888 matches
-
în lătratul ascuțit și întărîtat al cîinelui. Gheorghiță svîcnea în plîns cu ochii acoperiți de cotul drept înălțat la frunte. Oase rupte, cu zvîrcurile umede, albeau țărîna. Botforii, tașca, chimirul, căciula brumărie erau ale lui Nechifor. Era el acolo, însă împuținat de dinții fiarelor. Scheletul calului, curățat de carne, sub tarniță și poclăzi, zăcea mai încolo. Femeia răcni aprig: -Gheorghiță! Flăcăul tresări și se întoarse. Dar ea striga pe celălalt, pe mort. Îngenunchind cu grabă îi adună ciolanele și-i deosebi
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
se găsea, romaniță deasemenea, cu pâinea și cu zahărul era mai greu dar dacă știai să tușești destul de convingător, căpătai de la mama o pătrățică sau două de zahăr și o felie, două de pâine, rămânând ca la masă să-ți împuțineze porția în raport cu cantitatea pe care-o dădea la ceai. Dar faptul că găsisem metoda de a o îndupleca pe mama să ne dea pâine înainte de masă era o chestie grozavă și eram mândru de ea. Știu că azi ceaiul este
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
și simplu de foame, ea și animăluțele. Atunci porumbeii, văzând că nu capătă nimic de la stăpâna ei, își luau zborul și se hrăneau și ei pe unde puteau, dincolo de Șorogari, de pe niște ogoare semănate recent cu porumb. Câteodată se mai împuținau la număr, pentru că erau prinși de diverși indivizi, dar după o lună, două, mulți dintre cei vechi, se întorceau acasă. Tanti Aneta îi cunoștea pe toți, ba îi striga și pe nume: Pestrițu, Gogu, Păunița, Gigi, Boghetu, Corbu, Zurgănel ș.a.
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
să străbată distanța de cincizeci de pași până la mitropolit pe jos, cu un mers lent și plin de gravitate. Prelatul, fără să-și dea seama, ca într-o plutire nepământească, purtat de o grație desăvârșită, deși adus de spate și împuținat de vreme, se apropie de voievod ieșind din escorta diaconilor. În razele arămii ale apusului, cei doi aruncau umbre lungi pe câmpul gol al întâlnirii, acolo în afara zidurilor cetății de la Turtucaia, și asta le da în ochii privitorilor dimensiuni de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
că i-am scos din dregătorii, i am scos ca să nu-i văz și să-i pot ierta, rogute pleacă și sfinția ta.” Mitropolitul tăcu. Mihai Cantacuzino observă că sfinția sa nu mai broda pentru că lumina care intra pe fereastră se împuținase; se ridică din jilț și se îndreptă spre geam. — Iar o să ningă, credeam că a stat. Or să se troienească drumurile... Ca din altă lume, grav veni glasul sfinției sale Antim Ivireanul, mitropolitul Ungrovlahiei: — Și am venit aci și am stat
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
divan. Pășind în sala mare a iatacului rămase descumpănit - nu mai erau decât cei trei prinți și doi ieniceri înarmați la ușă. Ștefan le spuse oștenilor ceva în turcește și unul din ei lăsă în sală un monah bătrân și împuținat la trup. Ștefan tresări, îl recunoscu pe ieromonahul Gherasim, dar privirea blândă a acestuia alunecă peste fața lui ca și cum nu l-ar fi văzut niciodată. Își scoase dintr-o desagă un patrafir, o cruce de lemn și o carte. Trase
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
bun cunoscător al obiceiurilor și al etichetei, era cel mai în măsură să-și dea seama că pe umerii nepotului său, Ștefan Vodă, apasă tare mantia domnească. În aceste câteva luni de la mazilirea Constandinului Stancăi spătarul albise cu totul, se împuținase la trup, dar nu lipsea niciodată de la divan și sta mereu în preajma domnitorului, sta ca un zid, sperând că privirile triste ale celorlalți boieri și reproșul din ele - „Doamne, ce bine era pe vremea lui vodă Constandin” - să nu treacă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
opresiv al șahului), contribuind astfel la ascensiunea unei a treia surse (ayatollahul Khomeini). Deși pe atunci nu eram un factor de decizie important, îmi amintesc de frustrarea pe care o simțeam cu toții pe măsură ce supozițiile noastre se dovedeau greșite, opțiunile se împuținau, iar situația ne scăpa de sub control. După afirmațiile unor critici, ar fi trebuit să facem o prioritate din respectarea valorilor democratice și să-l fi abandonat mai devreme pe șah. Alții susțineau că ar fi trebuit să punem pe primul
Puternicul și atotputernicul. Reflecții asupra puterii, divinității și relațiilor internaționale by Madeleine Albright () [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
