2,416 matches
-
Puțin după aceea, printre strigăte de entuziasm și strâmbături batjocoritoare la adresa celor ce rămâneau, circa două sute de războinici pe cai o apucară pe un drumeag bătătorit, care se făcea de la ultimele case din sat și se cățăra pe o pantă împădurită. Balamber era în frunte și imediat după el veneau cei doi prieteni ai săi. între ei, călare pe un asin, înainta și Inisius. Ținea privirea fixă înainte și în ochii săi lucea o sclipire de nebunie. 31 Când Sebastianus deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ridicaseră tabăra, în tăcere, cu binecunoscuta eficiență. Urcați în șaua mărunților cai mongoli, se deplasau pe două rânduri, de-a lungul torentului, în vreme ce ecoul tunetului stăruia huruitor deasupra văii - un tub ca un intestin întortocheat, săpat între stâncării înalte și împădurite. De puțină vreme, o ploaie subțire pornise să cadă fără convingere, ropotind peste vegetație cu un zgomot ușor. în aerul umed se simțea un miros pătrunzător de pământ ud. întunecat, Balamber privea, de pe un pinten ierbos, cum se deplasa în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ordinea printre ai săi. Maliban, însă, îl făcu să-și ia privirea de la acel spectacol: — Trebuie să mergem, Prefectule, altfel nu mai găsim cai pentru noi. Cu pas ușor, îi ajunseră pe ceilalți din grup. După ce urcară o mică pantă împădurită, ieșiră într-un luminiș întins, în care întâlniră burgunzii ce atacaseră tabăra și o mare parte dintre prizonierii eliberați. Muți războinici erau deja urcați în șa pe caii lor, alții se grăbeau să se urce pe cai împreună cu câțiva galo-romani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dintr-un salt, încălecă în spatele său. O clipă mai târziu, părăsiră luminișul și se pierdură în pădure. 37 Mica armată merse ore întregi, urmând cel mai adesea cărări abia schițate, urcând sau coborând coaste pietroase ori urmând defileuri întunecoase și împădurite. Se deplasau printr-o pădure de fagi, tise și carpeni, mulți dintre ei seculari, îmbrăcați în noua haină de frunze a primăverii, iar pe anumite porțiuni cărarea se strâmta atât de mult încât trebuia să se aplece pentru a nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
rasă, puternici, ai urmăritorilor lor, iar Sebastianus începu să-și piardă speranța că vor reuși să pună mâna pe banda aceea de asasini; însă deodată îi văzu mai întâi încetinind și apoi făcând o întoarcere spre stânga, către o coastă împădurită, unde, probabil, sperau să-și găsească refugiu. Observând un nor de praf la mică înălțime, pe întinderea însorită, chiar pe direcția în care alergaseră până ceva mai înainte, înțelese motivul pentru care își schimbaseră drumul: era clar că un alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înaltul cerului; căldura zilei prevestea vara - vremea când războinicii se puteau elibera de armuri, călătorind goi până la brâu. La orizont, distingea pintenul stâncos de pe care turnurile în parte prăbușite ale cetății Vesontio împungeau cerul. Un arc de dealuri joase și împădurite anunța cotul râului ce curgea pe sub zidurile sale. Traversând râul, avea să lasă în spate Sapaudia și, o dată cu ea, visul său, planurile sale de cucerire. Mesajul lui Utrigúr nu-i lăsase loc pentru reticențe ori interpretări libere: trebuia să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și distrat, cu privirea ațintită înainte, fără să ia în seamă șirurile nesfârșite de copaci ce flancau drumul. De fapt, era obosit să-i tot vadă mereu și mereu. De două zile în retragere, armata marelui rege traversa o regiune împădurită, urmând în mare linia drumului, dar ieșind cu mult în afara sa; în vreme ce carele erau obligate să rămână pe fâșia pavată, o parte din oameni și cai, precum și o parte dintre animalele pe care reușise să le pună la adăpost umpleau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sale fusese refăcut, iar taurul negru pe un câmp verde, care fusese simbolul lui Uldin, avea să fie privit pretutindeni, pe viitor, cu o teamă și un respect chiar mai mari decât în trecut. într-un peisaj de coline joase, împădurite, mergeau pe vechiul drum roman, acum abandonat de zeci de ani, iar pe unele porțiuni aproape impracticabil, întrucât acolo, ca peste tot, de altfel, pe teritoriul imperial locuitorii din regiune luaseră de multă vreme obiceiul să se aprovizioneze deseori, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai mult decât atât. De fapt, n-ar fi avut deloc nevoie de copac. Stătu în echilibru pe țepușele gardului și privi în jurul său. Gardul se întindea cam un sfert de milă în ambele direcții. În depărtare, peste o luncă împădurită, putea vedea turlele celor trei biserici din Alcina. Câteva avioane dădeau ocol orașului, ca și cum căutau ceva. Copacii ascundeau casa din spatele lui, iar poarta principală din stânga abia se vedea în spatele unui pâlc foșnitor de frasini. Era singur deocamdată, stăpân pe sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
