1,671 matches
-
să mă văd cu agentu’ să-mi dea actele, și i-am făcut cinste. Apoi am mîncat și pe urmă a apărut Frankie: — Un tip dat asta pentru tine, mi-a spus și mi-a dat un fel de tub Împachetat În hîrtie și legat cu o ață roșie. CÎnd l-am desfăcut părea să fie o fotografie și, În timp ce-o Întindeam, mă gîndeam că-i probabil o fotografie pe care o făcuse careva de pe lîngă docuri vasului. Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
mare. — PĂi și-acu’? — PĂi, pînĂ adineauri Îți părea foarte bine, nu? Poate că o să-ți pară bine În continuare. Poate c-o să ajungă să-ți și placă treaba asta. — V-ați uitat pachetul, spuse chelnerul. Apoi Îmi Întinse carnea, Împachetată În două plicuri mari În care fuseseră aduse exemplare din Spur, ce mai Înălțaseră puțin mormanele de reviste care se strînseseră Într-unul din birourile de la ambasadă. — Te-nțeleg, i-am spus chelnerului. Serios. — Era un client vechi și bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
În bucătĂrie și m-a Întrebat dacă te-am văzut; i-am zis că nu. Mi-a zis că te aștepta să-i aduci niște pește. Era Îngrijorată. Cred c-ai putea să-i duci. — Bine. SÎnt proaspeți. I-am Împachetat din nou, În ferigi. — Pot să vin și eu? — Da, sigur. Hotelul era o clădire lungă, din lemn, care dădea spre lac. Niște trepte largi tot din lemn duceau la pontonul care se Întindea În apă, iar balustradele de pe verandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
putea. VÎnează Întruna și omoară toate păsĂrile bune de ceva. — Pe Ăsta chiar că l-ar putea vîna ușor. Acu’ nu-mi mai pare rău. Vrei să-i bagi În sac? — Nu, o să-i curăț Întîi și după aia Îi Împachetez În niște ferigi și-i bag În sac. Nu mai e mult pînĂ ajungem la zmeură. Se așezară lîngă un cedru și Nick tăie păsĂrile și le scoase măruntaiele călduțe; apoi, pipăind cu mîna dreaptă În interiorul fierbinte al cocoșilor, scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
cărți. Probabil că și uitase de ele. Eu am insistat la un moment dat să lase și la mine câte ceva și cred că a făcut-o numai ca să-mi închidă gura. M-am simțit oarecum satisfăcută când i le-am împachetat și i le-am expediat frumușel la New York. Oftez. Îmi amintesc exact cum arătau tricoul și perechea de boxeri. Ba chiar și cum mirosea. La tricou mă refer, nu la boxeri, care oricum erau curați; totuși, nu sunt perversă. Obișnuiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
cu nimic. Îi spun lui Finn, dar el doar mă îmbrățișează grăbit și stingherit, și de atunci tot timpul când mă duc la lucru găsesc ciocolată pe birou, întotdeauna de alt fel: un Fulg de Nea de la Cadbury, o pralină împachetată în hârtie roșie, un fursec cu ciocolată de la cafeneaua din colț. Asta chiar ajută. Pentru că se gândește la mine, pentru că le lasă pe birou, ca daruri, și nu mă silește să port vreo conversație ca să mi le dea, pentru că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
fii atent la opiul popoarelor!” „El pueblo unido jamás será vencido”. „Râzi, tu, râzi. Dă-i Înainte, să aud ce ziceau cretinii ăia”. „Cretinii ăia au Învățat totul În Africa, n-ai auzit?” „În Africa ei tocmai Începeau să ne Împacheteze și să ne trimită aici”. „Mulțumește cerului. Puteai să te naști la Pretoria.” O sărutam și continuam: „Dincolo de ușă se descoperă un mormânt cu șapte laturi și șapte unghiuri, luminat din belșug de un soare artificial. În mijloc, un altar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
vanity press. Cifră de afaceri foarte ridicată, cheltuieli de gestiune inexistente. Garamond, doamna Grazia, contabilul zis și director administrativ În colivia din fund și Luciano, expediționarul invalid, În magazia imensă de la demisol. „N-am Înțeles niciodată cum reușește Luciano să Împacheteze cărțile cu o singură mână”, Îmi spusese Belbo, „cred că se ajută cu dinții. Pe de altă parte, nu Împachetează cine știe ce: expediționarii editurilor normale expediază cărți către librari, În timp ce Luciano expediază cărți doar autorilor. Manuzio nu se interesează de cititori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
colivia din fund și Luciano, expediționarul invalid, În magazia imensă de la demisol. „N-am Înțeles niciodată cum reușește Luciano să Împacheteze cărțile cu o singură mână”, Îmi spusese Belbo, „cred că se ajută cu dinții. Pe de altă parte, nu Împachetează cine știe ce: expediționarii editurilor normale expediază cărți către librari, În timp ce Luciano expediază cărți doar autorilor. Manuzio nu se interesează de cititori... Important, zice domnul Garamond, este ca autorii să nu ne trădeze, fără cititori se poate supraviețui”. Belbo Îl admira pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
