995 matches
-
a întins mâna. Mi-a făcut semn să mă așed pe celălalt fotoliu, fixat în dușumea, încît nu putea fi nici apropiat, nici depărtat. ― Ei, zise el, așteptând în mod vădit ca eu să încep conversația. Dar mie mi se încleștase gura. Nu știam ce să spun. Tăceam și mă uitam la omul din fața mea. Era destul de robust, dar uzat de vârstă, cu obrazul împăienjenit de riduri și pătat de o culoare bolnăvicioasă, specifică bolnavilor de ficat. Avea ochi reci, pleoape
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Mă stăpâneam să nu mă întorc spre ușă. Pândeam, în schimb, oglinzile. Nu se vedea încă nici un fir de fum. Acum, pentru prima oară, am observat că degetele Bătrânului tremurau foarte rău. De aceea strângea cu toată puterea cărțile. Se încleșta parcă de ele. Mi s-a făcut milă, dar tocmai atunci s-a văzut primul semn al incendiului. ― Ei, am zis, ai pierdut. ― Cine, eu? a râs înfricoșător Bătrânul. De abia acum am câștigat. ― Nu, ai pierdut, am zis din
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
apă? Guttman îl asigură că nu avea nimic, doar că trebuia să ajungă la următoarea întâlnire. Își luă la revedere și se îndreptă în viteză spre ieșire. În timp ce urca scările pieței, întorcându-se spre Poarta Jaffa, ținea mâna în buzunar, încleștată pe tăbliță. În cele din urmă, imediat ce ieși din shouk, dincolo de zidurile Vechiului Oraș, se opri să-și tragă sufletul, gâfâind ca un sprinter care tocmai alergase cursa vieții lui. Simțea că mai avea puțin și leșina. Chiar și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
se năpusti înainte, izbindu-se cu fruntea de o grindă metalică încorporată în tavan. Icni și se trase înapoi când peretele din stânga ei dispăru subit: un alcov în care se afla o femeie bătrână, îmbrăcată complet în negru, cu mâinile încleștate pe o carte de rugăciuni. Maggie amețise. Pământul de sub picioarele ei își schimba înfățișarea: un pătrat de sticlă prin care se vedea dedesubt un bazin sau o cameră. Bărbații erau doar la zece metri în spatele ei. Deodată tunelul se sfârși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
lui Profiri, deși ochii lui umezi erau evazivi. ă Domnia voastră, permiteți-mi privilegiul de a mă recomanda. Sunt consilierul titular Ivan Filomonovoci Lebediev. Domnia voastră, repetă el, permiteți-mi onoarea - ah! Se opri neconsolat. Se înclină pentru o clipă și își încleștă fața într-un rictus dureros. Își reveni cu un zâmbet ascuțit, știrbit doar de lipsa sa de dinți. Prea multe domnii! Domnia voastră, vă stau la dispoziție? ă Atunci poți să te așezi, dacă dorești, domnule. ă Nu, domnule, nu doresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
o masă unde se afla o lanternă. Încă nu-și văzuse socrul. Cipriano Algor ieși din penumbra ultimei paltforme și rosti cu voce tare, Nu te speria, eu sunt. Marçal se ridică grăbit, vru să vorbească, dar vorbele i se încleștaseră în gât, nu era de mirare, doar nu ne așteptam să spună cu tot calmul din lume, Bună, ce mai faci. Doar când socrul ajunse în fața lui, Marçal, deși cu greutate, reuși să îngaime, Ce faci aici, ce idee prostească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
mă aflam de fapt într-o cușcă pe acea mică bucată de pământ, înconjurată de un zid înalt, de unde Dumnezeu, la cererea oamenilor, vroia să mă scoată printr-un act de supunere necondiționată care avea valoarea unei capitulări. Mi-am încleștat imediat buzele și mi-am înfipt unghiile în carne ca să nu mai spun nici un cuvânt din rugăciune. Eram gata chiar să scot un urlet de fiară îndârjită, ca să-mi dau curaj, când am auzit un sunet cunoscut, a cărui proveniență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am strivit un deget de marginea scaunului, ca să mă doară și să nu mai fiu atent decât la durerea mea, tăcând în continuare, fără să contest nici una din ipotezele care mă afundau din ce în ce mai mult în gravitatea faptelor respective. Cu mâinile încleștate pe genunchi, cu capul sus, privind fără să văd pe nimeni în afară de tata, am rezistat la toate întrebările și la toate bănuielile. Nici un moment în timpul procesului nu mi-am încovoiat umerii. Căpătasem o monstruoasă stăpânire care mă