67,494 matches
-
o formă de sexism, o reacție împotriva feminității la bărbați și a masculinității la femei. Oamenii de știință din New York, Essex și California au declarat că au găsit dovezi care atestă faptul că homofobii se tem de homosexuali pentru că le amintesc de propria persoană. Din acest motiv, explică cercetătorii, homofobii simt un dezgust intens față de persoanele care întrețin relații intime cu oameni de același sex. Conform studiilor, se pare că indivizii homofobi tind să își reprime adevărata sexualitate deoarece au fost
Homofobie () [Corola-website/Science/300839_a_302168]
-
coloniști originari din Flandra, Lotigen și Luxemburg. Odată cu venirea sașilor în ținutul Bistriței, locuitorii autohtoni români au fost împinși fie spre munți, fie spre marginea de sud și est a ținutului săsesc. În urma împărțirii ținutului în districte, satul Chintelnic este amintit în documentele scrise începând cu anul 1279. În anul 1264 este amintit ca făcând parte din districtul Khiralier și satul Crainimăt, iar din anul 1453 sunt amintite și localitățile Șieu-Măgheruș și Arcalia. Urmele și dovezile arheologice ne permit să tragem
Chintelnic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300870_a_302199]
-
Bistriței, locuitorii autohtoni români au fost împinși fie spre munți, fie spre marginea de sud și est a ținutului săsesc. În urma împărțirii ținutului în districte, satul Chintelnic este amintit în documentele scrise începând cu anul 1279. În anul 1264 este amintit ca făcând parte din districtul Khiralier și satul Crainimăt, iar din anul 1453 sunt amintite și localitățile Șieu-Măgheruș și Arcalia. Urmele și dovezile arheologice ne permit să tragem concluzia că pe aceste meleaguri au locuit oameni din cele mai vechi
Chintelnic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300870_a_302199]
-
romane și deci cuprindeau și aceste teritorii. Continuitatea și stabilitatea populației din acest sat este dovedită și după retragerea stăpânirii romane din Dacia - prin descoperirile arheologice făcute în cetățile de la Șieu-Măgheruș și Șirioara. Din perioada migrației popoarelor este demn de amintit faptul că în această zonă s-au stabilit vremelnic pecenegii și cumanii, din care o parte au fost asimilați de populația băștinașă iar altă parte au plecat. După trecerea valului de popoare migratoare în această zonă continuă viața în vechile
Chintelnic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300870_a_302199]
-
feudalismului se conturează mai multe familii nobiliare românești care au contribuit la luptele împotriva tătarilor, iar în anul 1540 Ștefan Mailat îi răsplătește pentru vitejia lor cu minele de sare de la Știubei, Slatini, Hotropi, După Deal etc. Dintre aceste familii amintim :Taut Mihai, Bilt, Caian , Manu (de la care avem un blazon nobiliar), Vidican, Moldovan, Vlad, Chindriș, Lup, Pugna, familii care trăiau în zona Cetate. Numele de Căian este amintit din 1456 când regele Ungariei Ladislau al V-lea îl deposedează de
Căianu Mic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300868_a_302197]
-
de sare de la Știubei, Slatini, Hotropi, După Deal etc. Dintre aceste familii amintim :Taut Mihai, Bilt, Caian , Manu (de la care avem un blazon nobiliar), Vidican, Moldovan, Vlad, Chindriș, Lup, Pugna, familii care trăiau în zona Cetate. Numele de Căian este amintit din 1456 când regele Ungariei Ladislau al V-lea îl deposedează de satele Căianu Mic, Căianu Mare, Dobric și Spermezeu pe Ion din Herina pentru necredință și dăruiește aceste sate lui Ioan și Nicolaie Farcaș, fiii lui Toma Farcaș. Documentele
Căianu Mic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300868_a_302197]
-