accent franțuzesc: citiți teoriile lui Sterne despre botezul copiilor înainte de naștere? Vocea iese dintr-un cap pătrat, tuns scurt, destul de hidos pentru a mă irita. Craniul cubic, care anunță o memorie prodigioasă, se continuă cu un corp bine legat și împachetat într-un pulovăr maron, plus pantaloni gri cu genunchi. Aparențele indică sau un muncitor la salubrizare sau un nebun pedofil. Vorbește continuu și graseiat, ochii lui mari și cenușii mă fixează demențial. Mă simt paralizat. E șarpele Ka, care îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de grăsime și îmi aduc aminte că americanii avuseseră ideea tâmpită ca, în anii primului război mondial, să cumpere zeci de mii de mumii egiptene, să topească bandajele în care erau învelite și să facă hârtia asta maron în care împachetăm carnea. N-au încetat decât după ce a izbucnit o molimă groaznică. Mumiile desfășate erau folosite drept combustibil pentru locomotivele cu cărbuni. Mă uit la cei doi trandafiri și la crenvuștiul dintre ei - sunt sigur că au același gust ca Ramses
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
nevoie de un bărbat decis, pragmatic. L XIX Nu mai e timp. Trebuie să cobor, să iau Anunțul telefonic și Anunțul de la A la Z. Chiriile: imense. Cu chiu cu vai găsesc un apartament la 30 de milioane în fundul Berceniului. Împachetăm totul și plecăm spre noua adresă cu primul transport. Sabina e în perioada ciclului și suferă sub o pălărie de paie. E de admirat. După restaurante și hoteluri de lux, înfruntă viața alături de mine. Schimbăm trei tramvaie cu cele șase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cam „șifonează” imaginea în lume. A trecut însă neobservată insistența antropoloagei americane asupra tehnicilor de înfășare la români. „Păi nu așa se face ?” - ne putem întreba. Mda, se poate și așa... Se poate și așa, dar nu toate societățile își împachetează copilașii ca pe un salam și îi țin așa, strîns înfășați, pînă hăt tîrziu. Iar cînd, în sfîrșit, nu mai încap în scutece, le trag căciulița de lînă pe cap și le pun botoșeii în picioare ca să nu răcească. Îmi
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
scundă a acesteia. Ușa se deschise după un timp, și în sală intră un individ foarte asemănător cu amicul meu din copilărie, din perioada sa de maximă decădere. Haina lui avea buzunarele rupte, pantalonii îi erau legați cu sfoară de împachetat. Despre fața lui, care ieșea vălurită de sub părul smuls în toate părțile, nu se poate spune decât că era o față de bețiv. Insul era împins de la spate de un patron - era numele dat celui care angaja ruletiștii - având aspectul unui
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
scunde de-o parte și de alta. Dacă treceam vara de-a lungul ei, o recunoșteam întotdeauna după mulțimea zmeelor de hârtie încîlcite în firele de telegraf dintre stâlpii de lemn unsuros. Multe zmee erau făcute din hârtie albastră de împachetat. Altele însă erau pictate cu acuarele sau colorate cu creioane, așa că apăreau ca niște pete fistichii, arlechinești, pe cerul alburiu. Privește la arlechini! Trebuia să străbatem toată strada ca să ajungem la casa de cărămidă netencuită, pe care o știam atât
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
văzut un stăvilar fisurîndu-se în zig-zag și șuvoaie groase de apă cu mormoloci inundând orezăriile. Am văzut un bătrân decapitând o lăcustă. Și când termometrul Puiei arătă 39 de grade, am văzut trei soldați pălmuind o bătrână și o casă împachetată în ziare și un dric șiroind o dâră de sânge și un chitarist mușcat de un gușter. Am văzut o muscă luptând cu păianjenul și un bolnav zâmbind unui fluture. Am văzut un om rătăcit în uzină și un savant
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
așa i-aș putea fi de vreun folos Maitreyiei: că numai așa ea mă poate uita. Gândeam ca un adolescent. Am ajuns la bancă pe jos, deși distanța din Royd Lane în Clive Street era destul de mare. După ce mi-am împachetat bine bancnotele în portmoneu și mi-am împărțit argintul prin toate buzunarele, am pornit mai sus, spre gară. Când am trecut podul de la Howrah, m-am aplecat să privesc Gangele, murdar și înțesat de bărci, și gândul sinuciderii mi-a
