1,721 matches
-
Harry rămase În picioare. —Uite ce e, Încep să cred că li s-a Întâmplat ceva rău. Heinrich tuși și apoi râse scurt. —O, m-aș mira foarte tare. Tonul lui era clar fals, iar eu Îl simțeam În continuare Încordat, duplicitar. Spera să nu fie nevoit să raporteze dispariția autorităților, cel puțin nu acum. Dar de ce? Voia să-și salveze pielea, asta Îmi era clar. Detaliile rămâneau Însă necunoscute. Gândindu-se ce să-i spună lui Harry, făcea cercuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
urmă m-am dus. Pe atunci Aum era un grup mic, cu 200 de adepți. Deoarece era așa de restrâns, puteai să-l întâlnești pe Asahara Shōkō la scurt timp după ce deveneai membru. Pe atunci era diferit, musculos și mai încordat. Mergea cu pași grei și apăsați. Simțeai ceva extraordinar, nemaipomenit în prezența lui. Simțeai o capacitate nemaipomenită de a vedea dintr-o singură privire totul. Oamenii spuneau că era blând, dar eu m-am speriat când l-am întâlnit prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
27. Nici unul nu este obosit, nici unul nu șovăie de oboseală, nici unul nu dormitează, nici nu doarme, nici unuia nu i se descinge brîul de la mijloc, nici nu i se rupe cureaua de la încălțăminte. 28. Săgețile lor sunt ascuțite, și toate arcurile încordate, copitele cailor lor parcă sunt cremene, și roțile carălor lor parcă sunt un vîrtej. 29. Răcnesc ca niște lei, mugesc ca niște pui de lei, sforăie și apucă prada, o iau cu ei, și nimeni nu vine în ajutor. 30
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
asupra Arabiei. Veți petrece noaptea în tufele Arabiei, cete de negustori din Dedan! 14. Duceți apă celor ce le este sete, locuitorii țării Tema, duceți pîine fugarilor! 15. Căci ei fug dinaintea săbiilor, dinaintea săbiei scoase din teacă, dinaintea arcului încordat, și dinaintea unei lupte înverșunate. 16. Căci așa mi-a vorbit Domnul: Încă un an, ca anii unui simbriaș și s-a isprăvit cu toată slava Chedarului." 17. Nu va mai rămîne decît un mic număr din vitejii arcași, fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
pregătindu-se, încercînd rochii, făcând mici escapade în doi, sau mai mulți, și ei doi la o parte. El vorbindu-i, făcând socoteli, și ea ascultîndu-l. Pe urmă, ziua nunții, felicitări, lumină, și Irina repezită prin odăi, privind, vorbind, și încordată lăuntric. Căci, oricum, nu va putea să nu se gândească și la mine. Apoi seara, rămași singuri, el isteț, ea puțin nenorocită și fără mișcare, el care o prinde în brațe, o strânge din ce în ce mai mult, îi spune c-o iartă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Ca și cum studiul asupra femeilor ar fi posibil. Ca și cum ar avea - chiar în aceeași clasă socială - același resort. Ar trebui să le cunoști pe toate, în cele mai variate exemplare. Și eu n-am fost în stare, cu toată atenția mea încordată, să cunosc una singură. Și cu ce interes! Eu nu pot fi cinic. Cinismul denotă lenevie mintală. Că din rândurile mele se pot degaja, generalități rezonabile asupra mea și asupra Irinei, se poate! Dar capriciile deconcertează și pricinuiesc surprize. Și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
provincie. După un an, Viky, ajunsă și ea studentă, a venit să locuiască cu dînsa.) l-am vorbit, am consolat-o, i-am explicat, până ce într-un moment de desperare de a nu ști ce să fac și din pricina nervilor încordați, am început să plâng; și atunci s-a dat cu tot corpul, cu tot sufletul și niciodată nu i-a mai părut rău de asta, oricâte lupte ar fi început între noi, oricâte reproșuri ne-am fi făcut. Transformarea ei
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Erau două grupe distincte și Viky făcea naveta între ale, la fel de zâmbitoare. Hacik era încurcat simțindu-se iresponsabil, dar râdea ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Și atunci începu o așteptare enervantă, o curgere înceată a minutelor, o atenție încordată, doar vom auzi vreun zgomot de automobil dinspre drumul de la Cavarna care să anunțe venirea comandantului, o discuție în toate chipurile asupra cauzei întîrzierii, uneori glume care nu exprimau decât nervi, în timp ce Hacik, nenorocit, nu-și mai găsea loc, iar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
face eu, iubita mea, care, după ce citește cinci ceasuri în șir o carte grea, găsește extraordinar un spirit prost de al meu și râde dacă mă strîmb! Și corpul a fost profant? Când fiecare scenă era susținută cu o voință încordată și lăsa un gust amar, iar uneori un imens dezgust? Ce cunoaște el din corpul tău? Oricât l-ar fi examinat, oricât se va fi încercat să-l murdărească, să limpezească toate misterele lui? Ce știe el de vibrațiile corpului