îndată ce i se dă de băut, survin vărsături de nepotolit. Pe măsură ce deshidratarea crește, pielea bolnavului se usucă, ochii i se încercănează, nasul îi devine proeminent, iar buzele i se învinețesc. Temperatura corpului coboară tot mai mult. Urina începe să se împuțineze. Adeseori apare un sughiț chinuitor. Trecerea la stadiul de colaps, de rapidă reducere a forțelor (dar fără sincopă), este marcată de agravarea unora din manifestările cele mai amenințătoare ale bolii; este vorba în primul rând de intensificarea tulburărilor circulatorii, putîndu-se
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
și 350 încă bolnavi, iar între 22 iunie/4 iulie până la 1/13 iulie, 1 304 cazuri (350 bolnavi mai vechi și 954 noi îmbolnăviri), 821 decedați, 420 vindecați și 63 rămași în spital 63. Deși cazurile de holeră se împuținaseră la Iași, totuși neprevederea unora dintre refugiații care s-au reîntors acasă a dus la revenirea bolii într-un anumit grad, așa cum afirmase și consulul englez Blutte. De data aceasta, cel francez, Lagan, se adresa superiorului său, la 13/25
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
Ca și ciuma, arată alții, holera este "biciul lui Dumnezeu", bici care nu mai alege, ci "îi ia laolaltă" pe cei buni și pe cei răi. Holera este trimisă ca "să omoare norodul pentru păcatele cele multe", ca "să mai împuțineze lumea înmulțită" și de aceea înrăită. Ea culege, pretinde un informator de la Cotnari, "numai copiii, copilele, flăcăii și fetele cele tinere, iar de babele cele bătrâne fuge cât poate". S-ar putea spune că, asemenea ciumei, holerei îi revine un
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
loc pe ușă afară. - Zi-i să intre, tată, ce-l ții la ușă, că doar n- o fi turc. Vocea îi era scăzută și se înecase înainte de a mai începe altă propziție. - Eiii, măi cumetre, da’ ce te-ai împuținat așa? Arză-o-ar focul de treabă s-o arză, apoi așa ne-o fost nouă vorba? Cumătru Eugel zâmbea și încerca să glumească cu restul de om pe care îl avea în fața sa. Din cumătru-său, bărbat voinic și
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
ce are de făcut. I-auzi ce mai veselesc muierile astea. Lasă că așa e bine, mai alungă urâtul. Saveta apăru în ușa bucătării ca o umbră. Ochii ei erau stinși, iar fața de trandafir era pălită. Trupul i se împuținase, își strângea brâul mai tare, iar camașa stătea pe ea ca pe gard. Femeile s-au oprit de la învelit sarmale. Se uitau la Saveta fără să o recunoscă, se schimbase mult. Vorbea lumea prin sat că trece ca o nălucă
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
împreună cu celelalte femei. Somnul îi fugise de mult, avea ale ei pe cap. Își șterse cu colțul basmalei gura și se uită printre ușa crăpată la patul fetei sale cele mici. Dormea liniștită. Zâmbea. Dar parcă femeile aveau dreptate, se împuținase la trup. Fața i se lungise, iar ochii păreau lăsați. Avea carnea galbenă, mânile îi erau uscate. “O fi de la oboseală? Oi mai lăsa-o să doarmă, muncește mult mititica”, suspină țața și se întoarse la ale ei să le
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
facă ceva, să nu fie el cel care să-i pedepsească. La urma urmei și el îndură chinul și seceta odată cu ei. - Să ne trăiești părinte! - Bună, Aneto! Da’ unde te duci? - Iaca pe vale, la răzeși la izvor. Se împuținează apa și nu am ce da la vite. Noi ne-am mai uda sufletul cu ce am găsi. Da’ ele, săracele, că-s și ele suflete... - Da’ pârăul? - Apoi, ce o mai rămas, o limbă de apă. Nici cât să
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
dorul. Cât stați, mamă? Nu plecați acum, așa-i? - Stăm mamă, nu plecăm, stăm. Hai în casă. Haideți, haideți, că proastă sunt și parcă sunteți ciumați de vă țin în drum, parcă nu sunteți ai mei, da prea m-am împuținat de spate așteptându- vă. Vestea că Lică, băiatul Tincăi lu’ Graur s-a întors acasă, a făcut repede înconjurul satului. Dar și mai iute a mers vorba că își va cumpăra casă, oriunde va găsi, fie și pe pământul ungurenilor
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
pe fundul de lemn ce trona în mijlocul mesei. Printre aburi îl zări preț de câteva secunde. Îmbătrânise. Părul lui în culori schimbătoare era acum alb, barba neagră și deasă avea fire de zăpadă. Nu-l văzuse niciodată cu barbă. Se împuținase la trup, iar hainele îi erau zdrențe; degetele ca niște căngi subțiri, ascuțite. Nimic din ceea ce era în fața ei nu aducea cu sângele care îi curgea prin vene și pe care îl știa. Au mâncat fără să își spună o
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