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
deschise servieta. - Să nu uit albumul de familie, spuse. I-am făgăduit doctorului Gavrilă că, dacă reușesc să vă întîlnesc, am să vi-l predau... Sunt documente prețioase: amintiri din, cum să spun? amintiri din prima dumneavoastră tinerețe... Ajuns acasă, împachetă albumul într-o coală de hârtie albastră, îl introduse într-un plic și îl sigilă. În colțul de sus, pe stânga, scrise: "Primit în ziua de 20 februarie 1948, de la Ted Jones-Junior, corespondentul lui Time Magazine la București. Mi l-
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
un specialist și fusese informat de natura obiectelor care trebuiau împachetate. După ce-au transportat de la bancă două lăzi aproape pline, au lucrat amândoi până aproape de amurg. Cu excepția caietelor de însemnări intime și a câtorva obiecte personale, totul a fost împachetat în saci și cutii, sigilate și numerotate. Câtva timp i-a fost teamă că evacuarea materialelor ar putea indica iminența catastrofei, dar o serie de visuri consecutive l-au liniștit. Apoi, deși succinte și enigmatice, însemnările s-au înmulțit, în
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
sigisbeul Titi Ialomițeanu a mai luat-o împreună cu Margot de câteva ori la teatru și chiar mâine, pare-se, au iarăși bilete la Teatrul Francez. Numai că astăzi circula zvonul în oraș că spectacolul următor e compromis, pentru că Teatrul Francez împachetează să plece. Concluzia este că Sophie n-a fost atât de oropsită pe timpul bolii lui, așa cum obișnuiește să se plângă. Iar dacă încurcă amintirile este nu numai din profundul ei dispreț pentru ordine, dar și pentru că are amintiri multe. De
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
parte a falezei și simți prundișul ascuțit sub tălpi. Nefericitul grup se retrăgea încet, pășind prin nisip. Alex se mai uitase o dată sau de două ori, ostentativ, după ceasul pierdut, dar nu mai scoase un cuvânt despre paguba ei. Gabriel împacheta ultimele câteva lucruri risipite pe plajă: ciorapii lui Adam, lesa lui Zet, asupra căreia vărsase lacrimi amare. Brian care se afla în fruntea grupului, tocmai ajunsese la stâncile de pe uscat, dinspre câmp, când îl auzi pe Tom strigând: „Uite-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ați cerut să-l cunosc. Acum vreau să-l văd din nou. Și am să-l văd! Vreau ca el să-mi explice... a fost ideea dumneavoastră! M-am răzgândit. John Robert se întoarse către Pearl: Vrei, te rog, să împachetezi o valiză cu cele trebuincioase pentru Harriet? — Ce înseamnă asta? Oprește-te, Pearl, nu te duce! Dar Pearl trecu pe lângă ea fără să-i arunce o privire, ieși din cameră și închise ușa. Vă rog, începu Hattie, și în momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o parte ca să-i facă loc și intrară împreună în hol, continuând să lase ușa deschisă. Fața smeadă a lui Pearl era la fel de împietrită, nasul ei subțire părea un vârf de cuțit. — Pentru moment poți încă rămâne aici; ai să împachetezi, desigur, restul lucrurilor lui Hattie și ai să pregătești totul în vederea mutării. — Unde ne mutăm? întrebă Pearl. Vocea îi suna ferm, deși nu-și putea struni trupul să nu-i tremure. Nu ne mutăm nicăieri, răspunse John Robert. Harriet și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
viitorul și cât de neclară era semnificația acestei mărunte acțiuni. Hattie coborî la șapte treizeci. John Robert, aflat în bucătărie, îi aruncă o privire. Fata arăta obosită și palidă, dar îmbrăcase un capot cafeniu, „de domnișoară“, pe care i-l împachetase Pearl în valiză, și se pieptănase cu părul ridicat în creștet. La întrebările lui în legătură cu ce ar prefera să mănânce la micul dejun, răspunse că nu dorește decât o ceașcă cu cafea. Apoi îl anunță că, de îndată ce își va lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
amândoi erau deznădăjduiți. O deznădejde care le infuzase, amândurora, o nesocotință, o indiferență deloc tipice pentru firea lor. Pearl o așteptase întreaga zi pe Hattie, întâi cu încredere, apoi cu întristare și cu bănuieli crescânde. Încercase să-și ocupe timpul împachetând rochiile lui Hattie, dar se oprea întruna din lucru ca să se uite pe fereastră, așteptându-se s-o vadă venind în fugă, cu părul în vânt. O văzuse pe Hattie toată în lacrimi la plecare, covârșită de voința lui John
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]