190,552 matches
-
chiar și numele real al unuia dintre informatori: Șerban alias Pavel Apostol (profesor de filosofie și el, coleg al lui Bugnariu). Celelalte identități (ascunse sub numele Dragomir și respectiv Vasile), dna Blaga le-a descoperit singură, dar nu le face încă publice. Spune doar că e vorba de colegi și chiar prieteni ai soțului ei. Fost deținut politic, unul dintre cei doi părea un om onorabil. Celălalt era profesor universitar la Cluj, apoi director în Ministerul Învățămîntului, membru corespondent al Academiei
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15383_a_16708]
-
membru corespondent al Academiei iar, după 1983, membru plin. Nu-l denunța doar pe Bugnariu, dar și pe cei care, în diferite ocazii, îl sprijineau ori refuzau să accepte sancționarea lui pe linie de partid (Bugnariu fusese membru al PCR încă din ilegalitate). Printre denunțați, Radu Florian, care se abținuse de la vot, Ion Ianoși, Florica Neagoe, Clara Ioanid, care ceruseră explicații în ședință. Cu acea ocazie, Radu Florian este el însuși luat în lucru de securitate. Documentele communicate de dna Blaga
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15383_a_16708]
-
acuze Bucureștiul de amestec în treburile interne ale Moldovei. Fiindcă e posibil ca acesta să fie scopul urmărit la Chișinău. * Foarte curios în acest context e faptul că Ilie Ilașcu, cităm din COTIDIANUL: "Pe l4 martie a venit însoțit de încă o persoană în Dealul Mitropoliei, în timpul desfășurării lucrărilor Sfîntului Sinod. Senatorul PRM a avut o discuție aprinsă cu înalt Prea Sfințitul Petru de Bălți, Mitropolitul Basarabiei. Enervat, parlamentarul a scos în văzul cuvioșilor părinți un pistol. După ce l-a amenințat
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15383_a_16708]
-
Constantin Țoiu (variantă) În Moldova, îndeosebi, după cum scrie Neculce, ceea ce astăzi numim democrație era un lucru învederat, putem spune spontan, și asta avant la lettre. Privim trecutul cu dezaprobare, deseori, uitânt că în neamul nostru au existat, și există încă, orice s-ar spune, dovezi trainice de putere populară, în spirit și, în general în comportament. Iată ce scrie Neculce în Letopisețul său. Să luăm aminte, uitând de prezent care este întrecut de pildele din vechimea noastră. De exemplu, Dabija
Politichia la rumâni by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15422_a_16747]
-
sala privește înmărmurită, incapabilă să aplaude! Lumea s-a ridicat și a ieșit într-o tăcere totală... Mai tîrziu, în studenție, am citit voluminoasa piesă a lui Hochhuth (jucată în premieră la Berlin, în 1963, și însoțită de vii polemici încă de la lansare); un text, fără îndoială, impresionant, dar mai degrabă literar-istoric-filosofic decît propriu-zis teatral. Spunea autorul: "Am ales teatrul și nu romanul, pentru că teatrul îmi oferea avantajul de a mă adresa direct publicului. Cuvintele sînt mai puternice atunci cînd sînt
Restul nu e tăcere by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15405_a_16730]
-
pentru că teatrul îmi oferea avantajul de a mă adresa direct publicului. Cuvintele sînt mai puternice atunci cînd sînt rostite (...) în fața unor sute de oameni, decît atunci cînd sînt scrise, adică menite a fi citite în intimitate"... Iar imaginea poate fi încă și mai puternică decît cuvîntul rostit. La aproape 40 de ani de la data premierei teatrale, Vicarul devine film. Cineva se întreba de ce atît de tîrziu. Printre altele - dincolo de "încărcătura inflamabilă" -, și pentru că piesa nu e cîtuși de puțin cinematografică; gestul
Restul nu e tăcere by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15405_a_16730]
-
Ungheanu (să menționăm că, totuși nu e singur: i s-a alăturat și bardul de la Bîrca despre care aflăm că, în postură de senator PSD, și-a exprimat dorința de-a depune mărturie, la Haga, în favoarea fostului lider de la Belgrad), încă neîncheiată, o prioritate a politicii românești de "apărare" națională: "A fost o mare iluzie aceea că după 1965 instituțiile culturale vor fi reorientate și scăpate de balastul lor nefast, adică de un personal adesea incompetent și nechemat, dar care își
Un nou A.C. Cuza by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15394_a_16719]
-
secolul al XIII-lea a lui Jakobus de Voragine. Imaginea noastră despre țara urmașilor lui Ismael este aceea a unui deșert imens. Dar atunci de ce au numit-o romanii Arabia Felix? Că aici s-a dezvoltat o civilizație extrem de rafinată încă înainte de apariția Islamului, ne-o dovedește poezia, celebrele quasâde (poezii cu formă fixă), o parte din ele adunate în Cele șapte mu'allaqute de rapsodul Hammad al-Rawya. "Poemele suspendate" (al-mu' allaqat) erau acelea care câștigau concursurile de poezie intertribale și