se ridică, nesigur dar calm. Nu-și mai pierdu timpul privind la prizoniera lui, ci se îndepărtă grăbit, mergând un timp paralel cu gardul. Apoi o luă printre copaci, scrută zona de după gard, care era așa cum și-o amintea: bine împădurită. Satisfăcut, Craig se apropie de gard și începu să se cațăre. Așa cum descoperise și la prima încercare, de acum două luni și ceva, gardul în sine nu era greu de escaladat. Era ca și cum te-ai cățăra pe o frânghie. Ajunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
incite populația la violență decât să instaureze ordinea. Cei ce se știau vinovați de ceva se ascundeau prin beciuri sau în pădure. Ceilalți, mascați de data asta spre a nu fi recunoscuți, cotrobăiau prin toate cotloanele târgului și răscoleau coclaurii împăduriți să-și astâmpere setea mocnită de dreptate, pedepsind cum le venea mai bine nedreptățile de peste an. După câțiva ani de tăiat la sare, un ocnaș bătrân, și el vietaș, îl puse pe Zlota în legătură cu gardianul Patruțâțe, care contra unei sume
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
la locul lor: pădurea înainte de pârâu, pârâul înainte de mănăstire, și așa mai departe, până-n "poartă", sub arhondaric. Și tot la locul său, lângă sat, și ca o dependență a lui, era și Filiorul, muncel care vrea să închipuiască un colos împădurit și abrupt. Am ajutat doamnelor să se coboare din trăsură - oficiu cam ridicol în mijlocul lumii adunate în jurul nostru (și aceste doamne aveau niște mișcări atât de încete și vestejit grațioase). Adela, venită în trăsură pe scăunaș încă de la intrarea în
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
simtă ciudat de detașată de tot ce avea să urmeze. „Mă urmăream pe mine însămi“, își amintește ea. „Zâmbeam de cât eram de proastă. Parcă aș fi devenit propriul meu biograf nemilos.“ Când s-au apropiat de o zonă mai împădurită a parcului, Connolly s-a întors spre ea, i-a luat mâinile într-ale lui și a început să meargă de-andăratelea, spre copaci, trăgând-o și pe ea. — Vino, aici, a zis el. — Ce faci? a întrebat Sheba. În vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
mult departamentul acesta ca „lume în sine”. 2 octombrie Am sărit puțin din zilele trecute fiindcă nu e nimic așa de relevant. Pe 30 a fost picnicul departamentului, pe undeva pe la o margine de oraș, într-un loc frumos și împădurit, cam așa cum ar putea să fie o Băneasă fără garduri, fără mega-viloaie, cu case normale, cu o pădure extrem de curată prin care de obicei își plimbă Jeff cei cinci câini, dar pe rând și în lesă, că ei curăță murdăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Hispania Tarraconensis? Și apoi, să te duci după provizii e mai bine decât să stai închis în castru, nu? După puțină vreme, mergeau repede printre oamenii și carele adunate deja pe via principalis. Antonius privi spre cer, apoi spre dealurile împădurite care se zăreau departe, în dreapta. În depărtare, în aerul limpede, se zăreau Alpii, a căror linie se distingea net la orizont. — Chiar mergem la ieslea găinilor? — Nu cred că ordinul sună chiar așa. Însă - Antonius îi adresă centurionului un zâmbet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
uita în gol către munți, lâsând capul pe spate de tot, pentru a privi înspre locul în care nu se găsea nici urmă civilizație. Acolo, sus de tot, prăvălindu-se parcă din cer, o cascadă venea la vale pe pante împădurite, atât de vagă și îndepărtată că nu știa dacă era reală sau doar o născocire a minții și vederii sale. Nu erau sate, case, oameni... Doar păduri și stânci luminate de soare și apa vie, dură și albă. Privi plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
sfânt, Că-n inimi, aveau văpaie Și în suflet, crezământ. Tot ei sunt aceia care, În luptă, când s-au jertfit, Au dus Țara, la-nălțare, Iar vrăjmașu-a fost strivit. Demnitate, moșteniră, De la bravii lor părinți Ce milenii străjuiră În Carpații-mpăduriți. Pe cruce, n-au cască rece! Le-am pus ramuri de măslin, Ca prin vremea care trece, Pacea să-nvingă, deplin.
