63,117 matches
-
trebuie exercitată critic pentru a evita înșelăciunile. Noțiunea de filozofie critică este folosită și pentru a desemna filozofia kantiană. Potrivit acestei teorii, obiectele experienței noastre, în sensul de lucruri care există în spațiu și durează în timp, nu sunt decât fenomene, neavând o existență independentă în afara gândurilor noastre. Filozofia lui Kant este preocupată de însăși bazele experienței. Trebuie mai întâi să determinăm cum funcționează rațiunea, și care sunt limitele ei, pentru a putea ulterior să o aplicăm corect experienței senzoriale și
Filozofie critică () [Corola-website/Science/332745_a_334074]
-
În optică și în electromagnetism, difracția Fresnel este un caz particular de difracție cu planul de observare situat la distanțe mici în comparație cu dimensiunile orificiului prin care trece unda. Pentru studiul acestui fenomen se aplică Principiul Huygens-Fresnel. Se consideră o undă sferică emisă de sursa punctiformă S și care întâlnește un obstacol de formă circulară practicat într-un paravan opac. Tabloul de difracție se va observa pe un ecran E cu centrul în
Difracție Fresnel () [Corola-website/Science/332767_a_334096]
-
clădirea principală din piatră, care datează din secolul al 15-lea. Astfel Azienda Pievalinghe a fost transformată de noul proprietar încetul cu încetul într-un uriaș monument teritorial al conceptului Land art, “într-o operă vie fitomitologică.” „Panteismul ca un fenomen nou, născut în contextul monoteismului contemporan aici în Pievalinghe primește în domeniul Land-artei contemporane conƫinuturi noi,“ spune artistul. “Iar aceasta este mult mai mult, decât a vrut cândva să demonstreze filosoful Baruch Spinoza, când l-a definit pe Dumnezeu ca
Dieter Pildner () [Corola-website/Science/332762_a_334091]
-
pozițiilor. Idealismul transcendental a fost eticheta adoptată filozofii post-kantieni precum Fichte, Schelling, Schopenhauer, și Husserl în secolul XX. Probabil teza centrală și cea mai controversată a lucrării Critica Rațiunii Pure este aceea că ființele umane experimentează doar aparența (obiectul ca fenomen), nu lucruri-în-sine; iar spațiul și timpul sunt doar forme subiective ale intuiției umane. Kant numește această idee idealism transcendental. El descrie ideea de filosofie transcendentală în prima ediție astfel: „Experiența este fără îndoială primul rezultat pe care-l produce intelectul
Idealism transcendental () [Corola-website/Science/332748_a_334077]
-
există o interpretare standard a idealismului kantian. Există două moduri de interpretare care au devenit influente în timp. Prima este cea tradițională și consideră mișcarea centrată în esența pe teza metafizică care operează o distincție între două clase de obiecte: fenomen și lucru-în-sine. Spre deosebire de prima, cea de-a doua se preocupă de două aspecte diferite ale aceleiași clase de obiecte (apariția ca fenomen și imposibilitatea cunoașteri lucrului-în-sine ), fără să considere că există două grupuri de obiecte. Critica sa este o filozofie
Idealism transcendental () [Corola-website/Science/332748_a_334077]
-