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
tine, își dorește să știe că tu și familia ta vă bucurați de sănătate și speră să te întâlnească în curând. Alpinianus i se alătură călare, invitându-l, cu o mișcare elegantă a mâinii, să-l însoțească la Pretoriu. Părea încordat și îngrijorat. — Prietenia lui Flavius Etius mă onorează. Trebuie, totuși, să-ți spun - observă, în vreme ce escorta sa se alătura escortei romanului - că până acum câteva zile speram să-l întâlnesc personal. Chiar și Gundovek conta pe sosirea sa aici, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
era deja mult prea târziu: trecuseră de poarta castrum-ului și străbătuseră ultima porțiune din Via Pretoria, iar acum intrau în piața cea mare, unde se desfășura adunarea. Cu mare greutate, începură să străbată mulțimea nemișcată și tăcută, în mod vizibil încordată și pătrunsă de resentimente întunecate. Erau câteva sute de oameni înarmați; mulți dintre ei se înălțau pe vârfurile picioarelor ca să vadă mai bine un războinic în floarea vârstei, îmbrăcat cu cămașă de zale, ce vorbea de pe mica scară a ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o privire lungă trupul marelui războinic - pe care, de altfel, nu-l cunoscuse niciodată în viață -, își plecă scurt capul, în semn de adâncă durere. Făcu, după aceea, un pas înapoi și în acel moment întâlni privirea Fredianei. Era palidă, încordată, încercarea prin care trecea era cu siguranță foarte grea, însă nu avea lacrimi în ochi. Nu se mișcase din jilțul său, dar îl fixa cu o privire vie. O adiere îi mângâie vălul, în vreme ce răspundea, aplecând ușor capul, la semnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ia seama la sulurile de pergament, sticluțele cu cerneală și tăblițele de ceară pe care astfel le împrăștia prin iarbă. Culese, în schimb, o tăbliță și un stil; azvârli apoi caseta și se întoarse în goană la comandantul său. Sebastianus, încordat și întunecat la față, întinse degetul către tăbliță și îi porunci: — Scrie: „Către Eminentissimul etc. etc. Magister utriusque militiae Flavius Etius, de la Prefectul și Legatul Aulus Sebastianus“. Vitalius sprijinise tăblița pe coapsă, cu piciorul ridicat pe un trunchi bătrân și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care, la adăpostul unui pin gros și strâmb, nu pierdea dușmanul din ochi. întinse apoi mâna și se întoarse către soldați, care deja își potriviseră săgețile în arc, iar acum, îngenuncheați între ferigi, ascunși printre copacii groși, așteptau cu fețele încordate și cu o privire încremenită, ce arăta cât erau de concentrați. — Fiți gata! La comanda capilor, infanteria hună porni să înainteze prin albia râului; tot atunci porni și cavaleria, însă la pas. Burgunzii își luară pozițiile de apărare și închiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și nu-i trebui decât o ocheadă ca să constate că oamenii lui fuseseră împrăștiați; mulți fuseseră doborâți, alții se târau printre arbuști, gemând răniți. Printre aceștia îl descoperi pe Mataurus, care, rămas fără scut, stătea îngenuncheat în iarbă, cu fața încordată, apăsându-și pântecele cu mâinile. O vânătoare pe viață și pe moarte se desfășura între copaci. Arcașii fugeau, încercând să ajungă la caii lor, sau căutau să urce coasta pentru a ajunge în locuri mai înalte, unde, din pricina terenului accidentat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lacrimi de durere disperată. Nici unul dintre membri suitei de servitori nu asista la ritul străvechi - o interziceau legile imperiale. Alături de Hippolita se afla doar prietena sa din totdeauna, frumoasa Flavia Sextilia, care ținea ochii în jos, iar cu o mână încordată își strângea ricinium-ul sub bărbie, incapabilă să suporte imaginea acelei mici ființe simple, însângerate. Așa era ea: curajul și fermitatea nu se numărau printre calitățile sale, nu puține, de altfel. întorcându-și privirea către figura austeră, osoasă, a lui Cetegus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se întâmpla în fața intrării. Hippolita se întoarse atunci, privind temător spre servii ocupați să întărească pe cât puteau de bine poarta cu bârne de lemn: în conul de lumină aruncat de o torță înfiptă într-un suport din fier, văzu chipuri încordate spinări robuste, brațe viguroase ce împingeau cu putere. Pentru câteva momente, privirea sa se opri și asupra oamenilor adunați în încăpere: zeci de bărbați și femei, pe care lumina a două candelabre de perete îi lumina cu greu, cu crude
