973 matches
-
în al doilea război mondial, datele cu privire la producția de avioane și calitatea acestora au fost manipulate pentru a fi prezentate politicienilor și conducătorilor militari britanici încît să se asigure adoptarea unei anumite strategii, în detrimentul altora. Oricît de regretabilă ar fi înșelătoria în științele naturale, în practică ea este aproape inevitabilă, însă cel puțin este mai ușor de depistat, chiar dacă acest lucru cere timp. Paradigmele dominante pot fi omniprezente, însă sînt privite din ce în ce mai mult ca ipoteze și modele, deschise provocărilor și nu
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
provocărilor și nu adevăruri revelante. Multe descoperiri pot fi verificate prin copierea datelor, și acolo unde acest lucru nu este posibil, teoriile rămîn doar o tentativă, pînă cînd sînt confirmate de alte dovezi. Competiția în științele naturale poate favoriza apariția înșelătoriei la niveluri mai ridicate, însă în același timp stimulează eforturile de a detecta falsul. Este sigur că atît înșelătoria, cît și încercarea de a o descoperi, vor persista. ȘTIINȚELE SOCIALE În științele naturale, în ciuda complicațiilor aduse de mecanica cuantică și
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
este posibil, teoriile rămîn doar o tentativă, pînă cînd sînt confirmate de alte dovezi. Competiția în științele naturale poate favoriza apariția înșelătoriei la niveluri mai ridicate, însă în același timp stimulează eforturile de a detecta falsul. Este sigur că atît înșelătoria, cît și încercarea de a o descoperi, vor persista. ȘTIINȚELE SOCIALE În științele naturale, în ciuda complicațiilor aduse de mecanica cuantică și de principiul incertitudinii lansat de Heisenberg, este deseori posibil să se spună cu siguranță deplină că o anume afirmație
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
greu de interpretat cu certitudine (Barnes 1990:133-149). Multe dintre date constau în afirmații spuse anchetatorilor cu privire la un aspect al realității sau al gîndirii. Discrepanțele și contradicțiile abundă, însă în general acestea sînt mai degrabă exemple de falsitate decît de înșelătorie, pentru a utiliza terminologia lui Bok. Totuși, înșelătoria apare într-adevăr în practica științelor sociale, și o face în diferite moduri. Informatorii, agenții, cercetătorii sau subiecții anchetelor, cît și persoanele care furnizează datele sînt dispuse să îl inducă în eroare
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Multe dintre date constau în afirmații spuse anchetatorilor cu privire la un aspect al realității sau al gîndirii. Discrepanțele și contradicțiile abundă, însă în general acestea sînt mai degrabă exemple de falsitate decît de înșelătorie, pentru a utiliza terminologia lui Bok. Totuși, înșelătoria apare într-adevăr în practica științelor sociale, și o face în diferite moduri. Informatorii, agenții, cercetătorii sau subiecții anchetelor, cît și persoanele care furnizează datele sînt dispuse să îl inducă în eroare pe anchetator, în timp ce acesta din urmă poate la
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
sau periferici, în arena știiințelor sociale. Specialiștii în științele sociale, în special sociologii și antropologii, fac o distincție între cele două modalități principale de culegere a datelor pe teren, cercetările etnografice și anchetele. Fiecare dintre acestea are propriile tipuri de înșelătorii. Se poate trage o linie de separație între actele specifice de inducere în eroare care apar din cînd în cînd pe parcursul unei anchete, (datorate fie cercetătorilor, fie celor chestionați) și o înșelătorie mai profundă care poate constituie baza relației dintre
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
anchetele. Fiecare dintre acestea are propriile tipuri de înșelătorii. Se poate trage o linie de separație între actele specifice de inducere în eroare care apar din cînd în cînd pe parcursul unei anchete, (datorate fie cercetătorilor, fie celor chestionați) și o înșelătorie mai profundă care poate constituie baza relației dintre cele două tabere. Înșelătoria de durată la care mă refer apare mai ales atunci cînd se adună date etnografice, și în special cînd anchetele se bazează pe observații la fața locului și
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
o linie de separație între actele specifice de inducere în eroare care apar din cînd în cînd pe parcursul unei anchete, (datorate fie cercetătorilor, fie celor chestionați) și o înșelătorie mai profundă care poate constituie baza relației dintre cele două tabere. Înșelătoria de durată la care mă refer apare mai ales atunci cînd se adună date etnografice, și în special cînd anchetele se bazează pe observații la fața locului și cînd există o distanță culturală semnificativă între cercetători și persoanele studiate. Scriind
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
