824 matches
-
Carul Mare. Ascultă: la ce bun să gândești prin gândurile altuia? la ce-i bună ascultarea neauzitelor? la ce-i bun somnul ce nu te încape? la ce-i bună visarea ce nu-ți aparține? la ce-i bun cerul împăturit într-un șervețel la masa vecinilor? la ce-i bună trezirea în dimineți străine? la ce bun efortul de a face ca ei? Este vie doctore, uită-te, râde de tine, te ridiculizează, las-o în pace! Ce-mi promiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
raniță cu oase de pește atât cât să visezi valuri; astăzi privești lacul din curtea spitalului și simți cum îți cresc corăbii în vene. Libertatea nu se identifică după codul de bare: vezi, guști, miroși, pipăi, tragi cu urechea; ambalajele împăturesc impresii și le vând la bucată. Libertatea se întâmplă acolo unde gândul se rostogolește după bunul plac al memoriei. Gândurile nu lasă urme-n zăpadă. Nebunia este compatibilă cu orice formă de libertate. Terapeutul implantează elanuri convergente spre o trezire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
zilei de ieri, catargele zgârie cerul pe burtă, plouă cu îngeri pleșuvi deasupra mării. Despre ce minune îmi vorbești, când bătrânul se face a uita să tragă fermoarul? Tata a cărat scrisori și colete poștale toată viața. El împărțea veștile împăturite pe din patru și daruri pentru părinți cuminți, în cutii de carton îmbrăcate cu pânză albă. Eu nu am primit niciodată un colet scris pe două coloane cu creion chimic. Mă trezeam noaptea, în tindă misterul cubului legat cu sfoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
apoi am pierdut-o într-un șotron de lumină. Părinte, lăcrimează de fiecare dată când necurăția îi atinge veșmântul, te rog, dă-mi ascultare zilnic să-i șterg chipul cu o batistă curată. Frate, tu scrii bilețele de dragoste? Le împăturești și le ascunzi sub rama icoanei? Dimineața, la proscomidie, printre acatiste, printre morți, printre vii, obsesiile tale nelegiuite. Nu ești nici primul, și nici ultimul, care se îndrăgostește de chipul Fecioarei. Nu te neliniști, nu mă smintești, după o vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
un cearșaf de atlas. Domnișoara avea obiceiul să se reculeagă în fiecare weekend de pe la 16 până la asfințitul soarelui. Trabucuri havana, whisky scoțian, pișcoturi franțuzești, ciocolată elvețiană, muzică jazz, reviste de modă. Domnișoara, în costum de plajă, șapcă Che Guevara, prosopul împăturit în 6 sub cap. Bronzul de munte face bine la circulație domnișoara, mereu pe drumuri. În week-end nimeni nu avea voie să tulbure liniștea copacilor. Așa spunea jupânul: Bă, dacă vă holbați peste gard, vă scot ochii! Lăsați ctitora să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și mă așteaptă. Mama mai avea doi îngeri cărora trebuia să le umple buzunarele. Spațiul lui Petru dimensiona nimicul în două jumătăți identice. Biserica, cochilie de melc goală pe dinăuntru, pe dinafară. Pe valea Bârgăului a coborât noaptea. Petru a împăturit chipul în batistă, l-a dosit în buzunarul cămăși, a adormit cu el în inimă. În fotografie, s-a făcut târziu mai devreme. 75. Timpul. Fuga de timp se întâmplă în inimile virusate de existența acestuia. Sângele obsedat de fluiditatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și despre moarte nu s-au spus decât povești, și aceasta nu este decât una dintre ele. Se Întâmplă prin urmare că moartea se hotărî să se ducă În oraș. Dezbrăcă cearceaful, care era tot ce avea pe ea, Îl Împături cu grijă și-l atârnă pe spătarul scaunului pe care până acum am văzut-o așezată. Exceptând acest scaun și masa, exceptând de asemenea fișierele și coasa, nu mai există nimic În Încăpere, În afară de acea ușă Îngustă care nu știm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
tip, să ne gândim la acest caz al mâinii stângi, care are În seama sa partea cea mai grea a muncii cu violoncelul și primește de la public mult mai puține aplauze decât mâna dreaptă. După ce termină cina, muzicianul spălă vasele, Împături cu grijă pe vechile Îndoituri fața de masă și șervetul, le puse Într-un sertar al dulapului și Înainte de a ieși din bucătărie se uită În jur să vadă dacă rămăsese ceva nelalocul său. Câinele Îl urmă În sala de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
