741 matches
-
ridice lumea? Aiurea, oare eu ce văzusem în piață? Trebuia să mă ascund și după aia să plec din țară. Atât. Constantin mi-a povestit mai târziu că s-a dus acasă, și-a trimis soția și copilul la țară, îmbrâncindu-i, fără să le spună ce-a făcut, unde-a fost. Apoi s-a dus în baie, s-a tuns la „zero” și s-a așezat pe un scaun, în balcon, toată noaptea, să-i vadă când vin să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Sfârșesc prin a le auzi, mă Întind, tresar, alerg În picioarele goale, cu părul Încleiat, cu mustățile pleoștite, Îmbrăcat Într-o tunică largă, cumpărată În ajun. Degetelor mele fără vlagă le e greu să tragă zăvorul. Fazel Împinge ușa, mă Îmbrâncește ca s-o Închidă la loc, mă scutură de umeri. — Vino-ți În fire, Într-un sfert de ceas ești un om mort! Ceea ce mi-a adus la cunoștință Fazel, În câteva fraze Întretăiate, avea să știe lumea Întreagă, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de metal îndoit, topit, de plastic sfâșiat. Această primă explozie se istovi, apoi urmă o iluminare incandescentă când rafinăria se dezintegră. Două miliarde de tone de gaz și mașini se vaporizară în spațiu, eclipsând-o, apoi dispărând. Unda de șoc îmbrânci năpraznic naveta spațială. Când mica navă se stabiliză, Ripley își desfăcu chingile și se ridică. Nostromo și colegii săi încetaseră de a mai exista. Nu mai erau. Gândul acesta o bruscă și o izolă mai mult decât își imaginase. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
sînt fiul soartei mele” ar fi putut spune „eu sînt fiul adevărului meu”... (...Cei mai mulți sînt porniți să mă insulte. Ei zic: Cu ce-i ajută Tiresias pe cei cărora le dezvăluie o taină teribilă ? Îi face mai devreme victime. Îi Îmbrîncește pe drumul nefericirii lor. Cum a făcut cu Oedip. Nici o speranță nu mai Înflorește acolo unde vorbește Tiresias. Numai că la rîndul meu aș putea să Întreb: Vina nu l-a făcut pe Oedip mai Înțelept? Lumea uitase răspunsul dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
porți. Dădu să-i răspundă. Apucă doar să icnească, sufocat. Un ins subțirel, cu o pelerină galbenă, cam ca acelea purtate de țiganii care mătură pe ploaie sau de vidanjorii de la Apa Nova, trecu vijelios pe lângă el. Din goană îl îmbrânci, făcându-și loc. Simți o lovitură grozavă, ca atunci când te pocnește calul. Aproape că leșină. Se prăbuși pe vine, chiar în ușă, cu ochii holbați la insul care se și cocoțase pe tejgheaua unde-și întinsese mai adineauri cureaua. Stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
a câștigat de fiecare dată! exclam eu intrigată, în timp ce mă îndrept spre metrou împreună cu Daisy. Pentru că Finn și Ben au fost prea politicoși să-și pună mintea cu ea. Are dreptate. Deși amândoi au firi de combatanți și s-au îmbrâncit fără milă pentru a ocupa scaunul liber, n-au avut tupeul să fie prea duri cu o femeie pe care abia o cunosc. În schimb, Charlotte n-a ezitat o clipă să se ia la trântă cu ei. Ca să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
foștii mei colegi din antichitatea tinereții. Doar Mioara Alimentară lipsea... Și Gustav, bineînțeles. Nenorocitul cred că dăduse colțul! Mioara trebuie că era prin Paris, undeva în Montparnasse. Eu sunt ultimul! se auzi o voce. Vă salut din mers! Polițistul îl îmbrânci. Era Gustav. La fel de ramolit și vioi, ca pe vremuri. Așa cum eram, unul mai ratat decât altul, fără nicio lumină în suflet, trecători anonimi, în școala cu ferestre sparte și schele de construcții, cu muncitori grăbiți și importanți printre bănci răsturnate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
deși scofâlcit, m-am reîntors la momentul de dinaintea căderii în apa neagră a bazinului. Și încerc să umplu acel timp netrăit cu văzutul, auzitul, gânditul. Eu sunt acum bazinul cu păcură, amice! C e stai, nerodule! Hai la nuntă! îl îmbrânci un trântor pe Moș Eveniment. Profesorul se privi: era un bondar în toată regula. Mâna cu care calculase eternitatea era un firav picioruș. Cealaltă mână, celălalt picioruș. Întregul corp de bătrân, corp de insectă vânătoare. Numai capul minuscul era al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
