud So, 1990, p. 32). Să examinăm mai îndeaproape trăsăturile individualizatoare ale teoriiilor modernizării, trăsături
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
de gândire și analiză, cu alte procese dominante decât tranziția de la tradițional la capitalismul dezvoltat și deci la modernitatea capitalistă, evidențiind alte procese dominante, în locul tranziției urmate de succes, și anume: subdezvoltare durabilă, declasări sociale masive, dependențe umilitoare, aculturații alienante, crize identitare profunde etc., cu toate efectele lor subsecvente. Cum s-a afirmat așadar noua paradigmă? Ne relatează pe scurt Alvin J. So, pe care îl vom urma și noi în prezentarea de mai jos. În anii ’60, anii crizei, precizează
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
alienante, crize identitare profunde etc., cu toate efectele lor subsecvente. Cum s-a afirmat așadar noua paradigmă? Ne relatează pe scurt Alvin J. So, pe care îl vom urma și noi în prezentarea de mai jos. În anii ’60, anii crizei, precizează So, A.G. Frank era în America Latină și el a fost cel ce-a diseminat noul sistem de gândire în „lumea vorbitoare de engleză” (apud So, 1990) ca principal colaborator al revistei americane Monthly Review. D. Chirot subliniază că marea
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
precizează So, A.G. Frank era în America Latină și el a fost cel ce-a diseminat noul sistem de gândire în „lumea vorbitoare de engleză” (apud So, 1990) ca principal colaborator al revistei americane Monthly Review. D. Chirot subliniază că marea criză a sistemului de gândire ilustrat de teoriile modernizării au atins America în anii ’70. Cele trei praguri de eșec ale acestui sistem de gândire (modernist și sincronizant) au fost așadar: a) primul, la începutul secolului XX, context în care-a
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
90 în Europa de Est. În toate aceste momente s-a căutat un alt tip de răspuns la ceea se întâmpla: „stagnarea economică, represiunea politică și lărgirea prăpastiei între țările bogate și cele sărace” (So, 1990, p 92). Să reținem că, iată, criza sistemului de gândire sincronizant se producea în anii ’60 în America Latină și atingea SUA doar în anii ’70 (teoreticienii americani iau așadar act de criza modului lor de gândire după zece ani; este paradoxul înapoierii relative a celor dezvoltați). În
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
prăpastiei între țările bogate și cele sărace” (So, 1990, p 92). Să reținem că, iată, criza sistemului de gândire sincronizant se producea în anii ’60 în America Latină și atingea SUA doar în anii ’70 (teoreticienii americani iau așadar act de criza modului lor de gândire după zece ani; este paradoxul înapoierii relative a celor dezvoltați). În Europa de Est, modul acesta sincronist de gândire, ilustrat de teoriile modernizării și de sociologia și economia tranziției, este îmbrățișat de politicieni și de „analiști” în mod
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
trei valuri ale eșecului acestui conglomerat de ipoteze și „credințe ideologice” pe care îl numim sincronism, a fost relansat de occidentali și îmbrățișat de est-europeni în ultimul deceniul al secolului tocmai încheiat sub forma teoriilor și ideologiei tranziției. Eșecul sau criza acestui „sistem de gândire” a îmbrăcat forma „valurilor succesive” sau a „cascadei în trepte”: începutul de secol este al crizei sale în estul Europei, criza răbufnește în anii ’30 în România, în anii ’60 în America Latină, în anii ’70 în
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
occidentali și îmbrățișat de est-europeni în ultimul deceniul al secolului tocmai încheiat sub forma teoriilor și ideologiei tranziției. Eșecul sau criza acestui „sistem de gândire” a îmbrăcat forma „valurilor succesive” sau a „cascadei în trepte”: începutul de secol este al crizei sale în estul Europei, criza răbufnește în anii ’30 în România, în anii ’60 în America Latină, în anii ’70 în SUA, în anii ’90, din nou, în Europa de Est. Paradox: ca urmare a îmbrățișării de către intelectuali și, deopotrivă, de către politicieni a
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
în ultimul deceniul al secolului tocmai încheiat sub forma teoriilor și ideologiei tranziției. Eșecul sau criza acestui „sistem de gândire” a îmbrăcat forma „valurilor succesive” sau a „cascadei în trepte”: începutul de secol este al crizei sale în estul Europei, criza răbufnește în anii ’30 în România, în anii ’60 în America Latină, în anii ’70 în SUA, în anii ’90, din nou, în Europa de Est. Paradox: ca urmare a îmbrățișării de către intelectuali și, deopotrivă, de către politicieni a unui sistem anacronic de gândire
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
intelectuali și, deopotrivă, de către politicieni a unui sistem anacronic de gândire, care și-a etalat eșecurile în mod repetat și în chip răsunător, politicile dezvoltării în Est au fost fundamentate pe un asemenea sistem de gândire anacronic, ce înregistrează o criză de durată deja seculară, persistentă din anii 1890 până în anii 1990. În tot acest interval înregistrăm trei cicluri subîntinse de cinci faze de criză ale unui asemenea sistem de gândire. Putem spune deci că un atare sistem de gândire (sincronismul
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
dezvoltării în Est au fost fundamentate pe un asemenea sistem de gândire anacronic, ce înregistrează o criză de durată deja seculară, persistentă din anii 1890 până în anii 1990. În tot acest interval înregistrăm trei cicluri subîntinse de cinci faze de criză ale unui asemenea sistem de gândire. Putem spune deci că un atare sistem de gândire (sincronismul) este difuzat ca „instrument al colonialismului mental”, și nicidecum ca sistem funcțional de gândire. Care sunt așadar diferențele notabile dintre cele două moduri de
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
anumite categorii sociale și piața internă n-a dovedit tendințe de dezvoltare. Dependența de import s-a deplasat de la bunurile de consum spre bunurile de capital. Exportul convențional a fost neglijat în frenezia industrializării și rezultatul a fost o acută criză a balanței de plăți, țară după țară”. (A J So, 1990, p 94). La această stare de lucruri s-au produs următoarele tipuri de reacții: apariția unei Școli neomarxiste - „Marxiștii clasici priveau imperialismul din perspectiva metropolei (a «centrului»), ca stadiu
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
oraș, dezvoltarea metropolelor naționale e limitată de statusul lor de sateliți”; „sateliții” cunosc dezvoltarea cea mai puternică atunci când legăturile lor cu metropola sunt cele mai slabe (de exemplu, America Latină a cunoscut o industrializare autonomă în perioada izolării temporare cauzate de criza primului război mondial și de marea depresie economică în metropolele lumii în anii ’30); când metropola iese din criză și restabilește legăturile investiționale și comerciale, atunci ea „reîncorporează sateliții în sistem și industrializarea anterioară a acestor țări este înfrânată. De
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]