în lume, acuzația este făcută imediat cu voce tare atunci când este găsit un cadavru care poartă semnele unei crime rituale. Această acuzație este făcută numai împotriva evreilor. Mi-am amintit cuvintele din articolul din Der Stürmer pe care îl aveam împăturit în buzunar și, în timp ce o ascultam pe Frau Hanke, mi-am dat seama că avea dreptate, numai că într-un fel pe care ea ar fi putut cu greu să și-l închipuie. 11 Joi, 22 septembrie Se auzi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
regiunea Olsa din Cehoslovacia. — Exact ca o bandă de gangsteri, nu-i așa, domnule? zise el. Fiecare își vrea partea sa. — Korsch, ți-ai greșit vocația. Ar fi trebuit să fii crainic de știri la radio. — Scuze, domnule, zise el împăturind ziarul. Ați mai fost vreodată la Nürnberg? — O dată. Imediat după război. Dar nu pot zice că îmi plac mult bavarezii. Dar tu? — E prima oară. Dar știu ce vreți să ziceți despre bavarezi. Atâta conservatorism ciudat. Ce prostie fără sens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
o rochie de voal cu flori roșii. Era sâmbătă, mă plimbam prin piață, dar mă întorceam mereu la masa aceea să privesc rochia. Era la prânz, piața era pe jumătate goală, cei de la tarabe își strângeau deja lucrurile. Un bărbat împăturea niște tricouri. „Vrei s-o încerci?“ îmi spune, eu îi răspund că n-am bani. „Nu te costă nimic să încerci.“ Mă urc în camionetă, bărbatul mă ajută. Încerc rochia după un fel de perdea. Bărbatul vine și el după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
în brațe. O iau de mână și o conduc spre pat, vreau să stea comod, să se odihnească. Îi scot pantofii. Are ciorapi deschiși, de nylon dur, îi mângâi coapsele, picioarele care par ale unui manechin. Își scoate fusta, o împăturește cu grijă și o așază pe marginea de metal a patului. Face la fel cu bluza. Gesturile îi sunt lente, încearcă să câștige timp, să amâne momentul de intimitate. Mă dezbrac repede, îmi arunc hainele pe jos. Profit de privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
desface materialul, atinge volanele. — Ce păcat, să sperăm că n-a intrat la apă. O întoarce pe dos, caută eticheta internă. — Nu, din fericire, se poate spăla cu mâna... Ce face? Ce spune? — ... trebuie doar călcată, va fi perfectă. O împăturește. Ia mânecile, le întoarce spre interior, cu grijă, ca și cum n-ar reuși să se desprindă de materialul acela. Ochii ei nu vor să mă privească, se uită dincolo de mine, între oamenii care se mișcă în cealaltă parte a localului. — În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
decât o eroare de tipografie: au repetat de două ori aceleași pagini. Eroarea a avut loc la legarea volumului: o carte e făcută din „șaisprezecimi“; fiecare din ele e o coală mare pe care se tipăresc 16 pagini; coala se împăturește în opt; când se leagă cartea, se poate întâmpla ca într-un exemplar să se nimerească două șaisprezecimi identice; e ceva ce se-ntâmplă din când în când. Răsfoiești îngrijorat paginile care urmează pentru a găsi pagina 33, dacă există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
pagină, și dai de două pagini tipărite cum trebuie. Continui să frunzărești cartea; două pagini albe alternează cu două pagini tipărite. Albe; tipărite; alde; tipărite; tot așa până la sfârșit. Filele au fost tipărite pe o singură parte; apoi, au fost împăturite și legate, de parcă ar fi fost complete. Iată că romanul acesta, atât de bogat în senzații, ți se prezintă dintr-o dată sfâșiat de văgăuni fără fund, de parcă dorința de a reda deplinătatea vitală ar revela golul de dedesubt, încerci să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
aduceam altora sau mie. Așteptam clipa în care lațul privirii Irinei avea să slăbească. Și iată că închide ochii, iată că eu alunec în umbră, în spatele pernelor, al divanului, al vasului cu jăratic, acolo unde Valeriano și-a lăsat hainele împăturite în perfectă ordine, după obiceiul lui, alunec în umbra genelor coborâte ale Irinei, scotocesc în buzunare, în portofelul lui Valeriano, mă ascund în întunericul pleoapelor ei strânse, în întunericul strigătului ce iese din gâtul ei, găsesc foaia împăturită în patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