un moment dat o voce pițigăiată. Uită-te un pic! "Velail" nu i-a atras atenția numai lui, ci și celorlalți de lângă el, adică nouă. Pe ecran erau scările blocurilor dimprejur. Erau pline de oameni care se îmbulzeau și se îmbrânceau, se împiedicau în graba lor și ieșeau terorizați afară. În spatele lor, asigurându-se meticulos că blocurile fuseseră evacuate, veneau Gardienii. "Tipic", zise o voce. "Tactică normală", spuse o alta. "Dragul meu Împărat", făcu un glas pe care nu-l mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
o răsuci și îl împinse peste trepiedul lui. Trepiedul căzu, iar cameramanul se întinse peste el. Restul echipei britanice sări pe australian, ai cărui colegi îi alergară în apărare. La fel și germanii. După scurt timp, cele trei echipe se îmbrânceau cu înverșunare. Când căzu trepiedul francez și camera lor se stropi cu noroi, celelalte echipe începură și ele să se bată. Hagar îi privea nemișcat. Nici un urangutan astăzi, își spuse el. Capitolul 17 Rick Diehl de la Biogen se schimba în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
tare și articulațiile picioarelor și o tuse seacă Îi taie pieptul ca lama unui cuțit. Începe să-l lase vederea, iar trupul i se Împuținează pe zi ce trece, i se usucă. Un bărbat solid, cu figură de boxeur, Îl Îmbrâncește cu brutalitate și Antoniu e cât pe-aci să se rostogolească pe treptele metroului. Șapca din stofă gri, scămoșată, Îi zboară cât colo, lăsându-i scăfârlia goală. O culege de pe jos și și-o Îndeasă din nou pe cap. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
spinare colindă orașul În căutarea hranei și adăpostului. Este un globe-trotter adaptat și rezistent, care-și păzește ,,agoniseala,, purtând-o cu sine demn. Două tinerele nostime și vesele distribuie pliante cu un salon de cosmetică. Râd și se amuză, se Îmbrâncesc și vorbesc incontinuu. Pentru ele nu există decât prezentul fabulos și complicitatea savuroasă cu el. Restul nu contează. E cumplit de neinteresant. Antoniu mănâncă o banană pe care a primit-o de la o măturătoare. Face câțiva pași pentru a arunca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
primul care intră În posesia acestei cărți! Am stabilit o intâlnire În aproximativ jumătate de oră, În fața magazinului Moldova. Ajunsă aici cu cărțile Înghesuite În două “trăiști” miam găsit un colț mai ferit unde să pot aștepta fără să fiu Îmbrâncită de cei care, Într-o haotică mișcare, căutau, cumpărau, cărau... daruri pentru apropiatul crăciun! Afară era un ger care Îți spulbera orice urmă de plăcere, făcând să-ți Înghețe chiar și nervul zâmbirii. După ceva vreme, sosește și bunul meu
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
luni dimineața. Grupul Acriturii Kraut s-a îndreptat către bibliotecă, în frunte cu Chris. Grupul lui Barry Grant a șters-o către Sanctuar, iar grupul lui Josephine a ușchit-o către Sala Abbot. Am alergat pe coridor împingându-ne și îmbrâncindu-ne. Am intrat în sală cu turma, revendicându-ne, binedispuși, cele mai confortabile scaune. Chaquie și cu mine ne-am luat la trântă fiindcă ne cășunase pe același scaun. Cu un brânci sănătos, care m-a țintuit la podea, Chaquie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
că aia era realitatea. —Și mie o să-mi fie dor de tine, a urlat Chaquie. 52tc "52" în dimineața următoare, am avut parte de obișnuita fugăreală de-a lungul coridorului către Sala Abbot. Am dat buzna pe ușă, râzând și îmbrâncindu-ne în goana către cele mai bune locuri. Spre surpriza noastră, în cameră erau deja două persoane. Am simțit cum se oprește timpul în loc. îmi dădeam seama că-l cunoșteam pe bărbat. Nu-mi aminteam unde-l mai văzusem, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
fuseseră ținuți captivi, inspectorului îi trebui ceva timp ca să-și obișnuiască ochii cu lumina puternică de afară. Probabil că erau orele optsprezece, nouăsprezece cel mult, pentru că soarele, deși nu asfințea încă, coborâse destul de mult spre orizont. Cei doi gealați, îl îmbrânceau spre o camionetă oprită într-o parte a curții, la umbra uneia dintre clădiri. Era un autoturism de teren Toyota, unul dintre acelea cu filtrul de aer și eșapamentul ridicat deasupra cabinei, special construit pentru a se putea deplasa prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
la un punct de trecere a frontierei, iar „invadatorii“ făceau parte dintr-o unitate specială de securitate. De pe peronul gării s-au auzit voci, lătrat de câini. Vânătoarea a fost scurtă. Prada: doi bărbați tineri, cu mâinile legate, strașnic păziți, îmbrânciți brutal și demonstrativ cu patul puștii. Încercaseră probabil să treacă ilegal frontiera ascunzându-se într-unul dintre vagoanele trenului în care aveam să urcăm „legal“ peste vreo oră. Plecarea era definitivă. Înapoi nu mai existau decât părinții mei, sora și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