care se bazează pe ajutorul observatorului individual este plină de exemple de persoane indignate (Barnes 1980:70-72). Pe acest fond de relații ambigue între cei mai binevoitori anchetatori și cele mai cooperante persoane anchetate, cercetarea socială are și acte de înșelătorie intenționată. Cei care furnizează informațiile îi pot minți pe cercetători, iar cercetătorii, la rîndul lor, pe aceștia. Dacă există încredere reciprocă, atunci ei pot minți pentru a se proteja unii pe ceilalți, pe cînd, dacă încrederea lipsește, minciunile răuvoitoare sînt
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
puțin nu sînt intenționate. Totuși, în munca pe teren, e posibil ca etnografii să mintă în privința propriului statut civil sau a convingerilor religioase; anchetatorii sociali care adună informații pot minți în privința sursei care îi sponsorizează. În general, acest gen de înșelătorii nu constituie un element esențial în proiectul cercetării. Chiar Kloos (1983-4:134), un antropolog mai sincer în privința propriei intenții de a spune adevărul decît majoritatea colegilor săi, spune despre sine cercetarea științifică este o activitate foarte bine cotată; de aceea
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
rezervat doar celor aflați la putere. (Kloos 1983-4:135) Van den Berghe (1967:185) invocă de asemenea criteriul puterii cînd justifică faptul că a mințit guvernul Republicii Africa de Sud, pentru a studia regimul politic al acestei țări (cf. Barnes 1980:151-152). Înșelătoria practicată de cercetătorii care lucrează în diferite ramuri ale sociologiei a fost discutată pe larg dintr-un punct de vedere etic (Appell 1978; Boruch și Cecil 1983; Kelman 1967, 1968). În lucrarea de față nu mă preocupă în mod direct
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
pe larg dintr-un punct de vedere etic (Appell 1978; Boruch și Cecil 1983; Kelman 1967, 1968). În lucrarea de față nu mă preocupă în mod direct aspectul etic și voi nota doar că în toate exemplele menționate pînă acum înșelătoria nu a fost o caracteristică esențială, ci doar o trăsătură accidentală și de cele mai multe ori regretabilă. Totuși, în unele investigații este des întîlnită situația în care cercetătorul îi înșeală pe cei chestionați, cum a fost de exemplu în studiul efectuat
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
în a aborda personalul hotelier cu o atitudine care provoacă desconsiderare și dispreț". Acest exemplu ilustrează dificultatea de a distinge clar între minciuna propriu-zisă și alte modalități de a induce în eroare, cel puțin în cadrul activității de cercetare științifică. Eficacitatea înșelătoriei din cercetarea sociologică, nefiind inclusă în criteriul de acceptabilitate etică, a fost, din cîte știu eu, analizată numai din punct de vedere psihologic. După cum se știe, studiile psihologice asupra înșelătoriei au un istoric bogat. "Bibliografia metodelor de a depista și
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
în eroare, cel puțin în cadrul activității de cercetare științifică. Eficacitatea înșelătoriei din cercetarea sociologică, nefiind inclusă în criteriul de acceptabilitate etică, a fost, din cîte știu eu, analizată numai din punct de vedere psihologic. După cum se știe, studiile psihologice asupra înșelătoriei au un istoric bogat. "Bibliografia metodelor de a depista și de a evalua minciuna" scrisă de May și Hartshorne (1928:245-248) conține exemple de studii începînd cu anul 1902, și încă multe alte numeroase analize non-experimentale dinaintea acelei date (e.g.
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
și de a evalua minciuna" scrisă de May și Hartshorne (1928:245-248) conține exemple de studii începînd cu anul 1902, și încă multe alte numeroase analize non-experimentale dinaintea acelei date (e.g. Hall 1891). Însă în majoritatea scrierilor din acest domeniu înșelătoria este un fenomen care trebuie cercetat, și nu ceva practicat de către cel care investighează. Lista cerințelor oferită de Hartshorne și May (1928:48) necesară unui test pentru depistarea înșelătoriei conține avertismentul: "Cel care examinează ar trebui să-și ia măsuri
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
date (e.g. Hall 1891). Însă în majoritatea scrierilor din acest domeniu înșelătoria este un fenomen care trebuie cercetat, și nu ceva practicat de către cel care investighează. Lista cerințelor oferită de Hartshorne și May (1928:48) necesară unui test pentru depistarea înșelătoriei conține avertismentul: "Cel care examinează ar trebui să-și ia măsuri de protecție pentru a nu induce în eroare el însuși, atunci cînd îl testează pe subiect". Acest precept din 1928 a fost abandonat mai tîrziu de numeroși psihologi, în
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
pentru a nu induce în eroare el însuși, atunci cînd îl testează pe subiect". Acest precept din 1928 a fost abandonat mai tîrziu de numeroși psihologi, în special în Statele Unite. Conform experimentelor lui Asch (1956) asupra conformismului în anii '50, înșelătoria a ajuns să fie o componentă a paradigmei acceptate a cercetării în unele ramuri ale psihologiei, în special în studiul personalității. Hazardul etic al inducerii în eroare a fost remarcat încă din 1954 de către Vinacke (1954). Alți autori i-au