și consideră mișcarea centrată în esența pe teza metafizică care operează o distincție între două clase de obiecte: fenomen și lucru-în-sine. Spre deosebire de prima, cea de-a doua se preocupă de două aspecte diferite ale aceleiași clase de obiecte (apariția ca fenomen și imposibilitatea cunoașteri lucrului-în-sine ), fără să considere că există două grupuri de obiecte. Critica sa este o filozofie transcendentală care se întemeiază pe posibilitatea metafizicii. Problema centrală a filosofiei transcendentale, în acest sens al termenului, este explicarea posibilității cunoștințelor sintetice
Idealism transcendental () [Corola-website/Science/332748_a_334077]
-
genere nu cu obiecte, ci cu modul nostru de cunoaștere a obiectelor întrucât acesta este posibil a priori. Un sistem de astfel de concepte s-ar numi filosofie transcendentală”. Pentru scurt timp, Schopenhauer a descris idealismul transcendental drept distincția dintre fenomen și lucru-în-sine, și a recunoscut că doar fenomenul ne este accesibil nouă deoarece „cunoaștem lucrurile doar așa cum ne apar”. „Transcendentală este filozofia prin care conștientizăm faptul că legile esențiale ale lumii își au originea în creierul nostru și anume a
Idealism transcendental () [Corola-website/Science/332748_a_334077]
-
de cunoaștere a obiectelor întrucât acesta este posibil a priori. Un sistem de astfel de concepte s-ar numi filosofie transcendentală”. Pentru scurt timp, Schopenhauer a descris idealismul transcendental drept distincția dintre fenomen și lucru-în-sine, și a recunoscut că doar fenomenul ne este accesibil nouă deoarece „cunoaștem lucrurile doar așa cum ne apar”. „Transcendentală este filozofia prin care conștientizăm faptul că legile esențiale ale lumii își au originea în creierul nostru și anume a priori. Este numită transcendentală pentru că depășește granițele acelei
Idealism transcendental () [Corola-website/Science/332748_a_334077]
-
rațiune) și Empirismul (conform căruia cunoașterea putea fi obținută doar prin simțuri, a posteriori). Idealismul transcendental kantian afirma că știm mai mult decât niște simplele idei într-o minte divină postulate de Berkeley. Sunt introduse conceptele de noumen (lucru-în-sine) și fenomen; noumenul poate fi real atât empiric, cât și transcendental, chiar dacă nu poate fi cunoscut în mod direct. Acesta din urmă poate fi cunoscut doar prin intermediul fenomenului (el este filtrat de simțurile noastre și este intuit de noi doar așa cum ne
Kantianism () [Corola-website/Science/332736_a_334065]
-
într-o minte divină postulate de Berkeley. Sunt introduse conceptele de noumen (lucru-în-sine) și fenomen; noumenul poate fi real atât empiric, cât și transcendental, chiar dacă nu poate fi cunoscut în mod direct. Acesta din urmă poate fi cunoscut doar prin intermediul fenomenului (el este filtrat de simțurile noastre și este intuit de noi doar așa cum ne apare, nu așa cum este în sine). Viziunea etică a lui Kant este de orientare deontologica (se referă la acțiunile bune sau rele realizate de către un agent
Kantianism () [Corola-website/Science/332736_a_334065]
-
ajungea la apogeu odată cu gândirea școlii Marburg, reprezentată de Hermann Cohen și Paul Natorp. Aceștia din urmă au respins naturalismul lui Helmholtz și au reinițiat importanța metodei transcendentale. Ernst Cassirer, altă personalitate a școlii Marburg, a aplicat principiile kantiene la fenomenul cultural. Între timp, Wilheim Windelband și Heinrich Rickert au introdus kantianismul în filozofia istoriei. Neokantianismul a fost influent pentru fenomenologia lui Edmund Husserl și pentru primele lucrări scrise de Martin Heidegger.