condamna fără scăpare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a întins mâna. Mi-a făcut semn să mă așed pe celălalt fotoliu, fixat în dușumea, încât nu putea fi nici apropiat, nici depărtat. — Ei, zise el, așteptând în mod vădit ca eu să încep conversația. Dar mie mi se încleștase gura. Nu știam ce să spun. Tăceam și mă uitam la omul din fața mea. Era destul de robust, dar uzat de vârstă, cu obrazul împăienjenit de riduri și pătat de o culoare bolnăvicioasă, specifică bolnavilor de ficat. Avea ochi reci, pleoape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Mă stăpâneam să nu mă întorc spre ușă. Pândeam, în schimb, oglinzile. Nu se vedea încă nici un fir de fum. Acum, pentru prima oară, am observat că degetele Bătrânului tremurau foarte rău. De aceea strângea cu toată, puterea cărțile. Se încleșta parcă de ele. Mi s-a făcut milă, dar tocmai atunci s-a văzut primul semn al incendiului. — Ei, am zis, ai pierdut. — Cine, eu? a râs înfricoșător Bătrânul. De abia acuma am câștigat. — Nu, ai pierdut, am zis din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
poiană, În noaptea aceea. „Alex, Denys, aduceți prizonierul aici“. Vorbise pe un ton poruncitor, murmurul din naos părea să-i fie favorabil, cei doi uriași o ascultaseră, dând-o pe Lorenza În grija a doi Freaks Mignons, Agliè ținea mâinile Încleștate pe brațele jilțului și nu Îndrăznise să se opună. Madame Olcott făcuse un semn micilor ei monștri, și Între statuia lui Pascal și Obéissante fuseseră puse trei fotolii scunde, pe care ea acum Îi așeza pe cei trei. Toți trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
o limbă necunoscută, gemând, lamentându-se pe niște tonuri ascuțite, În timp ce tobele Își reluau ritmul, crescând În intensitate. Madame Olcott se aplecase la spatele fraților Fox și le șoptea cuvinte de Încurajare. Cei trei se lăsaseră În fotolii, cu mâinile Încleștate pe brațele lor, cu ochii Închiși, Începând să transpire și agitându-și toți mușchii feței. Madame Olcott se Întorcea acum spre adunarea demnitarilor. „Acum acești bravi frățiori ai mei vor aduce În mijlocul nostru trei persoane care știau.“ Făcu o pauză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
pe Endō să meargă vreo zece metri pe strada plină de băltoace și noroi și apoi s-a luat după el și l-a bătut pe umăr. — Endō-san! Endō a rămas mut de uimire la vederea lui Gaston. Și-a încleștat degetele pe umbrelă. I se citea nedumerirea profundă pe chip. Era limpede că ultimul om pe care se aștepta să-l vadă acolo era chiar Gaston. Endō-san! Gaston l-a bătut iar pe umăr, cu un surâs prietenos pe buze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ies din gură, sinistru de calme, aproape o șoaptă În liniștea din jur. Nu mai pot continua așa. Dan nu spune nimic. Nici măcar nu se uită la mine. Continuă să se uite fix la mîinile pe care și le ține Încleștate Între picioare, În timp ce coatele și le sprijină pe genunchi. — Dan, trebuie să vorbim. Inspir adînc și continui. Zilele astea, se pare că nu reușim decît să ne facem reciproc nefericiți. Cred că nu mai putem continua așa. Trebuie să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
cântat în noaptea aceea la fereastra lui. IX Când am pornit, eram cam agitat. Nu din pricină că mă întorceam la Concordia, ci fiindcă trebuia să mă întâlnesc din nou cu tatăl meu. Drumul trecea prin mijlocul unui codru des, ce-l încleșta amenințător. Satele din vremea aceea erau puține la număr, niște biete așezări de case locuite de țărani care-și plecau capul la vederea noastră. Noi înaintam câte doi, în față Ariald și Gundo, după care eu și Rotari, și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ale anului Domnului 635. L-am găsit stând pe pat. Cu el mai era una dintre concubine, care îi punea feșe de in cald pe brațe. Slăbise mult și era albit la față. Înfățișarea îi era tot severă, și își încleșta maxilarele ca să nu dea la iveală durerile care îl chinuiau. - Ce anume pot face pentru tine? l-am întrebat. Vorbea cu o ușoară gâfâială. - Am auzit că tu cunoști un călugăr, cineva care îți e prieten și care este și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pe tron fără să se clatine și, cu glas neașteptat de ferm, m-a întrebat: - De cât timp durează, dacă am ajuns în halul în care sunt? I-am răspuns: - Probabil de cel puțin unul sau doi ani. Și-a încleștat puterile pumnului singurei mâini pe care și-o mai putea mișca. - Ce se poate face? I-am răspuns fără ocolișuri, lăsându-i încă o speranță: - Dacă întrerupi imediat doza de plumb, o să trăiești încă multă vreme de-acum încolo. După ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