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Hazardul etic al inducerii în eroare a fost remarcat încă din 1954 de către Vinacke (1954). Alți autori i-au călcat pe urme (de ex. Stricker 1967) însă, din cîte știu eu, abia în 1969 a fost evaluată prima dată eficacitatea înșelătoriei (Newberry 1973; Stricker et al. 1969). Descoperirile lui Stricker și ale altora relevă un model similar aceluia din sfera politicii. Inițial, majoritatea persoanelor studiate, așa-zișii subiecți, credeau că cei care îi chestionau erau sinceri și spuneau adevărul. Asch a
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
credeau că cei care îi chestionau erau sinceri și spuneau adevărul. Asch a fost unul dintre primii care au contrazis aceste așteptări, iar Milgram (1974; cf. Miller 1986) l-a urmat, împreună cu alți experimentatori mai puțin cunoscuți. Pînă la urmă, înșelătoria s-a răspîndit atît de mult încît nici măcar despre studenții în primul an la psihologie nu se mai putea presupune că ar fi naivi și încrezători. În 1962, Orne (1962:778-779) a scris cu privire la Statele Unite că "pînă și în situația
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
comitete etice universitare sau consilii de monitorizare a instituțiilor, după cum sînt cunoscute în America. În Australia, și poate și în alte zone, unele dintre aceste comitete și-au interpretat rolul în mod naiv, considerînd de datoria lor să elimine complet înșelătoria din orice fel de cercetare științifică. Totuși, mie mi se pare că și în lipsa acestor comitete etice ar fi existat o reducere a frecvenței înșelătoriei experimentale, fie și din încercarea de a restabili credibilitatea inițială necesară oricărei activități științifice. Cu
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
comitete și-au interpretat rolul în mod naiv, considerînd de datoria lor să elimine complet înșelătoria din orice fel de cercetare științifică. Totuși, mie mi se pare că și în lipsa acestor comitete etice ar fi existat o reducere a frecvenței înșelătoriei experimentale, fie și din încercarea de a restabili credibilitatea inițială necesară oricărei activități științifice. Cu toate acestea, este bine să ne amintim că în 1977, cînd Kintz a publicat rezultatele unui studiu asupra modului în care erau clasificate diferite activități
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
induși în eroare dacă uităm că rezultatele sînt doar aproximări. Totuși, dacă presupunerile euristice sînt incompatibile cu ceea ce observăm în jurul nostru, în lumea reală, și dacă practicanții se agață de aceste presupuneri în ciuda incompatibilității deja demonstrate, se poate considera că înșelătoria e prezentă. De exemplu, Wolozin (1974) susține că Omul Economic a devenit "marea minciună". Însă în toate situațiile ar trebui să ne punem întrebarea cine este cel păcălit, sociologii care cred în veridicitatea modelelor pe care le-au construit, sau
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
neavizat pe care vor să-l impresioneze (cf. Granovetter 1985). Astfel, prin comparație cu științele naturale, științele sociale au modalități mai complexe de a induce în eroare. Minciuna, atunci cînd apare, este de cele mai multe ori o parte secundară în cadrul unei înșelătorii de proporții mai largi. Specialiștii în științe naturale discută uneori despre posibilitățile existenței unor înșelătorii intenționate în procesul experimental teoretic, însă în practică nu se găsesc decît puține asemenea acte similare înșelătoriilor puse la cale de psihologii experimentaliști. De asemenea
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
naturale, științele sociale au modalități mai complexe de a induce în eroare. Minciuna, atunci cînd apare, este de cele mai multe ori o parte secundară în cadrul unei înșelătorii de proporții mai largi. Specialiștii în științe naturale discută uneori despre posibilitățile existenței unor înșelătorii intenționate în procesul experimental teoretic, însă în practică nu se găsesc decît puține asemenea acte similare înșelătoriilor puse la cale de psihologii experimentaliști. De asemenea, caracterul neînsuflețit al majorității obiectelor studiate de specialiștii în științele naturale nu generează nici încredere
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de cele mai multe ori o parte secundară în cadrul unei înșelătorii de proporții mai largi. Specialiștii în științe naturale discută uneori despre posibilitățile existenței unor înșelătorii intenționate în procesul experimental teoretic, însă în practică nu se găsesc decît puține asemenea acte similare înșelătoriilor puse la cale de psihologii experimentaliști. De asemenea, caracterul neînsuflețit al majorității obiectelor studiate de specialiștii în științele naturale nu generează nici încredere, nici ambiguitate; oamenii de știință pot avea încredere sau se pot înșela doar unii pe alții. Totuși
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]