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
am necazuri. Noroc! Fără să mai adauge altceva, se depărtă și dispăru iute printre trestii. „Bine! murmură puțin după aceea Sebastianus. Să vedem dacă merge.“ Ridicând privirea, lovi pietrele una de alta, conform instrucțiunilor barcagiului. După câteva clipe de așteptare încordată, el și tovarășii săi auziră deasupra lor niște voci întărâtate. Pe taluzuri pâlpâi o lumină și, o clipă mai târziu, santinela își îndeplini în întuneric ritualul, întrebând, fără să strige, dar cu siguranță nu în șoaptă: — Cine e acolo? Răspunzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Da. Probabil că Theodoric a acționat din proprie inițiativă. Nu după mult timp, cavalerii aceia ajunseră pe creasta colinei. Sebastianus fu bucuros să vadă că îi conducea inimosul Thorismund, fiul cel mare al lui Theodoric. Tânărul părea întunecat la față, încordat și concentrat asupra apropiatei acțiuni și îl salută fără nici o ceremonie: — Tatăl meu, anunță imediat, uitându-se în jur ca să-și dea seama care era situația, m-a trimis aici ca să-ți dau o mână de ajutor. am cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Egidius, Ricimerus și unii nobili goți care îl escortau pe Torrisomndo, așadar, suficient de aproape de acesta din urmă și de Magister militum, încât să prindă câte un cuvânt din cele ce se spuneau. Principele got, care păruse, pe parcursul întregii ceremonii, încordat și nervos, părea să freamăte de mânie. — Așadar, îl auzi protestând pe un ton iritat: nu ai de gând să ataci tabăra! Etius scutură din cap. De ce ar trebui să o fac? E suficient să așteptăm. Tu însuți ai putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
metalul, și mai rapid, de data aceasta. Și nu era nici un dubiu. Metalul era rece, rece. Nefiresc, rece ca gheața. Un rece înghețat, de moarte. Craig lăsă capota jos și stătu acolo pe drumul liniștit, stătu foarte țeapăn și foarte încordat. Dar numai după o lungă pauză înțelese adevărul. Nypers îi făcuse prima aluzie că ceva nu era în regulă. Ăsta era probabil al doilea avertisment. Desigur, în realitate, el îi auzise deja și ghicise. Dar ei nu știau asta. Ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
greu de ascuns. Vocea îi era dură, aproape răgușită, când rosti: - Dar eu nu sunt Lesley Craig. Lesley Craig este un om de cincizeci de ani care și-a pierdut un picior în 1944. Ea păru să nu observe tonul încordat, nefiresc al vocii lui. - O, Les, prostuțule, spuse ea. Nu înțelegi? Ești un caz medical celebru. Ai fost găsit rătăcind pe marginea unui drum, fără memorie, fără să ai habar cine ești. Ai fost luat în primire de doctorii unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
Ce ai făcut? întrebă cu o voce stridentă. Craig înțelesese clar și cu uimire că pierduse inițiativa. Venise rândul lui să privească și să se simtă uluit. Văzu cum fața ei se albește și mai tare sub fard. O față încordată, contorsionată, ochii dilatați. Veni spre el cu un mers ciudat și lipsit de grație. Degetele ei îi apucară brațul; și, grele ca de piatră, îi striveau carnea, deasupra încheieturii. Rosti cu o caricatură a vocii ei normale: - Ce ai auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
sumbru: - Presupun că știi că nimeni altul decât Jefferson Dayles nu putea trimite aceste femei-călău. Dacă știi asta și știi de ce, spune-mi, ca să încep să mă gândesc la o cale de ieșire. Pe chipul Anrellei apăru brusc o expresie încordată. Dar nici măcar nu se uită la el. Craig insistă: - Când te-am auzit la întâlnirea aceea, spuneai ceva despre o schimbare care trebuie să apară. Ce înseamnă asta? O schimbare în ce? La cine? La mine? - La tine. Nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
un ascunziș de proscriși hăituiți și vigilenți. Părea ridicol. Nehotărâți ce să facă cu ea, oamenii o închiseseră în cele din urmă într-una din camerele libere ale fermei. Era ciudat că, deși casa vuia de gândurile bărbaților care roiau încordați încoace și-ncolo, gândurile ei nu se aflau printre ele. Nici măcar o dată el n-a reușit să prindă un fir din gândurile care ar fi putut aparține unei femei. Desigur că gândurile unei femei ar fi inconfundabile. Somnul îl află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]