surprinse privirea Înfierbântată ce se lipi apoi de coapsele femeii, Înfășate Într-o fustă mulată, care se ivea de sub haina de blană. Mamă și fiu, traversaseră deja. Băiețelul grăsuț, al cărui singur ochi era țintit cu dragoste asupra mamei, se Încleștase de brațul ei ca și când s-ar fi temut că o pierde. Din fericire, nu le observaseră. Vei avea lumânărelele roșii, Camilla, se grăbi să-i promită, deși știa că fuseseră deja comandate lumânărele roz, iar acesta era un alt incident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
a sărutat podul palmei și a băgat mâna în scorbură. N-a apucat să rostească întrebarea, că o groază l-a cuprins și imediat și-a simțit mâna atacată de colții monstrului. Și-a tras brațul, iar de el era încleștată o pisică sălbatică, din genul Felis, speriată, desigur, și ea. Zogru a făcut-o zob în două clipe, dar era atât de speriat că îi venea să plângă. S-a uitat în stânga și în dreapta, însă piticul Donțu nu mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
amuzată. Fata e chiar lovită. Uitați-vă la ea. Ați mai văzut-o așa roșie până acum? - Ce ți-a făcut, a întrebat-o Laban, mârâind ca un câine care simte un străin în apropiere de turma lui. Și-a încleștat pumnii și și-a încruntat sprâncenele și apoi s-a întors cu totul spre Rahela, fiica pe care n-o lovise niciodată, fiica pe care rareori o privise în ochi. Îl speriase încă de la naștere - o naștere sângeroasă, violentă, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
a zâmbit, înainte de a-i apuca sânul. În acea clipă, Rahela s-a trezit din vis și a văzut că acel copil nu era al ei. Zâmbetul i-a pierit și i-au căzut umerii, iar mâinile i s-au încleștat pe sânii ei de fetiță. Inna îi spusese că dacă va lăsa acest copil să sugă la sânii ei destul de mult timp, până la urmă va apărea lapte în ea și astfel va deveni mama lui de lapte. Dar Rahela nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
după el, sub păr, cu cealaltă arătând spre zidul de piatră, și atunci am văzut, acolo sus, pe zid, o mâță mare și neagră, și atunci am știut care ne e ținta, pe cine-o să vânăm, îmi simțeam mâna încleștându-se pe armă, am vrut s-o ridic și să țintesc, dar bunicul m-a apucat de umeri, șoptindu-mi să mai așteptăm, și atunci mâța a plonjat și, cu coada ridicată și picioarele rigide, a făcut câțiva pași prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
de găină, mă gândeam că probabil mi se ridicase și părul în cap, ca atunci când la ora de fizică m-au conectat la curent, mi-am strâns pumnul de la mâna stângă, știam că acuși și mâna dreaptă mi se va încleșta pe scândură și știam și ce va urma, vârful cuțitului o să-mi treacă prin deget ca prin unt, de-aia n-am vrut cu nici un chip să-mi mișc mâna, știam că n-am voie s-o fac, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
s-a făcut stomacul ghem și am simțit că-mi vine pe gât tot tunelul de castane, la fel și tocănița de cartofi pe care o mâncasem la prânz, m-am ridicat și m-am dus la baie, mi-am încleștat dinții, pentru că în nici un caz nu voiam să vomit, m-am oprit în fața robinetului, am dat drumul la apa rece și mi-am udat ceafa, că așa învățasem eu la școală că trece greața, am băut și câteva înghițituri din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
i se albeau și i se turteau buricele degetelor, imaginea asta era așa de clară de parc-ar fi fost aievea, mi-am și închis ochii pentru o clipă, doar-doar să n-o mai văd, dar tot îi vedeam mâna, încleștându-se, albă, pe gâtul unei sticle de bere, am scuturat din cap, am oftat, am mângâiat-o pe mama pe umăr și i-am spus ceea ce-mi spusese și mie Vasököl, proful de geografie, la școală, când în pauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]