Imamul ascuns by Viorica S. Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15380_a_16705]
-
zilele noastre, o anumită revanșă. Ismaeliții extremiști - pentru că despre ei e vorba, nici nu par a fi auzit de rafinamentele intelectuale ale curților din Bagdad, Damasc, Alep, Cordoba. Secta extremistă a șiiților, ramură importantă alături de suniți, a Islamului, a apărut încă din secolul al VIII-lea; numele lor vine de la un Ismael, fiul dezmoștenit al celui de al șaselea imam șiit (care și el purta numele biblicului Iismael), declarat al șaptelea imam. Cum Ismael moare înainte de a ajunge imam, adepții sectei
Imamul ascuns by Viorica S. Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15380_a_16705]
-
cam atît. Iată o mostră: "Și aceasta pentru că, și din Eminescu și din Caragiale, Cioran a ales unica lor rațiune comună, scepticismul. Un scepticism încărcat de utopie (Eminescu) și un scepticism încoronat de amarul exilului (Caragiale). Plus liantul arghezian" etc. încă puțin și ajungeam la "Cioran, omul deplin al culturii române". Acest tip de a raționa cu marile vîrfuri ale literaturii este iarăși unul riscant. Este maniera de a percepe didactic cititorul și autodidactic propria condiție de critic. Lucrul cu marile
Un scriitorinc neîmplinit by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15391_a_16716]
-
general. Aberații cu un erou ciudat, Dan C. Mihăilescu. Scriitorincul este deocamdată un țel. Deși pare, ornitorincul nu este un animal de tranziție între două regnuri, ci este o soluție, o soluție extrem de viabilă a naturii cum subliniază chiar criticul. încă nu a găsit soluția pentru că, deși are o carieră mediatică interesantă, incredibilă pentru un critic literar, deși reușește să nu se uzeze tot "aducînd cartea", el insistă, iată, să-și adune eseuri dintr-un război care va fi, dacă n-
Un scriitorinc neîmplinit by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15391_a_16716]
-
furioși de început de secol. Cît despre "scriitorincie", deocamdată pare a fi o simplă dorință. Dan C. Mihăilescu nu este deloc atipic, ci, dimpotrivă un scriitor care a intrat perfect "sub vremi". "Scriitorincul" este un vis frumos de critic, nerealizat încă. Dan C. Mihăilescu, Scriitorincul, Editura Dacia, 2001, 178 p., f.p.
Un scriitorinc neîmplinit by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15391_a_16716]
-
a fost minunat în primii ani cînd se mergea la cursuri și se scria poezie. Dar balanța s-a înclinat, încît studenții nu mai fac altceva decît teorie și nu mai știu suficientă literatură, pentru că nu mai au o bază încă din anii studenției. Sînt ocupați să se certe cu poeții din generația anterioară, dar nu au citit niciodată cum trebuie Wordsworth, Keats sau Yeats. Sau, legat de modernism, știu de Zukofsky, dar n-au studiat niciodată Cantos de Pound sau
Cu Marjorie Perloff despre Criza domeniilor umaniste by Cosana Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/15406_a_16731]
-
înțeles niciodată atracția exercitată de Homi Bhabha. Oamenii vor să audă mereu că totul este hibrid și mixt. în orice caz, după cum am văzut în cazul recent de pe 11 septembrie 2001, lucrurile nu sînt atît de hibride pe lume. Există încă animozități mari între culturi și națiuni - probabil mai mari ca oricînd. Toți cei ce vor să creadă cît de minunat de hibrid este totul și cum nu mai există dihotomii majore între domenii de interes sau state-națiuni și cît de
Cu Marjorie Perloff despre Criza domeniilor umaniste by Cosana Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/15406_a_16731]
-
Cristina Ionica Un roman despre zilele revoluției din 1989 atrage atenția, mai ales dacă încă din titlu anunță raportarea la controversata perioadă. Iubirea despre care pare să fie vorba în romanul lui Stelian Țurlea nu se consumă, e drept, în anunțatul decembrie '89 și în România, ci cîteva luni mai tîrziu, la Paris - dar întîlnirea
Aventuri cu Popeye by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15413_a_16738]
-
din urmă în primele zile ale confruntărilor de la Timișoara. Raportarea la evenimentele care le-au schimbat viața este permanentă, iar existența însăși a sentimentelor pare imposibilă în absența unor fie și minime explicații pentru ceea ce au trăit fără să poată încă înțelege. Iubire în decembrie '89 este deci un roman de acțiune, cu ritm rapid, cu destule imagini tari care se rețin; cu personaje totuși insuficient individualizate (Anamaria și Popeye 'vorbesc', amintindu-și, cu aceeași voce), dar cu o regizare a
Aventuri cu Popeye by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15413_a_16738]
-