lăsat hainele împăturite în perfectă ordine, după obiceiul lui, alunec în umbra genelor coborâte ale Irinei, scotocesc în buzunare, în portofelul lui Valeriano, mă ascund în întunericul pleoapelor ei strânse, în întunericul strigătului ce iese din gâtul ei, găsesc foaia împăturită în patru cu numele meu scris cu penița sub formula condamnărilor la moarte pentru trădare, semnată, contrasemnată și cu timbrele reglementare. În acest punct se deschide discuția. Întâmplări, personaje, ambianță, senzații sunt date la o parte pentru a face loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
studio și, așezându-se în genunchi dezbrăcată, scoase de sub pat o sacoșă de cumpărături. Desfăcu cu grijă funda uriașă care lega mânerele și îndepărtă delicat hârtie de ambalaj din interior. Apoi, pierzându-și răbdarea, rupse în două eticheta cu monogramă, împături ambalajul din hârtie și își afundă mâinile în moliciunea singurului lucru scump pe care îl avusese vreodată. Să-i zică halat ar fi un deserviciu numai dacă te uitai la cașmirul de o finețe senzuală, la culoarea ciocolatie și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
sufletește mort, iar celalalt e viu și Între un viu și un mort nu există nici o legătura. Credinciosul creștin e viu. Gore și Gicu se privesc unul pe celălalt ca și cum ar fi dejà pregătiți pentru Înmormântarea lui Sandu. Iar Sandu Împăturește tacticos foaia de hârtie, se dă jos de pe scaun și bea vinul direct din sticlă. Gâlgâie secunde bune, apoi trântește sticla pe masă. Bă, anu’ ăsta or va fi cu dragoste de Dumnezeu - chiar și pe scara blocului, nu numai
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
femeie dragă, te rog... — Porunciți... Dar pe dumneata cum te cheamă? — Pe mine? Margarita. — Foarte bine, foarte bine... mulțumesc! — N-aveți de ce. Și Augusto își reluă drumul, ajungând în scurt timp pe bulevardul Alameda. Burnița contenise. Își închise umbrela și, împăturind-o, și-o vârî în husă. Se apropie de o bancă și, punând mâna, își dădu seama că era umedă. Scoase un ziar, îl întinse pe bancă și se așeză. Apoi blocnotesul, și-și agită în aer stiloul. „Iată un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
porno de pe tonete. „Dumnezeule, începe bine, mi-am zis. „I like to move it , move it. I like to move it move it!” La Frankfurt, între două trenuri am găsit pe jos un sac mare, frumos, de poștă. L-am împăturit ca papuașii și l-am pus în geantă. Ce altceva le puteam aduce acasă alor mei, cu banii pe care-i aveam? (Îți aduci aminte cum, în ultimii ani ai lui Ceaușescu era un mare cadou dacă duceai cuiva câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
stă rezemat de plită. — Și cam ce experiență ai în domeniul ăsta ? Iris se șterge pe mâini cu un prosop cu pătrățele albe și roșii. Nathaniel mi-a spus că nu știi absolut nimic. Dar nu pot să cred așa ceva. Împăturește prosopul și îmi zâmbește pentru prima oară. Ce știi să faci ? La ce anume te pricepi ? Privirea ei scrutătoare și albastră îmi provoacă o ușoară nervozitate. Îmi storc creierii, încercând să-mi aduc aminte dacă pot spune că mă pricep
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Ușa se închide și rămân pe palier. S-a ales praful de dineul meu. După ce îi aud demarând în trombă în Porsche-ul lui Eddie, mă duc în salon și încep să strâng fără grabă totul. Pun înapoi paharele de cristal, împăturesc șervetele și suflu în lumânări. După care mă întorc înapoi în bucătărie și mă uit o clipă la toate felurile de mâncare pe care le-am pregătit, și care sunt gata să intre în scenă. La sosul meu, care încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Trish despre ambasadorul Spaniei ? Și despre Mansion House ? — A, chestia aia. Râde chicotit. Păi a început să-mi pună tot felul de întrebări, așa că m-am gândit că e mai bine să inventez câte ceva. I-a zis că știi să împăturești șervetele ca într-o scenă din Lacul lebedelor... că știi să faci sculpturi din gheață... și că David Linley ți-a cerut odată o rețeta de saleuri. — Freya... Închid ochii. — Sinceră să fiu, am băgat destul de mult din top. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
pe cei mai mari dușmani ai tăi. — Așa am să fac ! reușesc în fine să-mi iau un ton vesel. Dar în piept am un ghem de încordare care nu vrea deloc să cedeze în timp ce frământ. De fapt, cu cât împăturesc și răsucesc mai tare la aluat, cu atât mai rău mă simt. Mintea îmi zboară încontinuu înapoi la acel site. Nu pot să-mi ostoiesc cu nici un chip sentimentul de nedreptate care îmi arde în piept. Am făcut lucruri foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]