V-lea îl deposedează de satele Căianu Mic, Căianu Mare, Dobric și Spermezeu pe Ion din Herina pentru necredință și dăruiește aceste sate lui Ioan și Nicolaie Farcaș, fiii lui Toma Farcaș. Documentele care vorbesc despre Căian continuă, astfel este amintit în 1485 Kiss Kaioni ;1577-1607 Kis Caion - 16117, 1733, 17508, 1760 - 17629, 1808 - Kayanumike, 1850, 1877 - Kayanu Mik, 1900 - 1921, 1976 și pana în zilele noastre sub numele de Căianu Mic. Referitor la etimologia cuvântului Căian părerile lingviștilor sunt împărțite
Căianu Mic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300868_a_302197]
-
forma de Kaian, Caganus (latinizat), Caianos (grecizat) sau formele simplificate “Kan”, “Chan”. Dacă proveniența numelui ar fi de origine bulgară, etimologia s-ar fi dezvoltat astfel: Haian, Kachan, Kan - Caian. În cronicile medievale: “Gesta Hungarorum”, “Chronicom Pictum Vindo bonense”, sunt amintite doua personaje cu aceste nume: Kean sau Kaian, conducători ai bulgarilor, care i-au așezat pe bulgari și pe slavi între Dunăre și Tisa cu mult înainte de venirea ungurilor și un Kean sau Kaien peceneg din Moldova, care s-a
Căianu Mic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300868_a_302197]
-
Căianului împotrivindu-se administrației austro-ungare, care este alungată de către « tineretul studios » sub conducerea preotului Moldovan Iosif de pe toată Valea Ilișua, iar după intervenția « Honvenzilor » de la Uriu este restabilita administrația. Pâraiele : Valea Iancului și Valea Netului sunt doua denumiri hidrografice care amintesc de trecerea lui Avram Iancu după această răsmeriță prin aceste locuri, mărturie fiind mai mulți bătrâni dar și lucrarea lui J.Kadar « Monografia Comitatului Somes-Dabaca, Dej 1903. Căianu își va aduce jerfa sa de sânge în primul război mondial, unde
Căianu Mic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300868_a_302197]
-
în vechime de numea Bălgrad,tradus Orașul Alb devenit apoi Alba Iulia. Și numele unor localități apropiate ca Birtin, Borod sau Vruzteluk ar fi de origine slavă afirmă regretatul istoric Liviu Borcea Localitatea Vruzteluk situată în raza comunei Șuncuiuș este amintită în bibliografia de specialitate . Localitatea Vruzteluk situată în raza comunei Șuncuiuș este amintită în unele izvoare istorice ca fiind dispărută. Dar, localitatea apare în documente, cu ocazia socotelilor de dijmă ale Episcopiei orădene din anii 1291-1294 . Azi denumirea se păstrează
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
numele unor localități apropiate ca Birtin, Borod sau Vruzteluk ar fi de origine slavă afirmă regretatul istoric Liviu Borcea Localitatea Vruzteluk situată în raza comunei Șuncuiuș este amintită în bibliografia de specialitate . Localitatea Vruzteluk situată în raza comunei Șuncuiuș este amintită în unele izvoare istorice ca fiind dispărută. Dar, localitatea apare în documente, cu ocazia socotelilor de dijmă ale Episcopiei orădene din anii 1291-1294 . Azi denumirea se păstrează sub forma de Rustelec, fiind un cătun aparținător satului Bălnaca situat la hotarul
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
sub forma de Rustelec, fiind un cătun aparținător satului Bălnaca situat la hotarul cu localitatea Șuncuiuș. Ambele denumiri ale satului Bălnaca sunt anterioare secolului IX, când elementul slav este asimilat deja de populația autohtonă. Iar faptul că localitatea Vruzteluk este amintită la sfârșitul secolului al XIII-lea ar fi un argument în plus în susținerea afirmației că vatra satului Bălnaca era pusă cu cel puțin două secole înainte de atestarea sa documentară din 1406. Condițiile naturale existente pe aria geografică de răspândire
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