Kantianism () [Corola-website/Science/332736_a_334065]
-
În filozofia kantiană, o categorie este un concept pur al intelectului. O categorie kantiană este o caracteristică a obiectului ca fenomen înainte ca acesta să fie experimentat. Kant menționează că ele sunt „concepte ale unui obiect în genere[...] conceptele pure ale intelectului se aplică la obiecte care ne pot fi date în intuitie”. Sensul acestui termen este diferit de sensul propriu
Categorie (Kant) () [Corola-website/Science/332744_a_334073]
-
existent și nonexistent. Kant a întocmit o clasificare logică în douăsprezece rubrici a enunțurilor considerând că fiecare din ele corespunde câte unei funcții a intelectului uman. În cadrul acestei clasificări, principalele diviziuni sunt cantitatea, calitatea, relația și modalitatea.; acestea se aplică fenomenelor sau aparențelor și nu lucrurilor-în-sine. Conceptele pure kantiene erau, așadar, categorii ale intelectului și el era preocupat mai mult de modul în care putea fi degajate presupusele forme ale intelectului decât stabilirea listei complete a genurilor ființei ca Aristotel. Ulterior
Categorie (Kant) () [Corola-website/Science/332744_a_334073]
-
în relația lor cu obiectele în genere. Acest tabel al judecăților a fost utilizat de Kant în calitate de paradigmă pentru tabelul categoriilor. Împreună, cele două liste constituie structura arhitectonică a sistemului filozofic kantian. Categoriile sunt în întregime diferite față de obiect ca fenomen. Conform scrierilor kantiene, pentru a fi posibilă o relație între cele două, trebuie să existe o determinare transcendentală de timp, omogenă atât cu categoria, cât și cu fenomenul. „Această reprezentare intermediară trebuie să fie pură și totuși pe de o
Categorie (Kant) () [Corola-website/Science/332744_a_334073]
-
a sistemului filozofic kantian. Categoriile sunt în întregime diferite față de obiect ca fenomen. Conform scrierilor kantiene, pentru a fi posibilă o relație între cele două, trebuie să existe o determinare transcendentală de timp, omogenă atât cu categoria, cât și cu fenomenul. „Această reprezentare intermediară trebuie să fie pură și totuși pe de o parte intelectuală, pe de altă parte sensibilă. O astfel de reprezentare este schema transcendentală” (mediază relația). Schopenahuer, în critica sa la filozofia kantiană, a descoperit multe erori în
Categorie (Kant) () [Corola-website/Science/332744_a_334073]
-
Condiția de posibilitate () este un concept filozofic care-și are originea în sistemul idealist kantian. Immanuel Kant a introdus acest concept în paragraful 2 al lucrării sale "Critica rațiunii pure" (1781), în legătură cu explicarea spațiului ca o condiție de posibilitate a fenomenelor. El a fost preluat ulterior de toți filozofii influențați de gândirea kantiană (inclusiv pe linia fenomenologiei lui Edmund Husserl și Martin Heidegger) și transformat într-un adevărat „clișeu al jargonului filozofic”. O condiție de posibilitate este un cadru necesar apariției
Condiție de posibilitate () [Corola-website/Science/332746_a_334075]
-
cunoașterea lor”. Noi nu putem să ne reprezentăm lucrurile fără spațiu și timp. Ele sunt simple condiții formale ale sensibilității noastre și premerg apariției reale a obiectelor, făcând posibilă această apariție. Sensibilitatea este acel ceva pe care se întemeiază posibilitatea fenomenelor externe. De exemplu, geometria este știința care determină sintetic a priori proprietățile spațiului. Mai precis, Kant dorește să spună că atunci când subiectul își imaginează un corp sau vede un corp în realitate, acesta este (deja) reprezentat în spațiu. Relațiile spațiale
Condiție de posibilitate () [Corola-website/Science/332746_a_334075]
-
un corp în realitate, acesta este (deja) reprezentat în spațiu. Relațiile spațiale și temporale sunt universal necesare. Spre deosebire de acestea, predicatele (culori, gust) care nu sunt condiții necesare sub care obiectul poate deveni pentru noi obiect al simțurilor sunt legate cu fenomenul numai ca efecte (adăugate contingent). Ele sunt întemeiate pe senzație, respectiv pe sentiment, ca efect al ei și depind de modificări ale subiectului nostru. Condiția de posibilitate a cunoașterii unor legi universal necesare e constituită de legi ale unei naturi