Ce s-a întîmplat? Piaza rea, care m-a păscut din leagăn, sădind în mine buruiana trufiei, a fost germenul nenorocirilor de mai tîrziu? Sau eu însumi mi-am creat orbește, de-a lungul anilor, situațiile nefaste care m-au îmbrîncit în coasta morții? Nu știu, nu-mi dau seama... Ceea ce știu e că mâna destinului a aruncat cu o savantă preciziune, un laț, care mi s-a strâns concentric în jurul gâtului, și samt cum mă sugrumă. Dar de-acum încolo
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
poți să faci ce vrei. Lasă măcar să treacă o noapte... Înțelegi? Din vorbele ei se desprindea atâta fermitate încît, pentru a le nesocoti, trebuia să opun o tărie de care nu dispuneam. M-am supus, deși toată ființa răscolită mă. Îmbrâncea să fac exact contrariul. ― Ai dreptate, i-am spus neconvins, e mai cuminte s-o văd mâine. Dar mi-e așa de greu să rămân singur o noapte întreagă. ― Vin la tine. Îmi dau seama câtă nevoie ai de cineva
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
din cer și de pe pământ să-mi fie martori! Păi, am primit atâtea favoruri de la dumneavoastră... m-ați ridicat, dintr-un om care purta numai zdrențe și o singură sabie... — Gura! — Vă rog, dați-mi drumul. — Sigur că da! îl îmbrânci Nobunaga. Ranmaru! Apă! strigă el, cu glas sonor. Ranmaru umplu un vas cu apă și i-l aduse. Când Nobunaga luă apa, ochii săi păreau să arunce flăcări. Umerii i se cutremurau cu fiecare respirație. Mitsuhide, însă, se retrăsese, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de a trebui să folosească o stratagemă pentru a traversa acel biet șănțuleț și se apucară să împingă liniile din fața lor. — Atacați! Atacați! Ce mai așteptăm? — Luați zidurile cu asalt! Întrecându-se pe negândite să cucerească mai întâi intrarea, îi îmbrânceau în lături pe cei nehotărâți, doborându-i chiar la pământ. Câțiva oameni din față fură împinși în șanț, în timp ce atât cei căzuți, cât și cei de sus scoteau strigăte de luptă. Apoi, în mod vădit intenționat, trupurile și mai îndepărtate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
omenești și sări spre baza zidului cu acoperiș. Altul îi urmă exemplul. — Trecem peste ei! Urlând și împungând cu lăncile, oamenii traversară și, în curând, ajunseră să se agațe de acoperișul zidului. Războinicii învălmășiți în fundul șanțului se zbăteau și se îmbrânceau ca peștii încercând să sară dintr-un iaz. Ostașii de deasupra călcau în picioare spinările, umerii și capetele propriilor lor tovarăși. Unul după altul, aceștia erau sacrificați jalnic pentru oribila goană prin mocirlă. Dar, datorită distinsului lor serviciu nevăzut, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
totuși, oamenii lui Hideyoshi încă nu știau idee că acel cap nu-i aparținea lui Shibata Katsuie, ci lui Menju Shosuke, căpitanul pajilor săi. — L-am omorât pe Katsuie! — Am ținut în mână capul seniorului din Kitanosho! Împingându-se și îmbrâncind, făceau văzduhul să răsune de strigătele lor. — Stindardul! Steagul auriu! Și capul lui! I-am luat capul! UN PRIETEN ADEVĂRAT Katsuie abia scăpase cu viață, dar armata lui fusese zdrobită. Până în acea dimineață, stindardul clanului Shibata, cu emblema sa aurie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
sau se pierduse în mulțime, astfel că nimeni nu știa cum arată. Viață trepidantă, sigur că da! Avea dreptate maică-mea! Jipa aruncase cuvintele cu furie, fără să se mai ferească, și se îndrepta impetuos spre ieșire stârnind proteste în timp ce îmbrâncea cu umărul în dreapta și-n stânga. Din cele prinse din zbor de prin jur devenise clar ce se întâmplase: pe o poză din ziar studenta exmatriculată îi făcuse lui Gheorghiu-Dej, cu creionul, urechi de măgar. Dragoș își astupă urechile cu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
eu i-am strigat că nimeni, dar și puță ăsta a început să strige că a adus umerașe ieftine, și să vină stimata doamnă să se uite, că așa un lemn bun n-a mai văzut, și atunci l-am îmbrâncit pe puști, dar n-a căzut, a făcut doar un pas înapoi și s-a prins de balustradă, și eu iarăși i-am spus, gata, valea, dar atunci mama era deja acolo și se uita la mine și am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]