decembrie și, ici, colo, câte o rodie uscată și viermănoasă. În tot cartierul stăruia o mireasmă de praf și de cafea, de scoarță de copac arsă, un miros de piatră și de oaie. Dughenile, scobite în zidurile de lut, se împuținaseră; Janine simțea că n-o mai duc picioarele. Bărbatul ei, în schimb, era din ce în ce mai vesel. Începea să-și vândă marfa și de aceea se arăta mai îngăduitor. Îi spunea Janinei "micuța mea". Călătoria se arăta a nu fi fost zadarnică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pictase întotdeauna ca și cum l-ar fi știut. Trebuia să dezlege, în sfârșit, acea taină, care nu era numai taina artei, știa bine. Iată, de ce nu aprindea lampa. Acum Jonas se urca în fiecare zi în cămăruța lui suspendată. Vizitatorii se împuținară, căci Louise, ocupată cu gospodăria, nu avea timp de vorbă. Jonas cobora la vremea mesei, după care urca iar în ungherul lui. Rămânea aici ziua întreagă, nemișcat în întuneric. Noaptea cobora și se culca lângă nevastă-sa, care la acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Ar trebui cineva să-i învie. Se oprește ; preferă să asculte. Ortansa s-a oprit, ascultă. — Chiar dacă nu m-am băgat în mocirlă, am respirat minciuna, ipocrizia în care mă complăcusem. Riduri în plus, ticuri, iritabilitate, insomnie. Sfinții s-au împuținat, ridiculizați de viteza unei lumi râvnind eficiența, imediatul. Ce-ar fi dacă am discuta, scrupulos, viața fiecărui cetățean ? Se oprise, speriat. N-ar fi vrut ca Ortansa să creadă că face vreo aluzie... Nu, n-avea rost, n-avea rost
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de aglomerația de acolo. Până te vezi instalat într-un cazan, îți iese probabil sufletul. Criza poate fi a doctrinei religioase, ori a slujitorilor ei. Nu poți să fii și ateu și cu sufletul în rai. După lăsarea întunericului, se împuținează și numărul ateilor. Cerul - această epidermă a dumnezeirii. Religia - o iubire platonică fată de un mire bănuit, dar nevăzut. În marile războaie mor oamenii de-a valma. Apoi, fiecare Dumnezeu și-i caută pe ai lui. Dogmatismul erodează chiar și
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
ca să se salveze de frică. Uniunea Scriitorilor din România asigură membrilor ei bilete de intrare în Parnas. Și coșciuge gratuite. Unii cred că și paranoia poate fi convertită estetic. Avem alternative și pentru părinți. Dar cu amendamentul : vit regi. Experiența împuținează iluziile. „Țineți-mă că zbor!” Strigă debutantul. După ce își înving inhibițiile, debutanții se scaldă în ostentații. Orice diletant are impresia că volumele lui vor constitui teme de casă pentru generațiile viitoare. Toți grafomanii cred că revoluționează literatura. Unii își scrijelesc
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
bătrâneții este să caricaturizeze idealurile de altă dată. Trecerea timpului salvează arta de inflație. În ciorba lui Cronos nu a reușit sa sufle decât arta. În materie de dorințe, cea mai severă cenzură o exercită vârsta. Bătrânețea este urâcioasa pentru ca împuținează și mintea și puterea. Numai timpul repară ierarhiile cizelate sperjur. Bătrânețea vine numai după ce lăsăm dragostea să plece. Îmi utilizez uneori timpul, de parcă ar fi al dușmanilor mei. Dialogul omului cu eternitatea poate începe și în fața unui puf de păpădie
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
dărâmăturile marilor trepidații. Spre final, senectutea devine un soi de taifas cu moartea. Bătrânii nu sunt nostalgici. Pentru că nu-și amintesc mai nimic. Toate jurămintele noastre sunt eterne. Numai viața e relativă. Spre sfârșitul vieții se înmulțesc țintele, dar se împuținează gloanțele. Totul pare a fi ciclic. Până și ludicul revine la bătrânețe. Nu toți care disprețuiesc clipa sunt condamnați la durată. Cutremurile de pământ - aceste vibrante omagii aduse efemerității și neputinții noastre. Pentru bătrâni, ziua de mâine poate fi chiar
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
valorile. Din relativizarea reperelor își trage sevele alienarea. Până și hamburgerul robotizează omul. Artiștii pun diagnosticul epocii, politicienii îi prescriu tratamentul. Lumea contemporană este amenințată de inaniție ... estetică. Înghițim câte un deceniu gol, într-un secol pustiu. Mult confort nu împuținează stresul. Și nici alienarea. Simțim tot mai acut agresiunea rutinei și a instinctelor. Sloganul solidarității actuale : se salvează cine poate. Identitatea poate fi anulată de închistare. Dar și de globalizare. Dacă nu umanizăm tehnica, ne dezumanizăm noi. Suntem prea îngrămădiți
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]