Vadul Crișului,etc. Bunăoară în gura peșterii Lesiana s-au descoperit vestigii de la o lociunță.din perioada feudală timpurie, din secolele XI-XIII d.H argument al continuității de locuire umană a zonei. În documentele medievale, vama de la Vadul Crișului este amintită ca fiind "din vechime". La Vadul Crișului se vămuiau mărfurile transportate pe cele două drumuri : cel de uscat și cel de apă. De la Birtin, drumul de uscat urca pe coasta dealului spre Săbolciu, la Oradea. Cel de apă era prevăzut
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
o boltă înaltă oferind condiții bune pentru desfășurarea activităților umane. De altfel, în această peșteră s-au descoperit fragmente de ceramică prefeudală. În anul 1256 într-un ordin al regelui Bela al IV-lea către Capitlul bisericii din Oradea sunt amintite moșiile din Birtin, Șuncuiuș, Tileagd și Săbolciu, cu ocazia procesului dintre Ladislau și Toma, cu comitele Paul pentru stabilirea hotarelor stăpânite de aceștia și a privilegiilor lor asupra vămii de la Birtin. Cu această ocazie se vede întinderea mare a celor
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
ocazia procesului dintre Ladislau și Toma, cu comitele Paul pentru stabilirea hotarelor stăpânite de aceștia și a privilegiilor lor asupra vămii de la Birtin. Cu această ocazie se vede întinderea mare a celor două moșii, Crișul Repede fiind graniță comună . Sunt amintite granițele de nord ale pământurilor stăpânite de același feudal, care mergeau până la Ocnele de sare ale Dejului:"iar de aici merge de-a lungul albiei Crișului în sus la zisul pământ Birtin și trece astfel mai sus de-a lungul
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
din alte venituri. La numai doi ani după conscrierea amintită, considerată, de altfel și de către autoritățile imperiale, eronată, prin urmare dispun să se facă alte conscrieri. Astfel, în 1694, Bălnaca apare cu 11 contribuabili cu animale. (In fruntea satului este amintit judele Ioan Karacson (Crăciun). Funcția de jude va fi consemnată mai frecvent în documente, în cazul satelor bihorene, începând cu secolul al XVIII-lea. Judele era ales dintre sătenii de vază, el administra veniturile satului, lua măsuri de pază, era
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
-lea doar registrele de dijmă din 1694 menționează nominal contribuabilii cu animale ai satului: judele Ioan Crăciun, Ioan Cartoș, Toma Pavel, Laurențiu Osvald, Mihail Laza, Gabriel Petrița, Toma Crăciun, Toma Gavrilaș, Martin Simion, Teodor Gherman. La 1697 satul Bălnaca este amintit împreună cu Lorău, Vadul Crișului și Birtin, la 1698 cu Luncșoara, Topa de Criș, Bulz și Lorău, iar la 1699 cu Aștileu. Apar în aceste conscrieri și contribuabili care plăteau banii crestinității: 6 în 1696, 2 în 1697, 18 în 1698
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
o moară proprie, în schimb trebuiau să facă lemne pentru construcții și foc. S-ar fi putut ca aceste avantaje să fi atras iobagii din alte părți. Din punct de vedere al structurii sociale a populației satului până în 1723 sunt amintiți numai iobagii (coloni). De la această dată mai sunt semnalați frații și fii într-o pâine (1723) sau frații și fiii peste 16 ani (1746), precum și jelerii cu casă sau fără casă. La 1753 sunt menționați 34 de coloni și 9
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
prin locul numit azi „Moara bătrână". După construcția căii ferate, în secolul al XlX-lea a fost mutată, împreună cu matca Crișului, de cealaltă parte a terasamentului căii ferate, unde va funcționa până la mijlocul secolului al XX-lea. Din 1779 este amintită încă o moară, așezată pe malul stâng al Crișului. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea se extinde pomicultura, locuitorii dădeau dare de fructe uscate și proaspete și după cazanele de fiert țuică. Începând cu anul 1753 sunt