Condiție de posibilitate () [Corola-website/Science/332746_a_334075]
-
aceste concepte” și „aceste concepte fac posibilă experiența”, cel mai probabil, a doua explicație rămâne alegerea bună, conceptele pure ale intelectului reprezentând „principiile posibilității oricărei experiențe în genere”. Gilles Deleuze prezintă conceptul drept o dihotomie distinctă de relația clasică noumen/fenomen. De la Platon la Descartes, tot ce era filtrat de simțuri era considerat iluzioriu și denigrat. Odată cu Immanuel Kant are loc o tranziție în filozofie de la această dihotomie la dihotomia fenomen/condiție-de-apariție. Nu mai există nicio esență în spatele fenomenului. El devine
Condiție de posibilitate () [Corola-website/Science/332746_a_334075]
-
prezintă conceptul drept o dihotomie distinctă de relația clasică noumen/fenomen. De la Platon la Descartes, tot ce era filtrat de simțuri era considerat iluzioriu și denigrat. Odată cu Immanuel Kant are loc o tranziție în filozofie de la această dihotomie la dihotomia fenomen/condiție-de-apariție. Nu mai există nicio esență în spatele fenomenului. El devine un fapt brut, iar acum este necesară examinarea condițiilor de posibilitate a apariției acestuia. Kant va proceda astfel în „estetica transcendentală”, unde examinează condițiile necesare pentru o cunoaștere matematică sintetică
Condiție de posibilitate () [Corola-website/Science/332746_a_334075]
-
clasică noumen/fenomen. De la Platon la Descartes, tot ce era filtrat de simțuri era considerat iluzioriu și denigrat. Odată cu Immanuel Kant are loc o tranziție în filozofie de la această dihotomie la dihotomia fenomen/condiție-de-apariție. Nu mai există nicio esență în spatele fenomenului. El devine un fapt brut, iar acum este necesară examinarea condițiilor de posibilitate a apariției acestuia. Kant va proceda astfel în „estetica transcendentală”, unde examinează condițiile necesare pentru o cunoaștere matematică sintetică a priori. Dar el reprezenta doar o tranziție
Condiție de posibilitate () [Corola-website/Science/332746_a_334075]
-
brut, iar acum este necesară examinarea condițiilor de posibilitate a apariției acestuia. Kant va proceda astfel în „estetica transcendentală”, unde examinează condițiile necesare pentru o cunoaștere matematică sintetică a priori. Dar el reprezenta doar o tranziție, deci încă păstrează distincția fenomen/noumen, cel din urmă fiind declarat incognoscibil și ignorat. Michel Foucault îi va da un sens istoric prin intermediul conceptului de episteme.
Condiție de posibilitate () [Corola-website/Science/332746_a_334075]
-
(numită uneori și a lui Arago sau a lui Fresnel) este un fenomen optic care se manifestă prin apariția unui punct luminos în centrul umbrei unui obiect rotund și opac, iluminat de o sursă punctiformă. Întrucît este o consecință a difracției luminii, fenomenul avea să joace un rol important în demonstrarea naturii ondulatorii
Pata lui Poisson () [Corola-website/Science/332766_a_334095]
-
și a lui Arago sau a lui Fresnel) este un fenomen optic care se manifestă prin apariția unui punct luminos în centrul umbrei unui obiect rotund și opac, iluminat de o sursă punctiformă. Întrucît este o consecință a difracției luminii, fenomenul avea să joace un rol important în demonstrarea naturii ondulatorii a luminii, într-o vreme cînd teoria corpusculară era încă preferată de fizicieni. La începutul secolului al XIX-lea fizicienii dezbăteau dacă lumina e o particulă sau o undă. Încă
Pata lui Poisson () [Corola-website/Science/332766_a_334095]
-
pe o placă de sticlă. Spre surprinderea tuturor, punctul luminos de la centrul umbrei a fost observat și astfel teoria ondulatorie a primit un argument foarte puternic. Fresnel a cîștigat concursul, spre dezamăgirea lui Poisson, al cărui nume a fost dat fenomenului pentru ideea de experiment. Pentru rolul jucat de Arago în verificarea experimentală a fenomenului acesta mai este numit și "pata lui Arago", iar denumirea "pata lui Fresnel" este folosită uneori pentru a-l onora pe autorul teoriei ondulatorii. Mai tîrziu
Pata lui Poisson () [Corola-website/Science/332766_a_334095]