Moment înălţător. In: BALSAM PE SUFLET by PANDELICA RADEŞ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/352_a_607]
-
inconștient. Tocmai căzuse printr-un tunel în mare. Marea fusese Mediterana. Acum nu mai era - sau nu tocmai. Baba Dolores așeză balansoarul pe nisip. Domnul Jones urmărea aprobator totul. Balansoarul era îndreptat cu spatele către mare, întors spre masiva culme împădurită a muntelui Calf, care ocupa cea mai mare parte a insulei, cu excepția micului luminiș aflat chiar deasupra plajei, unde locuiau domnul Jones și Dolores. Domnul Jones se așeză și începu să se legene. Dolores O’Toole era o catolică ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
îi era rău. Cu greu găsea forța necesară ca să stoarcă informații de la cuplul cu buzele cusute. — Vă rog, zise el, spuneți-mi unde. Virgil Jones păru să ia o hotărâre. — Coasta muntelui, începu el, este în cea mai mare parte împădurită. Cred că mai există oameni care rătăcesc prin păduri, dar noi preferăm să fim singuri, așa că n-aș putea spune cu mâna pe inimă unde. — Și asta-i tot? întrebă Vultur-în-Zbor. — N... n... nu, recunoscu Virgil. — Mai sunt și alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Vultur-în-Zbor clipi, dar ele nu se schimbară. Privi un timp îndelungat scena nepământească și apoi, treptat, pe măsură ce ochii i se obișnuiau cu lumina puternică, totul reveni la normalitate. Se aflau pe malul unui râu. în spatele lor era un deal bine împădurit și gura tunelului lor. Râul umplea spațiul dintre tunel și dealul învecinat, apoi se vărsa în ceea ce fusese un lac de un verde deschis. Dealurile îi înconjurau ca niște temniceri și judecători tăcuți. în mijlocul lacului se găsea o clădire de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de cap înfiorătoare. Cuvintele Unde mă aflu? îi veniră pe buze pentru a doua oară pe insula Calf. Le alungă cu o grimasă crispată a gurii. Unde se află oriunde? se întrebă el. Totuși se afla pe muntele Calf. Povârnișul împădurit i-o confirma. Și țipătul dimensiunilor, pentru că Efectul persista, chiar dacă îl învinsese... o jenă în colțurile ochilor, în urechi și minte. în curând o să devină ca un fel de infecție ușoară, ca un sunet slab de clopoței în urechi. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
el. Cu un plescăit ușor amuzat din limbă, Virgil arătă căte orașul K. Odată ce Virgil își recăpătase puterile îdeși nu și vigoarea), ascensiunea muntelui nu le mai puse probleme iar acum Vultur-în-Zbor stătea lângă călăuza sa, chiar la marginea coastei împădurite, și își plimba privirea peste o câmpie surprinzător de întinsă. Era ca și cum în versantul Muntelui Calf ar fi fost tăiată o treaptă imensă. Vultur-în-Zbor contempla pentru prima dată adevărata înfățișare a muntelui se trezi imaginându-și un uriaș care folosește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
impecabil de curate, pe cât de murdar era restul casei. Erau șterse de praf și îngrijite, iar lenjeria de pat era spălată. Parcă veneau dintr-o altă lume. O umbră stătea nemișcată pe un scaun. Să intri din nou pe povârnișurile împădurite însemna să renunți la orice iluzie de normalitate, să te scuturi de aerul orașului nebunește de lumesc, lumește de nebun. Lumina verde a copacilor era un fel de purificator pentru amândoi. Vultur-în-Zbor simți aici încă o dată misterul tangibil al muntelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ignoranță și ură, toate unite împotriva voinței lor. Liv se întoarse și intră. După un moment de ezitare, Vultur-în-Zbor o urmă, lăsându-l pe Virgil Jones, vulnerabil și rănit, să continue cu mormăielile. Se întuneca. Media, ascunsă la capătul povârnișului împădurit, vărsa lacrimi de compasiune pentru eșecul lor. — Ți-a vorbit despre febra Dimensiunii? întrebă Liv. Nu. Bănuiesc că a vrut să treci prin ea, pentru că doar învingând-o, puteai deveni omul pe care-l voia el. Ți-a vorbit despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
prea iubiți prepelicari și mult jeliți motani. Se spune că fiecare trebuie să înceapă de undeva. Cu greu ai putea găsi un început mai umil. Partea de cimitir destinată animalelor de companie este chiar la margine, lângă un teren foarte împădurit. După ce-am încredințat pământului al treilea cățel cu pedigri, am venit aici să-mi mănânc prânzul: doi biscuiți și o bucată de brânză. Aici am găsit și Obiectul. La început am crezut că era o piatră de mormânt rătăcită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]