cel făcut de rîs cu ani în urmă de scriitorașul ăla, Stelian Țurlea, care n-avea altă ciorbă în care să-și vîre nasul decît aventurile noastre nereușite la mare, ale mele și ale prietenilor mei, după care a scris încă o chestie căreia el îi zicea roman, Pavană în peisaj marin." Persiflarea actului scrierii nu este unica din volum, și lucrul ar trece drept un bun element de modernitate dacă persiflările nu ar fi, în general, suficient de naive sau
Aventuri cu Popeye by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15413_a_16738]
-
ostil. La casa de bătrâni unde ea nu mai e nimeni, vrea să-și amintească cine e. Pentru asta are nevoie de mine. O s-o ajut pe mama să existe, simțindu-mă prea fericită că ea și-o mai dorește încă". Drept care autoarea va face ani de zile, cu trenul sau cu mașina, la fiecare sfârșit de săptămână, drumul obositor până la casa de bătrâni unde mama ei ca și toate "ființele care o populează sunt parcă învelite într-un celofan invizibil
Memoria salvată by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/15407_a_16732]
-
la fiecare sfârșit de săptămână, drumul obositor până la casa de bătrâni unde mama ei ca și toate "ființele care o populează sunt parcă învelite într-un celofan invizibil" (imaginea învelișului de celofan revine obsesiv ca semn al inexorabilei înstrăinări: deși încă aproape, mama nu mai e aici, ci trece lent spre moarte). Teamă și speranță, îngrijorare și bucurie vor marca fiecare dintre reîntâlnirile lor, căci bătrâna mamă este imprevizibilă: când vlăguită, cu ochii înfundați în orbite, cu singura dorință de a
Memoria salvată by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/15407_a_16732]
-
în care, spune ea, numai exteriorul contează. Așa, "nu mai e o ființă împuținată în zdrențele bătrâneții, ci revine de la egal la egal în câmpul acțiunii umane". Atunci confuzia crește fiindcă rolurile se inversează. Întrebări fără răspuns apar: cine e încă tânăr și cine mai bătrân? Cine e părintele protector și cine copil supus? Cine e mai trist: adevăratul bătrân sau cel care în bătrânețea celuilalt își vede propria bătrânețe prezentă și viitoare? Des phrases courtes, ma chérie mizează pe ideea
Memoria salvată by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/15407_a_16732]
-
se îndepărtează, dar nu se rup de origini. Memoria fiecăreia va reface memoria celor de care s-au despărțit: prin cuvântul rostit în cazul mamei, prin cuvântul scris în cazul autoarei. Cea din urmă încearcă să urmeze sfaturile mamei care, încă de la redactările școlare, îi cere să folosească fraze scurte, să fie clară, să nu complice lucrurile căutând mereu "acei curenți secreți, subterani, care duc cu ei realitatea de la suprafață". Cartea este o construcție de supraimpresii, de trăsături îngroșate sau estompate
Memoria salvată by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/15407_a_16732]
-
memoriei lui Caragiu, geniului lui, generozității și imensei iubiri față de teatru. Ochii, tonul vocii, expresiile ludicului, profunzimea gesturilor, mirările, seriozitatea și farsele, tandrețea, volubilul și tristețea, dimensiunile irepetabile ale histrionului, ale poetului, tăcerile, lumea sonoră și explozivă, toate acestea (și încă multe altele pe care le-a angrenat cu el, le-a asumat neliniștitei sale existențe) au mișcat, iarăși, prin ființele noastre. Prin sala care îi poartă respirația, amprenta zbuciumului, împlinirilor, neîmplinirilor, a vuietului aplauzelor. Spectatorii care l-au adorat pe
O, ce zile frumoase! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15404_a_16729]
-
poate fi citit..." Se întîmplă să știu cel puțin două cărți recente, între ele un roman foarte bun, care datorează enorm redactorului. Nu am observat ca vreunul din cei doi autori să recunoască public acest lucru. De ce? Nu am depășit încă provincialismul de a vedea o operă literară ca pe un produs realizat pînă la virgulă într-un birou numai bun de transformat în muzeu, de către un scriitor insprat și infailibil. Lucrurile nu stau așa, din păcate o știu redactorii și
COCOȘUL DECAPITAT by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15417_a_16742]
-
Eugenia Tudor-Anton "...Încă un Eminescu, adică un alt volum al acelorași minuni." Dintr-un caiet manuscris, aflat în posesia familiei, fără file de început (după numerotare), lipsesc 32 - și care după pagina 303 se încheie cu un "sumar", ne-am putut face o
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
Pe pian e o carte, aceeași, Versurile lui Eminescu. O găsești în toată casa în diverse ediții și legături. În fiece an Elena își întreabă odorul ce dar vrea, și el, grăbit ca un copil care abia așteaptă, îi cere "încă un Eminescu", adică un alt volum al acelorași minuni, altfel legat. (subl. n.) E volumul care stă la locul cel mai de cinste pe coada pianului", concluzionează Ina și, prin ea, scriitoarea. "" Părea că printre nouri s-a fost deschis
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]