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
vie în hotarul satului, doar un fânaț care producea 24 stânjeni de fân în valoare de 240 florini anual. Conscrierile urbariale ale secolului al XVIII-lea stabilesc categoria pământurilor, în funcție de fertilitatea sau sterilitatea solului, în 4 clase. Conscrierea din 1720 amintește că și în 1711 pământul din satul Bălnaca era încadrat în clasa a 4-a. La 1720 în hotarul satului se practica sistemul de cultură „într-un câmp", Bălnaca numărându-se printre cele 42 de localități din totalul de 216
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
24 grade 56' 20" longitudine estică. Aceasta înseamnă că localitatea se găsește la jumătatea distanței între Ecuator și Polul Nord, în mijlocul zonei temperate, unde nu se resimt căldurile ținuturilor tropicale și nici gerurile prelungite din zona polară. Amplasarea localității în culoarul amintit în imediata apropiere a cumpenei carpatine, a oferit posibilitatea ca în ambele sensuri să se deschidă spre bazinul Someșul Mare și cel al Bistriței Aurii, condiții naturale de circulație, înlesnite de văile urcânde și trecătorile relativ joase, în timp ce în lateral
Lunca Ilvei, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300882_a_302211]
-
fost întocmit la cererea Comitelui Renold pe de o parte și a canonicilor și a magiștrilor arhidiaconi Ioan de Albă și Benedict de Ozd, împuterniciți ai Capitlului de Albă Iulia, pe de altă parte"... Primele surse despre existența parohiei Ocnița amintesc anul 1330, în biblioteca grofului Teleki, "în actele de dare", iar în anul 1742 se amintește de existența unei biserici și a primei case parohiale. Biserică veche din lemn se află pe "dâmbul bună". În zona aceea a satului se
Ocnița, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300886_a_302215]
-
arhidiaconi Ioan de Albă și Benedict de Ozd, împuterniciți ai Capitlului de Albă Iulia, pe de altă parte"... Primele surse despre existența parohiei Ocnița amintesc anul 1330, în biblioteca grofului Teleki, "în actele de dare", iar în anul 1742 se amintește de existența unei biserici și a primei case parohiale. Biserică veche din lemn se află pe "dâmbul bună". În zona aceea a satului se află și astăzi "fântână bună" de unde duc apă toți sătenii. În anul 1870 a început construcția
Ocnița, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300886_a_302215]
-
om bătrân pentru a fi amplasat altarul, persoană care la scurt timp a și murit, dar biserica a dăinuit. Până la construcția acestei biserici unde slujesc eu astăzi, în biserica veche a satului Voicăuți-Bajura au slujit mai mulți preoți și dascăli, amintind aici pe preotul Mihalachi cu dascălul Grigoraș la 1774, preoții Dumitru Baican, M. Vasiliu și Anton Hadârcă menționați la împroprietărirea din 1864, și nu în ultimul rând pe preotul Gheorghe Hadârcă cel care a ctitorit biserica. Acestuia, i-a urmat
Bajura, Botoșani () [Corola-website/Science/300889_a_302218]
-
de organizare și libertățile comunitare legate de existenta obștilor sătești și ale instituției cnezatului și voievodatului. Într-un document din 1486 se afirma că, cneazul Ioan și românii din Rebrișoara se conduceau după legile nescrise ale românilor. La 1503 este amintit voievodatul de pe Valea Rebrei care la acea dată avea în frunte pe voievodul Pașcu din Rebra și de care ascultau cnezii din Salva, Rebrișoara, Zagra, Mocod și Telciu. În 1453 satele văii Rodnei au fost acordate lui Iancu de Hunedoara
Rebrișoara, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300888_a_302217]